Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1278/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 1278/

Ședința publică din 18 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Luminita Cristea judecător

JUDECĂTOR 2: Anica Ioan

JUDECĂTOR 3: Viorica Mihai

Grefier -

La ordine fiind soluționarea recursurilor civile declarate de către pârâții CONSILIUL LOCAL G și PRIMARUL MUN. G, împotriva sentinței civile nr. 931 din 05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR G, în calitate de reprezentant legal al reclamanților, A, G, G, G, TA,., IU, C, I, intimat, OG, G, TA, TA, G, C, C, G, EN., G, IA, TA, A, TA, C, SINDICATUL LIBER EDUCAȚIA, SINDICATUL LIBER EDUCAȚIA, în calitate de reprezentant legal al intervenienților, pârâții ȘCOALA NR. 24, INSPECTORATUL ȘCOLAR G, ȘCOALA NR.18, GRĂDINIȚA NR.11 "A CA ", ȘCOALA NR. 33 "SF. ", ȘCOALA NR.10 " ", COLEGIUL TEHNIC " ", GRUP ȘCOLAR., ȘCOALA NR. 31 ". ", COLEGIUL NAȚIONAL " " T, ȘCOALA NR 19 " ", GRĂDINIȚA NR.12 "SF. ", ȘCOALA NR 38 " ", ȘCOALA NR.42 " .", ȘCOALA - COMUNA, GRUP ȘCOLAR " ", ȘCOALA, ȘCOALA " ", ȘCOALA " " T, ȘCOALA " " și chematele în garanție GUVERNUL ROMÂNIEI PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP G și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, în acțiunea civilă având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, au răspuns: pentru intimații-reclamanți reprezentantul legal Sindicatul Învățământului Preuniversitar G prin consilier juridic -, în baza delegației depusă la dosar și pentru intimata - chemată în garanție, consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că: procedura este legal îndeplinită; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Reprezentanții părților, precizează că nu au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului.

Reprezentantul Sindicatului Învățământului Preuniversitar G, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale motivat de faptul că în conformitate cu Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și nr.HG 538/2001 pârâtul Consiliul Local G este direct implicat în finanțarea instituțiilor de învățământ și acordarea cheltuielilor de personal.

Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

Reprezentantul intimatei - chemată în garanție invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a atât în calitate de pârâtă cât și în calitate de chemat în garanție motivat de faptul că între direcție și reclamanți nu există nici un raport juridic direct.

CURTEA

Asupra recursului civil de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 931 din 05.06.2009, Tribunalul Galația respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Grupul Școlar Industrial G, Școala nr. 42 " ." G, Școala nr. 18 G, Colegiul Tehnic " " G, Consiliul Local G și de chemații în garanție Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației, Cercetării și.

A luat act de renunțarea la judecată a reclamanților, -, -, -, -, și reprezentați de Sindicatul Preuniversitar G, cu sediul în mun. G,-, jud.

A respins ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanții, -, A, -, G, -, G, G, reprezentați de Sindicatul Preuniversitar G, cu sediul în mun. G,-, jud. G, în contradictoriu cu pârâții Grupul Școlar Industrial G,cu sediul în mun. G,-, jud. G, Inspectoratul Școlar G, cu sediul în mun. G,-, jud. G, și Consiliul Local G, cu sediul în mun. G, jud. G.

A respins ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanții, -, reprezentați de Sindicatul Preuniversitar G, cu sediul în mun. G,-, jud. G, în contradictoriu cu pârâții Școala nr. 42 " ." G, cu sediul în mun. G,-, jud. G, Inspectoratul Școlar Județean G și Consiliul Local

A respins ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanții -, -, - -, I, -, reprezentați de Sindicatul Preuniversitar în contradictoriu cu pârâții Școala nr. 18 G, cu sediul în mun. G, str. - nr. 2, jud. G, Inspectoratul Școlar Județean G și Consiliul Local

A respins ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, - reprezentați de Sindicatul Preuniversitar G, în contradictoriu cu pârâții Colegiul Tehnic " " G, cu sediul în mun. G,-, jud. G,Inspectoratul Școlar Județean G și Consiliul Local

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții -, C, -, OG, G, -, -, Lucretia, -, -, -, che, G, -, C, -, Lucretia, -, -, G, -, scu -, -, a, G, ia, a, -, -, -, C, -, reprezentați de Sindicatul Preuniversitar G, în contradictoriu cu pârâții Școala,cu sediul în com., jud. G, Grup Școlar, cu sediul în com., jud. G, Școala, cu sediul în com., jud. G, Școala nr. 11 "- ",cu sediul în mun. G,-, jud. G, Grădinița nr. 11 "Albă ca ",cu sediul în mun. G,-, jud. G, Școala nr. 10 " ", cu sediul în mun. G,-, jud. G, Școala nr. 26 " ", cu sediul în mun. G,-, jud. G, Școala nr. 38 " ", cu sediul în mun. G,-, jud. G,Grădinița nr. 12 "Sf. ", cu sediul în mun. G,-, jud. G,Școala nr. 33 "Sf. ", cu sediul în mun. G,-, jud. G, Școala nr. 19 " ", cu sediul în mun. G,-, jud. G, Școala nr. 31 "G ", cu sediul în mun. G,-, jud. G, Școala nr. 6 "Sf. " T, cu sediul în T,-, jud. G, Școala nr. 11 " " T, cu sediul în T, str. 1 - 2. jud. G, Colegiul Național " " T, cu sediul în T,-, jud. G, Inspectoratul Școlar Județean G și Consiliul Local

A obligat pe pârâți să plătească reclamanților drepturile salariale în conformitate cu nr.OG 11/2007 aprobată prin Legea nr. 220/2007, începând cu data de 1ianuarie 2007.

A respins ca nefondat capătul de cerere privind plata despăgubirilor de 10 lei/zi întârziere.

A respins ca nefondate cererile de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, și Ministerului Educației, Cercetării și, cu sediul în B, sector 1, str. G-ral nr. 28-30.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul - pe rolul Tribunalului Galați reclamanții, A -, G, G, G, TA,., IU, C, I, OG, G, TA, TA, G, C, C, G, EM., EN., G, IA, -, TA, A, TA, C, t, (reprezentați de Sindicatul Preuniversitar G), în contradictoriu cu pârâții INSPECTORATUL ȘCOLAR G, CONSILIUL LOCAL G, ȘCOALA NR. 18. G, GRĂDINIȚA NR. 11 "A CA " G, ȘCOALA NR. 33 "SF " G, ȘCOALA NR. 26 " " G, ȘCOALA NR. 10 " "G, COLEGIUL TEHNIC " " G, GRUP ȘCOLAR. G, ȘCOALA NR. 31" GH. "G, COLEGIUL NAȚIONAL " " T, ȘCOALA NR. 19 " "G, GRĂDINIȚA NR. 12 " SF. " G, ȘCOALA NR. 38 " " G, ȘCOALA NR. 42" " G, ȘCOALA - COMUNA - G, GRUP ȘCOLAR " " COMUNA, ȘCOALA -COMUNA - G, ȘCOALA NR. 11 " " G, ȘCOALA NR. 6 " T", ȘCOALA NR. 11 " "T, înregistrată la Tribunalul Galați sub nr.1601/26.03.2008.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele

Prin acțiunea formulată de reclamanți s-a solicitat obligarea pârâților la plata retroactiva începând cu 01.01.2007 a procentului suplimentar de 10% acordat personalului cu grad didactic I prin 220/2007, precum si despăgubiri de 10lei/zi lucrătoare pentru acoperirea prejudiciului material(art.269 din Codul muncii ) produs prin neplata salariului datorat.

In fapt a arătat că prin OG 11/2007 s-a aprobat creșterea salarială a coeficientului de multiplicare în etape pentru personalul didactic, suplimentând coeficientul grilei pe tranșe de vechime cu 10%, procent care a fost acordat începând cu luna august și nu cu 1 ianuarie așa cum face referire textul legal la grila de salarizare din Legea nr. 220/2007.

În dovedire a depus la dosar o serie de acte.(filele 2-17)

Parata Consiliul Local G si Primarul Municipiului G au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii pentru lipsa calității procesual pasive motivat de faptul ca intr-un litigiu de munca si conform dispozițiilor 168/1999 paratul trebuie să aibă calitatea de angajator, personalul membru de sindicat, reclamant în cauză nefiind remunerați de către aceștia.

A formulat cerere de chemare în garanție a si MFP prin DGFP G.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii pentru lipsa calității procesual pasive motivat de faptul ca intre acesta si cadrele didactice reclamante nu exista raporturi juridice de munca și nici obligații cu privire la calcularea si plata drepturilor salariale.

Arata ca potrivit art.10 -15 din Codul muncii calitatea de angajator o are doar unitatea de învățământ cu personalitate juridica unde își desfășoară activitatea cadrele didactice conform art.11 alin.5 din 128/1997.

Învederează ca potrivit art. 13 din OUG 32/2001 începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a cărei raza își desfășoară activitatea.

Pe fondul cauzei arata ca 220/2007 privind aprobarea OG 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului didactic a intrat in vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial ( 17 iulie 2007 ) conform art.11 din 24/2000 si potrivit principiilor constituționale prevăzute de art.15 si 78 din Constituția României.

MFP a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca respingerea cererii pentru lipsa calității procesual pasive motivat de faptul ca nu se afla in raporturi juridice de munca cu reclamanții.(fila 98).

Prin sentința civilă 674/2008 pronunțată de Tribunalul Galația fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul Consiliul Local al municipiului G, a fost respinsă acțiunea ca nefondată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Ministerului Educației, Cercetării și T respinse cererile de chemare în garanție acestor pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că creșterea salarială a coeficientului de multiplicare în etape pentru personalul didactic aprobată prin OG 11/2007 în mod corect a operat de la data 1.08.2007 și nu de la 1.01.2007 deoarece legea 220/2007 de aprobare a OG 11/2007 a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial (17 iulie 2007) conform art.11 din legea 24/2000 și principiilor constituționale prevăzute de art. 15 și 78 din Constituția României.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar arătând că dispozițiile modificatoare ale coeficienților de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică din legea 220/2007 se încorporează în actul de bază care este OG 11/2007, identificându-se cu acesta de la data intrării lui în vigoare, respectiv 1 ianuarie 2007, conform articolului 9 din ordonanță. În consecință, raportat la dispozițiile art.11 alin. 2 din legea 24/2000, OG 11/2007 astfel cum a fost modificată trebuie aplicată de la data stabilită în cuprinsul său prin art. 9 ( 1 ianuarie 2007) întrucât legea 220/2007 aprobă OG 11/2007 și modifică doar coeficienții de multiplicare, etapele rămânând aceleași.

Prin decizia civilă numărul 84/21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚIa fost admis recursul casată sentința civilă 674/2008 pronunțată de Tribunalul Galați și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că în mod greșit au fost respinse cererile de chemare în garanție ale Ministerului Economiei și Finanțelor și a Ministerului Educației, Cercetării și T motivat de inexistența unui raport juridic de muncă între reclamanți și aceste ministere deși în motivarea cererilor de chemare în garanție pârâtul Consiliul Local al municipiului Gai nvocat atribuțiile ce revin Ministerului Economiei și Finanțelor și a Ministerului Educației, Cercetării și T în domeniul stabilirii și asigurării fondurilor din bugetul de stat pentru finanțarea unităților aparținând învățământului preuniversitar de stat.

În rejudecare pârâții Grupul Școlar Industrial, Școala numărul 42 " .",Școala numărul 18 G, Colegiul Tehnic " " G au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că drepturile salariale solicitate de reclamanții care sunt angajați ai acestor pârâți au fost acordate, excepție care urmează a fi respinsă de instanță întrucât faptul plății poate avea efecte asupra soluției ce se va da asupra fondului pretențiilor, acești pârâți menținându-și calitatea procesuală pasivă în virtutea calității de angajator.

Reclamanții, -, -, -, -, și au precizat că renunță la judecarea cererii întrucât drepturile salariale solicitate le-au fost achitate și conform art. 246 Cod de procedură civilă instanța va lua act de renunțarea la judecată.

Având în vedere că la dosar au fost depuse dovezi privind plata drepturilor salariale de către pârâții Grupul Școlar Industrial, Școala numărul 42 " .",Școala numărul 18 G, Colegiul Tehnic " " urmează a fi respinsă ca fiind rămasă fără obiect acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți.

Raportat la acțiunea formulată de către ceilalți reclamanți si în contradictoriu cu pârâții Școala, Grupul Școlar, Școala, Școala numărul 11 "- ", Grădinița numărul 11 "A ca ", Școala numărul 10 " ", Școala numărul 26 " ", Școala numărul 38 " ", Grădinița numărul 12 " ", Școala numărul 33 "S ", Școala numărul 19 " ", Școala numărul 31 "G ", Școala numărul 6 "S " T, Școala numărul 11 " "T, Colegiul Național " " T,Inspectoratul Școlar Județean G și Consiliul Local al municipiului G instanța reține că în Monitorul Oficial din 2 februarie 2007 fost publicată OG 11/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din învățământ salarizat potrivit legii 128/1997, creșteri realizate prin modificarea coeficientului de multiplicare în trei etape: 1 ianuarie-31 martie 2007, 1 aprilie-30 septembrie 2007, 1 octombrie-31decembrie 2007.

Legea 220/2007 aprobă OG 11/2007 și modifică anexele privind coeficienții de multiplicare, etapele rămânând aceleași. Raportat la prevederile art. 16 pct. 2 din Constituie acțiunea este fondată. de multiplicare astfel cum au fost modificați prin legea 220/2007 se aplică de la 1 ianuarie 2007,fără a se aduce atingere principiului neretroactivității legii prevăzut de art.2.2 și art. 15 din Constituția României. Dispozițiile modificatoare ale coeficienților de multiplicare detaliați pe grade didactice, vechime în învățământ și funcție didactică din legea de aprobare 220/2007 se încorporează în actul de bază, OG 11/2007, identificându-se cu acesta, de la data intrării lor în vigoare, 1 ianuarie 2007 conform art. 9 din ordonanță.care nu a suferit modificări. În consecință, OG 11/2007 trebuie aplicată de la data stabilită în cuprinsul său prin art. 9 și nu de la data de 17 iulie 2007.

Cu privire la cererea privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor de 10 lei pe zi de întârziere instanța califică această cerere ca fiind obligarea la daune cominatorii și urmează aor espinge întrucât aceste sume pot fi solicitate doar în cazul neîndeplinirii unei obligații de "a face" sau " a nu face" or în cazul de față se solicită plata unor drepturi salariale care reprezintă o obligație de "a da". Actualizarea drepturilor salariale restante poate fi realizată prin aplicarea indicelui de inflație la data plății efective, ceea ce reclamanții nu au înțeles să solicite.

Referitor la cererile de chemare în garanție, instanța reține:

Pârâtul Consiliul Local a formulat cereri de chemare în garanție cu un conținut juridic ilogic, în sensul că, deși a solicitat chemarea în garanție a Guvernului României, respectiv a Ministerului Educației, Cercetării și T, a solicitat să fie reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, de Direcția Generală a Finanțelor Publice, respectiv de Inspectoratul Școlar, deși acestea nu au calitatea de reprezentant legal în procese al instituțiilor chemate în garanție. Pârâtul nu a indicat nici un temei juridic în baza căruia chemații în garanție ar trebui obligați la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanți,în cazul admiterii acțiunii.

Potrivit art. 167din legea 128/1997, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii. Prin urmare, calitatea de ordonator de credite în ceea ce privește cheltuielile de personal revine consiliului local în raza căruia se află unitatea de învățământ.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Consiliul Local G și Primarul municipiului G prin reprezentant susținând că instituția Consiliul Local nu are nici o culpă privind neacordarea drepturilor salariale personalului din învățământ.

Totodată au mai susținut că nici Consiliul local G, nici municipiul G și nici Primarul sau Primăria Mun. G nu au și nu pot avea calitate procesuală pasivă în acest litigiu deoarece calitatea de pârât nu o poate avea decât unitatea care utilizează munca prestată de salariați.

Prin bugetul local se aprobă bugetele unităților de învățământ structurate pe centre financiare, în baza propunerilor fundamentate ale acestora. Execuția acestor bugete, în speță capitolul de cheltuieli de personal, revine în totalitate, din punct de vedere al legalității și oportunității, centrelor financiare. Cheltuielile de personal ale unităților de învățământ de stat se suportă din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate către bugetul local prin Legea bugetului de stat.

Prin urmare, culpa neîndeplinirii procedurii instituite de lege aparține exclusiv reclamanților.

Față de toate aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursurilor.

Curtea constată că recursul declarat de Primarul municipiului G în calitate de reprezentant al Municipiului G este inadmisibil deoarece nu a fost parte la prima judecată iar o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată decât de părțile din proces.

Recursul declarat de Consiliul Local G vizează doar calitatea procesuală pasivă și este nefondat pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local G este atrasă de incidența art. 167 pct. 1- 4 din Legea nr. 84/1995 modificată care prevăd că unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii precum și de prevederile nr.OUG 23/2001 și a nr.HG 538/2001, dată în aplicarea nr.OUG 32/2001 care prevăd că bugetele instituției de învățământ preuniversitar se aprobă de către Consiliul local, primarul fiind ordonatorul principal de credite.

Deci, având în vedere actele normative menționate instanța în mod corect a apreciat calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul Local G întrucât acesta are obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.

În consecință în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul Local

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil recursul Primarului Municipiului G declarat împotriva sentinței civile nr. 931 din 05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Respinge, ca nefondat recursul Consiliului Local G declarat împotriva sentinței civile nr. 931 din 05.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 18 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red./09.12.2009

Tehnored.

28 exp./17.12.2009

Com. 26 exp./18.12.2009

Fond: Tribunalul Galați - judecători -

Președinte:Luminita Cristea
Judecători:Luminita Cristea, Anica Ioan, Viorica Mihai

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1278/2009. Curtea de Apel Galati