Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 166/
Ședința publică din 12 Februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T cu sediul în B, str. G-ral, nr. 28-30 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, cu sediul în Tg. M, str. -. -, nr. 1-3 și Consiliul Local și Primarul municipiului Reghin prin Primar, cu sediul în Reghin, P-ța - -, nr. 41, jud. M, împotriva sentinței civile nr. 1744 din 21.10.2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor și probelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1744 din 21 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor;
- a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții " " Reghin, Primarul municipiului Reghin, Consiliul local al municipiului Reghin, Inspectoratul Școlar Județean M, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și T;
- a obligat pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând creșterea salarială prevăzută de art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, începând cu data de 1 octombrie 2005 și în continuare, până la încetarea calității de cadru didactic al reclamantei;
- a dispus ca despăgubirile să fie actualizate în funcție de rata inflației, calculată cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective;
- a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepțiile invocate în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
Consiliul local pârât are calitate procesuală pasivă, conform art. 15 alin. 1 și art. 19 din Legea nr. 273/2006, art. 13 alin. 1 din OUG nr. 32/2001, art. 16 din Normele aprobate prin HG nr. 2192/2004 și art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995, acest pârât asigurând aprobarea în bugetul local a sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Primarul pârât dispune de calitate procesuală pasivă, conform art. 63 alin. 1 lit. c și alin. 4 din Legea nr. 215/2001 și art. 20 alin. 1 și alin. 4 din Legea nr. 500/2003, întrucât acest pârât îndeplinește funcția de ordonator de credite în privința sumelor solicitate de reclamantă.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T are calitate procesuală pasivă în cauză conform dispozițiile art. 13 din OUG nr. 32/2001 și ale HG nr. 223/2005.
Ministerul Economiei și Finanțelor dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.16 din G nr. 2192/2004 și art. 13 din cap. IV al Legii nr. 379/2005, acesta răspunzând de finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta este încadrată la unitatea școlară pârâtă în funcția de cadru didactic cuprins în tranșa de vechime în învățământ de 30 -35 ani.
Conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime suplimentare care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997.
În primul rând, potrivit art. 63 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, în cazul abrogării unor dispoziții legale, acestea trebuie determinate expres, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ori, dispozițiile art. 30 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997 nu au fost abrogate cu respectarea acestor condiții de formă și de fond ale abrogării, astfel încât dispozițiile legale menționate sunt în vigoare.
De asemenea, art. 10 din Legea nr. 154/1997 nu a abrogat dispozițiile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997.
În al doilea rând, pentru perioada în litigiu, prevederile Legii nr. 154/1997 nu au nici o relevanță, deoarece prin art. 5 și art. 6 din nr.OUG 8/2000, salarizarea personalului didactic s-a stabilit în funcție de anexele introduse la Legea nr. 128/1997, iar nu în funcție de prevederilor Legii nr. 154/1997.
În al treilea rând, este de subliniat faptul că dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997 sunt dispoziții speciale, care instituie un drept special salarial, mai precis un adaos salarial ( în sensul art. 155 din Codul muncii, incident în temeiul art.1 din același cod ). Acest adaos salariale special constă în majorarea coeficientului de ierarhizare cu 1/25 și se aplică asupra coeficientului de ierarhizare prevăzut de lege și avut de cadrul didactic anterior trecerii în tranșa de vechime în învățământ de 30-35, 35-40, respectiv peste 40 de ani.
Prin urmare, este evident și neîndoios faptul că adaosul salarial special se aplică la coeficienții de ierarhizare stabiliți de lege, și anume de anexa nr. 2 cap. I lit. A (introdusă prin nr.OUG 8/2000 pentru perioada 1 aprilie 2000 - 22 iunie 2006), respectiv de anexa nr.2 a (introdusă prin nr.OG 4/2006 pentru perioada ulterioară datei de 23 ianuarie 2006).
Însă, pârâții au omis să aplice adaosul salarial special, prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art. 161 - 164 alin.1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, Ministerul Educației, Cercetării și, Consiliul local al municipiului Reghin și primarul municipiului Reghin.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă față de Ministerul Economiei și Finanțelor, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În drept, s-a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că instanța de fond a nesocotit faptul că o cerere de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, în materia litigiilor de muncă este inadmisibilă, întrucât între părțile în litigiu, reclamantă și ceilalți pârâți, pe de o parte, și Ministerul Economiei și Finanțelor, pe de altă parte, nu există raporturi juridice de muncă.
Mai mult, dispozițiile art. 167 alin. 13 din Legea nr. 84/1995, republicată, prevăd că"finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract -, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ."Astfel, în mod cert, legiuitorul a înțeles să atribuie, responsabilitatea finanțării învățământului preuniversitar în sarcina autorităților administrației publice locale și prin urmare, Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul a susținut că instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în raport cu situația de fapt învederată de intimata-reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece începând cu iunie 1998, conform dispozițiilor art. 24 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 23 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, raportat la Anexa nr. 7/1 din același act normativ, coeficienții de multiplicare (ierarhizare) ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime (inclusiv sub aspectul prevăzut de art. 50 alin.1 și 2 din Legea nr. 128/1997), au fost reglementați în amănunt, fiind prevăzute prin lege, grile aferente tranșelor de vechime.
De asemenea, începând cu aprilie 2000, prin nr.OUG 8/2000, au fost introduse în Legea nr. 128/1997, anexele cuprinzând coeficienții de salarizare ai personalului didactic, diferențiați pe tranșe de vechime, iar din ianuarie 2007, anexele introduse prin nr.OUG 8/2000, au fost înlocuite cu cele prevăzute de nr.OG 11/2007, care, de asemenea, reglementează, în detaliu, salarizarea personalului didactic, prevăzând coeficienți de salarizare distincți și crescători pentru fiecare tranșă de vechime menționată de art. 50 alin.1 din Legea nr. 128/1997.
În acest context, baza de calcul și modul concret de calculare a fiecărui coeficient de salarizare ( de ierarhizare ) se stabilesc tot prin prevederi legale, cu caracter special, care detaliază fiecare coeficient, prevederi legale cuprinse în anexele Legii nr. 128/1997. Aceste anexe nu pot fi interpretate decât sistematic, ca parte integrantă a actului normativ menționat și ca prevederi care reglementează în amănunțit aspectele enunțate de prevederile cadru din corpul legii. Astfel, prevederile anexelor Legii nr. 128/1997, care stabilesc în mod detaliat coeficienții de salarizare, sunt obligatorii, conform art. 1 alin.5 din Constituție, atât pentru intimați, dar și pentru instanță, care nu poate stabili sau cuantifica alți coeficienți de salarizare decât cei pe care îi determină legea.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tas olicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a invocat în primul rând faptul că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, având în vedere că acest minister nu are calitate de angajator față de reclamantă, iar între minister și personalul didactic nu sunt raporturi juridice concretizate în obligații specifice angajatorului și angajatului.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă, întrucât prevederile art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic fac dovada că reclamanta a primit coeficientul de 1/25. Confuzia pe care a făcut-o instanța de fond constă în aceea că a considerat că în afara acestui coeficient de 1/25 pentru tranșa suplimentară de vechime era un alt coeficient, numit de instanță "adaos salarial".
S-a susținut că tranșele de vechime de 30, 35 și peste 40 de ani nu au un coeficient de ierarhizare diferit la care se aplică 1/25, ci se formează prin aplicarea coeficientului de 1/25 la tranșa anterioară. În consecință, reclamanta a solicitat și a primit prin admiterea acțiunii o plată dublă.
Recurentul pârât a mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că s-a acordat deja coeficientul de 1/25, întrucât cu acest coeficient s-a creat fiecare tranșă suplimentară, invocând în acest sens și prevederile art. 5 din OG nr. 15/2008.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâții Consiliul Local al municipiului Reghin și Primarul municipiului Reghin au solicitat modificarea sentinței civile atacate în sensul constatării lipsei calității procesuale pasive atât a Primarului Municipiului Reghin, cât și a Consiliului Local al municipiului Reghin, iar în situația respingerii excepției să se stabilească în concret sarcinile ce revin fiecărui pârât - parte în proces.
În motivarea recursului s-a arătat că în municipiul Reghin există 6 centre bugetare care includ unitățile de învățământ, fiecare centru fiind condus de un ordonator secundar de credite. Primăria cuprinde în bugetul local la "cheltuieli personal pentru învățământ" suma care îi este comunicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice M, înainte de aprobarea bugetului local și care urmează a fi distribuită individual fiecărui centru bugetar conform solicitării acestora, iar plata salariilor se face la nivelul fiecărui centru bugetar din suma cuvenită și repartizată lunar.
În consecință Primăria este doar un intermediar între Direcția Generală a Finanțelor Publice și centrele bugetare și nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.
În situația în care instanța apreciază că pârâții recurenți au calitate procesuală pasivă, s-a susținut că aceasta trebuie să fie determinată, cu stabilirea în concret a sarcinilor ce revin autorității publice locale. În acest context s-a precizat că autoritatea publică locală nu se opune plății efective a drepturilor stabilite prin hotărârea judecătorească atacată, însă acestea trebuie virate către bugetul local de Direcția Generală a Finanțelor Publice, sumele respective neputând fi achitate direct din sumele bugetului local, deoarece s-ar încălca prevederile art. 14 alin. 3 și 4 din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006.
Prin sentința atacată s-a stabilit o obligație de plată constând într-o sumă de bani, însă în concret obligațiile consiliului local și ale primarului sunt obligații de diligență constând în "a cuprinde în bugetul local sumele virate de la bugetul de stat" și în "a repartiza respectivele sume către centrele bugetare.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța de recurs reține că acest minister este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, și ale art. 7 din Legea nr. 388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006 și ale art. 22 din Legea nr. 388/2007, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și T, instanța de recurs apreciază că și această excepție este nefondată.
Sub acest aspect trebuie avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde finanțarea de bază și finanțarea complementară. Potrivit alin. 3 teza a II-a a aceluiași articol, finanțarea de bază se asigurăprinbugetele locale ale unităților administrativ teritoriale din sumele defalcate din unele venituri ale bugetelor de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Finanțarea de bază cuprinde printre altele și cheltuielile de personal (art.167 alin.5 din Legea nr.84/1995). Potrivit aliniatului 15 al aceluiași articol directorul unității de învățământ de stat este ordonator terțiar de credite iar potrivit alin.17 de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării se asigură cheltuielile aferente unităților de învățământ preuniversitar potrivit enumerării făcute de legiuitor. Mai mult, Ministerul Educației, Cercetării și T precum și structura sa teritorială respectiv Inspectorul Școlar Județean este responsabil de modul de organizare și funcționare rețelei de învățământ preuniversitar, asigură aplicarea legislației în organizarea, conducerea și desfășurarea procesului de învățământ, asigură calitatea învățământului etc. Toate aceste atribuții ale ministerului nu pot fi examinate separat de componenta socială, obiect al prezentului litigiu, respectiv dreptul oricărui cadru didactic de a fi retribuit potrivit dispozițiilor legale aplicate în litera dar mai ales în spiritul lor.
Nu în ultimul rând așa cum susțin recurenții, Ministerul Educației, Cercetării și T este semnatar a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, fiind responsabil așadar de îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest contract.
În altă ordine de idei potrivit art.4 lit.d și s din HG 366/2007, Ministerul Educației, Cercetării și T are atribuții privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului(incluzând și politicile salariale), și asigură modul de formare și utilizare aresurselorumane, materiale șifinanciare,necesare realizării procesului de învățământ și educație.
În consecință, instanța de recurs apreciază că în mod nejustificat se susține că Ministerul Educației, Cercetării și T nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
În privința calității procesuale a Consiliului Local al municipiului Reghin și a Primarului municipiului Reghin, instanța de recurs apreciază că susținerile pârâților recurenți în sensul că nu au calitate procesuală pasivă în cauză se apreciază a fi nefondate.
Prin sentința atacată pârâții au fost obligați la plata unor diferențe de drepturi salariale, care se încadrează în categoria cheltuielilor de personal, or finanțarea acestor cheltuieli conform prevederilor art. 167 alin. 1 și 5 din legea nr. 84/1995 se asigură, în primul rând, prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea unitățile de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 167 alin. 13 din aceeași lege, finanțarea de bază, care cuprinde și cheltuielile de personal se face pe bază de contract, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ. Trebuie precizat că prevederi similare sunt cuprinse și în art. 16 și urm. din Normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Fondurile necesare finanțării unităților de învățământ preuniversitar provin de la bugetul de stat, însă aceste fonduri se alocă prin bugetele locale și întrucât în privința aprobării acestor fonduri sunt stabilite prin legea nr. 215/2001 atribuții atât în sarcina consiliului local al unității administrativ-teritoriale, cât și în sarcina primarului, care exercită funcția de ordonator principal de credite în legătură cu fondurile respective, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că ambele instituții care au declarat recurs au calitate procesuală în cauză.
Primarul municipiului Reghin și Consiliul Local al municipiului Reghin au fost obligați la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantei întrucât au atribuții legate de finanțarea învățământului preuniversitar de stat, sub acest aspect neavând relevanță faptul că obligațiile primarului sunt doar obligații de diligență.
Instanța de fond nu putea să stabilească în concret sarcinile ce revin autorităților locale în legătură cu plata drepturilor solicitate de reclamantă întrucât pe de o parte nu a fost investită cu o astfel de cerere și pe de altă parte aceste sarcini sunt stabilite prin prevederile legale aplicabile în materie.
În condițiile în care sumele necesare plății drepturilor bănești în favoarea reclamantei se alocă de la bugetul de stat prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, pârâții recurenți își vor putea îndeplini obligația de plată stabilită în sarcina lor, astfel că în mod justificat au fost obligați la plată prin sentința pronunțată de instanța de fond.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că abordarea primei instanțe este, de asemenea, corectă, sub acest aspect reținându-se următoarele considerente:
Legea nr. 128/1997, prin art. 50, acordat personalului didactic din învățământul preuniversitar două categorii distincte de tranșe de vechime, respectivtranșe de vechime la salarizare și tranșe suplimentare de vechime.
Aceste două categorii de tranșe de vechime au generat modificări în grilele de salarizare, modificări care, suprapuse peste inconsecvența terminologică, au dus la apariția prezentului conflict de muncă.
În această ordine de idei, noțiunea de "noile tranșe de vechime introduse suplimentar" nu reprezintă altceva decât expresia modificării numărului de tranșe de vechime față de vechea reglementare. Anterior apariției Legii nr.128/1997, prin nr.OG39/1994, personalul didactic era salarizat potrivit grilelor ce cuprindeau 8 segmente de vechime. După apariția Legii nr.128/1997, prin nr.HG467/1997 au fost introduse 10 segmente de tranșe de vechime, fiind astfel vorba de noile tranșe de vechime introduse suplimentar.
Aceste transe de vechime vizează două componente pentru stabilirea salariului, respectiv: coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială. de multiplicare diferă de la o tranșă de vechime la alta, în sensul în care acesta crește progresiv. Creșterile salariale față de segmentele de vechime anterioare sunt proporționale de la o tranșă la alta, fără a include, așa cum greșit susțin pârâții, majorările aferentetranșelor suplimentare de vechime.
Altfel spus, alături de majorările specifice trecerii de la un segment de vechime la altul, legiuitorul a instituit un drept suplimentar, intitulat "tranșa suplimentară", însoțit de "o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător transei anterioare de vechime", în favoarea cadrelor didactice cu o vechime de 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Susținerile pârâților, potrivit cărora noile tranșe de vechime stabilite prin nr.HG467/1997 includ în rezultanta finală (salariul) și aceste tranșe suplimentare de vechime (creșteri de 1/25 din coeficientul de ierarhizare anterior) nu pot fi primite, întrucât, pe de o parte, legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru nici în lege și nici în anexele ce o însoțesc, iar pe de altă parte, acest drept nu a fost abrogat sau modificat prin nicio dispoziție legală ulterioară, expresă sau tacită.
Dintr-o analiză sumară a modului în care coeficienții de multiplicare (ierarhizare) se modifică de la o tranșă (segment) de vechime la altul nu se evidențiază o creștere de 1/25 suplimentară, ci creșteri proporționale, similare celorlalte tranșe.
Este, așadar, evidentă intenția legiuitorului de a acorda un adaos salarial special, corespunzător vechimii în învățământ, alături de creșterile salariale specifice trecerii dintr-o tranșă de vechime în alta
Față de cele ce preced, recursurile deduse judecății se apreciază a fi nefondate, astfel că, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, invocat în ambele recursuri, și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T cu sediul în B, str. G-ral, nr. 28-30, Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu- M, str. -. -, nr. 1-3, județul M, Consiliul Local și Primarul municipiului Reghin prin Primar, cu sediul în Reghin, P-ța - -, nr. 41, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1744 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-4.03.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat