Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1856/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1856
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC. SA, cu sediul in B, Calea nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.449 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G, domiciliată în comuna, sat nr.143, județul P, domiciliată în comuna, sat nr.135, județul
Recurs scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reurenta-pârâtă SC SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimatele-reclamante G,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune concluzii scrise la care a atașat în xerocopie un raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de experții contabili și.
Totodată, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului pârâtei potrivit motivelor scrise aflate la dosar, modificarea sentinței în sensul respingerii pretenției privind obligarea pârâtei la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă și a cotei de gaze, cu cheltuieli de judecată pe care le va solicita pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantele G și, au chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă pentru anul 2005, actualizate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, în cuantum de 528 pentru fiecare reclamantă, conform art.176 din Contractele Colective de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007.
In motivarea acțiunii reclamantele au arătat că pe lângă salariul de bază urmau să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramura constând în suplimentari salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor, a prescripției dreptului la acțiune, în condițiile in care reclamantele nu sunt creditorii raportului juridic privind drepturile solicitate atât timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat și că, în speță, dreptul la acțiune este prescris în baza art.283 lit.e Codul muncii, solicitând și respingerea acțiunii, motivându-se că drepturile solicitate au fost incluse începând cu anul 1997 în salariul de bază.
In ședința publica din 13 februarie 2009, tribunalul a pus in discuția părților, excepțiile invocate, unindu-le cu fondul.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.449 din data de 17 februarie 2009,a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune si excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților invocate de pârâtă prin întâmpinare și a admis acțiunea,a obligat pârâta la plata către fiecare reclamantă a sumei de 528 lei, reprezentând suplimentari salariale toamnă-iarnă pentru anul 2005, conform art.176 din CCM la nivel de ramură, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
A fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamantă a sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Conform actelor existente la dosar (cărțile de muncă) reclamantele au fost salariatele pârâtei SC SA - Sucursala, raporturile de muncă încetând prin desfacerea contractului individual de muncă, potrivit disponibilizărilor colective dispuse de SC SA, conform art. 65 și 66 din Codul Muncii, la data de 19.12.2005, respectiv la data de 15.12.2005, însa în anul 2005 nu au încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă în perioada sus-menționată.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
De asemenea, disp.art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2005 și anexa la actul adițional nr.397/2007 prevăd că salariații din cadrul ramurii petrol și gaze, energie electrică, termică, au dreptul cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, Ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie pentru aprovizionare de toamnă-iarnă vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în suma fixă în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, drepturi care se acordă în cazul în care nu s-a convenit în baza unui contract colectiv la nivel de societate, introducerea acestora în salariul de bază.
De asemenea, instanța de fond a reținut că din analiza probelor administrate în cauză rezultă că reclamanții sunt salariații pârâtei însă, în perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamanților, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
A apreciat instanța de fond, că apărările pârâtei că reclamanții nu pot solicita aceste drepturi atât timp cât nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat și că aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază, nu pot fi avute în vedere întrucât din CCM la nivel de ramură pe anul 2006 și din CCM la nivel de societate din anul 2002, reiese că în realitate, începând cu anul 2002, drepturile salariale sub forma suplimentărilor pentru aprovizionare toamnă-iarnă, nu au fost incluse în salariul de bază, iar inexistența unor negocieri între patronat și sindicat privind emiterea unui contract colectiv de muncă la nivel de societate, nu o exonerează pe pârâtă de obligația sa de a achita drepturile salariale prevăzute în CCM la nivel de societate și la nivel de ramură, mai ales că inexistența unor asemenea negocieri, nu se datorează culpei reclamanților, ci, dimpotrivă a pârâtei.
Prin urmare, tribunalul, în baza Contractelor colective sus-menționate, art.176 din CCM la nivel de ramură și a art.161 și urm. Codul muncii, a admis acțiunea precizată așa cum s-a arătat mai sus.
De asemenea, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, întrucât există identitate între persoana reclamanților și titularii dreptului dedus judecății, în condițiile în care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâtei, au dreptul să solicite în instanță și deci, calitate procesuală activă, pârâtei, să le achite toate drepturile salariale ce derivă din raporturile de muncă care au existat între părți.
Totodată, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, constatând că în speță sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c Codul muncii, în baza cărora prezenta acțiune este supusă termenului de prescripție de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței drepturilor solicitate, respectiv octombrie 2005, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamantelor este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă nu se datorează conform alin.1 și 2 din art.176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art.168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr.2412/29.05.1998 atestă că din 1998
majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din anul 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamantelor, susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs se arată că intimatele-reclamante nu au calitate procesuală activă, care presupune calitatea acestora de creditoare în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestora trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză, sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul, încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă conform alin.1 și 2 din art.176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007, rezultă că reclamantele nu sunt creditoare în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă, iar pe fond, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, Curtea va constata că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paște, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Așadar voința părților contractante a fost aceea că, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepție, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.
Recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.
Prin adresa nr.2328/8 oct.1997 emisă și semnată de SN SA pe de o parte și pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de asemenea de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).
Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
Curtea mai reține că aceste adrese a căror natură juridică este aceea a unor veritabile acte adiționale la, nu au vizat Sucursala -unde au fost salariate reclamantele, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 a ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.
În plus, din carnetele de muncă ale reclamantelor rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
În egală măsură, mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamantele nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, Curtea constată că recursul este fondat și, pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea îl va admite, va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge acțiunea și va exonera pârâta de plata cheltuielilor de judecată către reclamante.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC. SA, cu sediul in B, Calea nr. 239, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 449 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatele-reclamante G, domiciliată în comuna, sat nr.143, județul P, domiciliată în comuna, sat nr.135, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea și exonerează pârâta de plata cheltuielilor de judecată către reclamante.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
5 ex./30.10.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond- - R;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
