Drepturi bănești. Jurisprudență.
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
HOTĂRÂRE Nr. 1
Ședința publică de la 26 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Marin Panduru Antoaneta Popa
Asistent Judiciar - -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea acțiunii formulată de reclamanții]
, B, JUDECĂTORIA BĂILEȘTI, FOSTA,în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Reclamanții, JUDECĂTORIA BĂILEȘTI, FOSTA, au chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând următoarele:
-obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale, constatând în sporul de lucru la calculator, în cuantum de 15% din salariul de bază brut, pe perioada 01.10.2006-aprilie 2008 și în continuare, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă:
-să le fie acordate 3 zile în plus la concediu de odihnă, începând cu data introducerii prezentei acțiuni și pe viitor.
În fapt, solicită cele de mai sus deoarece consideră că se află în situație de discriminare față de alte categorii de personal din alte domenii și chiar față de colegi, respectiv salariații din cadrul Ministerului Justiției și personalul auxiliar de specialitate din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora le sunt acordate acestor drepturi.
Începând cu data de 01.10.2006, când în cadrul instanțelor de judecată, a fost introdus sistemul ECRIS, activitatea desfășurându-se numai în fața calculatorului, pe toată perioada de lucru, uneori depășind chiar și 8 ore pe zi.
S-a arătat că aceste drepturi sunt acordate și în alte domenii, cum ar fi: sănătate, industria chimică și petrochimică, etc. față de care, de asemenea, se consideră discriminați.
Având în vedere art.6 al.1 din legea nr. 319/2006, conform căruia " angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă", se consideră că în cazul din speță angajatorul trebuie să respecte prevederile de mai sus.
S-a menționat că drepturile solicitate au fost acordate altor colegi, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și din cadrul Ministerului Justiției, prin ordine interne, de către angajator.
HG 1028/2006 transpune Directiva 1990/270/CEE privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentului cu ecran de vizualizare ( respectiv calculator, monitor) etc.
Art.142 din Codul Muncii arată că" salariații care lucrează în condițiile grele, periculoase sau vătămătoare . de un concediu de odihnă suplimentar, de cel puțin 3 zile".
Se consideră că s-a creat o stare de discriminare între aceleași categorii de personal și personalul prevăzut în Legea 56/1996, personalul din cadrul Ministerului justiției, p0ersonalul din domeniul sanitar etc. întrucât există situații analoage și comparabile cu aceste categorii de personal.
Analizând materialul probator existent la dosar instanța retine următoarele:
Cu privire la cererea de acordare a unui " spor de lucru la calculator", pentru activitate desfășurata in fata calculatorului, Curtea retine ca nu exista o denumire data printr-un act normativ unui astfel de spor.
Prin HG 1028/2006, s-a transpus in legislația interna Directiva 1990/270/CEE privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, publicată în Oficial al Comunităților Europene () nr. L 156/1990.
Acesta este actul normativ cadru care stabilește cerințele minime de securitate și sănătate în muncă privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare si in cuprinsul căruia se face vorbire despre cerințele minime privind lucrul cu calculatorul personal - echipamentul de lucru, mediul de munca si interfața operator/computer, adică activitatea care este invocata de către reclamanti.
Astfel, actul normativ amintit definește următorii termeni: a) echipament cu ecran de vizualizare - ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afișare folosit; b) post de lucru - ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare, prevăzut cu tastatură, sau un dispozitiv de introducere a datelor și/sau un program care stabilește interfața operator/mașină, accesorii opționale, periferice, inclusiv unitate de dischetă și/sau unitate optică, telefon, modem, imprimantă, suport pentru documente, scaun, masă sau suprafață de lucru, precum și mediul de muncă înconjurător; c) lucrător - orice persoană angajată, definită conform prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 319/2006, care folosește în mod obișnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.
Prin capitolele II, II si IV ale HG 1028/2006, s-au reglementat obligațiile angajatorilor, procedurile de informare, instruire, consultare si participare a lucrătorilor in ceea ce privește securitatea si sănătatea la locul de munca, precum si prevenția ochilor si vederii lucrătorilor care lucrează cu echipamentele respective. Trebuie retinut, in acelasi timp, ca reclamantii beneficiaza de legislatie de salarizare proprie domeniului in care isi desfasoara activitatea si anume OG 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției. Aceste acte normative, atat hotararea de reglementare in domeniu, cat si legea proprie de reglementare a drepturilor salariale, nu prevad posibilitatea acordarii unui spor personalului care lucreaza cu echipamente electronice de prelucare a datelor si ca atare, in mod temeinic si legal, reclamantii nu beneficiaza de un spor pentru o astfel de activitate.
In acest sens se retine ca in situatia angajatilor din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, se aplica principiul prestabilirii salariilor personalului care desfasoara activitatea in astfel de institutii, in sensul ca salariile si celelalte drepturi de natura salariala sunt stabilite prin acte normative si nu sunt supuse negocierii, stabilirii pe cale interna, decat in masura in care astfel de masuri ar fi prevazute, ca posibile, prin lege.
Reclamantii au invocat existenta unei discriminari in raport cu angajatii din alte domenii.
Potrivit rt. 2(1) din OG 137/2000, privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Se retine ca, pe de o parte, reclamanții nu au dovedit condițiile in care sunt supuși discriminării, subiecții comparabili, situațiile analoge sau comparabile, concrete, care ar conduce la existenta unei fapte discriminatorii.
Existenta discrimnarii in aceasta speta, ar presupune existenta dreptului, respectiv existenta unui astfel de spor si acordarea acestuia in mod discriminatoriu.
Ori asa cum s-a retinut, in cauza, legislatia proprie nu prevede reglementari specifice unui astfel de spor.
Pe de alta parte, se retin si considerentele, cuprinse in Decizia nr. 819/2008 a Curtii Constitutionale, potrivit cu care, referitor la prevederile art.1, art.2 alin.3 si art. 27 alin. 1 din OUG nr. 137/2000 se arata: " un asemenea inteles al dispozitiilor ordonantei, prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice instituite prin lege si de a crea in locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative, este evident neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor in stat.
Ca atare Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile respective sunt neconstitutionale in masura in care din acestea s-ar desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prvederi cuprinse in alte acte normative.
Si din acest punct de vedere, instanța retine ca in legislația menționata, nu sunt cuprinse norme de reglementare a sporului respectiv, existenta unor eventuale prevederi legale proprii altor domenii de activitate si care sa reglementeze un astfel de spor, negăsindu-si aplicare in situația reclamanților.
Pentru aceste motive, Curtea retine ca in ceea ce privește primul capăt de cerere acesta este neîntemeiat.
In ceea ce privește al doilea capăt de cerere referitor la acordarea a 3 zile in plus la concediu de odihna, se rețin următoarele:
Potrivit rt. 140 (1) Codul Muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. (2) Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil, este prevăzută în contractul individual de muncă și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
Potrivit rt. 142 Codul Muncii, alariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare. Potrivit rt. 1 (1) Codul Muncii, prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum și jurisdicția muncii. (2) Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
Potrivit rt. 65(1) din 567/2004, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 30 de zile lucrătoare.
Așa cum se observa din dispozițiile legale mai sus menționate, norma cadru in materia duratei concediului de odihna e reprezentata de prevederile art. 140 alin. 1 Codul Muncii, potrivit cu care durata minima a concediului de odihna este de 20 de zile, in aceasta materie aplicându-se principiul negocierii duratei efective a concediului de odihna.
De la aceasta norma exista o excepție, stabilita in favoarea anumitor categorii de salariați si anume cea prevăzuta de art. 142 Codul Muncii, care instituie concediul de odihna suplimentar, supus de asemenea principiului negocierii.
Concediul de odihna suplimentar se adăuga la concediu de baza reglementat de norma cadru si numai in ceea ce privește concediul de odihna astfel cum este reglementat de Codul Muncii.
Prin acte normative speciale au fost stabilite durate de concediu speciale, anumitor categorii de salariați si care sunt derogatorii de la prevederile codului muncii.
Acesta este si cazul personalului de specialitate al instanțelor judecătorești si al parchetelor, unde prin lege s-a stabilit o durata a concediului de odihna de 30 de zile de odihna, stabilindu-se o durata mai mare a acestuia tocmai in considerarea specificului activității desfășurate.
Fiind dispoziții specifice derogatorii, devin incidente prevederile cuprinse in art. 1 alin.2 Codul Muncii, durata concediului fiind cea stabilita prin actul normativ respectiv si nu cea cuprinsa in Codul Muncii.
Având in vedere cele mai sus menționate, instanța constata ca prevederile art. 142 Codul Muncii, nu sunt aplicabile in cazul reclamanților, situație in care urmează sa fie respins si acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARAȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, JUDECĂTORIA BĂILEȘTI, FOSTA,în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 August 2008.
Președinte Judecător,
- - - -
Asistenți Judiciari,
- -,
Grefier,
Red. Jud. 2.10.2008
Tehn./Ex.21
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Marin Panduru Antoaneta Popa
