Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1138/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1138/2008
Ședința publică de la 4 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Maria Mureșan judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Victor Crețoiu
- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâtul CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI și de reclamanții, G, C, G, având ca obiect drepturi bănești, împotriva sentinței civile nr.701/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenții reclamanți și asistați de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Deoarece din completului de judecată căruia i-a fost repartizată aleatoriu prezenta cauză, d-na judecător lipsește din motive obiective, conform aspectelor menționate în procesul-verbal de incidență procedurala din data de 4 2008, aceasta a fost înlocuită de d-na judecător - -, din planificarea de permanență a secției.
S-a făcut referatul cauzei, după care avocatul reclamanților recurenți arată că nu mai are alte cereri de formulat, motiv pentru care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente atât asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului cât și asupra celor două recursuri.
Mandatara recurenților reclamanți solicită repunerea în termen pentru promovarea recursului conform art.103 Cod procedură civilă, contestând modalitatea de comunicare a sentinței instanței de fond prin afișare. Învederează instanței că locul de muncă al reclamanților fiind o instituție publică, paza este asigurată 24 de ore și în procesele-verbale încheiate de cei care asigură paza nu apare că s-ar fi prezentat cineva pentru comunicarea sentinței. Pe fond, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris și respingerea recursului pârâtei. Corect instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor față de împrejurarea că recurenții reclamanți nu au raporturi de muncă cu această instituție. Fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr- reclamanții, G, C, G, -, au chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la:
- calcularea și achitarea diferenței dintre indemnizația lunară cuvenită potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr. 160/2000 și indemnizația efectiv plătită fiecărui reclamant în perioada 01.06.2006-31.12.2006;
- calcularea și achitarea primelor de vacanță cuvenite fiecărui reclamant pe perioada 2001-2007;
- plata sporului de condiții vătămătoare de 10% din indemnizația lunară, începând cu data de 01.12.2007;
- plata drepturilor salariale în cuantum actualizat cu rata inflației pe perioada cuprinsă între data nașterii obligației de plată și data plății.
În motivarea acțiunii reclamanții au precizat că sunt controlori financiari ai Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Sibiu.
În această calitate reclamanții beneficiază de o indemnizație lunară calculată pe baza valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa actului normativ, corectați periodic în raport de evoluția prețurilor de consum. Contrar acestor prevederi pârâtă pe perioada 1.06.2006-31.12.2006 nu a procedat la indexarea valorii de referință sectorială.
Primele de vacanță sunt datorate în temeiul art. 59 alin. 3 din CCM la nivel național.
Sporul pentru condiții vătămătoare este prevăzut de art. 14 din OG nr. 10/2007. În urma măsurătorilor efectuate de Societatea Națională de B s-a constatat că radiațiile electromagnetice de radiofrecvență de la sediul Camerei de Conturi Sibiu depășesc valoarea nivelului de referință din Tabelul nr. 1 al HG nr. 1136/2006.
În aceste condiții reclamanții sunt îndreptățiți la plata sporului pentru condiții vătămătoare.
Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a primului capăt de cerere, deoarece la începutul anului 2006 nu exista un act normativ care să prevadă indexarea valorii de referință sectorială, iar ulterior apariției Legii nr. 233/2006 pârâta a aplicat majorările prevăzute în actul normativ menționat.
Capătul doi de acțiune se solicită a fi respins ca tardiv introdus ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că a fost depășit termenul de trei ani prevăzut de art. 27 alin. 2 din OG nr. 137/2000 în care reclamanții puteau reclama dreptul pretins.
Pe fond se arată că pretențiile reclamanților sunt nelegale, deoarece sunt fundamentate pe Legea nr. 188/1999, lege care nu este aplicabilă reclamanților întrucât aceștia fac parte din categoria personalului contractant.
Raportat la capătul trei de acțiune pârâta consideră că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru acordarea sporului pentru condiții vătămătoare.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca în situația în care se admite cererea reclamanților, acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare privind plata drepturilor salariale solicitate.
Chematul în garanței prin DGFP Sibiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca nelegală și netemeinică, deoarece MEF nu are calitate procesuală pasivă.
Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 701/2008 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, pârâta fiind obligată să plătească reclamanților sporul de 10% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare începând cu luna ianuarie 2007, fiind respinsă în rest acțiunea. A fost respinsă cererea de chemare în garanței a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că salarizarea reclamanților, controlori financiari, este stabilită printr-o lege specială, respectiv OUG nr. 160/2000. Prin art. 2 din OUG nr. 160/2000 se prevede că valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare, corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, dar reclamanților le este aplicabilă Legea nr. 233/2006.
de suport legal sunt și pretențiile reclamanților privind acordarea primei de vacanță pentru perioada 2001-2007, întrucât prin legea specială de salarizare nu sunt prevăzute prime de vacanță, iar dispozițiile Legii nr. 188/1999 nu sunt aplicabile, reclamanții fiind personal contractual salarizat conform unei legi speciale.
Prevederile art. 59 alin. 3 din CCM la nivel național nu sunt incidente deoarece din economia textului nu rezultă obligația angajatorului de a plăti prime de vacanță, ci doar posibilitatea acordării lor.
Petitul trei de acțiune a fost admis raportat la prevederile art. 14 din OG nr. 10/2007 și HG nr. 1136/2006.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 60 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât pârâta cât și reclamanții.
Prin recursul declarat de către pârâta Curtea de Conturi a României s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii pe fond a acțiunii.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă se arată că în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție pe motiv că nu există un raport obligațional între aceasta și Curtea de Conturi, având în vedere că nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Pe fondul cauzei se arată că reclamanții au beneficiat și beneficiază în continuare de lege specială de salarizare, situație în care admiterea acțiunii pe capătul de cerere privind sporul de 10% din salariul de bază pentru condiții vătămătoare este nelegală, fiind încălcate prevederile legale în materie raportat la dispozițiile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 94/1992. Instanța a apreciat greșit faptul că prin actele depuse se face dovada că măsurătorile au fost efectuate la sediul Camerei de Conturi a județului Sibiu, sporul neputând fi acordat retroactiv deoarece buletinul de măsurători poartă data de 26.10.2007.
Reclamanții au formulat recurs prin care au solicitat mai întâi în temeiul art. 103 Cod procedură civilă admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a recursului. În motivarea acestei cereri se arată că din actele de la dosar rezultă că comunicarea sentinței s-a făcut prin afișare având în vedere că "nici o persoană nu a fost găsită". Cele consemnate în dovada de comunicare sunt nereale deoarece domiciliul ales pentru comunicare este Sibiu, str. -, nr. 1B care este sediul social al Camerei de Conturi Sibiu, iar la acest sediu este asigurat serviciul permanent. Pe de altă parte, imobilul are poarta de intrare în curte și ușă de acces, iar pe dovadă nu s-a indicat ușa pe care s-a făcut afișarea.
Pe fondul cauzei, se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, având în vedere prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Se susține că începând cu luna iunie 2006 s-au stabilit coeficienții de majorare a indemnizațiilor lunare cuvenite controlorilor financiari numai că în cazul recurenților reclamanți acești coeficienți au fost aplicați asupra unei valori de referință neactualizată ceea ce a determinat plata unei indemnizații lunare mai mici decât cea legal cuvenită.
Greșită este soluția și în ceea ce privește neacordarea primelor de vacanță întrucât nesocotește prevederile art. 916din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome. Or, Curtea de Conturi este o autoritate administrativă autonomă, astfel că angajaților acesteia le sunt aplicabile prevederile legii funcționarilor publici.
Chematul în garanței MEF a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de către pârâtă și menținerea sentinței atacate în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în garanție.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției tardivității recursului declarat de către reclamanți.
Potrivit art. 80 din Legea nr. 168/1999 în materia conflictelor de muncă termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
Reclamanții recunosc că au declarat calea de atac la mai mult de 10 zile de la data comunicării sentinței, însă invocă nelegala comunicare a sentinței în ceea ce îi privește.
Potrivit art. 103 Cod procedură civilă "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării".
Hotărârea a fost comunicată părților în 16 și 17 iulie, recursul reclamanților fiind depus la data de 16 septembrie, deci la două luni de la comunicare.
Reclamanții nu arată la ce dată au aflat de comunicarea "neprocedurală" a sentinței, pentru a se putea verifica dacă cererea de repunere în termen este sau nu formulată în termen.
Este evident că cel târziu la data la care au primit citația de la instanța de recurs - 15.08.2008 - reclamanții trebuia să-și pună un semn de întrebare în legătură cu comunicarea sentinței și să facă minime verificări în ceea ce îi privește.
Reclamanții nu au înțeles să procedeze astfel, rămânând într-o atitudine pasivă, care le este imputabilă.
În ceea ce privește motivul mai presus de voința reclamanților care i-a împiedicat să formuleze recursul în termen, reclamanții menționează că sentința nu a fost comunicată cu respectarea prevederilor legale, respectiv că nu corespunde realității că factorul poștal nu a găsit pe nimeni pentru a face comunicarea. Cu privire la această susținere instanța reține mai întâi că mențiunile făcute de către factorul poștal pe dovada de comunicare are valoarea unui înscris oficial astfel că dace dovada deplină până la înscrierea în fals.
Reclamanții nu s-au înscris însă în fals.
Pe de altă parte, instanța constată că procedura de comunicare a sentinței a fost făcută în mod corect, cu respectarea prevederilor legale.
Astfel, reclamanții recurenți și-au ales domiciliul pe durata procesului în Sibiu,-.
Din susținerile reclamanților rezultă că această adresă reprezintă sediul social al Camerei de Conturi Sibiu, locul de muncă al reclamanților, clădire cu mai multe încăperi.
Reclamanții nu au indicat numărul camerei la care pot fi găsiți, motiv pentru care agentul procedural a procedat la comunicarea sentinței prin afișare.
În acest fel au fost respectate prevederile art. 92 alin. 4 Cod procedură civilă, teza finală, potrivit cărora dacă nu este indicat apartamentul sau camera locuită, afișarea se face pe ușa principală a clădirii, încheind proces verbal despre toate acestea.
În acest context nu are nici o relevanță faptul că exista portar, deoarece în cauză nu sunt incidente prevederile art. 92 alin. 3 Cod procedură civilă.
De asemenea faptul că există o poartă de acces și o ușă de intrare de asemenea nu prezintă relevanță în condițiile în care legiuitorul se referă la ușa principală.
Având în vedere că reclamanților sentința le-a fost comunicată cu respectarea prevederilor legale în materie la data de 17.07.2008, iar recursul a fost declarat la data de 16.09.2008, fără a se identifica nici un motiv mai presus de voința reclamanților care să-i împiedice să declarare în termen recursul, Curtea constată că cererea de repunere în termen este neîntemeiată, astfel că recursul fiind declarat cu mult peste termenul prevăzut de lege se va dispune respingerea recursului declarat de către reclamanții, G, C, G, -, și ca tardiv.
În ceea ce privește recursul declarat de către pârâta Curtea de Conturi a României acesta este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate.
Primul motiv de recurs vizează greșita respingere a cererii de chemare în garanței.
Soluția primei instanțe este corectă deoarece în litigiile de muncă raportul juridic se portă numai între angajat și angajator, neputându-se atrage răspunderea, chiar și patrimonială, a altor persoane, străine de acest raport. Raporturile dintre pârâtă și chematul în garanței sunt raporturi de natură fiscală și nu de dreptul muncii, or, legislația muncii nu vizează astfel de raporturi.
Nici susținerea că cererea de chemare în garanție trebuia admisă raportat la prevederile Legii nr. 500/2002 nu poate fi admisă, deoarece cheltuiala la care pârâta face referire putea fi angajată în baza sentinței judecătorești, nefiind necesară o altă prevedere legală, având în vedere că hotărârile judecătorești se pronunță în numele și aplicarea legii.
În privința sporului de 10% prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 14 din OG nr. 10/2007.
Este adevărat că buletinul de interpretare a măsurătorilor de câmp radioelectric este datat 26.10.2007, însă aceasta nu înseamnă că aceste măsurători nu sunt valabile și pe perioada anterioară efectuării măsurătorilor în condițiile în care nu s-au modificat condițiile de muncă. Pe de altă parte, pârâta ar ajunge în situația de a-și invoca propria culpă în neefectuare la timp a acestor măsurători. Trebuie menționat că în litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, astfel că acesta trebuia să facă dovada că anterior datei de 26.10.2007 la locul de muncă al reclamanților nu au existat depășiri ale nivelului de referință prevăzut de legislație.
Nu poate fi reținută nici susținerea că măsurătorile nu au vizat sediul pârâtei, întrucât adresa este înaintată Camerei de Comerț a județului Sibiu, or, dacă măsurătorile nu vizau această instituție nu exista nici un motiv să-i fie comunicate rezultatele măsurătorilor. Pe de altă parte, proba contrară, în sensul celor susținute de către recurenta pârâtă era extrem de ușor de făcut, printr-o simplă adresă a Ministerului Sănătății Publice, care să confirme sau infirme cele susținute de către recurenta pârâtă, adresă pe care aceasta nu a înțeles să o depună.
Pentru considerentele menționate, soluția primei instanțe fiind temeinică și legală, având la bază o corectă aplicare a dispozițiilor legale la speța depusă judecății, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, instanța va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de către pârâta Curtea de Conturi a României.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanții:, G, C, G, -, și împotriva sentinței civile nr.701/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României - B împotriva aceleeași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.12.2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./5.01.2009
09 2008
Judecători fond:
Președinte:Monica Maria MureșanJudecători:Monica Maria Mureșan, Victor Crețoiu, Ana Doriani
