Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1959/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări socialecod operator 2928
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1959
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Cristian
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către Sindicatul Democratic Învățământ împotriva sentinței civile nr. 808 pronunțată la 14 mai 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Școala Generală " ", având ca obiect drepturi salariale - plata primei de vacanță.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantul recurent avocat, lipsă fiind pârâta.
Procedura completă.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta reclamantului recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 27 aprilie 2009, reclamantul Sindicatul Democratic Învățământ A, în numele membrilor de sindicat, -, Margea -, G -, -, -, -, -, -, -, -, Margea -, -I, -, a chemat în judecată pe pârâta Școala Generală " - solicitând obligarea acesteia la acordarea primelor de vacanță aferente concediului de odihnă, cuvenite și neacordate pe perioada 2004 - 2008 personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, membri ai Sindicatului Democratic Învățământ A, actualizarea drepturilor salariale solicitate la data plății efective a acestora și consemnarea în carnetele de muncă a modificărilor salariale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că membrii săi și-au efectuat concediile de odihnă în anii 2004 - 2008, că au primit doar indemnizația de concediu de odihnă, nu și prima de vacanță, deși există cadrul legal pentru acordarea acesteia, refuzul acordării primei de vacanță neavând suport faptic sau juridic.
Ca și temei de drept a invocat dispozițiile art. 35 litera G din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul județului A care prevede obligativitatea angajatorului de a acorda salariaților ce urmează să plece în concediu legal de odihnă, fără deosebire, o primă de vacanță egală cu indemnizația de concediu; art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 prevede că, personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, a mai invocat dispozițiile art.2 alin. 1 din OUG nr. 146/2007 care prevăd acordarea primelor de concediu de odihnă personalului bugetar pentru perioada 2001 - 2006; art. 241 alin. 1 din Codul muncii, coroborat cu art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, care stabilesc aplicarea normelor legale mai favorabile în favoarea salariatului, indiferent dacă sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă sau în alte reglementări legale.
Prin sentința civilă nr. 808 pronunțată la 14 mai 2009, instanța a dmite excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune pentru perioada 2004- 27.04.2006, iar pe fond a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
In ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2004 - 27.04.2006, față de termenul de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art.166 alin.1 Codul muncii și momentul introducerii acțiunii, 27.04.2009, a apreciat prescrise pretențiile aferente eprioadei 2004 - 27 aprilei 2006.
Pe fondul cauzei, a reâinut că reclamanții, membri de sindicat, sunt angajați ai școlii pârâte, pe funcții didactice, nedidactice și didactic auxiliar, în învățământul preuniversitar, că au calitatea de bugetari, fiind salarizați în baza unor legi speciale de salarizare specifice doar personalului didactic, nedidactic și didactic auxiliar învățământ.
A aprecit că având lege proprie de salarizare nu le sunt aplicabile dispozițiile din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Județului pe anul 2004, de care se prevalează pentru recunoașterea dreptului la acordarea primei de vacanță și nici dispozițiile art. 8 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pe anii 2007 - 2010, deoarece art. 3 alin. 2 din Contractul amintit și art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată și modificată prin Legea nr.128/1997 privind statutul salaria ilor bugetari ale căror drepturi sunt stabilite prin dispoziții legale, interzic negocierea unor clauze de salarizare referitoare la drepturile acordate salariaților bugetari, se aplică personalului didactic de predare, didactic auxiliar, precum și celorlalte categorii de personal didactic nominalizate în statut.
Art.50 alin.12 din Legea nr.128/12.07.1997,republicată și modificată nu recunoaște salariaților din învățământul preuniversitar acordarea primelor de vacanță, deoarece legiuitorul nu a precizat acordarea explicită a primei de vacanță sau a altor drepturi salariale ce pot face obiectul art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/12.07.1997.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la. sub nr.2.895/21/29.12.2006 nu prevede obligația angajaților de plăti prime de vacanță salariaților, astfel că, în art. 59 alin. 3, prevede că acest drept salarial se poate stabili prin încheierea altor contracte colective de muncă la alte niveluri, în raport cu posibilitățile economico - financiare ale unității.
Prin urmare, acordarea primei de vacanță nu este obligatorie pentru nici un angajator și depinde de recunoașterea ei printr-o lege de salarizare sau un contract colectiv de muncă încheiat la alte niveluri, condiționat de posibilitatea de plată a angajatorului și de negocierea dreptului cu Guvernul.
A apreciat că G nr.146/2007 invocată de sindicat prin acțiune, nu este opozabilă reclamanților, deoarece are ca obiect plata primelor de vacanță ale personalului bugetar altul decât cel din învățământ, căruia i-a fost recunoscută acordarea primei de vacanță, dar plata acestuia a fost suspendată.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs reclamantul Sindicatul Democratic Învățământ A, recurs înregistrat la Curtea de Apel timișoara sub nr-.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Arata ca hotărârea primei instanțe este nelegală în condițiile în care dreptul la prima de vacanță este prevăzut atât în contractul colectiv de muncă atât la nivelul județului A în art. 35 litera g, cât și în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004 înregistrat la Ministerul Muncii, solidarității sociale și familiei cu nr. 5521/01/9 ianuarie 2004, precum și în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru 2007-2008 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și egalității de șanse cu nr. 596/15/12 noiembrie 2007, art. 37 litera g, car produc efecte obligatorii asupra tuturor salariaților potrivit art. 241 alin. 1 litera d din Codul Muncii, iar în conformitate cu art. 11 alin. 1 litera d din Legea nr. 130/1996 clauzele contractelor colective de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, lipsa unor negocieri cu guvernul nu poate duce la concluzia că acest drept nu există, iar potrivit art. 30 din Legea nr. 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Mai arata ca dreptul la primă de vacanță a fost suspendat prin acte normative succesive privind bugetul de stat, datorită constrângerilor bugetare pe perioada 2001-2006, care nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, dar această suspendare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat; că în mod greșit a reținut Tribunalul Arad că acordarea primei de vacanță nu este obligatorie pentru nici un angajator și depinde de recunoașterea ei printr-o lege de salarizare și respectiv de negocierea dreptului cu guvernul; că prin practica neunitară a instanțelor se ajunge la o aplicare discriminatorie și se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, fapt care contravine art. 14 din CEDO.
Ulterior, reclamantul recurent a mai depus la dosar note de ședință și practica judiciară a Curții de Apel Timișoara în materie.
Pârâta intimată, deși legal citată, nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime punctul de vedere față de acțiune.
Analizând recursul reclamanților,prin prisma motivelor invocate,precum și a actelor de procedură efectuate in fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind. 1 și art. 312 alin.1 /pr.civ., instanța reține că acesta este întemeiat,cu următoarele argumente.
In mod corect primainstanță a dat eficiență dispozițiilor legale privind prescripția dreptului material la acțiune.
Dreptul la acțiune este supus prescripției în condițiile art. 283 alin. 1 litera c Codul Muncii, in termen de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Dispozițiile OUG nr. 146/2007 se aplica doar categoriilor de personal expres prevăzute în cuprinsul acestuia.
Dreptul reclamanților se achită din venituri proprii, iar nu de la bugetul de stat, astfel că dispozițiile privind suspendarea plății primelor de vacanță cuprinse în legile bugetare anuale în perioada 2001-2006 nu au vizat și reclamanții, în privința acestora neintervenind suspendarea.
Ca atare, dreptul la primele de vacanță aferente perioadei 2004 - 2005 este prescris.
In ce privește dreptul la primele de vacanță aferente perioadei 2006-2008, prima instanță a interpretat greșit dispozițiile legale incidente speței.
Reclamanții sunt angajați ai pârâților în funcții de cadre didactice, nedidactice și didactice auxiliare, în învățământul preuniversitar, iar potrivit susținerilor lor, necombătute de către unitatățile de învățământ angajatoare, acestora nu le-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2004-2008.
Susținerile reclamanților potrivit cărora sunt îndreptățiți la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2008, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu." Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, reluat in conținutul contractelor colective de muncă pe anii ulteriori. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv recunoscut de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Cum existența dreptului nu a fost supusă in mod expres vreunei modalități (condiție ori termen), apare, în principiu, întemeiată susținerea reclamanților potrivit căreia li se cuvine acordarea unor sume cu titlu de primă de vacanță, acțiunea fiind, deci, întemeiată.
Curtea consideră că in mod eronat judecătorii fondului,in orientarea lor spre soluția de respingere a acțiunii, au apreciat că reclamanților nu li se cuvin primele de concediu ce fac obiectul demersului judiciar supus astăzi analizei pe considerentul că acordarea lor nu este prevăzută prin Legea nr. 128/1997 care reglementează salarizarea și statutul personalului didactic,precum și că in speță și-ar găsi aplicarea norma conținută de art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Intr-adevăr, in conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996 prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale,insă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat in sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază,nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare,care nu sunt prevăzute de lege. Un argument in plus in sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art.50 alin.12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de a beneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
In strânsă legătură cu cele mai sus menționate, instanța reține că,in lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze in vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu, ori să statueze asupra cuantumului acestora,clauzele contractului colectiv de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi in vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă in art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă in cauză, iar instanța de fond a interpretat și aplicat in mod greșit aceste norme,împrejurare de natură a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ.
Pentru considerentele de fapt și de drept analizate, in baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.1, instanța va admite recursul reclamantului și va modifica în parte sentința recurată in sensul că va admite în parte acțiunea,obligând pârâta angajatoare să calculeze și să plătească titularilor cererii, din fondurile sale proprii, primele de vacanță aferente concediului de odihnă efectuat in perioada 2006 - 2008,actualizate in raport cu rata inflației,începând cu data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.
Cererea accesorie referitoare la mențiunile corespunzătoare in cartea de muncă a reclamanților, cu care tribunalul a fost investit prin prorogare legală de competență, va fi admisă în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976.
Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
In privința cheltuielilor de judecată va face aplicarea dispozițiilor art. 274 cod rpocedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către Sindicatul Democratic Învățământ împotriva sentinței civile nr. 808 pronunțată la 14 mai 2009 de către Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Școala Generală " ".
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta să calculeze și să acorde primele de vacanță aferente concediului de odihnă pe anii 2006-2008, sume ce urmează a fi actualizate la data plății efective a acestora, precum și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Menține respingerea în rest a acțiunii.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 27 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
10.01.2010:
Primă instanță:
, - Tribunalul Arad
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Ana Biberea, Cristian
