Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 235/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.235/

Ședința publică din 11 martie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,- sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr.1515 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

În lipsa părților, acestea nefiind citate.

dezbaterilor a fost consemnat în încheierea din 4 martie 2008 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 11 martie 2008.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 1515 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr- s-au respins excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MEF, s-a admis în parte acțiunea civilă având ca obiect conflict de drepturi formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MUREȘ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TG. M, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu citarea obligatorie a CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII

Au fost obligați în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi de natură salarială, începând cu data de 01.04.2006 și pentru viitor până la încetarea stării de discriminare, calculate după cum urmează:

- pentru, diferența dintre: drepturile de natură Sc larială cuvenite reclamanților calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 19, și respectiv drepturile de natură salarială primite efectiv de reclamanți calculate în fi.ncție de coeficientul de multiplicare 17;

- pentru, diferența dintre: drepturile de natură salarială cuvenite reclamantei calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 21,500, și respectiv drepturile de natură salarială primite efectiv de reclamantă calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 18.

- pentru, diferența dintre: drepturile de natură salarială cuvenite reclamantului calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 23, și respectiv drepturile de natură salarială primite efectiv de reclamant calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 19.

La sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților se va adăuga și dobânda legală, calculată începând cu data de 04.10.2007 și până la achitarea integrală a debitului.

Sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale neacordate în mod discriminatoriu și până la data executării efective a prezentei hotărâri.

A fost obligat pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TG. M să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor bănești mai sus menționate.

S-au respins restul pretențiilor reclamanților.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în contradictoriu cu chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și a fost obligat chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce în favoarea MINISTERULUI PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, fondurile necesare plății drepturilor bănești acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin OUG nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției, elementele care determină salarizarea fiind nivelul instanțelor sau parchetelor, funcția deținută, vechimea în magistratură, criterii care s-au regăsit în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței. Toate aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.

În cazul procurorilor din DNA și DIICOT a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă ÎCCJ chiar dacă nu au o vechime minimă de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit.c din Legea nr.303/2004 corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004, aceștia fiind salarizați la nivelul salariilor stabilite pentru ÎCCJ chiar dacă nu toți procurorii din cadrul DNA și DIICOT funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă ÎCCJ ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete(potrivit art.5 alin.1 din OUG nr.43/2003 și art.4 alin.3 din Legea nr.508/2004). De asemenea competența în instrumentarea actelor acestor structuri revine de regulă în primă instanță tribunalelor iar nu ÎCCJ.

S-a reținut de asemenea că DNA și DIICOT sunt persoane juridice distincte iar Parchetul de pe lângă ÎCCJ este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin.1 din OUG nr.43/2003 și art.1 din Legea nr.508/2004.

S-a mai precizat că apartenența procurorilor DNA și DIICOT la aceste structuri este doar temporară conform art.87 alin.9 și art.75 alin.11 din Legea nr.304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Rezultă așadar că în realitate salarizarea procurorilor din DNA și DIICOT are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate(urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitatea organizată) iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive și anume vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și implicit la nivelul corespunzător de salarizare, numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de la nivelul respectiv, păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului.

Din această perspectivă salarizarea procurorilor din cadrul DNA și DIICOT identică cu cea a Parchetului de pe lângă ÎCCJ este discriminatorie în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006 care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor din DNA și DIICOT.

Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific(de exemplu acordarea adausului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordări acestora și cadrelor medii echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, Secția VI, decizia civilă nr.2814/R/2006, Al. "Tratat de dreptul muncii" 2007, pag.217).

Reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr. 137/2000 întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă(loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii(art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din disp.art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, art.4 din Carta socială europeană revizuită ratificată prin Legea nr.74/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5, 6, 8, 39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c - f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 rap. la art.1 din Legea nr.53/2003 care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială fără discriminări, restrângeri sau limitări, art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional de muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.

Înlăturarea acestei discriminări se poate elimina numai prin acordarea de despăgubiri reclamanților în raport de disp.art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 coroborat cu art.269 muncii. Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților instanța a aplicat prin analogie prev.art.11 alin.1 din OUG nr.27/2007 pentru a se putea realiza principiului unei juste și integrale despăgubiri. La actualizarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri instanța a avut în vedere dispozițiile art.1082-1084.civ. și 161 alin.4 muncii.

Legat de cererea de chemare în garanție a MEF instanța de fond a găsit-o întemeiată, vizavi de dispozițiile cuprinse în art.19 din Legea nr.500/2002, care stabilesc atribuțiile MEF acelea de a coordona acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin cererea de recurs formulată solicită în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Tg.-M și în subsidiar respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivarea cererii de recurs se susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât intimații-reclamanți și-au întemeiat solicitările pe disp.OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea turor formelor de discriminare, ori potrivit disp.art.27 alin.1 din OG nr.37/2000 "persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun". Prin urmare această sintagmă fixează cadrul procesual și stabilește competența judecătoriei în soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile acestui act normativ.

În această situație acțiunea intimaților reclamanți fiind o acțiune în pretenții se impune a fi timbrată la valoare în condițiile prev. de Legea nr.146/1997.

Pe fond se susține că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare a magistraților atribut exclusiv al legiuitorului. Instanțele nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi ci doar să le aplice pe cele existente care au girul puterii legislative respectiv Parlamentului sau în anumite cazuri pe cele ale puterii executive reprezentată de guvern. Se arată de asemenea că discriminarea reținută de către instanța de fond nu există astfel că cererea privind acordarea drepturilor salariale solicitate apare ca inadmisibilă și instanța de fond în mod nelegal a dispus acordarea în favoarea reclamanților a aceleiași salarizări cu cea a procurorilor de la DIICOT întrucât art.1 din OUG nr.27/2006 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.145/2007 reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor, ale judecătorilor de la ÎCCJ, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților asistenți de la ÎCCJ, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor potrivit Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari.

După cum se poate observa legea specială de salarizare a magistraților nu face referire în mod expres la procurorii care-și desfășoară activitatea în cadrul DIICOT și DNA, nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților din structura centrală sau din structurile teritoriale ale acestei direcții.

Salarizarea diferită acordată procurorilor din cadrul DIICOT și DNA nu are un caracter discriminatoriu, dispozițiile care prevăd salarizarea acestor categorii de magistrați are un scop legitim, sunt justificate obiectiv urmărindu-se în acest sens combaterea corupției.

Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate cu aplicarea dobânzii legale și actualizate cu rata inflației, fără să țină cont că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate iar fondurile salariale fiind stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. În speță nu-și găsesc aplicabilitatea nici dispozițiile cuprinse în OG nr.9/2000 întrucât între reclamanți și pârâți nu există nici o convenție cu privire la acordarea unor dobânzi.

Ministerul Economiei și Finanțelor prin M prin cererea de recurs formulată solicită modificarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se constata lipsa calității procesuale pasive a MEF.

În motivarea cererii de recurs se arată că, calitatea procesuală pasivă presupune în general existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic, ori MEF este instituție terță față de raporturile juridice existente între reclamanți și celelalte instituții pârâte. MEF nu se confundă cu bugetul de stat, rolul acestuia este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prev. de art.304¹pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția necompetenței tribunalului dea soluționa acțiunea dedusă judecății invocată de recurenta Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin cererea de recurs, Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a stabilit competența în favoarea tribunalului.

Potrivit disp.art.21 din OG nr.137/2000 în toate cazurile de discriminare prevăzute în prezenta ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare potrivit dreptului comun care se determină pe planul dreptului substanțial, în speță fiind vorba de o discriminare ce își are izvorul în raporturile de muncă și se solicită respectarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, astfel că în raport de disp.art.121 muncii, discriminarea fiind în legătură cu serviciul, competența îi revine tribunalului așa cum a fost stabilit prin art.2 alin.1 lit.c pr.civ. rap. la art.67-82 din Legea nr.168/1999.

Este adevărat că potrivit principiului consacrat de art.295 muncii, dreptul muncii se întregește cu dispozițiile legislației civile care constituie dreptul comun însă aplicarea acestor norme este una subsidiară și intervine numai dacă legislația muncii nu cuprinde reglementări proprii ceea ce în speță nu este cazul atâta timp cât art.269 reglementează angajarea răspunderii unități față de salariat pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite.

În condițiile în care drepturile solicitate de către reclamanți își au izvorul în raporturile de muncă, acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru, scutire prevăzută de art.24 din Legea nr.146/1997.

În legătură cu susținerile recurentei Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul că instanța prin hotărârea pronunțată a depășit atribuțiile puterii judecătorești adăugând la lege prin schimbarea sistemului de salarizare al magistraților, atribut exclusiv al legiuitorului Curtea reține că prin hotărârea recurată instanța de fond a constatat existența unei discriminări directe între reclamanți care îndeplinesc funcția de procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-M și procurorii care efectuează urmărirea penală a infracțiunilor de corupție, criminalitate organizată lși terorism din cadrul DNA și DIICOT cărora li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelul Parchetului de pe lângă ÎCCJ cu toate că nu îndeplinesc condițiile pentru a fi promovați la acest nivel. În plus unii dintre ei nu funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Aceste constatări sunt temeinice și legale și instanța de control își însușește considerentele reținute de prima instanță la pronunțarea hotărârii recurate și în plus reține că prin OUG nr.27/2000 aprobată prin Legea nr.45/2007 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției, scopul declarat fiind asigurarea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, obiectiv asumat prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 aprobat prin HG nr.232/2005.

Contrar acestui scop urmărit, prin art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 și art.2 din Legea nr.45/2007 procurorilor din cadrul DNA și celor din cadrul DIICOT li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă ÎCCJ, grile de salarizare cuprinse în anexa nr.6-13 de la lit.a precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia prin acte normative.

Criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale menționate l-a reprezentat luarea în considerare a naturii unor cauze cercetate într-o anumită fază procesuală, aceea de urmărire penală de o parte dintre procurorii desemnați să efectueze urmărirea penală pe un anumit parcurs al carierei lor, fără ca legiuitorul să impună pentru cercetarea unor astfel de cauze o calificare profesională superioară, o altă pregătire de specialitate sau experiență sau să se identifice alte riscuri în exercitarea sarcinilor de serviciu față de ceilalți magistrați.

OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și aprobările ulterioare prevede în art.1 alin.2 lit.e pct.i: "principiul egalității între cetățeni al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: . lit. drepturile economice, sociale și culturale; dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".

Codul muncii art.5 alin.1 și 2 prevede " în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristice genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală este interzisă".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului legat de art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării reține că diferența de tratament devine discriminare în sensul art.14 din Convenție atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant ca pentru o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă".

Verificând dacă în speță această diferențiere de salarizare dintre reclamanți și procurorii care-și desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT are o justificare obiectivă sau rezonabilă, Curtea reține că prin Legea nr.508/2004 astfel cum a fost modificată prin OUG nr.131/2006 se înființează DIICOT ca structură cu personalitate juridică specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ. În Nota de fundamentare a OUG nr.131/2006 se recunoaște că o parte din aceste cauze au o importanță minoră și că pot fi investigate și de procurori din structurile din cadrul parchetelor ceea ce a condus la înființarea unor structuri teritoriale care funcționează în circumscripțiile parchetelor de pe lângă curțile de apel sau în circumscripțiile parchetelor de pe lângă tribunale.

Art.5 din aceeași lege prevede că DIICOT se încadrează cu procurori și alți specialiști în diferite domenii, fără să se impună pentru încadrarea în aceste structuri a unei calificări profesionale superioare, o altă pregătire de specialitate sau experiență.

Mai mult art.2 alin.2 din Legea nr.508/2004 astfel cum a fost modificată prin OUG nr.121/2006 stabilește că procurorii parchetelor de pe lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanțelor de judecată în cauzele de competența direcției, precum și la judecarea în fond și în căile de atac în cazul în care DIICOT și DNA a sesizat instanțele de judecat punând concluzii și exercitând căile legale de atac, cu excepția cazurilor în care procurorii din cadrul acestor direcții încunoștințează parchetul de pe lângă instanța competentă și instanțele că vor să participe în mod direct.

Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele de drept comun sunt obligați să participe la luarea măsurii arestării preventive, la prelungirea arestării preventive, autorizarea percheziției ori a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice, a înregistrărilor audio sau video, pentru liberarea provizorie pe cauțiune sau sub control judiciar, să efectueze deci o parte din actele fazei de urmărire penală în cauzele pentru care competența de urmărire a fost recunoscută în favoarea DIICOT și DNA. Au de asemenea obligația să se adreseze instanțelor de judecată competente în a judeca pe fond, instanțele hotărăsc doar cu concluziile puse de procurorii de la parchetele de pe lângă instanțele de drept comun, exceptând situațiile în care procurorii din cadrul celor două direcții își exprimă opțiunea de a participa în mod direct la judecarea cauzelor, aceeași procurori având competența de a exercita eventualele căi de atac, de a participa la judecarea acestor căi de atac.

Textele legale susmenționate și starea de fapt reținută demonstrează că la cercetarea penală a faptelor de corupție, crimă organizată și terorism participă atât procurorii din cadrul DIICOT și DNA cât și procurorii de drept comun precum și judecătorii de la instanțele de drept comun, că pentru cercetarea unor astfel de cauze nu se impune o altă pregătire de specialitate sau alte eforturi și nici riscuri mai accentuate. Criteriu pe baza căruia s-a făcut distincția în acordarea drepturilor salariale pentru procurorii din cadrul DNA și DIICOT nu are nici o justificare atâta timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor procurori, judecătorii și magistrații asistenți de la ÎCCJ necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu, ținând seama și de faptul că urmărirea penală este numai o fază procesuală, cercetarea penală a acestor fapte se finalizează prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pusă în executare, hotărâri care sunt pronunțate de magistrații de la instanțele de drept comun cu participarea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă aceste instanțe.

Folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse în realizarea justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile legale la care s-a făcut referire.

Distincția care se face prin aceste texte legale ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în urmărirea penală privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism și includerea lor în anumite structuri pe scară ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă fiind astfel discriminatorie în sensul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat cu toate particularitățile lui specifice.

În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin decizia nr.VI/15.01.2007 atunci când a constatat discriminarea prin acordarea sporului de 30 sau 40 % pentru magistrații care cercetează fapte de corupție, crimă organizată și terorism.

Practic elementele de discriminare constatate prin această decizie s-au menținut prin adoptarea OUG nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, singura diferență constând în aceea că s-a restrâns categoria de magistrați favorizați la procurorii care efectuează acte de urmărire penală pentru fapte de corupție, crimă organizată și terorism, fiind excluși magistrații care participă la cercetarea judecătorească și de data aceasta nu s-a mai prevăzut un anume spor, ci s-a stabilit o grilă de salarizare mai avantajoasă, identică cu cea a magistraților din cadrul ÎCCJ, cu toate că aceștia nu îndeplinesc condițiile pentru a fi promovați la acest nivel, ba mai mult unii dintre aceștia funcționează la direcțiile înființate în plan teritorial.

În atare situație nu se poate susține că instanța de fond prin pronunțarea acestei hotărâri și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești sau că a schimbat sistemul de salarizare, atribut exclusiv al legiuitorului, a constatat doar existența discriminării și a urmărit eliminarea inegalității ce s-a creat, obligând pârâții la respectarea unei salarizări unitare a tuturor magistraților.

Prin cererea de recurs formulată se critică de asemenea și dispoziția instanței de fond privind aplicarea la despăgubirile acordate a dobânzii legale și actualizate cu rata inflației. Aceste dispoziții ale primei instanțe își găsesc temei legal în prevederile art.269 din Codul muncii, potrivit cărora în situația în care s-a angajat răspunderea unității față de un salariat se impune recuperarea integrală a prejudiciului care cuprinde atât despăgubirea datorată cât și dobânda legală conform art.1088 civ. în acest caz dobânda fiind datorată din ziua introducerii cererii de chemare în judecată, pe această dată debitorul fiind considerat fiind pus în întârziere.

În legătură cu aplicarea indicelui de devalorizare se apreciază că în mod corect s-a făcut aplicarea prevederilor art.1082 civ. și art.161 alin.4 muncii, text care arată că debitorul este osândit de se cuvine la plata unor daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării cu toate că nu este de rea credință din partea sa afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată.

În prezenta cauză pârâți se află în culpă atâta timp cât au acceptat discriminarea și nu au inițiat măsuri care să conducă la eliminarea acestor discriminări.

Nu se justifică nici susținerea potrivit căreia Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială și că cheltuielilor din bugetul de stat se pot face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate întrucât plata acestor drepturi se face în baza unor hotărâri judecătorești care sunt titluri executorii și un mijloc de garantare a accesului efectiv la justiție, iar în ceea ce privește resursele financiare guvernul este obligat să furnizeze resursele bugetare necesare pentru acoperirea acestor drepturi stabilite prin hotărârile judecătorești.

De altfel prin Hotărârea nr.232/30.03.2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 au fost stabilite o serie de măsuri care să conducă la îmbunătățirea activității de executare a hotărârilor judecătorești.

În legătură cu recursul declarat de către MEF prin DGFP M, recurs prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța reține că potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar cum ar fi pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, guvernul fiind obligat să asigure resursele financiare necesare plății drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției.

Totodată potrivit disp.art.3 alin.1 pct.2 din HG nr.208/2005 privind organizarea și funcționarea MEF și a ANAF, în realizarea funcției sale MEF are în principal atribuții de elaborare a proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectului legii de rectificare a acestor bugete.

De asemenea calitatea procesuală a MEF se justifică și prin disp.art.1 din OUG nr.22/2002 aprobat prin Legea nr.228/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, bugetele acestor instituții publice fiind aprobate așa cum s-a arătat mai sus de aceeași instituție MEF.

Prin urmare excepția invocată, aceea a lipsei calității procesuale pasive apare ca fiind nefondată și se apreciază că în mod corect prima instanță a recunoscut calitatea procesuală pasivă a MEF.

Considerentele mai sus reținute justifică așadar obligarea pârâtului MEF la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea recurată în solidar cu ceilalți pârâți, această solidaritate rezultând și din dispozițiile art.295 muncii raportat la art.1039 civ.

Față de cele prezentate mai sus, Curtea apreciază recursurile ca nefondate și în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursurile ca nefondate și va menține soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,- sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin M, cu sediul în Tg.M,--3, împotriva sentinței civile nr.1515 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 Martie 2008.

JUDECĂTOR 1: Nemenționat	Judecător,
Grefier,

Red.

Tehn.

11.04.2008

2 exemplare

CuOPINIA SEPARATĂ

a d-nului judecător

în sensul admiterii recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.

Președinte,

Nu am fost de acord cu majoritatea membrilor completului de judecată și consider că recursul trebuia admis, cu consecința modificării hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii.

În susținerea acestei poziții, sunt cel puțin două argumente:

În esență reclamanții, au solicitat instanței să se constate existența unei discriminări salariale, între ei și procurorii din cadrul DIICOT și DNA și, drept consecință, înlăturarea acestei discriminări, prin acordarea unor drepturi salariale egale cu acești procurori.

Reclamanții au considerat că există o discriminare, pornind de la ideea că procurorii din cadrul DIICOT și DNA au o salarizare asimilată cu cea a procurorilor de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și că această salarizare nu poate fi justificată, atâta vreme cât ea nu este determinată de o vechime corespunzătoare, respectiv de promovarea unor examene care să le permită accederea la astfel de funcții.

În consecință, reclamanții au susținut că, atâta vreme cât nu există o corelare între vechime, nivelul instanței sau parchetului la care funcționează rezultat în urma unor examene și salarizare, există o discriminare între această categorie de magistrați și restul magistraților.

Pornind de la această concluzie, reclamanții care nu îndeplinesc criteriile pe care tocmai ei le invocă în susținerea existenței unei discriminări (vechime și promovarea unor examene) cer să li se acorde o salarizare corespunzătoare magistraților din cadrul parchetului, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu alte cuvinte, în opinia reclamanților, toți magistrații, indiferent de vechime sau nivelul instanței sau parchetului la care funcționează, trebuie să aibă o salarizare corespunzătoare Înaltei Curți de Casație și Justiție, ori acest lucru contravine criteriilor avute în vedere de nr.OUG 27/2006, dar și argumentelor pe care le au reclamanții în susținerea cererilor.

II. că în cauză cererea reclamanților nu poate fi primită și pentru un alt motiv, și anume, pentru că potrivit dispozițiilor legale, art. 1 alin.1 din Legea nr. 508/2004, respectiv nr.OUG 43/2002, procurorii din cadrul DIICOT, respectiv DNA, funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport cu aceste prevederi, în conformitate cu nr.OUG 27/2006, salarizarea acestor procurori este corectă.

În mod evident există o diferențiere față de situația pe care a constatat-o Înalta Curte de Casație și Justiție atunci când a pronunțat Decizia VI din 15 ianuarie 2007.

Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere situația în care procurorilor li se acorda un spor pentru activitatea pe care o desfășurau, ceea ce era incompatibil cu egalitatea între magistrați, pe când în prezent procurorii din cadrul DIICOT, respectiv DNA funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea este corespunzătoarei acestui parchet.

Președinte,

Red.

Tehnored.

2 exp./17.04.2008

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil: