Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1360/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1360
Ședința publică de la 23 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Camelia Șelea
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta - - SUCURSALA J și pârâtul G, împotriva sentinței civile nr.3736/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic, pentru recurenta reclamantă - - SUCURSALA J, recurentul pârât G și intimatul pârât, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente asupra recursului.
Consilierul juridic, pentru recurenta reclamantă, solicită, în baza art.299, art.304 pct.9, art.3041și 312 alin.3, admiterea recursului și modificarea sentinței de fond, în sensul obligării pârâților în solidar la plata sumei de 3250 euro sau 13390 lei reprezentând c/valoarea echipamentului la prețul de înlocuire al acestuia, iar față de recursul pârâtului, solicită respingerea acestuia ca nefondat, nefiind motivat în drept.
Recurentul pârât G, respinge excepția nulității invocată de către reprezentantul recurentei, solicită admiterea recursului și absolvirea de la plata sumei de 1900 lei, cu obligativitatea plății de către intimatul pârât, iar față de recursul recurentei, pune concluzii de respingere.
Intimatul pârât solicită respingerea recursului recurentei reclamante, și lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la recursul formulat de pârâtul
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Tribunalul Gorj prin sentința nr. 3736 de la 16 noiembrie 2009 admis în parte acțiunea formulată de reclamanta -. - B - Sucursala J, împotriva pârâților, și G și a obligat pe pârâtul G la plata către reclamantă a sumei de 1900 RON cu titlu de despăgubiri.
A respins acțiunea față de ceilalți pârâți.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 3250 euro reprezentând contravaloarea unui hidraulic, placă de montaj și picon, susținând că acest utilaj a dispărut în perioada 11.03 - 17.03.2008, pârâții fiind răspunzători pentru paguba creată unității, după cum urmează:, în calitate de mecanic deservent, G, în calitate de inginer șef mecanic șantier, care a preluat utilajul în baza procesului verbal din 22.02.2008, șef lot și - șef punct de lucru, care nu au asigurat paza utilajelor pe durata execuției lucrărilor de alimentare cu apă în comuna.
Din probele administrate rezultă că pe acest utilaj a lucrat mecanicul deservent, însă acesta a refuzat să-l ia în primire, astfel că ultimul act de predare-primire a avut loc la 22.02.2008 și este încheiat între și pârâtul G, în calitate de inginer șef mecanic.
Prin acest act pârâtul a preluat buldoexcavatorul echipat cu picon hidraulic și s-a obligat să păstreze integritatea utilajului luat în primire precum și să suporte plata daunelor produse din sustrageri sau substituiri de subansamble, furturi etc.
Din referatul întocmit de comisia constituită în cadrul unității reclamante pentru anchetarea acestui caz rezultă că pârâtul G este cel care a avut utilajul în primire în momentul dispariției iar din interogatoriile celorlalți pârâți, precum și din susținerile reclamantei în înscrisurile depuse la dosar rezultă că acest pârât avea obligația să predea utilajul cu proces-verbal, fie gestionarul de utilaje, fie șefului de lot sau șefului punct de lucru, ori pârâtul nu a procedat în acest mod ci a convenit cu șoferul să transporte utilajul la un punct de lucru din comuna, fără să încheie nici un act.
De altfel, pârâtul recunoaște că după preluarea utilajului de la numitul, l-a trimis la, fără să-l predea cuiva în baza unui proces verbal, ori în această situație, acest pârât se face răspunzător pentru paguba suferită de unitate prin dispariția bunului, deoarece prin angajamentul semnat la 22.02.2008 s-a obligat să răspundă pentru acest utilaje.
Referitor la pârâții și s-a reținut că aceștia nu au culpă în dispariția utilajului. Astfel, pârâtul a preluat echipa care lucra cu acest utilaj și a fost anunțat de deserventul că echipamentul picon de la buldoexcavatorul MF-50, nu se mai găsește, motiv pentru care l-a anunțat telefonic pe șeful de lot, însă acesta din urmă avea obligația să asigure doar front de lucru deserventului și să urmărească realizarea sarcinilor de către acesta.
Prin adresa nr.6363/15.10.2009 reclamanta susține că șeful punctului de lucru și șeful de lot urmau să asigure paza utilajelor la punctul de lucru, însă verificând fișele postului celor doi pârâți, instanța a constatat că aceștia nu aveau ca sarcină de serviciu să asigure paza utilajelor și nici nu există la dosar vreo decizie dată de unitatea reclamantă în acest sens.
Referitor la pârâtul instanța reține că acesta era doar deservent pe utilaj, că a refuzat să-l ia în primire, iar într-o dimineață când a venit la serviciu a sesizat lipsa echipamentelor de pe buldoexcavator și a anunțat imediat șeful de lot, prin urmare, câtă vreme acesta nu a avut în primire utilajul și nici nu avea ca sarcină de serviciu să-i asigure paza, nu se face răspunzător de dispariția lui.
Referitor la paza bunurilor și a obiectivelor societăților comerciale, atât prin dispozițiile Legii nr.18/1996 ( în prezent abrogată) cât și prin reglementările actuale, respectiv Legea nr.333/2003 se prevede că societățile comerciale sunt obligate să asigure paza obiectivelor, bunurilor și valorilor (fie prin mijloace proprii, fie prin societăți specializate în acest sens) iar răspunderea pentru luarea măsurilor de organizare a pazei revine conducătorilor acestor unități.
Din probele de la dosar rezultă că după terminarea programului de lucru utilajele erau parcate în fața Primăriei, dar nu s-a luat nici o măsură concretă de asigurare a pazei acestora de către reclamantă, așa cum s-a procedat și la alte puncte de lucru.
De asemenea, reclamanta nu a sesizat poliția cu privire la dispariția bunului și nici nu a formulat plângere penală împotriva persoanelor suspectate că ar fi vinovate de această împrejurare.
În această situație instanța a constatat existența unei culpe egale atât a pârâtului G, care a preluat scriptic utilajul și s-a angajat să răspundă pentru integritatea lui dar și a unității reclamante, care nu a luat nici o măsură pentru a asigura paza utilajelor.
Referitor la valoarea prejudiciului, prin acțiune s-a solicitat suma de 3250 euro reprezentând valoarea unui utilaj nou, deși din factura nr.-/21.12.2004 rezultă că utilajul - picon a fost unul de tip second hand și din probele de la dosar rezult, de asemenea că avea un grad ridicat de uzură. Din adresa nr.7114 / 2009 aflată la fila 63 din dosar rezultă că valoarea cu care era înregistrat acest utilaj în actele contabile ale unității, respectiv valoarea de inventar la data sustragerii este de 3800 RON, ori pentru acoperirea echitabilă a prejudiciului efectiv suferit, instanța constată că aceasta este valoarea la care trebuie obligate părțile responsabile de dispariția bunului.
În consecință, pentru considerentele arătate, raportat la procentul egal de culpă de 50% pentru pârâtul G și 50% pentru unitatea reclamantă reținut de instanță pentru dispariția bunului, în baza art.270 Codul Munciia fost admisă în parte acțiunea și a obligat pârâtul G la suma de 1900 lei ( J din valoarea prejudiciului reținută de instanță de 3800 RON ) cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
S-a respins acțiunea față de pârâții, și V.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul G, și reclamanta - - - Sucursala
Pârâtul a criticat sentința arătând că în mod greșit a fost obligat la plata sumei respective, deoarece nu este vinovat de dispariția bunurilor respective, paza acestora revenind șefului de lot C-tin, el neavând ca sarcină gestionarea utilajelor.
Reclamanta a arătat în motivele de recurs că dispozitivul sentinței atacate contravine prevederilor ordinului MFP nr. 2861/09 10 2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii.
Potrivit prevederilor art. 40, pct.2 din acest Ordin, depus în copie la dosarul cauzei - în cazul constatării unor lipsuri imputabile în gestiune, administratorii trebuie să impute persoanelor vinovate, bunurile lipsă, la valoarea lor de înlocuire.
Prin valoare de înlocuire, în sensul prezentelor norme, se înțelege costul de achiziție al unui bun, cu caracteristici și grad de uzură similare celui lipsă în gestiune, la data constatării pagubei care cuprinde prețul de cumpărare practicat de piața, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport, aprovizionare și alte cheltuieli accesorii, necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.
În cazul bunurilor constatate lipsă, ce urmează a fi imputate, care nu pot fi cumpărate de pe piață, valoarea de imputare se stabilește de către o comisie formată din specialiști în domeniul respectiv.
În speță, instanța de fond a stabilit că valoarea de imputare a echipamentului este egală cu valoarea de inventar la data sustragerii, adică 3800 lei și a considerat ca pentru acoperirea echitabilă a prejudiciului efectiv suferit, aceasta este valoarea la care trebuie obligate părțile responsabile în dispariția bunului.
Astfel, s-a considerat un procent egal de culpa de 50 % pentru pârâtul G și 50 % pentru unitate, reținut de instanță pentru dispariția bunului, fapt pentru care a fost admisă acțiunea și obligat pârâtul la suma de 1.900 lei - J din valoarea prejudiciului, ca titlu de despăgubiri către reclamantă.
Un alt motiv de recurs privește temeinicia respingerii acțiunii față de pârâții - deservent de utilaj, - șef de lot și - șef punct de lucru, reținându-se cu ușurință de către instanța de fond că nu ar avea culpa în dispariția utilajului.
Astfel, în privința pârâtului - deservent, deși se reține faptul că a refuzat să ia utilajul în primire împreună cu echipamentul respectiv, pentru faptul că era doar deservent pe acesta, că a sesizat șeful de lot și că nu avea ca sarcină de serviciu să-i asigure paza, nu se face răspunzător de dispariția lui.
Acest deservent lucra efectiv cu utilajul și în mod obligatoriu trebuia să-l ia în primire și să informeze șeful punctului de lucru ca este necesar să se asigure paza bunurilor după programul de lucru și în zilele de sărbători.
Referitor la inexistența culpei pentru ceilalți doi pârâți, și, precizează faptul că, deși în fișele acestora de post nu rezultă că au ca sarcină de serviciu și asigurarea pazei bunurilor, aveau responsabilitatea, în calitatea lor, măcar întocmirea unui referat, adresat șefului de șantier, în care să solicite asigurarea pazei în afara orelor de program, lucru pe care nu l-au efectuat și nu au putut să probeze în instanță acest fapt.
În acest sens, consideră că există și în sarcina acestora o prezumție relativă de culpă, care în speță nu a fost răsturnată în mod temeinic de către instanța de fond.
Analizând recursurile formulate instanța reține că acestea sunt fondate pentru considerentele următoare;
Instanța de fond a reținut în mod greșit că pârâtul se face vinovat de paguba suferită de unitate deoarece prin angajamentul semnat la 22 02 2008 s-a obligat să răspundă pentru utilajul respectiv.
Din probele aflate la dosar reiese că la data de 22 02 2008, pârâtul a luat în primire utilajul respectiv pentru a-l trimite în aceeași zi la punctul de lucru unde urma să lucreze, lucru pe care l-a și făcut.
respectiv echipat cu toate piesele pe care le avea a ajuns în aceeași zi la acel punct de lucru, unde a și lucrat fiind deservit de către pârâtul C-tin. pieselor imputate recurentului a avut loc după circa 3 săptămâni de către pârâtul.
În aceste condiții nu se poate susține că vinovat de dispariția pieselor respective ar fi recurentul care nu avea nici o legătură cu punctul de lucru unde era folosit utilajul respectiv.
Este adevărat că în procesul verbal de care face vorbire instanța de fond sunt mențiuni cu privire la răspunderea pentru daunele aduse utilajului din sustrageri sau alte cauze, însă după cum lesne se poate observa aceste mențiuni nu sunt însușite sub semnătură de către recurent, ci acestea trebuiau însușite de către cel ce deservea utilajul prin semnarea angajamentului respectiv.
D e altfel recurentul nici nu avea cum să-și asume asemenea răspundere din moment ce nu a făcut decât să preia utilajul de la cel ce lucrase anterior pe el și să îl trimită la următorul punct de lucru unde urma să fie folosit.
Din momentul în care utilajul a fost preluat de deserventul de la noul punct de lucru care a lucrat pe el până la dispariția pieselor respective, răspunderea recurentului a încetat, această răspundere revenind fie deserventului fie celor care aveau obligația asigurării pazei utilajului.
Cu privire la acest aspect instanța constată că în mod greșit instanța de fond a reținut că atât șeful de lot C-tin cât și șeful punctului de lucru, nu au culpă în dispariția bunurilor respective deoarece din fișele posturilor ar reieși că nu au această atribuție.
Astfel din fișa postului șefului punctului de lucru reiese că acesta are printre atribuții și aplicarea prevederilor legale în vigoare, a actelor normative și a tuturor reglementărilor primite de la sucursală.
De asemenea din fișa postului șefului de lot reiese că are printre atribuții și utilizarea dotării încredințate în deplină siguranță.
Instanța mai reține de asemenea că potrivit legii nr. 18/1996 privind paza obiectivelor bunurilor și valorilor, conducătorii unităților care dețin bunuri cu orice titlu, sunt obligați să asigure paza acestora.
Prin unități în sensul legii înțelegându-se atât societățile comerciale regii, ministere instituții dar și alte organizații care dețin bunuri sau valori cu orice titlu, reiese că sarcina asigurării bunurilor respective revenea atât reclamantei cât și celor 2 pârâți în calitate de conducători ai formației de lucru respective.
Apărarea acestora că sarcina pazei revenea doar reclamantei nu poate fi primită cu atât mai mult cu cât aceștia nu au solicitat reclamantei asigurarea pazei utilajului respectiv, în condițiile î care considerau că nu lor le revine o asemenea sarcină.
Acest fapt reiese și din nota comisiei însărcinată cu cercetarea dispariției pieselor respective, și care se află depusă la dosarul instanței de fond.
În ceea ce îl privește pe pârâtul C-tin, instanța de fond a reținut în mod corect că acesta nu se face răspunzător de dispariția pieselor respective din moment ce acestea au dispărut în timpul liber, perioadă în care acesta nu mai răspundea de integritatea utilajului respectiv.
Potrivit art. 270 codul muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Cum în speță paguba cauzată reclamantei s-a produs din vina și în legătură cu munca pârâților C-tin și, acestora le revine răspunderea pentru prejudiciul cauzat, criticile recurentului pârât cât și ae recurentei-reclamante, fiind din acest punct de vedere fondate.
În ceea ce privește critica recurentei- reclamante cu privire la valoarea prejudiciului, aceasta este nefondată.
Așa cum precizează chiar reclamanta, potrivit normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii bunurilor, prin valoare de înlocuire se înțelege costul de achiziție a unui bun, cu caracteristici și grad de uzură similare celui lipsă în gestiune, la data constatării pagubei.
Potrivit art. 287 din codul muncii, în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Reiese deci că reclamanta avea obligația să dovedească valoarea exactă a prejudiciului conform normelor legale mai sus enunțate, lucru pe care aceasta nu l-a făcut.
Valoarea precizată de către reclamantă se bazează doar pe o adresă a unei societăți comerciale, care nu poate constitui dovada reală a prejudiciului suferit de reclamantă, din ea nereieșind dacă acea valoare este calculată așa cum prevăd normele chiar de către reclamantă invocate.
În aceste condiții instanța în mod temeinic a avut în vedere valoarea de inventar a bunurilor respective, și în raport de culpa fiecăruia a reținut că se impune recuperarea a 50% din prejudiciu astfel calculat.
Acestea sunt considerentele pentru care în baza art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă și 312 Cod proc. civilă vor fi admise recursurile și va fi modificată sentința în sensul că vor fi obligați pârâții C-tin și la plata sumei de 1900 lei reprezentând despăgubiri.
Va fi respinsă acțiunea față de pârâtul G și vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de reclamanta - - SUCURSALA J și pârâtul G, împotriva sentinței civile nr.3736/16.11.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți,.
Modifică sentința în sensul că obligă pârâții și la plata sumei de 1900 lei reprezentând despăgubiri.
Respinge acțiunea față de pârâtul
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Camelia Șelea - - | JUDECĂTOR 2: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu - - |
Grefier, - - |
10.03.2010
Red.jud.-
3 ex/AS
Fl.
Președinte:Camelia ȘeleaJudecători:Camelia Șelea, Marin Panduru, Ioana Moțățăianu
