Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1507/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.1507/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 07 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător: - -
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta - - B împotriva sentinței civile nr.1357 din data de 9 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 30 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 7 decembrie 2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1357/9.10.2009, Tribunalul Brașova admis
acțiunea formulată și precizată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - - B și în consecință:
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 5936 lei, cu titlu de plăți compensatorii, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare;
A obligat pe pârâtă la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflație, începând cu data când acestea trebuiau acordate - 1.12.2006 - și până la data plății efective.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele cererii introductive de instanță și de apărările invocate de pârâtă prin întâmpinare, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin decizia nr. 189/10.11.2006 (fila 3) emisă de societatea - pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, la data de 10.11.2006, conform art. 65 - 67 din Codul muncii, după efectuarea preavizului de concediere de 20 zile lucrătoare în perioada 10 - 30.11.2006, inclusiv (conform art. 73 alin. 1 din Codul Muncii.
Analizând acordul social - anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni deținut de B la B, încheiat între și Sindicatul Independent -Forța, la data de 13.12.2004 și autentificat sub nr.3717/13.12.2004 de, instanța constată că la litera "E - condiții privind disponibilizarea", se prevede expres că: " încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați, din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului, astfel: salariații/salariatul disponibilizați/disponibilizat ca urmare a restructurării sau reorganizării societății beneficiază, o singură dată, de 8 (opt) salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare".
Instanța nu poate primi apărarea societății pârâte în conformitate cu care acordul social din data de 13.12.2004 nu-și produce efectele față de aceasta, deoarece a fost încheiat cu acționarul majoritar, anterior cumpărării pachetului de acțiuni, fiindcă acest acord social nu a fost desființat de către părțile contractante, nu a fost anulat în justiție.
Potrivit ultimului alineat din cuprinsul acordului, acesta "reprezintă act adițional la Contractul colectiv de muncă", astfel încât apărarea pârâtei potrivit căreia acordul nu i-ar fi opozabil nu poate fi reținută.
Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 prevăd în mod expres că: "In caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile Acordului încheiat între sindicate și patronat".
Decizia nr.189/10.11.2006 menționează că, ținând seama de restructurarea/reorganizarea activităților și retehnologizarea utilajelor și echipamentelor de lucru la. B, conducerea societății a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, postul acestuia fiind desființat.
Pârâta nu a făcut dovada faptului că nu a fost o concediere colectivă în sensul art. 68 din Codul Muncii, deși sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, conform art. 287 din Codul Muncii.
In acest sens, in speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 67 din Codul muncii care prevăd:,salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".
În drept, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Față de aceste aspecte, instanța a admis primul petit al acțiunii introductive de instanță și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5936 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
Cât privește actualizarea sumelor arătate mai sus, instanța a constatat că potrivit prevederilor art. 1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație,conform art.1084 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta - -, iar prin motivele de recurs hotărârea atacată este criticată pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și schimbarea naturii și înțelesului neîndoielnic al acestuia. Instanța de fond a apreciat în mod greșit că intimatul a fost disponibilizat ca urmare a unei concedieri colective și a făcut aplicarea prevederilor punctului 3 din acordul social încheiat la data de 2.03.2006 încheiat între patronat și Sindicatul -Forța și Sindicatul Liber, acord menționat la art.51 alin.3 din CCM valabil pentru anul 2006-2007.
Trebuie reținută faptul că în raport de prevederile art.287 Codul muncii, societatea a făcut dovada concedierii individuale a angajatului cu Decizia 52/27.04.2006 în care a fost indicat temeiul de drept al concedierii, respectiv art.65-67 din Codul muncii, decizie necontestată de intimat.
Potrivit opiniei majoritare recursul pârâtei este parțial fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajatul societății recurente până la data de 1.12.2006,când contractul individual de muncă al acestuia a încetat în baza deciziei de concediere nr.189/10.11.2006. În cuprinsul acestei decizii este menționat temeiul desfacerii contractului de muncă ca fiind "art. 65 -67 din Codul Muncii ". Potrivit art. 67 Codul Muncii "salariații concediați pe motive care nu țin de persoana lor beneficiază de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".
Potrivit art. 51 al. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2006 -2007, în caz de restructurare de personal "se vor respecta prevederile acordului social între sindicate și patronat".
În cauză au fost depuse două acorduri sociale.Primul acord social a fost încheiat la data de 13.12.2004 și constituie anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acțiuni deținut de AVAS B la - - Potrivit pct. E din acest acord, încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului constând în 8 salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.
Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2006 -2007 nu poate fi reținută din mai multe considerente:
În primul rând, potrivit art F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispozițiile acestuia se aplică "pe o perioadă de minim 5 ani" de la data privatizării "fiind îmbunătățit cu acordul părților semnatare și cu posibilitatea prelungirii pe noi termene".
Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câștigate care se aplică în mod deosebit la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câștigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câștigat.
Respectând teoria dreptului câștigat se poate interpreta că și acest Contract Colectiv de Muncă pentru 2006, aplicabil în speță, deoarece disponibilizarea reclamantului a avut loc în 2006, instituie, fără interpretare, măsuri de protecție a salariaților supuși disponibilizării atât individuale cât și colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin. 3 al CCM mai sus citat, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j, care confirmă intenția părților la negociere de a recunoaște dreptul salariaților la protecție în caz de concediere, fără a se face distincție între concedierile individuale sau colective.
Așadar, există dreptul salariaților la protecție cât și obligația angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM pe anul 2006-2007 nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecție socială, conform teoriei dreptului câștigat la o negociere anterioară, se poate reține că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare - fără a distinge între natura disponibilizării - sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câștigat anterior.
Recurenta susține că acest Contract Colectiv de Muncă pe 2006 - 2007, face trimitere la un acord social și precizează, că este vorba de acordul social din 2.03.2006 care precizează că cele 8 salarii medii nete se acordă, ca măsură de protecție, doar pentru concedierile colective.
Cum în speță este vorba de o concediere individuală, cele 8 salarii nu pot fi acordate.
Teoria recurentei nu poate fi primită. Acordul social din 2.03.2006 nu conține nicio prevedere că ar fi parte integrantă din CCM pe 2006, iar în CCM pe 2006 deși se vorbește de un acord social, nespecificându-se care, nu poate fi reținut cu certitudine că se face trimitere la cel din 2.03.2006 cu atât mai mult cu cât acest acord social nu a fost înregistrat la direcția de muncă pentru opozabilitate și legalitate și s-a încheiat anterior începerii negocierilor contractului colectiv de muncă ce au avut loc în perioada 3.03.2006 - 30.03.2006 conform protocolului semnat la încheierea negocierilor.
Prin acest acord social se instituie o clauză modificatoare a dispozițiilor din CCM, cu privire la protecția socială în caz de disponibilizare.
Pentru a produce efecte, această clauză din acordul social, din 2.03.2006, așa cum se solicită de către recurentă, ar fi trebuit ca și acordul social să fie rezultatul negocierilor dintre părți, negocieri înțelese în sensul descris de art. 2 alin. 2 și art. 5 din CCM la nivel național ptr. 2006, cu nr. 2001/2005.
În consecință, dată fiind formularea art. 51 alin. 3 din CCM la nivel de unitate pentru 2006 și încheierea acordului social din 2.03.2006, înainte de începerea negocierilor în condițiile legii, pentru CCM pe 2006, înregistrat la. B, nu se poate reține ca întemeiată critica recurentei cu privire la netemeinicia pretențiilor reclamantului privitoare la plata celor 8 salarii.
Prin urmare, în mod corect a interpretat instanța actele juridice ce stau la baza pretențiilor reclamantului, în sensul că și acordul social din 2004 arătat mai sus își produce efectele.
De asemenea, astfel cum a reținut și instanța de fond, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că încetarea raporturilor de muncă dintre părți a avut loc ca urmare a unor măsuri de restructurare a societății iar aceste măsuri au avut ca efect desființarea mai multor posturi de natura celui ocupat de reclamant.
Temeiul desfacerii contractului de muncă menționat în decizia de concediere nu corespunde realității de altfel, astfel încât în mod corect prima instanță a admis acțiunea.
Numai motivul de recurs privind cuantumul sumelor de bani în litigiu este întemeiat, întrucât, în mod greșit, prima instanță a avut în vedere veniturile brute și nu salariile medii nete realizate de reclamant pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare.
Potrivit statelor de plată depuse de recurenta - - în recurs, salariile nete cuvenite reclamantului sunt:548 lei în luna septembrie, 622 lei în luna octombrie și 542 lei în luna noiembrie, astfel că, salariul mediu net corespunzător acestor luni este de 570,66 lei.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de recurenta pârâtă - - va fi admis în parte, potrivit celor ce urmează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâta - Sa împotriva sentinței civile nr.1357/M/9.10.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că;
Obligă pârâta - - să plătească reclamantului suma de 4565,33 lei, în loc de 5936 lei, cu titlu de plăți compensatorii, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge restul pretențiilor formulate în recurs de recurenta pârâtă - -.
Obligă recurenta pârâtă - - la plata către intimatul reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 decembrie 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - - - |
Cu opinia separată a judecătorului - -, în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - -.
Judecător,
- - Grefier,
OPINIE SEPARATA
În prezenta opinie, recursul - - împotriva sentinței civile nr.1357/2008 a Tribunalului Brașov, se impunea a fi admis și sentința modificată în parte în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a opt salarii medii nete, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a încetării contractului de muncă în forma concedierii colective. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut faptul că în cauză își produce efecte acordul social încheiat la data de 13.12.2004, care reprezintă anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acțiuni deținut de AVAS B la - -.
Prima instanță în mod greșit a dat eficiență înscrisului ACORD SOCIAL, datat în 13.12.2004, fără a observa că în partea finală a acestuia s-a făcut mențiunea că reprezintă act adițional la Contractul Colectiv de muncă.
Cum valabilitatea contractului colectiv de muncă este de un an, iar desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei a intervenit în data de 10.11.2006 și incident în cauză este contractul colectiv de muncă din cursul anului 2008-2009, care își produce pe deplin efectele între părțile contractante.
Chiar dacă în apărare reclamanta ar considera că sunt aplicabile disp. art. 51 al 3 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, conform cărora în caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile acordului social încheiat între sindicat și patronat, este evident că se face trimitere la acordul social din data de 2.03.2006, și nu la cel din 13.12.2004, a cărui valabilitate a încetat odată cu contractul colectiv de muncă din anul 2004.
Conform acestui din urmă acord social, societatea se obligă la plata salariilor compensatorii, numai în situația concedierilor colective, iar reclamanta a fost concediată în mod individual, nefăcând dovada concedierii colective.
Nu poate fi primită nici apărarea reclamantei, potrivit cu care concedierea este în realitate una colectivă, și angajatorul este de rea credință procedând astfel, pentru că reaua credință se dovedește și nu se prezumă, iar în cauză nu s-a dovedit acest lucru.
Judecător,
- -
Red.op.maj.: /05.01.2010
Red.op.sep.: NG/05.01.2010
Tehnored.AN/7.01.2010-5 ex.
Jud fond CT /SL
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică
