Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 124/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2943/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.124/
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - -
***************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții-reclamanți, (fostă ), a, (), -, a, (), n, C, C, și împotriva sentinței civile nr.426 F din data de 08.04.2008, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul București, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar s-a depus prin serviciul al secției la data de 10.12.2009 o adresă ce emană din partea Tribunalului București, înregistrată sub nr.5057/c/04.12.2009, pe această cale comunicându-se adeverința solicitată privind activitatea profesională a recurenților-reclamanți, și de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv de la data de 21.09.2007, la zi, ca urmare a dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de 03.11.2009.
De asemenea, se mai arată că la dosar s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de12.01.2010, de către recurenții-reclamanți, și adeverința privind activitatea profesională a acestora, așa cum s-a dispus la termenul anterior.
Totodată, se mai arată că prin cererea de recurs formulată recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc, civ.
Curtea constatând că în cauză recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentință civilă nr.426 F din data de 08.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANTELOR și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, A, A, (), C, ~NA, ~RIANA, ALENTINA, ). ELIA, și, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTITIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, și CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut pe fondul cauzei, că Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea cererii reclamanților ca nefondată.
Astfel, se susține că nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000 și a CE. întrucât dreptul pretins de reclamanți - sporul de confidențialitate - nu este un drept recunoscut și protejat de lege.
Nu se încalcă, susține pârâtul, nici principiul egalității cetățenilor reglementat de art.16 din Constituție întrucât sporul invocat de reclamante nu se enumără printre drepturile fundamentale consacrate și apărate de Constituție.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a mai reținut referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, că, potrivit Legii nr. 500/2002 între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, s-a născut un raport juridic bugetar în care unul dintre subiecte este Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, iar celălalt este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției care este finanțată integral de la bugetul statului.
În această situație, în mod legal, Ministerul Economiei și Finanțelor poate sta în prezentul proces în calitate de pârât întrucât acesta răspunde de elaborarea proiectului bugetar de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali credite.
Obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare achitării sporului solicitat de reclamanți implică asigurarea și alocarea fondurilor aferente acestui spor către Ministerul Justiției.
În raport de dispozițiile art.19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei Finanțelor are calitate procesuală pasivă în virtutea calității de instituție publică cu rol sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal credite.
Instanța de fond a reținut că reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar specialitate în cadrul Judecătoriei sector 4 B unde, de altfel, și-au și ales domiciliul procesual.
Potrivit art.154 din Codul Muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
În condițiile art. 157 alin. 2 din Codul Muncii, sistemul de salarizare al personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral de stat sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilește prin lege.
Salarizarea personalului auxiliar de specialitate este reglementată potrivit nr.OUG 27/2006, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 45/2007, acte normative care nu prevăd a se cuprinde în salariul acestor categorii de personal și sporul de confidențialitate de până la 15%.
Ori, a acorda pe cale judecătorească unele drepturi care nu sunt cuprinse în lege înseamnă pentru instanță a-și aroga puteri de legiferare, ceea ce este inadmisibil și încalcă principiul separării puterilor În stat consfințit de art. 1 alin.4 din Constituție.
Instanța de fond a reținut că nu se poate reține nici susținerea reclamanților că aceștia s-ar afla într-o stare de discriminare în raport de faptul că în alte sectoare de activitate, pentru alte categorii de personal, s-a legiferat dreptul la un spor de confidențialitate.
Astfel, pentru ca o faptă să fie calificată drept faptă de discriminare, potrivit art.1 din nr.OG 137/2000, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:
- existența unui tratament diferențiat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință pentru persoane aflate în situații analoage;
- existența unui criteriu de discriminare dintre cele reglementate de art.2 din nr.OG 137/2000 republicată;
- tratamentul diferențiat să nu fie justificat de un scop legitim iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare;
- tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, Înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
În acest sens este și jurisprudența în interpretarea și aplicarea art.14 din Convenție referitor la interzicerea discriminării cât și jurisprudența instanței noastre constituționale.
Astfel, instanța europeană a decis, în mod constant, că există discriminare atunci când persoane aflate în situații omoloage și comparabile în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă și rezonabilă vezi 18 februarie 1991, FREDIM contra SUEDIEI parag. 60, 23 iunie 1993 HOFFMAN contra AUSTRIEI parag. 31, 28 septembrie 1995 ET SCALAMARINO contra ITALIEI.
De asemenea, prin jurisprudența sa a apreciat că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere, pentru a determina dacă și în ce măsură, diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicabile (22 octombrie 1996 și alții contra -, paragraf 75).
Mai mult decât atât aceeași jurisprudență (cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) cât și jurisprudența instanței noastre constituționale în aplicarea principiului egalității în fața legii, reglementat de art. 16 din Constituție (decizia nr. 168/10 decembrie 1998 Curții Constituționale) a statuat că principiul egalității și al nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferențiat instituit în baza unor situații obiective diferite nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
De altfel, dispozițiile art.14 din Convenție nu interzice orice diferență de tratament, deoarece altfel s-ar ajunge a considera contrară Convenției fiecare dintre numeroasele dispoziții legale care nu asigură tuturor o completă egalitate de tratament în exercitarea drepturilor și libertăților pe care ele le recunosc.
Ori, autoritățile naționale se găsesc adesea în fața unor situații sau probleme a căror diversitate reclamă soluții diferite. Unele inegalități de drept nu urmăresc decât să corijeze egalități de fapt, astfel . nu se poate reține o interpretare extensivă a prevederilor rt.14 din Convenție.
În sfârșit, s-a statuat, de asemenea, în jurisprudența CE. că prevederile art.14 din Convenție nu au o existență independentă Întrucât au efect doar În relațiile cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale.
În același sens este și Curtea Constituțională care în decizia nr. 108/2006 care a arătat că sporurile premiale și alte stimulente acordate diferitelor categorii de salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale consacrate de Constituție.
Acestea fiind dispozițiile legale și interpretările aplicabile în materia discriminării atât în dreptul intern cât și în jurisprudența CE. este de observat că în ceea ce privește reclamanții aceștia nu pot invoca cu temei să se află în situații analoage cu personalul din structura altor instituții, pentru care prin acte normative se acordă sporul de confidențialitate.
Pentru a analiza raportul de analogie dintre două categorii profesionale CE. a apreciat asemănările sau diferențele ce decurg din statutul profesiilor, condițiile de intrare în profesie, natura funcțiilor îndeplinite, modul de exercitare a funcțiilor respective, etc. (cauza VAN MUSSELE contra, 23 noiembrie 1983 parag. 46). De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în aprecierea raportului de analogie a unor categorii profesionale, a analizat modalitatea de organizare, admitere în profesie, definitivare, mandat, corpul de drepturi și obligații, sfera diferită a activităților desfășurate, tangența cu diferite ramuri de drept, etc. ( hotărârile nr. 333 și 334 / 8.2007, hotărârea nr. 249 din 27.08.2007).
Instanța de fond a reținut că, din analiza actelor normative ce reglementează activitatea categoriilor de personal indicate de reclamante în cererea lor introductivă, rezultă că sporul de confidențialitate este acordat prin dispoziții speciale, avându-se în vedere atribuțiile speciale pe care aceste categorii de persoane le exercită, respectiv protecția informațiilor clasificate așa cum sunt reglementate de Legea nr. 182/2002.
Categoriile de personal care au acces la aceste informații sunt strict reglementate de lege, fiind verificate în prealabil cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații și inclusiv într-un sistem de pregătire și perfecționare la intervale regulate potrivit standardelor naționale de protecție (art. 8 din Legea nr. 182/2002).
Rezultă, de asemenea, că doar personalul care operează cu informații clasificate și pentru care s-a emis certificatul de securitate potrivit art.13 din Legea nr. 182/2002, cadrele militare în activitate, funcționari publici cu statut special, militari angajați pe bază de contract șl personal civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, beneficiază de sporul de confidențialitate.
cu aceste categorii profesionale potrivit legislației corelative, statutului personalului auxiliar de specialitate al instituțiilor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, reglementat de Legea nr. 567/2004 și Hotărârea CS. nr. 145 din 26.04.2005 privind aprobarea Codului d eontologic al judecătorilor și procurorilor, reclamantele nu au acces și nu operează cu informații clasificate, de natura celor prevăzute de Legea nr. 182/2002, ori atribuții similare personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice.
Din acest punct de vedere, statutul corespunzător personalului auxiliar și al categorii lor profesionale invocate diferă sub aspectul atribuțiilor, al competențelor al condițiilor de acces, de numire, de eliberare din funcție, al incompatibilităților, etc.
Instanța de fond a constatat că reclamanții nu au dovedit în cauză că sunt posesorii certificatului de securitate eliberat în condițiile art.13 din Legea nr. 182/2002 - condiție prealabilă pentru a avea acces În mod legal informații clasificate.
Așadar, în raport de cele de mai sus, tribunalul a considerat că nu se poate reține că există element de analogie sau de comparabilitate între categoriile profesionale invocate reclamanți în cererea introductivă și categoria profesională din care acestea fac parte, acest cu atât mai mult cu cât reclamanții nu au dovedit că îndeplinesc condițiile legale pentru a avea acces la informațiile clasificate de natura celor reglementate de Legea nr. 182/2002.
În același timp, nu este îndeplinită nici condiția ca tratamentul diferențiat să afecteze exercitarea în condiții de egalitate a unui drept recunoscut și garantat de lege.
Instanța de fond a constatat că un drept recunoscut sau garantat de lege se înțelege acel drept fundamental Ia care se referă Convenția sau Constituția României.
S-a recunoscut în practică că, dreptul la sporul de confidențialitate nu este un drept fundamental dintre cele garantate de Convenție sau Constituție, ci drepturi salariale suplimentare pe care autoritatea le acordă în baza marjei de apreciere de care beneficiază în stabilirea situațiilor care justifică diferențieri de tratament juridic.
Tribunalul a reținut, în raport de situația de fapt expusă și făcând aplicarea dispozițiilor legale invocate mai sus și jurisprudenței CE. și ale instanței noastre constituționale, a constatat că asupra reclamanților din prezenta cauză nu s-a exercitat o faptă de discriminare dintre cele reglementate de art. 1 și următoarele din nr.OG 137/2000. )
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenții-reclamanți, (fostă ), a, (), -, a, (), n, C, C, și, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că prin neacordarea sporului de confidențialitate de 15%, sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului menționat în acțiune.
Au menționat că, prin însăși natura să, activitatea juridică pe care o desfășoară implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate cu secrete de serviciu (ex: arestări, percheziții, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, date cu caracter personal al justițiabililor, ).
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 indice 1 și art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor, nu a fost solicitat nici un mijloc de probă.
Ministrul Economiei si Finanțelor a formulat întâmpinare împotriva recursului declarat în cauză de către recurenți.
În motivarea întâmpinării, se invocă lipsa calitatii procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finantelor, intrucat Ministrul Economiei si Finanțelor este ordonator principal de credite pentru institutiile din subordinea sa, neputand fi obligat la plata pentru salariatii altor institutii.
Rolul Ministerului Economiei si Finantelor este de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget precum si a proiectelor bugetelor locale, respectand procedura reglementata in Legea finantelor nr. 500/2002.
Pe de alta parte, invederează faptul ca atât Ministerul Justitiei cât si Ministerul Economiei si Finantelor sunt ordonatori principali de credit, iar Ministerul Economiei si Finantelor nu poate sa asigure unui alt ordonator principal de credite, care în speta de fata este Ministerul Justitiei, fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale angajatilor proprii.
Se susține că atributii, în angajarea si salarizarea reclamantilor, revin Ministerului Justitiei, raporturile de munca exista intre reclamanti si institutiile parate, fara ca Ministerul Economiei si Finantelor sa fie implicat in vreun fel in acestea.
Intre Ministerul Economiei si Finantelor si reclamanti nu exista nici un raport de munca izvorand din contractul de munca, acesta neputand fi obligat Ia plata unor eventuale sume ce ar decurge dintr-un asemenea raport care exista intre Ministerul Justitiei si reclamanti.
De asemenea, se invederează faptul ca Ministerul Economiei si Finantelor nu trebuie si nu poate fi confundat cu bugetul de stat.
Intimatul invocă in acest sens si prevederile art.35 si 36 din Legea nr.500/2002 cu modificarile si completarile ulterioare.
Intimatul susține în cuprinsul întâmpinării ca nu poate fi retinuta o incalcare a dispozitiilor OG nr.137/2000, a dispozitiilor Constitutiei si Conventiei pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale care privesc egalitatea in drepturi a cetatenilor, pentru ca nu ne aflam in fata unui drept la sporul de confidentialitate, ca drept recunoscut si protejat de lege. Astfel, nu exista niciun act normativ in vigoare care sa prevada ori sa garantenze dreptul de a primi un astfel de spor.
Apreciază ca nu exista discriminare în raport cu prevederile art.1 alin.3 din OG nr.137 care prevede ca "Exercitarea drepturilor enuntate in cuprinsul prezentului articol priveste persoanele aflate in situatii comparabile".
Astfel, personalul auxiliar de specialitate al instantelor reprezinta o categorie aparte de salariati ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea nr.567/2004, cu drepturi si indatoriri specifice si cu drepturi salariale stabilite prin lege speciala (art.3 din Legea nr.567/2004 dispune ca Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a functionarilor publici si a personalului contractual din cadrul instantelor judecatoresti, parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul Ministerului Justitiei, Institutului National al Magistraturii si Scolii Nationale de Grefieri se stabileste prin lege speciala), respectiv OG 8/2007.
Intimatul susține că situatia magistratilor, personalului auxiliar de specialitate al instantelor nu poate fi considerata comparabila in niciun fel cu:
- personalului militar si functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala al caror statut este reglementat de Legea nr.360/2002;
- functionarilor publici al caror statut este reglementat de Legea nr.188/1999, OG nr.6/2007;
- membrilor plenului si altor salariati din cadrulOficiului National de Prevenire si Combaterea banilor al caror statut e reglementat de Legea nr.656/2002;
- personalului din aparatul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii ale caror drepturi si obligatii sunt reglementate prin OUG nr.137/2000, OG nr.2/2006 si OUG nr.24/2000;
Asadar, nu pot fi retinute sustinerile reclamantilor potrivit carora intre magistratii, personalul auxiliar de specialitate al instantelor si alte categorii de salariati din sistemul bugetar ar exista o stare de discriminare, caci asa cum s-a statuat si de Curtea Constitutionala prin decizii, "diferentierea indemnizatiilor si a salariilor de baza pentru demnitari si alti salariati din sectorul bugetar este optiunea libera a legiuitorului, tinind seama de importanta si complexitatea diferitelor functii.Legiuitorul este in drept, totodata sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda " De asemenea, Curtea Constitutionala a statuat ca " in acord cu practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului principiul egalitatii in drepturi si al nediscriminarii se aplica doar situatiilor egale, iar tratamentul juridic diferentiat, instituit in situatii obiectiv diferite, nu reprezinta nici privilegii si nici discriminari.
Astfel, discriminarea pe care o invoca reclamantii nu exista, iar pretentiile acestora referitoare la acordarea unui spor de confidentialitate suplimentar fată de cele prevazute de lege sunt neintemeiate.
Potrivit art.4 din Legea nr.500/2002 cu modificarile si completarii ulterioare, legea bugetara anuala prevede si autorizeaza,pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, precum si reglementari specifice exercitiulul, bugetar. Sumele aprobate la partea de cheltuieli prin buget, in cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati reprezinta limite maxime care nu pot fi depasite.
Potrivit art.14 din Legea nr.500/2002, nicio cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetul de stat si nici angajata si efectuata din acest buget, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
Cu privire la actualizarea sumelor solicitate nu sunt incidente in cauza condițiile prevăzute de art.1082 si art. 1088 din codul civil, întrucât nu se poate retine o culpa a in alocarea acestora atat timp cat ele nu au fost aprobate prin legile bugetare de către legiuitor.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 115 din Codul d e procedura civila, Legea nr.500/2002, inclusiv art.1082 si 1088.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Recurenții-reclamanți au sesizat instanța cu pretențiile sale având ca obiect plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu luna ianuarie 2007 la zi si pentru viitor (conform precizării depuse la fila 70 din dosarul de fond), calculat la indemnizația bruta de încadrare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii drepturilor si pana la executarea hotărârii judecătorești, urmând ca pârâții să fie obligat si la efectuarea mențiunilor privind acordarea acestor drepturi in carnetul de munca al reclamanților.
In baza art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
n ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat decizia nr. 46, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieși stabilește:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora.
Constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar".
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. 46/15.12.2008, s-a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Textul dispozitivului utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronunțării deciziei. Mai mult, din dispozitiv rezulta ca sporul de confidentialitate se cuvine categoriilor respective sub forma unor drepturi echivalente drepturilor salariale, nu sub forma unor despagubiri, astfel incat categoriile profesionale mentionate au dreptul la acest spor si in continuare, proportional cu perioada in care detin functia respectiva in conditiile legislative actuale.
De asemenea, în privința acordării acestui spor după pronunțarea hotărârii în recursul în interesul legii, Curtea reamintește dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului se mențin neschimbate.
Procedând în această manieră, instanța nu depășește atribuțiile puterii judecătorești, ci doar statuează, aplicând dispozițiile legale care garantează pentru salariați plata salariilor, acest drept și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară judecății în care se mențin raporturile de muncă între reclamantă pe de o parte și angajatori, pe de altă parte.
Ar fi în egală măsură inechitabil și excesiv de împovărător să se pretindă salariatului sau persoanelor plătite din bugetul unor instituții publice să formuleze periodic acțiuni având același obiect, câtă vreme izvorul juridic al situațiilor analizate rămâne același, respectiv raportul juridic între angajator și angajat se menține neschimbat, iar plata salariului reprezintă o certitudine și o obligație legală prioritară în conformitate cu dispozițiile art.154 și art.155 din Legea nr.53/2003.
Cu privire la recurenții-reclamanți, și, Curtea reține că aceștia au fost încadrați în funcția de grefier începând cu data de 16.07.2007, așa cum rezultă din adeverința nr.1/47/C/11.01.2010, astfel încât instanța va dispune obligarea pârâților la acordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 16.07.2007 și până la 11.11.2009, respectiv data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009.
Cu privire la ceilalți recurenți-reclamanți Curtea va dispune obligarea pârâților la plata către aceștia a sporului de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.01.2007 și până la 11.11.2009, respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.
Curtea reține că sporul de confidențialitate este datorat și după data de 12 noiembrie 2009, când au intrat în vigoarea dispozițiile art.4 din Anexa 6 din Legea nr.330/2009, însă se constată că acest spor a fost reglementat în favoarea magistraților și a personalului auxiliar în mod etapizat, fiind acordat în cuantum de 5% pentru perioada 12.11.2009-31.12.2009, iar începând cu data de 1 ianuarie 2010 este stipulat în cuantum de 15 %.
Curtea constată că tocmai această reglementare etapizată reprezintă o recunoaștere expresă din partea autorităților că acest spor este datorat și pentru viitor.
Iar dacă ne raportăm la celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, respectiv art.3 și art.30 pct.5, care au intrat în vigoarea începând cu data de 1 ianuarie 2010, se constată că intenția legiuitorului a fost de a păstra salariile aflate în plată pentru personalul bugetar, inclusiv pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv salariile care cuprind atât sporul de 50%, cât și sporul de 15% de confidențialitate.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că sporul de confidențialitate este acordat în temeiul prezentei hotărâri judecătorești până la data de 11.11.2009, urmând ca după această dată să fie acordat, în temeiul dispozițiilor Legii nr.330/2009.
Cu privire la plata sumelor actualizate cu rata inflației, instanța de recurs reține că acordarea reactualizării urmărește menținerea valorii economice a sumelor datorate. Salariul reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate achiziționa salariatul ce are ca unică sursă de venit indemnizația lunară primită din partea angajatorului său. reprezintă o consecință a devalorizării monedei naționale în care sunt plătite salariile. Pentru a păstra valoarea economică a salariului, este necesar ca acesta să reflecte procesul inflaționist prin acoperirea diferențelor de valoare reală a salariului între data plății efective a acestuia și data la care a devenit exigibil. Prin această măsură drepturile salariale nu cresc, chiar dacă aparența nominativă a banilor încasați este mai mare, ei își mențin aceeași valoare economică.
Această soluție de reactualizare se impune și în cazul sumelor datorate cu titlu de sporuri, pentru că acestea alcătuiesc partea variabilă a salariului, reprezentând, prin urmare, drepturi salariale.
Împrejurarea că pârâții-intimați nu au un capitol distinct al bugetului pentru acoperirea plății acestor sume (reprezentând contravaloarea reactualizării), nu este de natură să nege dreptul reclamanților de a-și primi drepturile salariale neîncasate ca efect al procesului inflaționist. Dacă ar fi plătit la termenele de exigibilitate sumele reprezentând contravaloarea sporului, intimații-pârâți nu ar fi fost în situația de a suporta reactualizarea, fapt pentru care culpa le revine în exclusivitate.
Pentru aceste motive, Curtea va înlătura susținerile intimatului-pârât Ministerul Economiei si Finanțelor, cu privire la necesitatea actualizării sumelor acordate recurenților-reclamanți.
Cât privește pretinsa lipsă de temei, invocată de către intimatul-pârât Ministerul Economiei si Finanțelor, Curtea subliniază adevărul incontestabil într-un stat de drept potrivit căruia o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, este un temei legal suficient și obligatoriu pentru acordarea sumelor datorate, indiferent de elementele capitolelor bugetului.
Potrivit dispozițiilor art.41 din Legea nr.53/2003, aplicabile și în cazul magistraților, angajatorul nu poate modifica cuantumul salariului datorat în lipsa unei prevederi legale contrare.
Neacordarea reactualizării ar echivala cu plata unui drept salarial mai mic decât cel real datorat.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea intimaților-pârâți de a efectua mențiunile cuvenite în cărțile de muncă, Curtea va admite acest capăt de cerere și va obliga pe pârâții angajatori să efectueze cuvenite mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile Decretului nr.92/1976 trebuie corelate cu prevederile legale din domeniul dreptului muncii, edictate după anul 1990. Astfel, cel puțin începând cu anul 2003, anul intrării în vigoare a Codului muncii (Legea nr.53/2003), a fost introdusă noțiunea de salariu în conformitate cu dispozițiile art.154 alin.1 din Legea nr.53/2003. Salariul, potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, cuprinde salariul de bază, similar ca noțiune retribuției tarifare de încadrare și sporurile, indemnizațiile precum și alte adaosuri. Prin urmare, sporul, fiind o parte componentă a salariului, alături de salariul de bază, trebuie evidențiat în cărțile de muncă, ce constituie documentele oficiale care reflectă valoarea pecuniară a activității profesionale desfășurate.
De altfel, chiar dispozițiile art.11 din Decretul nr.92/1976 fac referire la obligația angajatorului de a înscrie în carnetul de muncă, alături de alte mențiuni, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Coroborând dispozițiile art.11 din decretul nr.92/1976 cu prevederile art.155 din Legea nr.53/203, rezultă că sporul, reprezentând un drept salarial ce se adaugă la salariul de bază pentru a forma salariul, trebuie înscris în carnetele de muncă.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei si Finanțelor, Curtea constatata ca între reclamanți si Ministerul Finanțelor publice nu exista nici un fel de raporturi juridice, in baza cărora acest parat ar putea fi obligat fata de reclamanți si cu atât mai mult, la cererea reclamanților fata de o alta parte din proces.
Curtea retine ca trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea părților in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul Muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Finantelor Publice nu se poate incadra in niciuna din aceste categorii, intre reclamanti si acest parat neexistand raporturi juridice de munca, astfel incat Curtea constata ca nu exista identitate intre acest parat si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii si, fata de aceste considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila
Pentru aceste motive, Curtea va admite exceptia invocata de parat si va respinge actiunea formulata impotriva acestuia fata de lipsa calitatii procesuale pasive, atât cu privire la obligarea pârâtului la plata sporului de confidențialitate, cât și cu privire la obligarea de a aloca fondurile bugetare pentru plata sporului.
Chiar dacă Ministerul Economiei si Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față, Curtea reține că Statul Român are obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și menținute prin hotărâri irevocabile, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde obligația de a executa cu bună-credință toate îndatoririle stabilite prin hotărâri judecătorești. Această obligație revine tuturor instituțiilor statului, ministere, administrației publice centrale și locale, fără a fi necesară o dispoziție legală prin care să le oblige în mod expres.
Astfel simplul fapt că pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul București, care reprezintă instituții ale statului, au fost obligate la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea sporului de 15% este suficient pentru ca Statul Român și toate instituțiile acestuia să fie obligate să aloce fondurile necesare și să își execute obligațiile prevăzute în titlurile judecătorești. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene în cauzele împotriva României
Astfel, în cauza Matache și alții împotriva României, s-a reținut că obligația de plată a unei sume de bani stabilită printr-o sentință executorie trebuie executată de către stat și de către administrație, care constituie un element al statului de drept. Dacă administrația refuză, omite să execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la art. 6 din CEDO, de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în majoritatea cauzelor împotriva României, Curtea Europeană a reținut că neexecutarea unei hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, de natură a atrage răspunderea statului pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
Pentru motivele invocate, în raport de dispozițiile art.312 coroborat cu art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, va admite recursurile declarate de către recurenții-reclamanți, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va obliga pe intimații- pârâți în solidar, la plata către reclamanți a sporului de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 16.07.2007 și până la 11.11.2009 pentru reclamanții, și și pentru ceilalți reclamanți începând cu data de 01.01.2007 și până la 11.11.2009, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, va obligă pe pârâții angajatori să efectueze cuvenite mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenții-reclamanți, (fostă ), a, (), -, a, (), n, C, C, și, cu domiciliul procesual la sediul Judecătoriei Sector IV B, respectiv mun. B,- - 4, sector 4, împotriva sentinței civile nr.426 F din data de 08.04.2008, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, și cu Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării citat în calitate de expert - B, cu sediul în nr.1-3, sector 1-3, sector 1.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul București, cu sediul în mun. B,-, sector 3 și Curtea de APEL BUCUREȘTI, cu sediul în mun. B, Spaiul, nr. 5, sector 4, în solidar, la plata către reclamanți a sporului de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 16.07.2007 și până la 11.11.2009 pentru reclamanții, și și pentru ceilalți reclamanți începând cu data de 01.01.2007 și până la 11.11.2009, sume ce vor fi actualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Obligă pe pârâții angajatori să efectueze cuvenite mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:/26.01.2010
Tehnored: NV/ EX./14.01.2010
Jud. fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena
