Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1405/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1405
Ședința publică din 14.12.2009
PREȘEDINTE
Judecător
JUDECĂTOR 1: Alina Savin
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 732/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții, prin reprezentant legal avocat, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru recurenta-pârâtă SC SA B avocat în substituirea domnului av., și pentru intimații, -, și avocat, ambii cu delegații în dosar, lipsă fiind intimații reclamanți,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar o cerere din partea apărătorului intimaților av., prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care:
Apărătorul intimaților arată că reprezintă 11 intimați.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentei arată că primele de Paști și C au fost achitate, ele fiind incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
De asemeni în mod eronat s-a reținut că aceste drepturi suplimentare se calculează având în vedere salariul mediu brut și nu salariul de bază mediu pe, așa cum este stipulat în CCM.
Mai arată că nu a fost luată în considerare decizia Comisiei Paritare din 31.08.2007, potrivit căreia s-a stabilit că începând cu anul 2003, suplimentările salariale vor fi incluse în salariul de bază al angajaților.
Mai menționează apărătorul recurentei că în mod greșit instanța de fond a dispus acordarea unei despăgubiri, actualizată cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG 9/2000.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, arată că acestea au fost solicitate abia la al treilea termen de judecată și din acest motiv consideră că nu trebuiau acordate.
Solicită admiterea recursului, desființarea sentinței de fond și respingerea acțiunii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimaților arată că sumele acordate intimaților au fost impozitate astfel: intimatul din suma de 85.000.000 lei s-a reținut un impozit de 24.000.000 lei, la fel și pentru intimații, când de fapt trebuia reținută suma de 13.600.000 lei.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, consideră că ceea ce se solicită sunt drepturi salariale, și pe cale de consecință sunt aplicabil disp.art.283 al.1 lit.c muncii.
Cu privire la excepția de prematuritate arată că întâlnirea dintre conducerea SC SA și a avut loc în fiecare an, dovadă fiind adresele emise și transmise către toate sucursalele, pentru a lua la cunoștință de valoarea salariului mediu brut, diurna de delegare etc.
Mai arată că referitor la incidența art.257 muncii, consideră că recurenta trebuia să probeze faptul că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu.
Cu privire la decizia Comisiei Paritare, menționează că în mod corect instanța de fond a reținut că este ulterioară perioadei pentru care se solicită aceste drepturi.
Mai arată că intimații care au primit sumele nu le-au fost plătite actualizate cu rata inflației, așa cum în mod corect a stabilit instanța de fond.
Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, apreciază că numai instanța poate decide asupra acestora.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr.536/113/17.10.2008.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.732/21.10.2008, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta "" SA
A fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 8500 lei reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paște și C pentru perioada 2005-2007, actualizată cu rata inflației până la data plății.
A fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut următoarele aspecte esențiale în cauză:
Excepțiile invocate în cauză de pârâtă, a prematurității și a prescripției, sunt nefondate întrucât în cauză e vorba de drepturi salariale ce pot fi cerute în termen de 3 ani, a căror solicitare nu este condiționată de vreo procedură specială.
Pe fondul cauzei a reținut că drepturile pretinse sunt reglementate expres în art. 168 din Contractul colectiv de muncă.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce nici unul.
Ori, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2005,2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nici o rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
Totodată, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Referitor la decizia din 31.08.2007 a Comisiei Paritare de interpretare a art.168 din Contractul colectiv de muncă, se reține că aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate, iar imperfecțiunile de redactare nu pot fi invocate pentru justificarea nerespectării clauzei contractuale.
Potrivit art.163 al. 1 din Codul muncii "Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit."
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Prin urmare, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, aducând următoarele critici soluției instanței de fond:
Primele de Paști și C au fost acordate de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut în CCM și anume 8.500 lei în loc de 5781 lei.
Același complet a pronunțat sentința civilă nr.733 în cadrul dosarului nr- având ca obiect tot primele de Paști și C prev.de art.168 al.1 CCM și în care figurează drept pârâtă tot societatea SA.
Prin sentința civilă nr.733/21.10.2008 s-a stabilit însă în mod surprinzător un al cuantum al pretenției, respectiv suma de 6100 lei, în loc de 5781 lei, deși perioada efectiv revendicată prin acțiune este identică C 2005, Paști și C 2006-2007.
Prin sentința civilă nr.1050/24.10.2008 pronunțată în cadrul dosarului nr- de către Tribunalul Buzău în același tip de litigiu de muncă și cu aceeași perioadă, s-a stabilit cuantumul corect adică 5781 lei. este situația în cadrul dosarului nr- al Tribunalului Tulcea.
Astfel, drepturile suplimentare amintite în art.168 din CCM au ca punct de referință salariul de bază mediu, și nu salariul mediu brut, cm eronat se susține în acțiunea introductivă.
În mod greșit a fost respinsă excepția de prescripție a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
Instanța de fond nu a observat că drepturile suplimentare solicitate prin acțiune nu au caracter de drepturi salariale, neavând caracter permanent, fiind incluse în Capitolul VI din CCM, intitulat " Protecția socială a salariaților și alte drepturi".
Dacă aceste prime de Paști și de C ar fi fost drepturi salariale, ar fi fost incluse în Capitolul V din CCM/2004, intitulat Salarizarea, care cuprinde norme care definesc noțiunea de salariu, cu reglementări exprese în ceea ce privește suplimentarea salarială.Nefiind cuprinse în capitolul referitor la salarizare, este evident că primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale.
Mai arată recurenta că primele solicitate prin acțiune se regăsesc în Capitolul VI din CCM, intitulat " protecția socială a salariaților și alte drepturi", care conține norme privind acordarea unor drepturi fără caracter periodic, tinzând în esență spre rezolvarea unor aspecte de ordin social, în strânsă legătură cu persoana salariatului sau familia acestuia.
În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii invocată de pârâta SA.
Potrivit al.1 al art.168 teza finală din CCM( text nemodificat în perioada 2003-2007), drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente( Paștele și Cul).
Cu privire la incidența în cauză a prev.art.257 muncii referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
În mod greșit reține prima instanță că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că suplimentările salariale solicitate prin acțiune nu au fost incluse în salariile angajaților.
Un alt motiv de netemeinicie este acela că instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare.
În ce privește decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, instanța de fond a apreciat că aceasta este ulterioară perioadei pentru care drepturile bănești sunt datorate, iar imperfecțiunile nu pot fi invocate pentru justificarea nerespectării clauzei contractuale.
Din argumentele expuse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond și din înscrisurile aflate la dosar rezultă că apărarea SA este în sensul că primele de Paști și C au fost incluse în salariul de bază la începutul fiecărui an, prin majorarea acestora.
Prin urmare, nu s-a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate, ci, dimpotrivă, că acestea au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat. Astfel fiind, nu se pune problema unei renunțări la drepturile salariaților prin emiterea deciziei Comisiei Paritare.
Decizia de interpretare are rolul de a stabili care a fost voința părților cu privire la includerea primelor respective în salariu. Cu toate acestea, nu se poate susține că decizia are caracter retroactiv, pentru că nu s- statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale CCM.
În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede OG nr. 9/2000.
Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele respective acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale ( asigurări sociale, șomaj, fondul de sănătate).
Instanța de fond a făcut o analiză trunchiată a disp.art.168 și nu o interpretare sistematică a întregului text și a probelor din dosar, încălcând disp.art.236 al.4 din muncii întrucât nu a respectat întocmai convenția părților și voința reală a acestora.
Instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată reclamanților în cuantum mult prea mare raportat la valoarea pretențiilor solicitate de reclamanți și anume 6.800 lei fără a avea în vedere și faptul că dosarul s-a soluționat la al treilea termen de judecată.
Instanța de fond a nesocotit dispozițiile imperative ale disp.art.161 al.1 pr.civ.și a respins excepția lipsei calității de reprezentant a reprezentantului reclamanților.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică instanța reține următoarele:
1) prima instanță a stabilit pretențiile cuvenite fiecărui reclamant la suma de 8500 lei, actualizată cu rata inflației la data plății, fără a se preciza expres că suma este brută.
La sumele acordate reclamanților se va plăti impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale, sănătate, șomaj, sumele fiind brute.
Suma acordată de instanța de fond este eronată.
Dispozițiile din CCM au în vedere salariul de bază mediu pe SNP SA, deci fără acordarea sporurilor(nu venitul mediu pe SNP SA).
Față de acest aspect soluția instanței de fond este greșită urmând a fi îndreptată de instanța de recurs prin acordarea către reclamanți a sumei de 5781 lei pentru fiecare, sume brute.
Cu privire la celelalte critici aduse de recurentă prin cererea de recurs acestea sun nefondate pentru următoarele argumente:
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, așa cum a reținut corect și prima instanță.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din CCM la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale CCM nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din CCM.
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Nici motivul de recurs referitor la includerea primelor în salariul de bază nu poate fi reținut ca fondat.
Potrivit disp. art. 168 alin. 1 din CCM pe anul 2003, cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP vor beneficia de către o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază pe SNP Cu minim 15 zile înainte de fiecare eveniment, pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Conform alineatului 2, pentru anul 2003, suplimentările de la alineatul 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2006 mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003.
Susținerea recurentei în sensul că drepturile salariale suplimentare pentru anii 2004-2006 ar fi fost incluse în salariul de bază al angajaților începând cu anul 2003, este infirmată chiar prin conținutul alin. 2 al art. 168 din CCM 2004-2006, acest text prevăzând că modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut.
Dacă recurenta ar fi intenționat să includă primele în salariul de bază și în anii 2004-2006, ar fi trebuit să prevadă în mod expres că se menține modalitatea de acordare așa cum s-a procedat în 2003. De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004-2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
Față de cele arătate, susținerea recurentei că au fost incluse în salariul de bază primele solicitate și în anii ulteriori anului 2003 este neîntemeiată.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din CCM dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din CCM. De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor CCM 2004-2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articolau fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele CCM doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că acest motiv de recurs este, practic, lipsit de interes, întrucât prima instanță nu a dispus reactualizarea primelor acordate astfel că nu se poate critica ceva ce nu s-a dat.
În ceea ce privește sumele acordate Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
În ceea ce privește noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anul 2008 prin actul adițional nr. 1090/22.02.2008, instanța nu îl reține ca având relevanță în cauză.
Conform disp. art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării și nicidecum retroactiv. Părțile pot conveni prin contract doar asupra faptului că data aplicării clauzelor negociate să fieulterioarăzilei de înregistrare a contractului. În consecință, instanța nu poate aplica la situațiile din anii 2004-2006 un contract colectiv de muncă ce a fost înregistrat la data de 22.02.2008 întrucât s-ar încălca prevederile legale mai sus menționate.
Actul confirmativ este o specie a actului declarativ și reprezintă un act prin care o persoană renunță la dreptul său de a ataca cu acțiunea în anulabilitate un act juridic civil la a cărui încheiere a fost încălcată o dispoziție legală ce ocrotește un interes personal. Prin actul confirmativ este înlăturată o cauză de nulitate relativă, actul juridic devenind astfel valabil. Ori, în speța de față, nu s-a pus niciodată problema unei cauze de nulitate relativă a contractelor colective de muncă din anii 2004-2006 ci, dimpotrivă, de aplicare a acestora.
În ceea ce privește cuantumul sumei datorate instanța reține că suma de 8.500 lei stabilită de instanța de fond este greșită.Drepturile suplimentare solicitate conf.art.68 din contractul colectiv de muncă se raportează la salariul de bază mediu pe.Calculul detaliat făcut de recurentă în cererea de recurs verificat fiind de instanță este corect astfel că suma corectă datorată către reclamanți fiind de 5.781 lei.
Conform art.312 pr.civ.urmează a se admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 732/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Va fi modificată în parte sentința civilă nr.732/21.10.2008 a Tribunalului Brăila, în sensul că:
Va fi obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 5.781 lei în loc de câte 8500 lei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 732/21.10.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.732/21.10.2008 a Tribunalului Brăila, în sensul că:
Obligă pe pârâtă să plătească fiecăruia dintre reclamanți câte 5.781 lei în loc de câte 8500 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
Grefier
Red./29.12.2009
Dact./8 ex/12.01.2010
FOND: -
Asis.jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
