Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1606/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1606/
Ședința publică din 15 octombrie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și, cu domiciliul ales în M C,- cam.11, împotriva sentinței civile nr.899 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru. Se constată, de asemenea, că Tribunalul Harghitaa comunicat relațiile solicitate la termenele anterioare, iar reclamanții recurenți au comunicat copia sentinței civile nr. 821/M/6.05.2009 a Tribunalului Brașov.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art.242 Cod procedură civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea formulată și înregistrată la data de 13 martie 2009, la Tribunalul Harghita, în dosar nr-, reclamanții, -, și au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata unor despăgubiri egale cu sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară de încadrare, cu indicarea unor perioade concrete pentru fiecare reclamant în parte.
Prin sentința civilă nr. 899 din 30 aprilie 2009 Tribunalul Harghita a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, și a respins acțiunea reclamanților.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției, s-a reținut incidența dispozițiilor Decretului nr. 92/1976, reținându-se că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală. Lipsa calității procesuale pasive s-a reținut și pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, date fiind dispozițiile art. 16 - 20 și art. 27 din OG137/2000.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a constatat că potrivit Legii nr. 500/2002 și G nr. 208/2005 și nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar. De asemenea calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice se justifică și prin dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții își desfășoară activitatea la Tribunalul Harghita, în calitate de consilieri de probațiune, fiind salarizați în conformitate cu Anexa 5/1 din Legea nr. 50/1996.
Consilierii de probațiune nu sunt și nu au fost niciodată beneficiari ai sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nefiind nominalizați în cadrul prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
De asemenea, un aspect deosebit de important în aprecierea cererii reclamanților îl constituie și decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se constată faptul că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen legal, recurs reclamanții, solicitând modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la plata sporului lunar de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică din salariu brut, proporțional pentru fiecare reclamant pentru perioadele indicate în cererea de chemare în judecată.
În motivarea recursului, s-a arătat în esență că prin cererea de chemare în judecată au solicitat să se constate starea de discriminare care s-a ivit între reclamanți și ceilalți consilieri de probațiune din țară. Astfel că instanța de fond urma să dea eficiență art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ce garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare. În același context, instanța de fond nu a dat eficiență nici prevederilor art. 16 alin.1 și 2 din Constituția României și ale art. 6 alin. 2 din Codul muncii.
S-a mai arătat în esență că, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat de fapt eliminarea situației de discriminare între persoane aparținând aceleiași categorii socio-profesionale, respectiv faptul că, consilierii de probațiune din alte județe beneficiază de acest spor chiar în baza ordinului ministrului justiției.
Recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele următoare.
Reclamanții sunt consilieri de probațiune în cadrul Tribunalului Harghita, salarizarea acestora fiind reglementată de Legea nr. 327/2006.
Cererea ce a făcut obiectul judecății în fața Tribunalului Harghita se referă la sporul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, respectiv "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar".
Conform art.3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, acest personal este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni și registratori. Corpul grefierilor este alcătuit din grefieri cu studii medii și cu studii superioare. Sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor funcțiile de agent procedural și aprod.
Din textul de lege arătat, rezultă cu claritate că agenții de probațiune nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.
Salarizarea reclamanților este reglementată în mod distinct prin Legea nr. 327/14.07.2006 privind salarizarea personalului din serviciile de probațiune, în art. 23 al acestei legi fiind prevăzut în mod expres că prevederile Legii nr. 50/1996 nu se mai aplică personalului din serviciile de probațiune la data intrării în vigoare a acestei legi.
Importantă în soluționarea prezentei cauze este Decizia nr. 21/10.03.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că au dreptul la spor de risc și suprasolicitare, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate.
În consecință, atâta timp cât consilierii de probațiune nu au făcut și nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, fiind vorba de funcții distincte cu tratament de salarizare distinct, reclamanții nu pot fi considerați beneficiari ai prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Față de considerentele reținute, considerăm că sentința atacată este temeinică și legală, motiv pentru care în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, și, cu domiciliul ales în M C,- cam.11, împotriva sentinței civile nr. 899/30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
13 exp./06.11.2009
Jud.fond. ;
Asist. jud.;
Cu opinie separată,
în sensul admiterii recursurilor declarate de reclamanți, modificării sentinței atacate și admiterii acțiunii reclamanților.
Judecător
În opinia mea, recursul declarat de reclamanți se impunea a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii reclamanților și obligării pârâților la plata unor despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din indemnizația de încadrare lunară brută, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată reclamanții, consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Harghita, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând un spor lunar din salariul brut de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, întemeindu-și cererea pe existența unei situații de discriminare, pe de o parte, față de restul personalului angajat în sistemul judiciar (magistrați, asistenți judiciari, personal auxiliar), iar pe de altă parte, față de alți consilieri de probațiune din cadrul unor Servicii de Probațiune din țară, respectiv B,T, H, G, S M, C, B, care au primit acest spor.
Prin recursul promovat împotriva sentinței nr.899 din 30.04.2009 a Tribunalului Harghita, reclamanții au reiterat considerentele pe care și-au întemeiat cererea de chemare în judecată, precizând că nu au înțeles să se prevaleze de dispozițiile Legii nr.50/1996 sau ale OG nr. 83/2000, ci au invocat crearea unei situații de discriminare în ceea ce-i privește în raport de împrejurarea că alți consilieri de probațiune din țară, care se află într-o situație identică, beneficiază de acest spor în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile. De asemenea, recurenții au mai criticat sentința atacată din perspectiva faptului că s-a constatat inexistența unei stări discriminatorii în raport de restul personalului din sistemul judiciar, strict prin raportare la actele normative care reglementează drepturile salariale ale acestor categorii socio-profesionale și cu referire la decizia nr. 821 din 03.07.2008 a Curții Constituționale a României.
În primul rând, apreciez că petitul principal formulat de reclamanți în cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat plata drepturilor salariale restante reprezentând un spor lunar de 50%, trebuie interpretat prin raportare la motivele din cererea de chemare în judecată, pe care se întemeiază, față de dispozițiile art.84 din Codul d e procedură civilă. Astfel, instanța trebuia să constate căreclamanții nu au solicitat acordarea sporului de 50% în temeiul dispozițiilor Legii nr.50/1996,temei legal în baza căruia primesc acest spor magistrații și personalul auxiliar,cu atât mai mult cu cât nici nu au făcut referire la acest act normativ în cuprinsul cererii de chemare în judecată, ci au solicitat, în calitate de persoane discriminate, acordarea unor despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. Dispozițiile art.27 alin.1 din G nr.137/2000 nu utilizează sintagma determinată "potrivit dreptului comun civil", ci sintagma generică "potrivit dreptului comun", care se determină, de la caz la caz, în funcție de natura raportului juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a ivit discriminarea.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art.1 alin.2 și art.295 alin.1 Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art.5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Acțiunea dedusă judecății este admisibilă și prin prisma deciziilor Curții Constituționale nr. 818/2008, nr. 819/2008, nr. 820/2008 și nr. 821/2008, deoarece prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. Deci nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii, art. 269 raportat la art. 295 alin. 2 și art. 1 din Codul muncii, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție.
Mai mult, recurenții au precizat și în cuprinsul motivelor de recurs faptul că nu au solicitat acordarea sporului de 50% în temeiul actului normativ care prevede acordarea acestuia altor categorii socio-profesionale.
În ceea ce privește aspectul secundar al stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul drepturilor bănești recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanții, dar refuzată în mod discriminatoriu acestora, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamanților, în condițiile în care art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății trebuie analizată mai ales prin prisma dispozițiilor art.6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează "dreptul la acces la instanță". Deci instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei ( în acest sens Hotărârile contra Olandei și Rotaru contra României ).
Trebuie subliniat faptul că același raționament judiciar, ca și cel expus anterior, a fost consacrat recent, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, prin Decizia nr.46 din 15 decembrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în situația similară a dreptului la sporul de confidențialitate, statuând în sensul existenței și înlăturării discriminării, întemeindu-se direct pe dispozițiile Codului muncii (lege organică) și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Conform art. 124 din Constituție, instanțele judecătorești sunt independente în stabilirea stării de fapt și aplicarea legii în cauzele deduse judecății, existența sau inexistența unui tratament discriminatoriu concret fiind o chestiune de fapt lăsată de lege la suverana apreciere a instanțelor de judecată. De asemenea, instanțele de judecată sunt independente în aplicarea dispozițiilor art.5, art.1 alin.2 și art.295 alin.1 din Codul muncii, ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale Protocolului nr.12 la această convenție, acestea din urmă având prioritate față de legile interne (inclusiv față de deciziile Curții Constituționale), conform art.11 și art.20 din Constituție.
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art.5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, împreună cu cele ale Protocolului nr.12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în acest sens al aplicării principiului egalității în drepturi.
Astfel, după examinarea hotărârilor judecătorești irevocabile prezentate de reclamanți (filele 6-21), se constată că, în cauze similare, numeroase instanțe de recurs interne au dat câștig de cauză consilierilor de probațiune, confirmând dreptul acestora la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Ar fi împotriva principiului siguranței juridice ca reclamanții să fie privați de dreptul la sporul de 50%, în condițiile în care altor consilieri de probațiune din țară li s-a recunoscut acest drept, deoarece s-ar încălca prevederile art.6 alin.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și art.14 din această Convenție (reclamanții neputând fi tratați diferit din moment ce prestează aceeași activitate judiciară în aceleași condiții din unitățile de justiție, ca și cei cărora li s-a recunoscut acest drept).
Din același motiv, al recunoașterii prin hotărâri irevocabile a acestui drept în favoarea altor consilieri de probațiune din cadrul altor servicii de probațiune din țară, existând o diferență de tratament între reclamanți și celelalte persoane aflându-se într-o situație similară cu a acestora, reclamanții dispun de osperanță legitimăde a obține și ei recunoașterea creanței cerute (despăgubiri echivalente cu sporul salarial de 50%), potrivit dispozițiilor art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale raportat la art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției ( împotriva Slovaciei, împotriva României, împotriva României)
În înțelesul articolului 14 din Convenție, o discriminare constă în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile, iar lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ, or, spre deosebire de reclamanți, alți consilieri de probațiune din țară beneficiază de acest spor, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile. Consider că, în speță, nu există niciun motiv de natură a justifica o asemenea discriminare.
Pe de altă parte, consider că reclamanții sunt discriminați și față de celelalte categorii din cadrul sistemului judiciar, prin neacordarea acestui spor, întrucât potrivit art. 2 din Legea nr.123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probațiune, serviciile de probațiune își desfășoară activitatea sub conducerea, coordonarea și controlul Direcției de probațiune din Ministerul Justiției, iar potrivit art.1 din același act normativ, munca personalului din serviciul de probațiune constituie un sprijin pentru judecători și procurori, competența și îndeplinirea corectă a sarcinilor ce le revin jucând un rol important în procesul de individualizare a pedepsei, executare a sancțiunilor neprivative de libertate, de asistare și consiliere a victimelor infracțiunilor.
Activitatea judiciară, desfășurată de reclamanți, este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei acestora, a familiilor și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă, inclusiv datorită volumului foarte M de activitate și a specificului activității.
Astfel, consilierii de probațiune lucrează cu învinuiți, inculpați și persoane condamnate, unele prezentând tulburări de comportament și chiar tulburări mentale grave, desfășurând activități în teren, la domiciliul acestora și în penitenciar, expunându-se astfel unor riscuri extreme prin contactarea, asistarea și monitorizarea acestor categorii cu risc de agresiune crescut, recidiviști, etc.
Consilierii de probațiune supraveghează modul în care sunt respectate măsurile și/sau obligațiile dispuse de instanța de judecată, cu privire la persoane care au săvârșit infracțiuni și care sunt încredințate în supravegherea serviciului de probațiune,atribuții care până la înființarea acestui serviciu reveneau judecătorului delegat cu executarea penală.
Gradul de suprasolicitare neuropsihică deriva aici din acțiunile pe care le desfășoară consilierul în teren, direct la locul de viață al infractorului, prin vizite la domiciliul acestuia, contactarea diferitelor surse ce sunt în -relație cu acesta, expunând consilierul la abuzuri verbale, chiar fizice, la medii infracționale, viciate cu drogo sau alcoolo-dependențe.
Consilierul de probațiune acordă asistență și consiliere persoanelor supravegheate, persoanelor condamnate în penitenciar și minorilor sancționați cu măsură educativă privativă de libertate, persoanelor liberate din penitenciar, la solicitarea acestora.
Această atribuție este în directă legătura cu activitatea de supraveghere, iar gradul de suprasolicitare neuropsihică este cel mal bine evidențiat prin faptul că pe lângă acțiunile de monitorizare a infractorului ce le desfășoară consilierul de probațiune, acesta ia contact cu cele mai profunde probleme și nevoi criminogene ale infractorului, detensionând, implicându-se în rezolvarea diferitelor conflicte familiale, sociale și decizii pe care infractorul le generează la un moment dat.
De asemenea, consilierul de probațiune acordă asistență victimelor unor infracțiuni, în baza Legii nr. 211/2004, iar situațiile deosebit de stresante intervin în această arie de activitate mai ales în cazul când agresorul amenință victima și consilierul de probațiune care intervine în procesul de asistare sau protecție a victimei, participă, la solicitarea organului judiciar, la audierea martorului sau a părții vătămate ori civile, căreia îi este periclitată viața, integritatea corporală sau libertatea, la orice ascultare sau confruntare a minorului, care nu a împlinit vârsta de 16 ani și de asemenea la prezentarea materialului de urmărire penală în cauzele cu minori.
Gradul de suprasolicitare se pune în evidenta prin faptul că această activitate este în directă legătură cu asistarea minorilor și problemele specifice pe care le ridică, dar și prin presiunea ce poate fi exercitată de infractor în cazul martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate.
Consilierul de probațiune participă, la solicitarea organului judiciar, la judecarea cauzelor cu minori având dreptul și îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri și să prezinte propuneri în privința măsurilor ce ar urma să fie luate, având o enormă responsabilitate în ceea ce privește analizarea îndelungă și deliberarea adecvată a tuturor aspectelor ce țin de personalitatea, mediul social și faptele infractorului pentru formularea celor mai pertinente concluzii și propuneri.
Consilierul de probațiune este membru activ în comisia de liberare condiționată și pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Din aceste considerente, neacordarea sporului pentru risc și solicitare neuropsihică este contrară, în primul rând, dispozițiilor art.41 alin.2 și art.16 alin.1 raportat la art.15 alin.1 și art.53 din Constituție, coroborat cu prevederile art.11 și art.20 din Constituție raportate la cele ale Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece sunt încălcate drepturile constituționale ale reclamanților privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare, deoarece acest spor salarial a fost menținut pentru toate celelalte categorii profesionale expuse riscurilor profesionale și suprasolicitării psihice (de exemplu, prin art.8 lit.b din nr.HG281/1993, art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997, art. 13 alin. 1 lit. b și lit. c din nr.OUG 115/2004, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002, art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 435/2006, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG38/2003, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG64/2006 etc.).
Or, este de neconceput ca, de pildă, activități, precum cele premergătoare sau ulterioare desfășurării proceselor (activități accesorii activității judiciare principale), desfășurate de funcționarii publici cu statut special din cadrul poliției și penitenciarelor, să fie remunerate cu sporul de risc și suprasolicitare psihică, iar activitatea juridică principală, cea mai expusă riscurilor și suprasolicitării, să fie exclusă de la beneficiul acestei remunerări.
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod. În scopul stabilirii existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, se impune cercetarea situației în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare. În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare). Persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003). De asemenea, persoanele din acest cadru al personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, beneficiază de drepturile privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și de dreptul la tratament egal în materie de salarizare.
Prin urmare, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar. Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: art.8 lit.b din nr.HG281/1993, art. 50 alin. 13 din Legea nr. 128/1997, art. 13 alin. 1 lit. b și lit. c din nr.OUG 115/2004, art. 51 alin. 5 din Legea nr. 334/2002, art. 14 alin. 1 lit. b din Legea nr. 435/2006, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG38/2003, art.21 alin.1 și art.23 din nr.OG64/2006 etc), personalul din sistemul bugetar, care lucrează în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, beneficiază de sporul salarial corespunzător. Este de remarcat că reclamanții, deși își execută obligația de a desfășura activitatea în condiții de risc și suprasolicitare psihică, în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare care lucrează în aceste condiții, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de corespunzător, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element (constând în desfășurarea activității în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socioprofesională. Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a desfășurării unei activități în muncă în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică),trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație comparabilă cu restul personalului din unitățile bugetare sub acest aspect, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică este unul și același: prestarea muncii în aceste condiții.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului salarial, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică (sub aspect faptic), iar, în niciun caz, nu criteriul categoriei socioprofesionale. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestuia dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă pentru risc și suprasolicitare neuropsihică) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nicio legătură cu fundamentarea acordării sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, prestarea muncii în condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică etc.).
În concluzie, prin neacordarea sporului salarial pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.
Acordarea drepturilor bănești solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 165, art. 161 alin. 4, art. 164 alin.1, art. 166, art. 269 alin. 1 raportat la art. 1 și la art. 295 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire.
În fine, consider că în analizarea motivelor de recurs ale reclamanților nu ne putem raporta la decizia nr. 21 din 10.03.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, pe de o parte, întrucât instanța supremă nu a fost sesizată și cu privire la dreptul consilierilor de probațiune la acest spor și nici nu s-a pronunțat sub nicio formă cu referire la această categorie de personal din sistemul judiciar, nici în sensul că ar avea dreptul, nici în sensul că ar fi excluși de la acordarea sporului, iar pe de altă parte, decizia în discuție analizează acest drept prin raportare la acte normative care reglementează drepturile salariale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate, or reclamanții nu și-au întemeiat cererea pe aceste prevederi legale și nici pe decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci pe discriminare din cele două perspective analizate anterior.
Judecător,
Red.
Tehnored.
11.11.2009
13 ex.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
