Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2011/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2011
Ședința publică din 9 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1772 din 21 august 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați DIRECȚIA GENERALĂ de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și COPILULUI T și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă lipsă, avocat, lipsă fiind pârâții intimați Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Președintele Consiliului Județean
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar intimata Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tad epus la dosar întâmpinare, prin registratura instanței, la data de 2 decembrie 2009, din care exemplar se comunică reprezentantei reclamantei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a hotărârii atacate și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată. Arată că prima instanță a interpretat eronat actul dedus judecății, reținând greșit că drepturile solicitate sunt prescrise, întrucât acestea au fost recunoscute la nivel național, că toți colegii săi beneficiază de aceste drepturi, astfel că și ea este îndreptățită a-i fi acordate.
După închiderea dezbaterilor și înainte de ridicarea ședinței se prezintă în fața instanței, consilier juridic, care depune la dosar delegația de reprezentare și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. dosar - la data de 10.03.2009 reclamanta a chemat în judecată pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Președintele Consiliului Județean T, solicitând obligarea pârâților la calcularea și plata drepturilor bănești reprezentând îndemnizația de dispozitiv, lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază începând cu data de 1.01.2004 pe toată durata cuprinsă între data încheierii cu pârâta a contractului individual de muncă și până în momentul încetării acestui contract, în condițiile legii, precum și obligarea pârâților la consemnarea în carnetul de muncă a reclamantei a îndemnizației de dispozitiv.
În motivare, arată că a fost angajată cu contract de muncă la DGASPC T, Centrul de Plasament nr. 1 L pe perioada anilor 1992 - 5.01.2007 când s-a emis Decizia nr. 78506 pentru acordarea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă.
Începând cu data de 1.01.2004 beneficia alături de alți angajați din cadrul DGASPC, ca și salariat civil din domeniul administrației publice de o indemnizație de dispozitiv de 25 % din salariul de bază conform actelor normative mai sus menționate. Cum nu i-a fost acordată această indemnizație, a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.
În drept, reclamanta a invocat art. 13 din Legea nr. 138/1999 și pct. 9.2 și pct. 31.1 în Ordonanța nr. 496/2003 emis de MAI.
Prin sentința civilă nr. 1772/21.08.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T și Președintele Consiliului Județean
Tribunalul a reținut:
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a actelor și lucrărilor dosarului, reclamanta solicită acordarea unui spor de dispozitiv de 25% începând cu data de 1.01.2004. Văzând prevederile art. 155 din codul muncii, potrivit cărora "Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri", tribunalul conchide că, în speță, devin incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din codul muncii care spun că "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator."
Or așa stând lucrurile, cum obiectul pricinii de față îl constituie plata unui spor salarial, pretins cuvenit și neacordat, începând cu data de 1.01.2004, iar petiționara a introdus acțiunea de față la data de 9.03.2009 (cu depășirea termenului de 3 ani), devine îngăduită și chiar obligatorie concluzia că, în speță, pretențiile acesteia pentru perioada 1.04.2004 - 9.03.2006 sunt obstaculate de un impediment absolut - prescripția extinctivă (definită în literatura de specialitate ca fiind stingerea, după caz, fie a acelei componente a dreptului la acțiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative sau la recunoașterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuși dreptului real principal, datorită nesesizării organului de jurisdicție în termenul prevăzut de lege).
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a fost angajată a pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T până la data pensionării - 5.01.2007, instituție publică aflată sub îndrumarea și coordonarea pârâtului Consiliul Județean
Indemnizația de dispozitiv a fost reglementată prin Legea nr. 138/1999 și vizează cadrele militare angajate pe bază de contract și salariați civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerul d e Interne, Serviciul R de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul d e Justiție.
Raportat la interpretarea Ordinului nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, instanța a apreciat că prevederile acestuia nu pot fi aplicate în afara cadrului legal a cărei executare o realizează, prin extinderea unor drepturi și pentru categorii de personal (în speță de cel din cadrul autorităților administrației publice locale), care nu fac obiectul Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare.
Mai mult, punctul 31.1 nu face decât să delimiteze sfera drepturilor acordate pentru o categorie de personal a, exceptând de la aceste drepturi, cu acordarea celui de la pct. 9.2, o altă categorie de personal, respectiv cel care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Ținând seama de reglementările în vigoare la momentul apariției Ordinului nr. 496/2003, cuprinse în Legea nr. 138/1999 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea și funcționarea, se poate aprecia că dispozițiile pct. 9.2 se raportează la categoriile de personal care își desfășoară activitatea în instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale și în subordinea, prevăzute la art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 63/2003.
Mai mult, tribunalul a reținut că sporul în discuție nu este prevăzut în mod expres pentru categoria de personal din care a făcut parte reclamanta, prin act normativ cu forță generală obligatorie cum este legea sau ordonanța Guvernului, acesta putând fi acordat numai dacă ordonatorul principal de credite îl încuviințează. Ca atare, dat fiind că sistemul de salarizare nu prevede expres acest spor și cum gestiunea acestuia aparține ordonatorului principal de credite, care trebuie să se încadreze în resursele financiare, instanța nu poate să oblige autoritatea să acorde sporul, fără a încălca norma legală privind încadrarea în resursele financiare.
De aceea, față de cele expuse, tribunalul a respins ca nefondate pretențiile pecuniare pendinte alegate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului s-a invocat că în alte cauze s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a dat câștig de cauză reclamanților, funcționari publici și personal contractual întemeiat pe dispozițiile pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 al, act normativ care a inclus și personalul din cadrul administrației civile tocmai pentru asigurarea unui tratament salarial nediscriminatoriu între personalul din cadrul aceleași autorități.
S-au invocat și dispozițiile Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind discriminarea și s-a susținut că prin respingerea acțiunii a fost discriminată în condițiile în care alți reclamanți ai aceluiași angajator au beneficiat de sporul de dispozitiv, urmare sentinței civile nr. 228/2007.
Pârâta PC Tad epus întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, și având în vedere și susținerile părților, Curtea constată că nu există motive pentru casarea ori modificarea sentinței, recursul fiind nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275 din 5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul I nr. 496/28.07.2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
- este așa reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nici o legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor și ca atare, acesta nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul susmenționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.
- este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare) or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Nu se poate invoca nici o discriminare în cauză, conform dispozițiilor art. 16 din Constituția României și celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar, în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/200 nu pot constitui temei de drept pentru admiterea recursului întrucât reclamanta nu și-a întemeiat acțiunea pe acest act normativ și, potrivit dispozițiilor art. 294 raportat la art. 316 Cod procedură civilă, în calea de atac nu poate fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1772/21.08.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați DIRECȚIA GENARALĂ de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și COPILULUI T și PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red../22.01.2010
Tehnored. N:/2 ex/25.01.2010
Prima inst. - Tribunalul Timiș -,
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
