Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2165/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1636/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2165R
Ședința publică de la 03 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.155/24.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (fostă ) I, (fostă ), I, (fostă ), Curtea de APEL BUCUREȘTI, Curtea de Apel Pitești, (), având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.155/24.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 01.10.2000 - 31.08.2004, a fost respinsă acțiunea pentru această perioadă, constatând prescris dreptul la acțiune, a fost admisă, în parte, acțiunea completată formulată de reclamanții, (fostă ), I (fostă ), (fostă ), I, (fostă ), și de intervenientele în nume propriu (), în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, și Curtea de Apel Pitești, au fost obligați pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției la plata, în favoarea reclamanților și intervenientelor a drepturilor salariale reprezentând sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut lunar, începând cu 01.09.2004 la zi și în continuare, precum și a dobânzii legale, de la data de 01.10.2007 până la data plății efective.
Prin aceeași sentință a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata dobânzii capitalizate, au fost obligați pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientelor.
De asemenea, a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce pârâților fondurile necesare plății drepturilor.
Sentința sus menționată a fost completată prin sentința civilă nr.379/ de 28.11.2008, și îndreptată prin încheierea dată în Camera de Consiliul, la data 19.12.2008, ambele pronunțate de aceeași instanță, în sensul că sumele cordate reclamanților și intervenientelor în nume propriu, cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor până la data de 01.10.2007
Pentru a pronunța sentința civilă nr.155/24.10.2008, prima instanță a reținut că, reclamanții au avut în perioada 31.08.2004 și până în prezent calitatea de judecători ai Curții de APEL BUCUREȘTI.
Potrivit deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Dispozițiile deciziei de mai sus, în privința sporului pentru risc și solicitare neuropsihică sunt obligatorii pentru instanțe potrivit art.329 alin.3 Cod pr.civilă, astfel încât nu au fost primite susținerile formulate de pârâți prin întâmpinare, referitoare la caracterul nedatorat al acestora.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea cererii de recurs, întemeiată, în drept, pe de dispozițiile art.304 pct.7 și 9 pr.civ. pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a arătat că hotărârea primei instanțe nu este motivată și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât, deși în cererea de chemare în judecată figurează ca pârât Statul R, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală, în raport de obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, instanța a admis cererea de chemare în judecată, obligându-l la "alocarea fondurilor necesare".
Instanța a interpretat și a aplicat greșit legea, considerând că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în dosar, deși reclamanții nu sunt și nu au fost angajați ai acestuia, și nu a motivat în nici un fel soluția dată, simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și din Legea nr.500/2002 neputând fi considerată o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in judecata.
A mai arătat recurenta că nelegalitatea hotărârii rezultă în primul rând din confuzia creată între Statul R, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, și Ministerul Economiei si Finanțelor, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, care aplică strategia și Programul de guvernare în domeniul economiei și finanțelor publice, astfel cum este definit prin art.1 din HG nr.386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Deși prin cererea introductivă reclamanții au înțeles să cheme în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, atât în considerentele hotărârii, cât mai ales în dispozitivul acesteia, instanța a menționat ca parte în dosar Ministerul Economiei și Finanțelor, dispunând obligarea acestuia la "alocarea fondurilor necesare efectuării plății drepturilor salariale solicitate" și încălcând astfel unul din principiile fundamentale ale procesului civil, și anume principiul disponibilității, prin extinderea cadrului procesual fără a exista vreo manifestare de voință din partea reclamanților.
Pe fondul cauzei, sentința este criticabilă, întrucât, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Potrivit art.2 din nr.OG22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plată ale Ministerului Justiției în temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi și o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul său - fără nici o legătură cu competențele Ministerului Economiei și Finanțelor în materie de buget.
Sub același aspect al calității procesuale pasive, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, a solicitat să se aibă în vedere faptul că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
Admițând cererea de chemare în judecată, instanța a aplicat greșit și dispozițiile art.28 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar și care la lit.d - e prevede faptul că "proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite, și pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Recurentul Ministerul Justiției a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. întrucât instanța de fond trebuia să analizeze și să admită excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general, de 3 ni de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art.1, art.3, art.7 și art.8 din Decretul nr.167/1958 și ale art.283 din Codul muncii.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, s-a susținut că sunt aplicabile dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea", în speță, dreptul material la acțiune luând naștere la data publicării nr.OG83/2000, întrucât data săvârșirii faptei cauzatoare de prejudicii și a momentului în care păgubitul a cunoscut sau trebuia să o cunoască coincide cu data intrării în vigoare a nr.OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, înlăturând acordarea sporului de 50%.
Referitor la acordarea în continuare a sporului de 50%, s-a susținut de către recurent că reclamanții - intimați nu au justificat un interes actual, fiind vorba despre un drept viitor, care nu s-a născut încă.
Având în vedere faptul că salariul presupune prestații periodice succesive, că dreptul la fiecare prestație succesivă se naște distinct și numai în măsura prestării activității, rezultă că pentru fiecare prestație lunară, în parte, trebuie verificat în ce măsură dreptul este născut, actual.
De asemenea, a fost criticată și dispoziția privind actualizarea sumelor solicitate în raport cu indicele de inflație și plata dobânzii legale, sub acest aspect fiind invocate prevederile art.1088 și art.1082 din Codul civil.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor, se reține că, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată (fila 1 verso și fila 3 dosar fond), reclamanții au solicitat obligarea acestui pârât, în nume propriu, la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse.
Împrejurarea că în partea introductivă a acțiunii s-a făcut referire la pârâtul Statul Român-reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, constituie doar o eroare materială, care a fost îndreptată prin cele două referiri ulterioare, precise, la calitatea de pârât Ministerului Economiei și Finanțelor, pretenția concretă de alocare a fondurilor fiind formulată în contradictoriu cu acesta.
Așadar, nu poate fi primită critica referitoare la faptul că instanța de fond ar fi extins cadrul procesual, fără a exista vreo manifestare de voința din partea reclamanților, cu încălcarea unuia din principiile fundamentale ale procesului civil, și anume principiul disponibilității.
Nefondată este și susținerea referitoare la nemotivarea hotărârii, pe aspectul calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât, pe de o parte, pârâtul nu a formulat apărări sub acest aspect, și, pe de altă parte, prima instanță a indicat care este temeiul dispoziției privind obligarea acestui pârât, în nume propriu, la alocarea fondurilor necesare plății sumelor pretinse de reclamanți și de intervenientele în nume propriu.
Prin motivele de recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, însă argumentele prezentate nu sunt de natură a conduce la modificarea hotărârii în sensul susținut.
Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva, în speță calitatea de ordonator principal de credite aparținând Ministerului Justiției.
Însă, pentru ca Ministerul Justiției să repartizeze creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit prevederilor art.21 din Legea nr.500/2002, trebuie ca sumele necesare să fie cuprinse în proiectele legilor bugetare, elaborate de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu art.28 din Legea nr.500/2002, pe baza propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite.
Altfel spus, prin atribuțiile care îi revin, potrivit Legii nr.500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor se interpune în circuitul sumelor pretinse cu titlu de drepturi salariale, inclusiv în ceea ce privește procedura rectificării bugetare.
Trecând la examinare recursului declarat de Ministerul Justiției (în prezent Ministerul Justiției și Libertăților ), Curtea constată că excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripție general, de 3 ni de la data introducerii acțiunii, a fost admisă de prima instanță, care a respins acțiunea pentru perioada 01.10.2000 - 31.08.2004, constatând prescris dreptul la acțiune.
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod corect că, în cauză, dreptul la acțiune a luat naștere la data intrării în vigoare a nr.OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, înlăturând acordarea sporului de 50%, respectiv la data publicării acestui act normativ în Monitorul Oficial, astfel încât, în raport cu data introducerii acțiunii (01.10.2007) și cu data la care sporul pretins trebuia achitat efectiv (data de 10 ale lunii următoare celei pentru care se face plata), prescripția a intervenit pentru perioada 01.10.2000 - 31.08.2004.
Prin urmare, susținerile recurentului, referitoare neanalizarea excepției prescripției dreptului la acțiune, sunt absolut nefondate.
Cât privește dispoziția privind plata sporului și în continuare, Curtea apreciază că obligarea pârâtului Ministerul Justiției la includerea sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50 % din salariul de bază brut, în drepturile achitate lunar reclamanților și intervenientelor în nume propriu, este, în mod evident, condiționată de păstrarea calității de magistrat și de menținerea actualului cadru legislativ de reglementare a salarizării magistraților, neputându-se reține lipsa unui drept născut și actual.
Nu poate fi primit nici motivul de recurs care vizează actualizarea sumelor solicitate în raport cu indicele de inflație și plata dobânzii legale, întrucât, în mod corect și cu respectarea dispozițiilor art.1088 Cod civil, dobânda legală a fost acordată numai de la data introducerii acțiunii, iar actualizarea sumelor s-a dispus numai pentru perioada anterioară acestui moment.
Sub aspectul actualizării sporului, instanța reține că ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real suferit de reclamanți și interveniente, ca urmare a neacordării unor drepturi de natură salarială la termenele stabilite.
Or, devalorizarea monetară, survenită între data când sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară trebuia acordat și data de 01.10.2007, constituie parte a prejudiciului suferit și este datorată de pârâți, în temeiul art.161 alin.4 din Codul muncii și art.1084 din Codul civil.
Pentru considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu și ca reprezentant al Statului Român, și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.155/24.10.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, (fostă ) I, (fostă ), I, (fostă ), Curtea de APEL BUCUREȘTI, Curtea de Apel Pitești, (),.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
30.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin
