Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1696/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
DOSAR NR. 3411+/112/2007
DECIZIA CIVILĂ NR. 1696/R/2008
Ședința publică din 17 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Marta
- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.272/F din 19.05.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar civil nr.3411+/112/2007, privind și pe pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN B- N și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N având ca obiect drepturi bănești- indemnizație dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 28 aug.2008, pârâții-intimați au depus întâmpinări (prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, iar în conformitate cu disp. art. 242 pr.civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă), iar la data de 12 septembrie 2008, reclamantul-recurent a depus dovada plății unei taxe judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Instanța din oficiu, în temeiul art.80 din Legea nr.168/1999, invocă excepția tardivității recursului și reține cauza în pronunțare cu privire la această excepție.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 272/F/2008 din data de 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosarul nr. 3411+/112/2007, s-a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei procedurii prealabile administrative invocate de pârâtul Consiliul Județean B N și s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților Consiliul Județean B N și Președintele Consiliului Județean B
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, excepția lipsei procedurii prealabile administrative a rămas fără obiect odată ce litigiul a fost calificat ca fiind un conflict de drepturi, iar procedura prealabilă administrativă este una necesară în cazul în care obiectul dosarului este de natura contenciosului administrativ, or raporturile dintre părțile litigante fiind reglementate de dispozițiile Codului Muncii art. 282 și 283, cererile privind plata de drepturi salariale nu impun reclamanților angajați efectuarea unei atare proceduri prealabile.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Președintele Consiliului Județean aceasta a fost apreciată de instanță ca neîntemeiată deoarece înscrisurile depuse -copia contractul individual de muncă, copie carnet de muncă - dovedesc existența raporturilor de muncă dintre părțile prezentului litigiu, iar potrivit art.281 și 283 din Codul Muncii părțile într-un litigiu de muncă sunt salariatul și angajatorul.
În ceea ce privește fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a făcut parte din rândul personalului contractual, angajator fiind Consiliul Județean BNp rin președintele său, conform contractului individual de muncă începând cu data de 1 martie 2004, pe postul de șofer, iar drepturile salariale îi sunt stabilite în baza OUG nr.24/2000. Alte acte normative care reglementează drepturile și obligațiile părților din prezenta cauză sunt Codul Muncii și CCM unice la nivel național, pentru anii 2004-2007.
Susținerile reclamantului în sensul că, pe lângă drepturile bănești prevăzute în OUG nr.24/2000, este îndreptățită să beneficieze și de indemnizația de dispozitiv reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, de pct.9.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr.275/2002 al Ministrului de Interne, care cuprinde Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.138/1999, așa cum a fost modificat și completat de Ordinul nr.496/28.07.2003 al Ministrului Administrației și Internelor(în prezent Ministrul Internelor și Reformei Administrative), nu au fost apreciate ca întemeiate pentru considerentele ce urmează.
Tribunalul a reținut că Legea nr.138/1999 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții iar, prin Ordinul nr.275/2002 au fost aprobate Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, act normativ care doar interpretează dispozițiile Legii nr.138/1999 și nu prevede drepturi salariale noi, altele decât cele prevăzute în legea în aplicarea căreia a fost emis acest act normativ.
Drepturile salariale ale reclamantului nu au fost stabilite în baza Legii nr.138/1999, ci conform OUG nr.24/2000, astfel că el beneficiază doar de drepturile salariale prevăzute în acest ultim act normativ, nu și de cele prevăzute în Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, chiar dacă în pct.9.2 din Normele metodologice se arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea " în domeniul administrației publice", deoarece dispozițiile din acest ordin se aplică doar personalului civil salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
Aceasta întrucât, prin Ordinul nr.496/28.07.2003, nu s-au acordat drepturi salariale noi întregului personal civil din administrația publică, ci doar a fost interpretată detaliat dispoziția art.13 din Legea nr.138/1999, în contextul în care fostul Minister de Interne s-a comasat cu fostul Minister al Administrației, prin OUG nr.63/2003 și, în urma acestei comasări, o parte din personalul civil care, anterior, activa în cadrul Ministerului d e Interne și în instituțiile publice de ordine publică și siguranță națională, după comasare, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și respectiv art.3 din OUG nr.30/2007, activează în "domeniul administrației publice" deși este salarizat conform Legii nr.138/1999.
În timp ce, fostul Minister de Interne nu avea atribuții în domeniul administrației publice, după comasarea celor două ministere, potrivit art.14 din OUG nr.63/2003 și apoi art.3 din OUG nr.30/2007, Ministerul Administrației și Internelor (.) devenit, prin OUG nr.30/2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative (), are atribuții atât în domeniul administrației publice cât și în domeniul ordinii și siguranței publice astfel că o parte din personalul civil care, anterior, făcea parte din cadrul Ministerului d e Interne și activa în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, după adoptarea OUG nr.63/2003, activează în "domeniul administrației", cum este, de exemplu, personalul civil (personal contractual și funcționari publici) din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Civilă, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte și instituțiile deconcentrate ale acestora care, anterior, făceau parte din fostul Minister de Interne, potrivit Legii nr.40/1990.
În acest sens sunt și dispozițiile art.16 alin.3 din OUG nr.63/2003, potrivit cărora personalul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), compus din: funcționari publici, funcționari publici cu statut special - polițiști, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și militari, jandarmi și polițiști de frontieră angajați pe bază de contract se supune prevederilor legale care îi reglementează activitatea iar, potrivit art.17 personalul ministerelor unificate se transferă în interes de serviciu și se numește pe funcții la MAI și beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceleași dispoziții au fost reluate și în cuprinsul art.17-24 din nr.OUG 30/2007 prin care s-a realizat o nouă reorganizare a Ministerului Administrației și Internelor, fostul devenind Ministerul Internelor și Reformei Administrative (), în subordinea noului minister fiind trecute și Administrația Națională a de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.
Rezultă clar că, după unificarea celor două ministere, beneficiază de indemnizația de dispozitiv doar personalul care a beneficiat și anterior de această indemnizație, stabilită potrivit legii de salarizare aplicabilă, indemnizație care a fost aprobată în cuprinsul bugetului instituției din care a făcut parte, precum și personalul angajat ulterior care este salarizat potrivit Legii nr.138/1999.
De altfel, Ordinul nr.496/2003, pentru completarea Ordinului nr.275/2002, adoptat imediat după intrarea în vigoare a OUG nr.63/2003, a fost emis tocmai pentru lămuri salarizarea personalului civil preluat de care, în noile condiții de organizare, nu-și mai desfășoară activitatea "în domeniul ordinii publice" ci "în domeniul administrației publice", deoarece Legea nr.138/1999 și Ordinul nr.275/2002, fiind adoptate anterior, făceau referire doar la personalul civil din instituțiile cu activitate "în domeniul ordinii publice și siguranței naționale".
Deși reclamantul face parte din personalul civil ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", cum salarizarea acesteia nu se realizează în baza Legii nr.138/1999, ci în baza OUG nr.24/2000, nu este îndreptățit să beneficieze de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea nr.138/1999 și de pct.9.2 din Ordinul nr.275/2002, așa cum acesta a fost completat de Ordinul nr.496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor.
În speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art.47 din Legea nr.138/1999 care reglementează drepturile salariale ale personalului civil din noul și nu salarizarea personalului civil din instituțiile și autoritățile administrației publice locale. Cum în art.47 din Legea nr.138/1999 se arată că personalul civil din minister, în prezent (fără să fie explicat din cine este format personalul civil din minister) beneficiază, pe lângă drepturile salariale reglementate în legislația aplicabilă în sectorul bugetar și de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege, adică Legea nr.138/1999, prin Ordinul nr.496/2003 a fost interpretată și această dispoziție din lege în sensul că: a fost definită expresia de "personal civil" și s-au indicat care sunt "unele drepturi salariale din legea nr.138/1999" de care beneficiază personalul civil, în sensul că personalul civil care activează în minister "în domeniul administrației publice", beneficiază doar de dreptul prevăzut de art.13 din legea, adică de indemnizația de dispozitiv.
Considerentele pentru care legiuitorul a acordat indemnizația de dispozitiv doar pentru personalul civil angajat în minister; în sensul de unitate cu personalitate juridică - angajator și personalului civil din fostul care, în prezent,activează "în domeniul administrației publice" la nivel local, țin de politica salarială a statului.
Principiul nediscriminării invocat de către reclamant nu a presupus egalitate de tratament pentru toți angajații ce își desfășoară activitatea "în domeniul administrației publice", domeniu care cuprinde un număr mare de instituții, servicii diferite, funcții ce presupun activități și calificări diferite, ci acest principiu presupune acordarea unui tratament egal pentru persoanele aflate în aceeași situație sau în situații comparabile, fiind posibilă existența de diferențieri între angajații aceleiași instituții.
În speță tratamentul salarial diferit al reclamantului față de angajații ce-și desfășoară activitatea în minister și față de categoriile de personal civil din aparatul propriu al și enumerat limitativ de Legea nr.138/1999 este justificat obiectiv, aceste categorii de personal desfășurând activități diferite, astfel că nu se realizează un tratament discriminatoriu.
Cum acordarea indemnizației de dispozitiv pentru reclamant nu își are izvorul nici în vreun contract colectiv de muncă, acțiunea acesteia de obligare a angajatorului la plata sumelor de bani ce reprezintă echivalentul acestei indemnizații apare ca neîntemeiată și a fost respinsă, în baza art.154-157 și art.269 din Codul muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea acțiunii și obligarea pârâtului la plata indemnizației de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, începând cu luna decembrie 2004, actualizată cu indicele inflației de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.
În motivarea recursului reclamantul arată că prin acțiunea introductivă a invocat ca temei pct. 9.2. din Ordinul nr. 496/2003 emis de care uniformizează sistemul de acordare a veniturilor salariale personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea, prin comasarea celor două domenii, cel al internelor și cel al administrației publice, astfel personalul din administrația publică urmând a beneficia de o indemnizație lunară de dispozitiv în procent de 25 % din salariul de bază.
A invocat reclamantul și dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care impune principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor economice, iar prin acordarea sporului de dispozitiv se asigură egalitatea de tratament economic, salarial al personalului din cadrul aceleiași autorități.
Pârâtul prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ( 21-22).
Analizând prioritar conform art. 137 raportat la art. 316 și 298 Cod procedură civilă excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Curtea reține că sentința recurată a fost comunicată recurentului-reclamant în data de 06.06.2008 (fila 37 dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 18.06.2008.
Conform art.80 din Legea 168/1999 în cauzele care au ca obiect soluționarea conflictelor de drepturi termenul de recurs este de 10 zile.
Pentru aceste considerente, constatând că recursul a fost declarat după împlinirea termenului legal imperativ de 10 zile, se va respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 272/F din 19 mai 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr. 3411+/112/2007, care va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 272/F din 19 mai 2008 Tribunalului Bistrița N pronunțată în dosar nr. 3411+/112/2007, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Marta
- - - - - - -
GREFIER,
RED.
DACT.
2 EX./08.10.2008.
JUD.FOND.,.
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Ioan Daniel Chiș Marta
