Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1157/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția civilă mixtă -
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1157/R/2008
Ședința publică din 21 august 2008
PREȘEDINTE: Cigan Dana JUDECĂTOR 2: Roman Florica
JUDECĂTOR 3: Lazăr Ioan R -
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol este pentru azi soluționarea recursurilor civile introduse de intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice B-/B, Curtea de Conturi a României B sector 1--24, Ministerul Economiei și Finanțelor B- sector 5 în contradictoriu cu intimații contestatori: - - G, -, -, -, -, -, toți cu domiciliul procedural ales în O- împotriva sentinței civile nr. 232/LM din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul intimaților contestatori, lipsă avocat S în baza împuternicirii avocațiale din 14 mai 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinete Asociate, lipsă fiind și recurenții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.-
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul intimaților contestatori, nu solicită alte probe.
Nefiind alte probe sau excepții de invocat, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului intimaților contestatori asupra recursurilor.
Reprezentantul intimaților contestatori solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate, menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală potrivit concluziilor scrise depuse la dosar, susținute oral, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat înscris pe împuternicirea avocațială. Depune la dosar practică judiciară, spețe asemănătoare.
Curtea de Apel
deliberând:
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 232/LM din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții G, și toți cu domiciliul procedural ales în O,-, județul în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI cu sediul în B- și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B-,sector 5.
Au fost obligați pârâții să aloce și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizație de 75 % aplicată la nivelul retribuției de baza începând cu data de 09.03.2005 si pana la încetarea discriminării,in funcție de perioada lucrată de fiecare dintre aceștia,cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI în contradictoriu cu chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și în consecință:
A fost obligat chematul în garanție să vireze pârâului sumele de bani necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
Au fost obligați pârâții în favoarea reclamanților la plata sumei de 5950 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut cu privire la excepția invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, că rolul acestuia, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Reclamanții dețin calitatea de controlori financiari la Camera de Conturi a Județului
Prin Legea nr.200/2005 de aprobare a nr.OUG22/2005 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi pe lângă această instituție a fost înființată Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare.
Reclamanții, deși ocupă aceleași funcții ca și controlorii de la Autoritatea de audit și își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții,iar reglementările legale sunt aceleași, instanța apreciază că sunt privați de acordarea indemnizației de 75% prevăzuta de HG170/9 martie 2005,criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor,ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență,responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Recunoscând cu valoare de adevăr juridic că măsura neplății drepturilor salariale solicitate, încalcă în mod regretabil inclusiv dispozițiile constituționale, urmează a se dispune în consecință de către instanța, în sensul reținerii temeiniciei și legalității pretențiilor pecuniare solicitate de reclamanți.
Data de 1.01.2007 a reprezentat un moment important pentru România, aceasta determinând calitatea de stat membru al Uniuni Europene, iar în mod corelativ decurgând din aceasta atât drepturi cât și obligații pentru țara noastră. În acest context, în dreptul intern legislația comunitară a dobândit o importanță deosebită, autorităților publice, dar și jurisdicțiilor naționale,revenindu-le un rol esențial în asigurarea aplicării și respectării acestor norme europene, sens în care trebuie a se reține art. 249 alin.2 dinTratatul de Instituire a Comunității Europene, dar și prevederile constituționale și obligatorii în această materie, precum și dispozițiile art. 292- 293 din Legea 53/2003 modificată.
Astfel, văzând inclusiv normele și temeiurile de drept invocate, instanța reține faptul că aplicabilitatea directă a dreptului comunitar, înseamnă o aplicare deplină, justă și uniformă și în același timp obligatorie, a reglementărilor sale în toate statele membre, începând cu data intrării în vigoare, astfel că instanțele judecătorești naționale, au obligația aplicării dreptului comunitar prin asigurarea reală a efectului direct și deplin.
Dreptul material solicitat de către fiecare reclamant s-a născut din lege (HG nr.170/9 martie 2005,Legea nr.490/2004 )și atribuie acestora prerogativa exclusivă în virtutea căreia, acest interes manifestat expres prin acțiune, să solicite subiecților pasivi, toți având legitimitate procesuală pasivă, virarea, respectiv plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite.
În primul rând, prin prisma obiectului și cauzei juridice a cererilor reclamanților din prezenta acțiune, între auditori si controlori (aparținând toțiaceleiași categorii) nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o funcțiesimilară,cu atribuții similare.
Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi".
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similara daca nu identică,trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situație comparabilă cu auditorii sub aspectul exercitării atribuțiilor și incompatibilităților aferente funcției, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de auditori, prin refuzul acordării indemnizației de 75 %.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflectanumaiîn salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea acestei indemnizații ( majorări ), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului( auditori
Ca atare, existența discriminării directe a controlorilor financiari reclamanți rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 1 al G nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de presă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția este un criteriu de diferențiere injust și discriminatoriu respectiv doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor,ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
În lumina tuturor acestor considerente instanța a apreciat acțiunea reclamanților ca întemeiata și pe cale de consecință i-a obligat pe pârâții să aloce și să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând indemnizație de 75 % aplicată la nivelul retribuției de baza începând cu data de 09.03.2005 data intrării in vigoare a nr.HG170/2005 si pana la încetarea discriminării,in funcție de perioada lucrată de fiecare dintre aceștia in cadrul Camerei de Conturi B,cu aplicarea indicelui de inflație la data plății efective pentru o completa despăgubire.
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție instanța a admis-o întrucât Ministerul Economiei și Finanțelor are printre sarcinile ce rezulta din legea acestuia de organizare si funcționare si pe aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii,cum este si parata in speța, sumele necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, fie prevăzute prin bugetele anuale, fie prin rectificările de buget. Astfel, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Curtea de Conturi a României care a solicitat modificarea în întregime a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților precum și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B ( prin delegația nr. 51861/21 aprilie 2008) care a invocat în principal problema lipsei calității procesuale pasive a acestui minister.
Instanța subliniază că a avut în vedere deciziile din 3 iulie 2008 ale Curții Constituționale prin care în mai multe dosare s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituționale dar a apreciat că în prezenta cauză deciziile Curții Constituționale nu sunt aplicabile deoarece instanța nu a fost chemată să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, cu atât mai mult cu cât neconstituționalitatea s-a pronunțat prin trimitere la art. 1 alin. 4 din Constituție respectiv la prevederile art. 61 alin. 1, 115 și 126 alin. 1 din Legea fundamentală, fără a fi analizată însă în conformitate cu art. 11 respectiv art. 20 alin. 2 din Constituție.
În prezenta cauză problema de drept ridicată este aceea a neaplicării unitare a dispozițiilor legale și clasificarea personalului în cadrul aceleiași funcții deținute în cadrul aceleiași instituții reglementată sub aspectul funcționării de o lege unică, clasificare ce în opinia reclamanților intimați nu este justificată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că sunt neîntemeiate criticile invocate de recurentă deoarece în cauză este vorba de o stimulare financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, ori sursa fondurilor care sunt gestionate nu poate reprezenta un criteriu de salarizare, în condițiile în care atribuțiile ce revin controlorilor financiari sunt aceleași.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a făcut o aplicare a Directivei 2000/EC/1978 și a art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului precum și a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a Protocolului 12 din această convenție, făcând concomitent aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituția României.
Așa fiind instanța de control apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică neexistând motive de casare sau modificare.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța înțelege că existența OG nr. 20/2002 nu permite o executare directă a acestui subiect de drept, dar potrivit normelor procesual civile apreciază că ministerul are calitate procesuală pentru a permite opozabilitatea hotărârii deoarece în cauză se pune problema alocării unor fonduri pentru asigurarea sumelor necesare plății indemnizației recunoscute prin hotărârea judecătorească, ori doar Ministerul Economiei și Finanțelor poate să asigure aceste sume, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 cod pr. civilă recurenta Curtea de Conturi a României va fi obligată la 4760 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaților reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile civile declarate de intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice B-/B, Curtea de Conturi a României B sector 1--24, Ministerul Economiei și Finanțelor B- sector 5 în contradictoriu cu intimații contestatori: - - G, -, -, -, -, -, toți cu domiciliul procedural ales în O- împotriva sentinței civile nr. 232/LM din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă Curtea de Conturi a României să plătească intimaților reclamanți suma de 4760 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 august 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - R - - - - -
Red.dec.CD
28.08.2008.
Jud fond -
Dact IM/2 ex./28.08.2008.
Președinte:Cigan DanaJudecători:Cigan Dana, Roman Florica, Lazăr Ioan
