Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 121/2009
Ședința publică de la 02 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1091/LM/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.
Văzând că doamna judecător - planificată inițial în compunerea completului de judecată, lipsește din instanță pentru motivele reținute în Procesul verbal din 02.02.2009 încheiat cu această ocazie, se procedează la includerea în complet a doamnei judecător - -, judecător de serviciu la această dată conform planificării secției privind judecătorii de permanență.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă pentru intimata pârâtă " H" SA H - avocat, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că reclamantul recurent a înregistrat la dosar Concluzii scrise, alături de un set de acte în probațiune constând din Contractul colectiv de muncă 2001-2002 - art. 52-53, Cap.II Sistemul de sporuri, Cap. III Prime, Decizia 342/2006 a Curții Constituționale dosar 175 D/2006, Contractul colectiv de muncă 2001-2002 - art. 70-77, art. 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67 și 68 din, adresa nr. 1030/A/401/25.09.2006 a pârâtei către Sindicatul Solidaritatea, Aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale nr. 18/22.12.2004 și art. 62-65 din
Reprezentantul pârâtei intimate " H" SA H arată că nu are chestiuni prealabile de discutat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și sub rezerva depunerii până la sfârșitul dezbaterilor de către reprezentantul intimatei a împuternicirii avocațiale, acordă cuvântul în apărare.
Reprezentantul pârâtei intimate " H" SA solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, astfel cum a fost ea motivată de Tribunalul Hunedoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, având în vederea lucrările dosarului și concluziile expuse în ședință, lasă cauza în pronunțare.
Ulterior, prin serviciul registratură se depune la dosar împuternicire avocațială pentru avocat în calitate de apărător al pârâtei intimate " H" SA
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată la ribunalul Hunedoara sub dosar nr- reclamantul, reprezentat de Sindicatul "Solidaritatea" Hac hemat-o în judecată pe pârâta H A, fostă H, solicitând obligarea acesteia la:
1) - acordarea tichetelor de masă în număr de 27 bucăți sau contravaloarea acestora în sumă de 201 lei, pentru fiecare zi efectiv lucrată în perioada 01.09.2004- 31.12.2006;
2) - acordarea diferenței de câte 7 zile de concediu de odihnă (de la 21 la 28 zile) adică în total 9 zile de sau compensarea acestora în bani, în sumă de 90 lei, pentru anii 2004, 2005, 2006;
3) - acordarea tuturor drepturilor conferite de statutul de angajat ce-și desfășoară activitatea pe un loc de muncă cu condiții deosebite/speciale, pentru perioada 01.09.2004-31.12.2006, respectiv:
a) 10 % din salariul net lunar reprezentând sporul de periculozitate în sumă de 2373 RON;
b) și alimentație de întărire a organismului sau contravaloarea acestora, în sumă de 1262 RON;
c) 18 zile suplimentare la concediul de odihnă, acordate pentru munca în condiții deosebite, în perioada 01.09.2004-31.12.2006 sau contravaloarea lor în sumă de 180 RON;
Totalizând aceste drepturi, solicită 4106 RON, reprezentând drepturi salariale neacordate de în perioada 01.09.2004-31.12.2006.
În motivarea acțiunii sale reclamantul arată că este angajatul pârâtei din anul 1987 lucrând în cadrul secției laminatoare, atelierul profile grele în meseria de finisator.
Referitor la acordarea tichetelor de masă, arată că pârâta nu respectă propriul CCM și nu acordă tichete de masă pentru fiecare zi efectiv lucrată, conform art. 6(2) din Anexa 1 CCM la nivelul (2004-2008), art. încheiat cu respectarea prevederilor art. 41(2) din care precizează că: tichetele de masă se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
Arată totodată că potrivit dispozițiilor art. 11 din HG nr. 5/1999- pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 și ale art. 6(2) din Anexa 1 privind regulamentul pentru acordarea tichetelor de masă din CCM al, se precizează că "Începând cu 01.03.2004 toți salariații societății vor primi tichete de masă în valoare de 65.000 lei/zi efectiv lucrată, după finalizarea documentelor privind evidența timpului lucrat (punctaj)".
În drept invocă art. 24(1) lit. d CM, art. 41(2) lit."b" din 2005-2006, art. 6(2) din Anexa nr. 1 CCM din (2004-2008) aflată în vigoare, art. 3 și art. 6(1) din Legea 142/1998- privind acordarea tichetelor de masă, art. 11 din HG nr. 5/1999 pentru aplicarea Legii 142/1998.
Referitor la acordarea a 7 zile de concediu de odihnă (de la 21 la 28 zile) sau contravaloarea acestora, se motivează că s-a încălcat în mod flagrant dreptul prev. de Constituția Europeană, art. II-31, respectiv "Condiții de lucru corecte și achitabile", care prevede că " Orice lucrător are dreptul la condiții de lucru care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea sa. II Orice lucrător are dreptul la o limitare a duratei maxime de lucru și la perioade de repaus zilnic și săptămânal, precum și la o perioadă anuală de concediu cu plată". Invocă totodată art. II-52 pct.I din Constituția Europeană, Partea a V-a art. H, Carta Socială Europeană revizuită art. 2 pct.3 care prevede " să se asigure acordarea unui concediu anual plătit de minim 4 săptămâni" iar la pct.1: să fixeze durata rezonabilă a muncii zilnice și săptămânale, săptămâna de lucru trebuind să fie redusă treptat în măsura în care permit creșterea productivității și ceilalți factori relevanți".
În drept invocă art. 177 al Tratatului CEE (recursuri prejudiciare), art. II-31 și II-52 pct.1 din Cosntituția Europei, art. 111 pct.5 din, art. 283(3) CM.
Referitor la acordarea drepturilor conferite de statutul de angajat într-un loc de muncă cu condiții deosebite, speciale este motivată de faptul că a beneficiat de acest drepturi până în 2004, după care a fost lipsit de ele fără o negociere individuală cu administrația și fără un temei legal. Odată cu apariția Legii nr. 226/2006, care la art. 8 prevede în mod retroactiv aceste drepturi, consideră că solicitarea este pe deplin justificată având în vedere că lucrează în același loc de muncă, în aceleași condiții și efectuează sarcini de serviciu mai mari datorită creșterii productivității și reducerii personalului cu circa 40 %. Precizează că aceste drepturi sunt acordate de art. 83, 85 și art. 71(1) din Anexa 1 din CCM alMSH 2004-2008 și în conformitate cu art. 53 din Constituția României nu poate fi lipsit de ele, nefăcând obiectul unei negocieri individuale ca să devină lege a părților și un drept odată câștigat nu se poate lua decât cu acordul celeilalte părți, ceea ce nu s-a întâmplat.
În drept invocă art. 83(3)lit.a, c, d, art. 85 și art. 7(1) din Anexa 1 CCM la nivelul 2004-2008 și art. 8 din Legea 226/2006 privind acordarea condițiilor speciale de muncă, art. 47(3) lit.a, lit.b 2004-2008 și art. 40(3) lit.b 2005-2006.
Se atașează mod de calcul drepturi revendicate și copie actele normative invocate.
Pârâta H SA a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește acordarea tichetelor de masă pârâta a invocat excepția prescripției parțiale a acțiunii motivat de faptul că în acest caz sunt incidente dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, text care face referire la un termen de prescripție de 6 luni și care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv la momentul încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, respectiv 1 septembrie 2004. În susținerea excepției s-a învederat că dreptul la tichetele de masă invocat de contestator rezultă din dispozițiile contractului colectiv de muncă, astfel că acțiunea contestatorului este de fapt o acțiune în neexecutarea contractului colectiv de muncă, iar tichetele de masă nu reprezintă un drept salarial și ca urmare nu se poate aplica termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii.
Pe fond, s-a apreciat că pretențiile formulate sunt nefondate întrucât din evidența orelor lucrate nu reiese un calcul apropiat de cel făcut de reclamant în anexa la cererea de chemare în judecată și că în fapt au fost respectate condițiile de acordare a tichetelor de masă reglementate prin Legea nr. 142/1998 și în normele de aplicare a legii.
Referitor la al doilea capăt de cerere privind concediul de odihnă de 28 zile pe an, pârâta a subliniat că diferența dintre reglementarea internațională și cea din Codul Muncii este doar de formă, iar nu și de substanță, deoarece durata minimă efectivă a concediului de odihnă este aceeași, indiferent că este vorba de 4 săptămâni calendaristice (conform prevederilor Cartei) sau 20 de zile lucrătoare (potrivit Codului Muncii ).
Raportat la ultimul capăt de cerere, referitor la drepturile conferite de statutul de angajat în condiții deosebite/speciale de muncă, s-a arătat că toți salariații au beneficiat de un spor de condiții deosebite, diferențiat în funcție de condițiile și locul de muncă, respectiv 18 % sau 16 %, un procent din acest spor fiind inclus în salariul tarifar de încadrare, menționându-se sporul de 4 % și 6 % (acordat conform CCM aplicabil). Beneficiarii acestui spor sunt în principal angajați din uzinele de oțelării și laminoare, iar contestatorul este beneficiarul unui spor de 6 % pe lângă cel de 12 % inclus în salariul de bază, spor superior celui acordat prin CCM pe ramură care prevede un spor de 10 %; zilele de concediu de muncă suplimentare au fost recunoscute și respectate, astfel cum rezultă din evidența zilelor de concediu anexată la dosar și ca urmare nici această pretenție nu este fondată - arată intimatul.
Prin sentința civilă nr.1091 /LM/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în cauză s-a respins excepția prescripției acțiunii invocate de pârâtă cu privire la capătul de cerere având ca obiect acordarea tichetelor de masă.
S-a admis în parte, acțiunea în conflict de drepturi formulată de reclamantul, reprezentat de Sindicatul "Solidaritatea" H în contradictoriu cu pârâta H A, (fostă H) și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă neacordate, raportat la numărul de zile efectiv lucrate care rezultă din pontajul aferent fiecărei luni, pentru perioada 01.09.2004- 01.09.2005, calculate la valoarea nominală de 7,41 lei/tichet.
S-a respins, în rest, acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut cu referire la probele dosarului și dispozițiile legale incidente, că pretențiile reclamantului sunt întemeiate doar sub aspectul capătului de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pe perioada 01.09.2004- 01.09.2005, perioadă în care era în vigoare art.6 alin.2 din Anexa nr.1 la.M încheiat la nivel de unitate, care prevedea acordarea acestor tichete "pe fiecare zi efectiv lucrată". Începând cu 1.09.2005, această prevedere contractuală a fost modificată prin actul adițional nr.1 la.M, în sensul acordării tichetelor de masă potrivit prevederilor legale în vigoare la data distribuirii lor.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune cu referire la acest capăt de cerere a fost respinsă cu motivarea că beneficiul acordării tichetelor de masă rezultă din lege și nu din M, caz în care termenul de prescripție este de 3 ani conform art.283 alin.1lit.c Codul Muncii și nu de 6 luni.
Restul pretenții lor formulate în cauză au fost respinse ca neîntemeiate reținându-se următoarele:
- reclamantul beneficiază conform contractului individual de muncă de un număr superior de zile de concediu de odihnă decât cele reglementate în Carta Socială Europeană;
- sporurile pentru condiții deosebite de muncă prevăzute în Capitolul II-art.7 din Anexa nr.1 la.M se acordă în funcție de locul de muncă, condițiile concrete în care se desfășoară activitatea, de factorii de risc existenți la fiecare loc de muncă; în raport cu aceste criterii reclamantul a beneficiat și beneficiază de sporul de condiții grele de muncă de 6 % și de un spor în sumă fixă, stabilit prin Anexa nr. 2 la. În raport cu locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant nu există temei legal pentru acordarea sporului de periculozitate și alimentației de protecție și antidot pretinse;
- reclamantul beneficiază de un concediu de odihnă potrivit art.61 alin.4 și 5 Codul Muncii în raport cu vechimea în muncă și în plus de un concediu de odihnă suplimentar de 5 zile lucrătoare pe an, stipulat în M, diferența de 18 zile suplimentare la concediu de odihnă nefiind justificată și dovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat, recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr.168/1996, reclamantul solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii tuturor celor 6 capete de cerere din acțiunea introductivă; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critică sentința atacată ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că instanța de fond a interpretat greșit și tendențios temeiurile juridice invocate, precum și probațiunea juridică depusă; i-a lezat interesele și drepturile constituționale, pe considerațiile expuse, în care sunt reluate argumentele în fapt și drept din acțiunea introductivă față de cele 6 capete de cerere.
În drept se invocă art.304 alin.1 Cod procedură civilă, art.81 și urm. din Legea nr.168/1991.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata H A se solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, reiterându-se pe fiecare capăt de cerere, apărările din fața instanței de fond.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Recurentul reclamant este angajat în cadrul H A, (fostă H) și lucrează în sistem de tură continuă, conform unui grafic de lucru prestabilit, ceea ce presupune că zilele de sâmbătă și duminică pot fi zile normale de lucru pentru a nu se prejudicia desfășurarea normală a activității.
În acest sens în art.55 alin.3 din M încheiat la nivelul societății intimate pe anii 2004-2008 se menționează expres că " sistemul de ture definește programul normal de lucru acoperit de către salariat prin prezența sa la serviciu în perioadele de timp ordonate, între ore care se schimbă după o schemă prestabilită ( grafice de lucru).
Într-o atare situație legiuitorul a reglementat expres acordarea repausului săptămânal prevăzând în art.132 alin.2 faptul că ".repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin M aplicabil sau prin regulamentul intern."
Potrivit alin.3 al aceluiași articol "în situația prevăzută la alin.2 salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă."
În speță, conform art.7 alin.2 pct.5 din Anexa nr.1 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2008, încheiat la nivelul H s-a prevăzut acordarea unui atare spor - denumit spor de week-end- în cuantum de 25% din salariu de bază.
Legalitatea acestuia a fost statuată irevocabil prin hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr.414/LM/2008 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a respins acțiunea formulată de Sindicatul "Solidaritatea" H, având ca obiect constatarea nulității acestei clauze contractuale, așa încât criticile vizând aceste aspecte urmează a fi respinse ca nefondate.
Cu privire la acordarea sporului de 200% pentru lucrul în zilele în care se suspendă repausul săptămânal, criticile recurentului se vizează a fi de asemenea nefondate. Astfel, este adevărat că potrivit art.47 alin.3 lit.i din, în situația în care un salariat ar fi obligat să se prezinte la lucru într-o zi de repaus săptămânal ca efect al suspendării prevăzute de art.133 din Codul Muncii ar fi în drept să primească pentru timpul lucrat într-o asemenea situație un spor de 200%.
Dar, în cauzănu s-a dovedit existența vreuneia din situațiile de excepție limitativ prevăzute de legiuitor în alin.1 al art.133 din Codul Munciica temei pentru suspendarea repausului săptămânal pe de o parte, iar pe de altă parte acordarea acestui spor s-ar justifica doar dacă salariatul nu ar fi în drept să solicite principala modalitate de compensare, respectiv ore libere plătite. Potrivit fișei de pontaj depusă la dosar este evident faptul că pentru acele luni în care recurentul nu a beneficiat de numărul normal de zile libere, în lunile următoare apar evidențiate fie zile libere acordate în compensare, fie ore plătite cu spor de 100% ca ore de muncă suplimentară. Deci, temeiul legal al sporului pretins pentru orele de lucru prestate în zilele de sâmbătă și duminică - conform graficului de lucru în tură continuă - este art.117 din Codul Muncii, reținut de prima instanță și nu art.133 invocat de recurent.
Referitor la acordarea tichetelor de masă, în mod corect prima instanță a reținut incidența art.6 alin.2 din Anexa nr.1 la contractul colectiv de muncă de la nivelul unității,în forma modificatăprin actului adițional nr. 2/12.10.2005 la. potrivit căruiaîncepând cu 01.09.2005, toți salariații societății vor primi tichete de masă la valoarea nominală actualizată potrivit prevederilor legale în vigoare la data distribuirii.
Or, aceste prevederi legale sunt Legea nr. 142/1998 care stabilește expres în art. 5 alin.2 că angajatorul va distribui salariaților un număr de tichete de masă egal cu numărul de zile lucrătoare și Normele date în aplicarea acestei legii, aprobate prin nr.HG5/1999, potrivit cărora partenerii sociali vor preciza prin contractul colectiv de muncă negociat clauze inclusiv referitoare la numărul zilelor lucrătoare pentru luna care se acordă tichete de masă(art.2 lit.b). De asemenea, art. 11 din aceste Norme prevede faptul că angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare.
Din aceste prevederi legale, reiese clar intenția legiuitorul de stabili acordarea acestui beneficiu în funcție de zilele efectiv lucrate, din care se deduc perioadele menționate expres de Norma de punere în aplicare a Legii nr. 142/1998 și de a limita numărul acestora la numărul zilelor lucrătoare dintr-o lună.
Față de aceste prevederi legale, solicitarea reclamantului de a-i se acorda tichete de masă în funcție de zilele efectiv lucrate a fost corect respinsă de prima instanță.
Referitor la concediul de odihnă, criticile recurentului sunt nefondate, deoarece potrivit actelor adiționale la.M și pontajelor depuse la dosarul cauzei, reclamantul beneficiază de un concediu de 28 zile lucrătoare, corespunzător vechimii sale în muncă și specificului muncii, or acest număr este superior celui prevăzut de actele normative invocate în susținerea cererii sale.
Astfel, art. 2 pct.3 din Carta socială europeană revizuită obligă statele care au ratificat-o să ia măsuri în a-și respecta obligația asigurării, prin legislația internă a unui concediu anual plătit de minim 4 săptămâni pentru salariați, prevedere care a și fost transpusă în legislația românească, în art.140 alin.1 Codul Muncii. Potrivit acestui text de lege durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare.
Comparând cele două legislați se observă că diferența dintre reglementarea europeană și reglementarea noastră internă este doar de formă, iar nu și de substanță și oricum aceste prevederi nu sunt mai favorabile decât cele acordate reclamantului, în cauză, prin contractul colectiv de muncă.
Referitor la acordarea drepturilor conferite de statutul de angajat într-un loc de muncă cu condiții deosebite/speciale este de reținut că reclamantul beneficiază de spor pentru condiții grele de muncă în cuantum de 18%, cuantum care din octombrie 2001 se regăsește în proporție de 12 % în salariul tarifar( diferența de 6% fiind în continuare evidențiată distinct ca spor de condiții grele, parte a sporului pentru condiții deosebite de muncă - în acest sens actele adiționale la contractul individual de muncă depus la dosar), precum și de un spor pentru condiții nocive constând într-o sumă fixă (minim 10% din salariul minim pe societate) conform art. 7 din Anexa nr.1 la C Unic la nivel de societate pe anii 2004-2008.
Reclamantul nu a făcut dovada că ar fi beneficiat, anterior anului 2004 de un spor de periculozitate, iar din Anexa nr. 2 la Unic la nivel de societate pe anii 2004-2008 reiese că singurele categorii de meserii care beneficiază de un atare spor sunt artificierii și șoferii, (coloana nr. 4 la Anexa nr.2), categorii din care nu face parte reclamantul în cauză.
Referitor la capătul de cerere privind contravaloarea alimentației de protecție și antidot, în mod corect prima instanță a reținut din probele dosarului ( respectiv procesul verbal al ședinței din 22.01.2007 a Comitetului pentru Sănătate și Securitate în muncă) că doar cu începere din anul 2007, locul de muncă în care-și desfășoară activitatea recurentul a fost propus pentru acordarea acestui beneficiu, anterior acestui an neexistând temei legal pentru acordarea lui. Or, potrivit, normelor legale în materie: art.179-181 Codul Muncii, art.18 alin.4 din Legea nr. 319/2006, art. 7 din Ordinul Ministrului și Protecție sociale nr. 187/1998, art. 24 din M Unic la nivel național pe anii 2007-2010 ( prevederile sale fiind identice cu cele ale la nivel național din perioada 2003-2006) și art.83 alin.3 lit.c din, acordarea acestui drept se face prin Intern, care se aprobă de conducerea societății la propunerea Comitetului de Sănătate și Securitate în muncă. Deci, conducerea societății aprobă, anual, acordarea alimentației de protecție pentru efort fizic, pe baza propunerii Comitetul pentru Sănătate și Securitate în muncă constituit la nivelul societății; organ abilitat de lege, de a stabili, locurile de muncă cărora li se acordă alimentația de protecție și antidotul - conținutul concret și cantitatea acestora - în funcție de condițiile concrete de la fiecare loc muncă.
În fine, actele adiționale care prevăd în conținutul lor și numărul de zile de concediu la care are dreptul recurentul, încheiate pentru aducerea în acord a dispozițiilor contractului individual de muncă cu cele ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2008 reflectă acordul valabil exprimat atât de angajator cât și de salariat cu privire la drepturile cuvenite acestuia. În speță, reclamantul a beneficiat de un număr suplimentar de 5 zile lucrătoare la concediu de odihnă, în acord cu prevederile art. 61 alin.4 și 5.M la nivel de unitate pe anii 2004-2008 și prevederile M; solicitarea unui număr suplimentar de zile de concediu peste acest număr, fiind corect respinsă de prima instanță ca neîntemeiată.
Față de cele ce preced, Curtea constatând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, criticile recurentului fiind nefondate sub toate aspectele invocate, în conformitate cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 80 din Legea nr.168/1999 va respinge, ca nefondat, recursul cu care a fost investită de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1091 /2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.02.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Thred.
2ex./11.02.2009
Președinte:Manuela StoicaJudecători:Manuela Stoica, Nicoleta Vesa, Ana Doriani
