Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1358/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.1358
Ședința publică din data de 12 iunie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 600 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu sediul în B,-, județul B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3, cauza fiind venită spre competentă soluționare potrivit deciziei nr. 2274 pronunțată la data de 2 martie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și că s-au depus concluzii scrise partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul Curții de APEL PLOIEȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Curtea constată cauza în stare de judecată și deliberând pronunță următoarea decizie:
CURTEA
Reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și CNCD, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se recunoască în favoarea sa, dreptul la sporul pentru vechimea în muncă ce i se cuvine, obligarea pârâților la plata sporului de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege începând cu 10.03.2006 și până la data de 01.09.2006, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data executării hotărârii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâților, cu excepția pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, îndeplinind funcția de procuror însă, pârâții angajatori au refuzat să-i achite sporul de vechime pentru perioada precizată deși nu exista nicio dispoziție legală care să abroge norma juridică privind plata sporului de vechime în muncă, astfel încât, în raport de personalul auxiliar de specialitate, s-a creat o situație discriminatorie pentru magistrați.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivându-se ca din punct de vedere material, competentă de soluționare a cererilor privind salarizarea magistraților aparține Curții de Apel București, neputându-se formula acțiuni în justiție privind plata sporului de vechime în muncă, solicitând în ceea ce privește fondul cauzei, respingerea acțiunii în condițiile în care nu exista nicio dispoziție legală care să prevadă în favoarea magistraților plata unui asemenea spor.
Totodată, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a formulat și o cerere de chemare în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, să se dispună obligarea acestuia din urmă la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public în care să fie incluse sumele necesare satisfacerii pretențiilor reclamantului.
La rândul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Paf ormulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, precum și respingerea acțiunii față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este cazul Ministerului Public ) și nu repartizează sume de la buget acestora, sumele respective fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu Legea bugetului de stat, astfel încât Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat să facă o plată pentru salariații altor instituții.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 600 din 11 iunie 2008 Tribunalul Buzăua respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă - prin întâmpinare.
De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Totodată s-a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis acțiunea formulată de reclamant, obligând pârâții Parchetul de pe lângă și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să recunoască reclamantului dreptul la sporul de vechime în muncă ce i se cuvine și să-i plătească val. acestuia pentru perioada 10.03.2006-01.09.2006, ce urmează a fi actualizat cu indicele de inflație până la data executării hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă - prin întâmpinare, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată deoarece acțiunea vizează plata unor drepturi salariale derivând din raporturi de muncă, în acest caz competența aparținând Tribunalului și nu Curții de Apel București, iar reclamantul poate formula în principiu acțiune în justiție privind plata drepturilor solicitate constând în sporul de vechime.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice s-a constatat că este întemeiată, respingându-se acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la Ministerul Finanțelor Publice, s-a observat, pe de o parte că acest pârât nu are calitate de angajator al reclamantului, neexistând raporturi de muncă între aceștia, iar pe de altă parte, nu poate fi ordonator principal de credite pentru Ministerul Public, care la rândul lui are această calitate, în conformitate cu art. 47 alin.4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite neputând fi virate și utilizate pentru finanțarea unui alt astfel de ordonator.
Prin urmare, nu Ministerul Finanțelor Publice, ci Guvernul repartizează sume de la buget instituțiilor care sunt ordonatori principali de credite, astfel de sume fiind alocate potrivit destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat.
Neavând calitate procesuală pasivă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi nici chemat în garanție, astfel că această solicitare a Parchetului de pe lângă nu poate fi primită.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a exercitat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Potrivit art.5 alin.1 și art. 33 alin.1 din Legea nr. 50/1996, magistrații beneficiau de un spor de stabilitate și de un spor de vechime în muncă, iar în baza OUG nr. 83/2000, care a modificat și completat Legea nr. 50/1996, aceștia beneficiau de un adaos la indemnizația de încadrare lunară în raport cu vechimea efectivă, în funcțiile de judecători, procurori, dispoziție abrogată în prezent prin Legea nr. 303/2004, art. 33 din acest ultim act normativ stipulând că dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplica și magistraților.
De asemenea, dispozițiile OUG nr. 177/2002 și OUG 83/2000 prevedeau ca stabilirea indemnizațiilor de încadrare ale magistraților se face în raport cu funcția deținută, nivelul instanței și după caz, vechimea în magistratură.
În baza art.6 alin.2 muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru munca egală, iar în conformitate cu art.5 alin.3 muncii, constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință întemeiate pe unul sau mai multe criterii care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței ori exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
A mai reținut tribunalul că potrivit deciziei nr.XXXVI/7 mai 2007 pronunțată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prev.art. pct.32 din OUG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OG nr.160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecători financiari, procurori financiari sau controlori financiari în cadrul Curții de Conturi României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în baza art. 304 pct.3 și 9 pr.civ. pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând următoarele motive:
În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât potrivit art. 36 alin.2 din OUG nr. 27/2006 Curtea de Apel București este competentă să judece acest tip de litigii.
S-a mai arătat că acțiunea reclamanților este neîntemeiată întrucât potrivit art. 33 din Legea nr. 50/1997 dispozițiile referitoare la sporul de vechime în muncă nu se aplică și magistraților.
S-a mai susținut că în mod eronat s-a dispus actualizarea acestor sume cu indicele de inflație, întrucât nu este culpa recurentului pentru neacordarea lor, având în vedere dispozițiile legale.
A mai fost criticată respingerea cererii de chemare în garanție formulată de către recurent cu privire la Ministerul Finanțelor Publice, care are competența elaborării bugetelor în care sunt incluse respectivele sume.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei și sub toate aspectele conform art. 3041.pr.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Asupra excepției necompetenței materiale a instanței invocată de recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă - Curtea consideră că aceasta este neîntemeiată deoarece acțiunea vizează plata unor drepturi salariale derivând din raporturi de muncă, în acest caz competența aparținând Tribunalului și nu Curții de Apel București, iar reclamantul poate formula în principiu acțiune în justiție privind plata drepturilor solicitate constând în sporul de vechime.
Cu privire la Ministerul Finanțelor Publice, în mod corect s-a observat, pe de o parte că acest pârât nu are calitate de angajator al reclamantului, neexistând raporturi de muncă între aceștia, iar pe de altă parte, nu poate fi ordonator principal de credite pentru Ministerul Public, care la rândul lui are această calitate, în conformitate cu art. 47 alin.4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aproibate pentru un ordonator principal de credite neputând fi virate și utilizate pentru finanțarea unui alt astfel de ordonator.
Prin urmare, nu Ministerul Finanțelor Publice, ci Guvernul repartizează sume de la buget instituțiilor care sunt ordonatori principali de credite, astfel de sume fiind alocate potrivit destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat.
Neavând calitate procesuală pasivă, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi nici chemat în garanție, astfel că această solicitare a Parchetului de pe lângă nu poate fi primită.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că reclamantul a exercitat funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Potrivit deciziei nr.XXXVI/7 mai 2007 pronunțată de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prev.art. pct.32 din OUG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 alin.1 din OG nr.160/2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecători financiari, procurori financiari sau controlori financiari în cadrul Curții de Conturi României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă.
Prin decizia sus-menționată s-a soluționat un recurs în interesul legii, conform art.329 Cod pr.civilă, promovat pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, în condițiile în care problema de drept în discuție fusese soluționată în mod diferit la nivelul instanțelor din țară, dezlegarea dată fiind obligatorie pentru toate instanțele.
Sporul de vechime a fost reglementat prin art.33 din Legea nr.50/1996, care s-a aplicat atât magistraților, cât și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, până la intrarea în vigoare a OG nr.83/2000, care a modificat și completat Legea nr.50/1996, statuându-se că prevederile alin.1 și 2 ale art.33 din Legea nr.50/1996 nu sunt aplicabile magistraților.
Modificarea sistemului de salarizare al magistraților a condus la aplicarea unui sistem diferențiat prin neacordarea sporului de vechime tuturor angajaților, conform Codului muncii, acest tratament reflectându-se mai ales în privința persoanelor ce au desfășurat activitate și în alte domenii decât pentru cele în care le este recunoscută vechimea în magistratură, iar susținerea conform căreia reclamanții beneficiază de indemnizație lunară, ca unică formă de salarizare, nu poate fi primită întrucât aceasta nu se poate confunda cu interdicția de beneficia de sporul de vechime în muncă.
Prin urmare, reclamantul avea dreptul la plata sporului de vechime în muncă, situație, de altfel recunoscută de legiuitor prin adoptarea Legii nr.45/2007.
Referitor la reactualizarea sumelor, potrivit dispozițiilor Codului muncii - art.161 alin.4 - neplata unor drepturi salariale atrage după sine obligarea angajatorului la plata daunelor interese care, în cauza de față sunt reprezentate de actualizarea sumelor solicitate prin acțiune.
Pentru considerentele expuse, curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 600 din 11 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimatul-reclamant cu sediul în B,-, județul B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P, Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,- și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1, nr. 1-3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,astăzi 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red.
2 ex./24.06.2009
f- Tribunalul Buzău
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu
