Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1855/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1855
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în comuna,-, județul D și de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 386 din data de 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat din cadrul Baroului P pentru recurenta-pârâtă SC SA, lipsă fiind recurenții-reclamanți, ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune concluzii scrise la care a atașat în xerocopie decizia nr.101/18.08.1997 emisă de Sucursala Târgoviște și decizia nr.230/05.06.1998 emisă de Sucursala Târgoviște.
Totodată, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită respingerea ca nefondat a recursului reclamanților, admiterea recursului pârâtei potrivit motivelor scrise aflate la dosar, modificarea sentinței în sensul respingerii pretenției privind obligarea pârâtei la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă și a cotei de gaze, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr-, reclamanții, în contradictoriu cu pârâta SC SA, au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale restante pentru anii 2005, 2006, 2007 prevăzute de art.176 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, în cuantum de un salariu minim pe SA, precum și celor cuvenite și neacordate conform art.178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, privind contravaloarea ajutorului material egal cu 4000 mc de gaze naturale, actualizate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei, astfel cum rezultă din contractele individuale de muncă și că, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din industria petrolieră, prevăzute de art.176 alin.1 și 2, respectiv de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe agent economic, că în CCM încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996, se prevede la art.168 alin.1 acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște, C, Ziua, iar în luna octombrie o primă pentru aprovizionarea de toamnă.În art.178 alin.1 se prevede dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale.
În drept au invocat prevederile art. 166 din Codul muncii, art. 176 și 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră.
Au solicitat proba cu înscrisuri și au anexat cererii de chemare în judecată copii de pe carnetele de muncă și de pe cărțile de identitate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă sau ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, iar în ipoteza respingerii celor două excepții, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției acțiunii, pârâta a apreciat că este aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii, deoarece este vorba despre neexecutarea unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, deoarece nu au calitatea de creditori în raportul juridic de drept substanțial - obligațional invocat, creanța pretinsă trebuind să fie certă, lichidă exigibilă și să nu fi fost încă acoperită, iar în speță nu există un drept pretins de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, determinat de inexistența negocierilor pentru acordarea distinctă a acestor drepturi.
Pe fond, pârâta a arătat că venitul anual pentru luna octombrie a fost introdus în salariul de bază conform telexului 2412/1998, a fost acordat salariaților în fiecare an în modalitatea agreată de părțile semnatare ale CCM la nivelul SA cu respectarea CCM pe ramură, majorarea salariilor de bază ale personalului fiind menținută cu titlu permanent.
În ce privește dreptul reprezentând contravaloarea gazelor naturale, a arătat că acest drept apare în CCM la nivel de ramură, însă în art.176 din CCM la nivel de unitate s-a precizat că acest ajutor material a fost compensat prin CCM pe anul 1997.
De asemenea, s-a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița prin notele depuse la dosar.
La termenul de judecată din 17.02.2009 tribunalul a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâtă, asupra cărora s-a pronunțat prin practicaua sentinței.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.386 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis cererea formulată de reclamanții, și privind aprovizionarea de toamnă-iarnă pe anul 2007, a fost obligată pârâta la plata către aceștia a câte un salariu minim de bază pe actualizat de la data la care trebuia acordat și până la data plății efective; s-au respins celelalte cereri formulate de reclamanții, cu privire la acordarea suplimentărilor pentru aprovizionarea de toamnă -iarnă pe anii 2005-2006 și cota de gaze pentru anii 2005, 2006, 2007.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut referitor la cererea reclamanților privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și cota de gaze, că în art. 168 alin.1 din CCM la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în alin.3 se prevede că această suplimentare salarială va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional.
De asemenea, instanța de fond a reținut, că în ceea ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze, în art.176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la prezentul contract, că în CCM la nivel de unitate pe anul 1998, s-a prevăzut în art.168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art.176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe 1997, aceleași mențiuni fiind efectuate și în CCM la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
S-a mai reținut, că, în CCM pentru anul 2005 la nivel de unitate în art. 176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin CCM pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale, iar în ce privește ajutorul reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă, nu se mai face niciun fel de mențiune nici în ce privește acordarea acestuia, nici în ce privește includerea în salariul de bază.
A apreciat instanța de fond că se poate, prin urmare, concluziona că suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze nu au mai fost prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anul 2005, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor.
În ceea ce privește menționarea acestor drepturi în CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, instanța de fond a apreciat că trebuie observat că aceste drepturi se acordă cu condiția ca să nu fi fost prevăzută includerea lor în salarii în contractele colective la nivel de unitate.
Or, prin contractele colective la nivel de unitate pe perioada 1997-2008 s-a prevăzut în ce privește contravaloarea unei cantități de gaze, că aceasta a fost compensată prin CCM pe 1997, iar începând cu anul 1997, acest articol a rămas fără obiect.
Tribunalul, a mai reținut, referitor la aprovizionarea de toamnă-iarnă că în contractul colectiv de unitate pe anul 1997, s-a prevăzut că aceasta va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar în pe anul 1998 s-a prevăzut că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în contractele colective de nivel de unitate pe anii următori nu se mai face niciun fel de mențiune referitoare la această suplimentare salarială.
Situația suplimentărilor salariale pentru luna octombrie pe anul 2007 este diferită de cea a suplimentărilor pentru anii 2005 și 2006, deoarece, în contractele colective la nivel de ramură și grup de unități valabile pe anul 2007, în art. 176 alin.1 este prevăzut dreptul salariaților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, iar în alin.6 al aceluiași articol, se stabilește că acesta se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Or, în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2007 nu este menționată introducerea în salariu a acestor suplimentări ( nu se face niciun fel de mențiune), stipulându-se doar că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze a fost compensat prin CCM pe 1997.
S-a apreciat de instanța de fond, că dreptul la suplimentările reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost din nou acordat, părțile neprevăzând includerea acestui drept în salariu așa cum au stabilit în ce privește contravaloarea unei cantități de gaze.
A mai reținut instanța de fond, că doar reclamanții, și au mai avut raporturi de muncă cu unitatea în anul 2007, celorlalți reclamanți încetându-le această activitate anterior anului 2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta, criticând-o pentru netemeincie și nelegalitate.
Recurenții-reclamanți au susținut că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada acordării suplimentărilor salariale solicitate, clauzele contractuale care creează dreptul la acest adaos fiind obligatorii și pentru angajatorul care nu a formulat niciun fel de apărări în cauză, așa încât concluzia la care a ajuns instanța de fond în sensul introducerii sumei reprezentând suplimentarea salarială pentru aprovizionare toamnă-iarnă în salariul lor de bază este eronată fiindcă nu are suport probator în actele și lucrările dosarului.
Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței prin admiterea în totalitate a acțiunii.
Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta-pârâtă SC SA, a susținut că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a legii constând, în esență, în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresele nr.2328/1997, nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de, înscrisuri pe care le-a depus în copie la instanța fondului, dar care au fost greșit interpretate de aceasta.
Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041Cod.pr.civ.Curtea constată următoarele:
Recurenții-reclamanți au fost salariați ai recurentei-pârâte SC SA și potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit în continuare ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale din țară, între care și SC SA pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998.
În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998 alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În concluzie, așa cum în mod corect a reținut și instanța fondului, în cauză s-a făcut dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, inclusiv cele ale reclamanților, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007, fost în mod legal și temeinic respinsă.
Drept consecință, recursul declarat în cauză de reclamanți urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul pârâtei, Curtea va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 precum și art.168 alin.1,2 din pe anul 1997, reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă), salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar, voința părților contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, după cum s-a arătat mai sus.
În concluzie, Curtea constată că recursul pârâtei SA este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod.pr.civ. îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă iarnă 2007, ca neîntemeiat.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură, cu sediul în comuna,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 386 din data de 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1.
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva aceleiași sentințe și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă-iarnă 2007.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./04.11.2009
dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
