Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1411/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- -aprovizionare toamnă iarnă
cota de gaze
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1411
Ședința publică de la 23 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Tamara Carmen
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5231/09 0ctombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic, pentru pârâta SC SA, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, după care, instanța apreciind cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru pârâta SC SA, solicită admiterea recursului, respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr- pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul - s-a admis acțiunea formulată de petenții, împotriva intimatei service
A fost obligată intimata la plata catre petitionari a drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamna - iarna in cuantum de un salariu minim pe ramura pentru fiecare an, cuvenite pentru anii 2005-2007, obligată intimata la plata către petenți a diferențelor salariale cuvenite rezultate din neaplicarea corectă a art.128 alin.5, art.129 alin. 1,2,3, respectiv Anexa nr.3 bis pentru anii 2005-2007.
A fost constată nulă clauza art.176 din CCM al service /2005, 2006, 2007 și obligată intimata la plata către petenti a sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Gorja reținut că prin acțiunea de față, petentii, au chemat în judecată intimata service, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata drepturilor bănești neacordate conform art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 reprezentand aprovizionarea de toamna iarna, in luna octombrie, in cuantum de un salariu minim pe ramura pentru fiecare an in parte, pe anii 2005,2006,2007, a diferențelor salariale rezultate prin neaplicarea corectă a art. 128 alin 5, art.129 alin.1,2,3, respectiv anexa nr.3 bis pentru anii 2005, 2006, 2007 și constatarea nulității clauzei art.176 din CCM SC service SA pentru anii 2005,2006,2007, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, au arătat că au fost salariatii intimatei, conform mențiunilor din carnetele de muncă și că, prin Contractele Colective de munca la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 se prevede in mod expres, Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
În ceea ce privește capătul de cerere privind diferența de salariu rezultată dintre drepturile primite și drepturile salariale neacordate conform art.128 alin. 5 și art.129 din CCM al service, s-a arătat că potrivit art. 128 alin 5 "în cadrul SC service SA și al structurilor sale organizatorice salariul de bază minim este de 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat", iar conform art.129 alin 1 salariile de bază minime pe niveluri și funcții sunt cele rezultate din aplicarea la salariul de bază minim actualizat pe SC service SA coeficienților minimi prevăzuți pe categorii.
S-a mai solicitat constatarea nulității absolute a art.176 alin.1 din CCM al service care prevede că "ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat", pentru a se da eficiență dispozițiilor art.187 alin.1 din CCM la nivel de ramură care prevede acordarea unui ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.
În dovedirea acțiunii au depus în copie, și carnetele de muncă.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii cu motivarea că drepturile solicitate au fost incluse în salariile petenților.
Instanța de fond a reținut următoarele:
Petentii au fost salariatii intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetele de munca ale acestora.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract..
Potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Mai mult decât atât, neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța consideră că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura, așa încât urmează a fi admis acest capăt de cerere și obligată intimata la plata către petenți a drepturilor bănești reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă pentru perioada 25.06.2005-31.12.2007.
Pe de altă parte, cererea privind diferența de salariu rezultată dintre drepturile primite și drepturile salariale neacordate conform art.128 alin. 5 și art.129 din CCM al service, urmează să fie admisă și aceasta cu motivarea că: potrivit art. 128 alin 5 "în cadrul SC service SA și al structurilor sale organizatorice salariul de bază minim este de 1,76 ori mai mare decât salariul minim pe economie actualizat", iar conform art.129 alin 1 "salariile de bază minime pe niveluri și funcții sunt cele rezultate din aplicarea la salariul de bază minim actualizat pe SC service SA a coeficienților minimi prevăzuți pe categorii", așa încât cuantumul acestor drepturi trebuia determinat avându-se în vedere dispozițiile sus menționate.
În ceea ce privește nulitatea art. 176 alin.1 din CCM al SC service SA acesta prevede că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat.
Potrivit art. 187 din CCM la nivel de ramură Energie Electrică, Petrol și Gaze, valabil pe anii 2005- 2008 salariații agenților economici nominalizați în anexa nr.1 pct.B, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale. Societatea ai cărei salariați sunt petenții face parte din unitățile menționate în anexă.
In coformitate cu dispozitiile art.178 din CCM, la nivel de ramura pe 2007 alin 1,Salariații agenților economicii, vor primi un ajutor material egal cu contravaloarea a 2500-4000 mc de gaze naturale", iar alin 2 specifica ca "in condițiile in care prin actul adițional la CCM nu s-a convenit introducerea dreptului prevazut la alin.1, in salariul de baza, modalitatea concreta de acordare a acestuia va fi stabilita la nivelul agentului economic".
Deși aceste drepturi nu au fost prevăzute în CCM la nivel de unitate, contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
În consecință, instanța a admis actiunea formulata de petitionari și a obligat intimata la plata către petenti a drepturilor salariale reprezentand aprovizionarea de toamna - iarna in cuantum de un salariu minim pe ramura pentru fiecare an, cuvenite pentru anii 2005-2007 și la plata diferențelor salariale cuvenite rezultate din neaplicarea corectă a art.128 alin5, art.129 alin. 1,2,3, respectiv Anexa nr.3 bis pentru anii 2005-2007 și va constata nulitatea clauzei art.176 din CCM al SC service SA / 2005, 2006, 2007 precum și la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică în sensul rezolvării eronate a cererii introductive.
Astfel, Tribunalul a stabilit greșit că dreptul la suplimentarea salarială este scadent și obligația corelativă se impune a fi adusă la îndeplinire.
Ca și în cazul primelor de Paști și C, în art. 176 alin.6 din la nivelul ramurii energie electrică,termică, petrol și gaze este prervăzută posibilitatea transformării acestui drept în element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii acordării distincte în viitor, arătându-se că, fiecare dintre adaosurile de mai sus - deci cu referire la aprovizionarea toamnă - iarnă și, respectiv cota de gaze- se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Acest lucru s-a realizat chiar mai inainte de preluarea prin transfer în 2002-2003 personalului de la fosta SUCURSALA BAS NP.
În încheiat între SNP și reprezentanții la nivelul anului 2000 se stpula cu claritate la art. 168 alin. 2 teza II faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă iarnă a fost introdusă în salariul de bază ( conform telexului 2412/1998).
Solicită admiterea recursului și respingerea ca neîntemeiată a cererii introductive.
Curtea, analizând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs învocate dar și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză constată că
Referitor la cererea privind constatarea nulității clauzei prevăzută de art. 176 din la nivel de unitate, pentru anii 2005, 2006 și 2007, care prevede compensarea ajutorului material, reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze-naturale, Curtea constată că cererea că este nefondată
Această clauză nu încalcă prevederile art.8 și 24 din Legea nr.130/1996 și nici prevederile art. 238 și 239 Codul Muncii în sensul că nu prevede drepturi la un nivel inferior față de CCM la nivel de ramură.
Astfel, dispozițiile art.187 alin.1 din CCM la nivel de ramură prevăd acordarea ajutorului material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale între 2500-4000 mc/anual iar la alin.3 se prevede că prin contractele colective de muncă la nivele inferioare vor fi stabilite cuantumul și condițiile de acordare.
Suma ce reprezenta / unei cantități deg aze naturale a fost introdusă în salariile de bază ale tuturor angajaților SNP inclusiv a celor transferați în anul 1997, iar potrivit art.187 din CCM, la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006 s-a prevăzut că "salariații agenților economici nominalizați în Anexa nr.1 pct. B vor primi un ajutor material, egal cu / unei cote de gaze naturale.
De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la al.1 și cei ai angajaților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa nr.1 în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază".
Începând cu 01.06.1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997 că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din analiza înscrisului reprezentând fișa drepturilor salariale negociate în conformitate cu Legea 14/1991 și CCM valabil la 01 iulie 1997 rezultă că acest ajutor material constând în /valoarea a 4000. gaze naturale a fost inclus în creșterea salariului deb ază.
Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, iar prin protocolul încheiat la 01.03. 2002 între recurentă, SNP și s-a precizat, că suma reprezentând acest ajutor material a fost introdusă în salariile de bază ale angajaților în anul 1997 și ca urmare această sumă nu s-a mai acordat în cadrul.
De asemenea, în contractul colectiv de muncă la nivel SA s-a făcut aceeași mențiune la art.176 al.1, că acest ajutor material a fost compensat.
Este adevărat că, potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Peztrol și gaze /2006-2007- salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
La data de 01.03.2002 s-a semnat un protocol între SA și prin care s-a convenit ca salariații transferați de la. la SC SA să își păstreze toate drepturile avute la data transferului.
Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat ci a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997. Începând cu 01.06.1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997 că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Din analiza înscrisurilor la care face referire recurenta și CCM 1997 rezultă că acest ajutor material constând în /valoarea a 4000. gaze naturale a fost inclus în creșterea salariului de bază.
Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, iar prin protocolul încheiat la 01.03. 2002 între recurentă, SNP și s-a precizat, că suma reprezentând acest ajutor material a fost introdusă în salariile de bază ale angajaților în anul 1997 și ca urmare această sumă nu s-a mai acordat în cadrul.
De asemenea, în contractul colectiv de muncă la nivel SA s-a făcut aceeași mențiune la art.176 al.1, că acest ajutor material a fost compensat.
Este adevărat că, potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Petrol și gaze 2006-2007- salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și la art. 178 din CCM /2007 la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Curtea constată însă faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat întrucât acest ajutor material a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997.
Este îndeplinită, astfel condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură și cea prevăzută la art.178 din CCM la nivel de unități din industria petrolieră.
Curtea constată de asemenea că CCM pe unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin CCM încheiate la nivel superior.
Este îndeplinită, astfel și condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură referitoare la împrejurarea că acest ajutor material va fi acordat salariaților din industria în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Referitor la suplimentarea drepturilor salariale cu sumele alocate pentru aprovizionarea toamnă iarnă, Curtea constată de asemenea că cererea este nefondată.
Astfel, potrivit aceluiași art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul SC 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă și cota de gaze au fost introduse în salariul de bază.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 alin.1 teza I raportat la dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă va admite recursul, și va modifica sentința în tot în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5231/09 0ctombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică în tot sentința civilă în sensul că respinge în totalitate acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Martie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
27 Martie 2009
/ L T și
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Carmen Tomescu, Tamara Carmen