Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2417/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1788/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.2417R
Ședința publică de la 10 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Zuluf Petronela Iulia
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind recursul formulat de recurenții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, -, -, împotriva sentinței civile nr.595F din 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.595F din 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost dmisă excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților și, privind plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 2000 - septembrie 2004, precum și a reclamantelor, și privind plata acelorași drepturi pentru perioada iunie 2004 - septembrie 2004, a fost admisă, în parte, acțiunea reclamanților, -, și, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI,Tribunalul Ialomița și Ministerul Economiei și Finanțelor, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru lunile februarie - mai 2008 și în continuare până la apariția unor noi reglementări legale cu privire la acest spor și a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce în bugetul pârâtului Ministerul Justiției fondurile necesare plății drepturilor acordate prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Slobozia.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art.I pct.42 din nr.OG83 din 29 august 2000, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că articolul 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr.334/2001 publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr.370 din 9 iulie 2001.
Potrivit dispozițiilor art.73 alin.1 din Constituție, activitatea de legiferare cade în sarcina Parlamentului României care adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
În condițiile art.108 alin.3 din Constituție, Parlamentul în temei unei legi speciale de abilitare poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României care emite ordonanțe însă numai în limitele și condițiile prevăzute în legea de abilitare. Mai mult decât atât, asemenea ordonanțe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu și al legilor organice.
În acest context, în baza art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a fost emisă nr.OG83/2000.
Cu toate că Guvernul nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 decât să modifica sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României - partea I nr.333 din 18 iulie 2000, totuși prin art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, depășind astfel limitele legii speciale de abilitare adoptată de Parlamentul României. Rezultă acest lucru și din interpretarea dispozițiilor Legii nr.24/2000, în vigoare la data emiterii nr.OG83/2000.
Astfel, potrivit art.57, 58 și 62 din Legea nr.24/2000 definindu-se modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ se precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie sași înceteze aplicabilitatea.
A rezultat deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr.50/1996, nici total și nici parțial.
A mai reținut că, la momentul emiterii nr.OG83/2000, era în vigoare și Legea nr.56/1996, care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
În acest sens, în Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr.126/2000, se prevede, la art.231, că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică judecătorii și magistrații asistenți beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.
Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr.125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996, modificată și completată prin nr.OG55/1997 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.333 din 18 iulie 2000, totuși, prin art. IX alin. 2 paragraful 1 din acea ordonanță, s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996.
Prin urmare, având în vedere condițiile în care a fost emisă nr.OG83/2000 face ca dispozițiile acestea privind abrogarea reglementărilor referitoare la sporul de risc și suprasolicitare pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate să fie inaplicabile.
normelor de abrogare conținute în art.I pct.42 și în art.IX alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000, impune ca instanțele judecătorești să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art.47 din Legea nr.50/1996, republicată și, respectiv, ale art.231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.83/2000.
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, a rezultat fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru a presupus că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din nr.OG83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art.107 alin.3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art.108 alin.3 în forma republicată în 2003 a Constituției României).
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Acțiunea reclamanților este întemeiată și prin prisma dispozițiilor Deciziei nr.XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție raportată la dispozițiile art.293 alin.3 pr.civ. problema de drept dedusă judecății fiind rezolvată de instanța supremă în favoarea reclamanților.
Cât privește întinderea pretențiilor reclamanților s-a observat că prejudiciul invocat de aceștia se compune dintr-un prejudiciu actual (contravaloarea drepturilor solicitate pentru lunile februarie 2008 - mai 2008) și un prejudiciu viitor (acordarea acestor drepturi și în continuare).
În cadrul răspunderii civile sunt supuse reparării nu numai prejudiciile actuale care întotdeauna sunt certe întrucât ele s-au produs, ci și prejudiciile viitoare dacă există siguranța că ele se vor produce și dacă există elementele necesare pentru a le determina întinderea.
În acest sens este de observat că cererea reclamanților și pentru acoperirea prejudiciilor viitoare este întemeiată întrucât aceste prejudicii îndeplinesc condițiile arătate mai sus.
Atât timp cât recunoașterea dreptului reclamat în prezenta cauză s-a făcut numai la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie, potrivit art.329 pr.civ. numai pentru instanțele de judecată și cât nu au loc modificări legislative care să clarifice reglementarea acestor drepturi este evident că reclamanții vor fi prejudiciați și pentru viitor prin neacordarea acestor drepturi.
Întemeiată a fost și acțiunea și față de Ministerul Economiei și Finanțelor, întrucât în raport de dispozițiile cuprinse la art.4 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, potrivit cu care angajarea cheltuielilor din buget se face în limita creditelor bugetare alocate, acordarea drepturilor către reclamanți ar rămâne fără efect și n-ar putea fi puse în aplicare dacă n-ar fi obligat să aloce fondurile necesare pentru pârâtul Ministerul Justiției. Pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor reclamanților un rol determinant îl are ca organ de sinteză și inițiator a legilor bugetare.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I și reclamanții, -, -, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în speță, dat fiind că între părți nu există raporturi de muncă, iar din interpretarea dispozițiilor Legiinr.500/2002 rezultă că plata salariaților bugetari se face în baza statului de funcțiune avizat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și de Ministerul Economiei și Finanțelor și în limita fondului de salarizare și a creditelor bugetare aprobate prin lege, iar potrivit art.14 din același act normativ nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de stat și nici angajată și efectuată din acest buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
În recursul, întemeiat pe dispozițiile art.3041pr.civ. recurenții, -, -, au criticat sentința recurată sub aspectul neacordării drepturilor solicitate începând cu data de 01.10.2000, arătând că termenul de prescripție aplicabil în speță nu a început să curgă decât din momentul pronunțării recursului în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.21/2008, iar până la momentul pronunțării respectivului recurs nu a curs și nu a început să curgă termenul de prescripție, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art.83 alin.1 lit.c din Codul muncii, art.295 alin.1 din Codul muncii și Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
În acest sens, recurenții au arătat că în condițiile în care prin lege se abrogă în mod expres un drept nu se poate susține că persoanele în cauză au fost neglijente în valorificarea drepturilor lor, iar motivul pe care se fundamentează recunoașterea drepturilor magistraților la sporul de vechime, de risc și suprasolicitare în constituie constatarea depășirii limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament către Guvern, iar culpa adoptării OG nr.83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu poate fi transferată justițiabilului.
Prin întâmpinări, recurentul intimat Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, și intimatul Ministerul Justiției și Libertăților, au solicitat respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți ca nefondat.
Prin decizia nr.1679/18.02.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de Proprietate Intelectuală a declinat competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Cauza a fost înregistrată sub nr- (1788/2009), pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Criticile formulate de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, vizând lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, vor fi înlăturate ținând seama de faptul că Ministerului Economiei și Finanțelor îi incumbă, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, obligația întocmirii proiectelor legilor bugetare anuale pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, iar în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, pârâții s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat acest recurs.
Trecând la analiza recursului formulat de recurenții-reclamanți, Curtea constată că, în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, aspect ce se desprinde din interpretarea dispozițiilor art.1, 3, 7 și 8 din Decretul nr.167/1958 și al art.283 din Codul muncii.
Nu pot fi reținute susținerile recurenților-reclamanți referitoare la faptul că dreptul material la acțiune a luat naștere la data pronunțării de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a deciziei nr.21/2008, acesta luând naștere la data publicării OG nr.83/2000, întrucât la acea dată păgubiții au cunoscut sau trebuiau să cunoască fapta cauzatoare de prejudicii.
Așa fiind reclamanții nu pot pretinde că s-au aflat în imposibilitate de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării, deoarece prin OG nr.83/2000, s-a înlăturat sporul ce face obiectul acțiunii, astfel încât în speță nu există vreo împrejurare care să ducă la înlăturarea dispozițiilor Decretului nr.167/1958.
Se reține și faptul că decizia nr.21/2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție produce efecte doar pentru viitor neavând vreo influență asupra cursului prescripției extinctive neconstituind vreo cauză de suspendare ori de întrerupere a termenului de prescripție, astfel încât considerentele primei instanțe care a făcut aplicarea dispozițiilor art.1 și art.3 din Decretul nr.167/1958, precum și cele ale art.283 din Codul muncii, sunt corecte astfel încât în consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat și acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, -, -, împotriva sentinței civile nr.595F din 17.06.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații -, Tribunalul Ialomița, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
26.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Zuluf Petronela Iulia
