Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.257/CM
Ședința publică din 12 Mai 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții reclamanți, A, A, R, G, G, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat, în C,-, -. 1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1319/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1 și "" ZONA AR, cu sediul în Port, 34, județul C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata pârâtă "" B, avocat a, în baza delegației de substituire din 6.04.2009, depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
După referatul grefierului de ședință:
Față de lipsa celorlalte părți din dosar instanța lasă cauza la a doua strigare.
După reluarea cauzei, se prezintă tot apărătorul intimatei pârâte și având cuvântul susține că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Instanța luând act de declarația părții prezente, acordă cuvântul asupra recursului de față.
Având cuvântul apărătorul intimate pârâte solicită respingerea recursului declarat de recurenții reclamanți, menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că în recursul declarat recurenții reclamanți susțin că Planul social invocat ce constituie anexă la contractul colectiv de muncă a fost completat la data de 09.01.2006 și 13.09.2006 cu câte un addendum care explica modul de calcul al salariului mediu brut precum și modalitatea de aplicare a planului social raportat la prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Mai arată că reclamanții au fost concediați în urma reorganizării activității și au beneficiat de pachetele financiare prevăzute în Planul social, iar intenția reclamanților care au semnat Planul social a fost de a nu fi cumulate, fapt ce rezultă din amendamentul încheiat la 13.09.2006 care a completat punctul 4 al Planului social, această voință fiind exprimată și în art. 50 din contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2008.
Totodată susține că recurenții reclamanții au primit indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă. Părțile nu contestă data încheierii Planului social, respectiv 21.04.2005, ce a fost încheiat cu o valabilitate începând de la data semnării până la 31 decembrie 2010 și s-a făcut în perspectiva reorganizării activității societății, în cadrul unui program de restructurare a societății considerată necesară pentru creșterea competitivității acesteia pe plan internațional și având în vedere și externalizarea unor activități.
Prin amendamentul din 09.01.2006, aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005. Prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părțile au "confirmat" faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voința lor comună a fost de a modifica indemnizațiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumul cu acestea.
Punctul 4 din Planul social a fost completat și cu prevederea că impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizația de concediere va fi suportat de acesta prin reținere din suma brută, în timp ce contribuțiile "sociale" urmau a fi suportate de angajator.
Părțile au convenit ca acest plan social să constituie anexă la contractul colectiv de muncă, însă actul fiind încheiat anterior contractului colectiv, nu putea constitui anexă la acesta.
În consecință, el nu a fost niciodată supus condiției înregistrării prevăzute de art.25 din Legea nr. 130/1996 și nu a făcut obiectul unei astfel de înregistrări, iar actele adiționale prin care s-au clarificat sau modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiției înregistrării, iar neîndeplinirea acestei condiții nu afectează valabilitatea și aplicabilitatea acestora.
Pentru aceste considerente, susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul de față este nefondat.
CURTEA:
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Reclamanții, -, vici, -, -, -, -, R, -, G, -, G, au declarat recurs la 11.02.2009 împotriva sentinței civile pronunțate de Tribunalul Constanța, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr- reclamanții au solicitat obligarea pârâtei SC SA la plata diferențelor rezultate din calcularea indemnizațiilor de concediere la valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute în contractul colectiv de muncă la data concedierii și la plata indemnizațiilor prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă. S-a solicitat de asemenea reactualizarea cu indicii de inflație a acestor sume. Reclamanții au solicitat și cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei pentru fiecare (onorariu avocat).
În motivare, reclamanții au arătat că au fost concediați în perioada anilor 2005 - 2008 ca urmare a desființării posturilor ocupate. Aceștia au arătat că nu contestă numărul de salarii compensatorii acordate cu ocazia concedierii ci nivelul salariului mediu brut avut în vedere pentru determinarea acestor salarii. În legătură cu acest aspect s-a arătat că din cuprinsul Planului social care constituie anexă la contractul colectiv de muncă, și face parte din acesta, rezultă că trebuie avut în vedere salariul mediu brut la nivel de unitate determinat în luna concedierii în timp ce pârâta a avut în vedere salariul mediu brut determinat pentru anul anterior concedierii.
În referire la al doilea capăt de cerere reclamanții au arătat că societatea nu le-a acordat numărul de salarii medii nete prevăzut de art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Reclamanții au susținut că pârâta trebuia să le acorde cumulat cele două indemnizații de concediere colectivă prevăzute în Planul social respectiv contractul colectiv de muncă.
Au mai arătat reclamanții, că obligația de a acorda cumulat cele două indemnizații rezultă din faptul că, deși adoptat ulterior, Planul social nu exclude aplicarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă. Pe de altă parte, s-a arătat că art. 50 din contractul colectiv de muncă în forma în vigoare în anii 2005 - 2007 nu prevedea aplicarea alternativă a respectivelor indemnizații de concediere, abia în anul 2008 fiind inclusă în contractul colectiv de muncă o prevedere expresă în acest sens.
În drept s-au invocat: art. 65 - 67, art. 269 (1) și (2), art. 236(4) din Codul Muncii și art. 30 și 243 din Legea nr. 130/1996.
La cerere reclamanții au anexat extrase din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, din Planul social, înscrisuri referitoare la data și motivul încetării contractului individual de muncă, copii ale unor acte de identitate și jurisprudență.
La data de 17.09.2008 reclamanții au formulat o cerere de completare a acțiunii solicitând în plus față de cererile inițiale și plata dobânzii legale pentru sumele pretinse în conformitate cu art. 1088 din Codul civil, precum și să se constate că sumele în cauză nu sunt impozabile în sensul că cererea de constatare a caracterului neimpozabil al drepturilor bănești pretinse se întemeiază pe prevederile art. 55 al.(4) lit. j din Codul fiscal.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii. În acest sens s-a arătat că Planul social invocat, care constituie anexă la contractul colectiv de muncă a fost completat la data de 09.01.2006 și 13.09.2006 cu câte un addendum care explica modul de calcul al salariului mediu brut precum și modalitatea de aplicare a planului social raportat la prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă. Pârâta a susținut că din cuprinsul acestor acte rezultă fără echivoc faptul că la stabilirea plăților compensatorii trebuie avut în vedere salariul mediu brut pe anul anterior concedierii iar nu cel din anul în curs și nici salariul fiecărui angajat. A mai arătat că oricum în anul 2005 salariul mediu brut avut în vedere era cel din 2004. Pârâta a susținut că reclamanții au fost concediați în urma reorganizării activității și că au beneficiat de pachetele financiare prevăzute în Planul social.
În legătură cu posibilitatea cumulării indemnizației de concediere prevăzută în contractul colectiv de muncă și cea prevăzută în Planul social, pârâta a arătat că intenția părților care au semnat Planul social a fost de a nu fi cumulate, ceea ce în opinia pârâtei rezultă din amendamentul încheiat la 13.09.2006 care a completat punctul 4 al Planului social, această voință fiind exprimată și în art. 50 din contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2008.
Pârâta a arătat că reclamanții au primit indemnizații de concediere mai mari decât cele prevăzute de art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Pârâta a anexat la întâmpinare extrase din Planul social și din contractele colective de muncă aplicabile.
În cauză nu s-au administrat alte probatorii decât înscrisurile depuse de părți.
Prin sentința civilă nr.1319/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții.
Analizând acțiunea formulată prin prisma susținerilor părților, probatoriului administrat și a prevederilor actelor normative incidente în cauză, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin prevederile art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul SC SA în anul 2005 s-a stabilit că la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului,"angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizațieminimăde concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net; de la 3 la 10 ani două salarii medii nete; de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete; peste 15 ani patru salarii medii nete".
La alineatul 3 și 4 al aceluiași articol, însă, se stabilește că "valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu "precum și că"prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți".
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la B cu nr. 2643/11.05.2005.
Prevederile enunțate anterior au fost preluate ulterior și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2006 (înregistrat la B cu nr. 1054/24.02.2006) și în contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2007 (înregistrat la B cu nr. 923/23.02.2007).
Aceste contracte colective de muncă au fost semnate de ca reprezentant al angajaților.
Părțile nu contestă data încheierii Planului social, respectiv 21.04.2005.
Planul social a fost încheiat cu o valabilitate începând de la data semnării până la 31 decembrie 2010. Încheierea Planului social s-a făcut în perspectiva reorganizării activității societății, în cadrul unui program de restructurare a societății considerată necesară pentru creșterea competitivității acesteia pe plan internațional și având în vedere și externalizarea unor activități.
Părțile semnatare, SC SA și au condiționat efectele acestui Plan social de încheierea contractului colectiv de muncă și au stabilit ca Planul social să constituie o anexă a acestuia.
În acest plan social, la punctul 4 s-a determinat conținutul "pachetelor financiare" constând drepturi salariale pe care angajații urmau să le primească.
Aceste drepturi au fost stabilite în funcție de vechime după cum urmează: pentru 0,5 - 5 ani vechime - 8 salarii, pentru 5-15 ani vechime - 12 salarii iar pentru mai mult de 15 ani vechime - 15 salarii. În nota care însoțește aceste prevederi se arată că termenul"salarii"înseamnă"pentru anul 2005 salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)".
Prin amendamentul din 09.01.2006, aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
În sfârșit, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părțile au "confirmat" faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voința lor comună a fost de a modifica indemnizațiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumul cu acestea.
Punctul 4 din Planul social a fost completat și cu prevederea că impozitul pe venit datorat de salariat pentru indemnizația de concediere va fi suportat de acesta prin reținere din suma brută, în timp ce contribuțiile "sociale" urmau a fi suportate de angajator.
Este adevărat că exprimarea folosită în textele enunțate anterior, atât din contractul colectiv de muncă cât și din Planul social este una defectuoasă și neclară, fapt care de altfel a impus clarificările ulterioare.
Totuși, coroborând prevederile din contractul colectiv de muncă cu prevederile din Planul social și cu prevederile legale aplicabile, rezultă voința reală a părților, singura care trebuie avută în vedere.
Astfel, în cuprinsul art. 50 al.1 din contractele colective de muncă aplicabile în anii 2005, 2006 și 2007, s-au stabilit valori minime ale indemnizației de concediere. În consecință, părțile au convenit ca în concret, în cazul unor concedieri colective, să se stabilească nivelul indemnizației de concediere.
Aceste negocieri cu privire la nivelul indemnizației de concediere rezultă, însă, că au avut loc însă în aceeași perioadă cu negocierea contractului colectiv de muncă pentru anul 2005 (așa cum rezultă din datele indicate anterior) iar faptul că aplicarea planului social a fost condiționată de încheierea contractului colectiv de muncă conduce la concluzia că acest plan social a fost negociat și semnat ca o garanție oferită de angajator angajaților, în vederea semnării contractului colectiv de muncă.
Părțile au convenit ca acest plan social să constituie anexă la contractul colectiv de muncă însă actul fiind încheiat anterior contractului colectiv, nu putea constitui anexă la acesta. Rezultă astfel că această prevedere din Planul social a constituit doar un angajament al părților de a include acest plan ca anexă în contractul colectiv de muncă. Aceasta rezultă și din formularea folosită "acest plan va constitui o anexă". Totuși, în cuprinsul art. 50 din contractul colectiv de muncă, deși se face referire la un plan social, acesta nu este individualizat (prin data încheierii) și nu se indică faptul că Planul social semnat în 21.04.2005 ar constitui anexă și parte integrantă din acest contract colectiv de muncă. Părțile nu au indicat nici un alt text din contractele colective de muncă cu un asemenea conținut.
A rezultat astfel că în mod formal, acest Plan social nu a constituit niciodată anexă la contractul colectiv de muncă.
În legătură cu aplicabilitatea sa, deși se indică faptul că este valabil de la data semnării, având în vedere că este condiționată de încheierea contractului colectiv de muncă, rezultă că Planul social s-a aplicat de la aceeași dată ca și contractul colectiv de muncă.
Având în vedere cele expuse anterior, inclusiv cu privire la data de la care devine aplicabil, acest Plan social nu poate fi considerat decât un rezultat al aplicării prevederilor art. 50 al. 3 și 4 din contractul colectiv de muncă.
El cuprindea rezultatul negocierilor dintre părți cu privire la cuantumul indemnizațiilor de concediere la care salariații aveau dreptul în conformitate cu art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă.
Faptul că negocierile au avut loc în același timp cu negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă sau anterior încheierii acestuia, dar părțile au înțeles să îl aplice în continuare și în perioada de aplicabilitate a noilor contracte colective de muncă nu schimbă natura acestui act juridic, întrucât nu există nici o prevedere legală sau contractuală care să interzică o astfel de modalitate de negociere sau aplicarea în continuare a acestei înțelegeri, dacă părțile o consideră favorabilă.
Din cele expuse anterior rezultă că Planul social nu a acordat prin stabilirea pachetelor financiare în caz de concediere noi drepturi în favoarea angajaților ci a stabilit nivelul indemnizațiilor prevăzute de art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă, în acord cu prevederile alin. 3 și 4 al aceluiași articol care impuneau negocierea acestor indemnizații, în condițiile în care alineatul 1 stabilea numai un nivel minim al indemnizației.
Ca urmare, aceste drepturi nu se pot în nici un caz cumula.
Această concluzie rezultă astfel cum s-a arătat indiferent de conținutul actelor adiționale încheiate ulterior de părți care însă confirmă această interpretare (așa cum s-a arătat, prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006, părțile au "confirmat" faptul că prin redactarea punctului 4 la Planul social voința lor comună a fost de a modifica indemnizațiile de concediere stabilite la art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă iar nu de a le cumula cu acestea).
Faptul că în Planul social s-a stabilit raportarea la salariul brut și nu la cel net nu are nici o relevanță, singura obligație a angajatorului fiind să nu stabilească indemnizația la un nivel mai mic decât cel prevăzut de art. 50 al.1 din contractul colectiv de muncă, indiferent de modul de calcul.
Având în vedere faptul că numărul salariilor stabilite în Planul social este semnificativ mai mare decât cel stabilit în contractul colectiv de muncă, apare ca evident că indemnizația de concediere stabilită în Planul social nu putea fi mai mică decât cea stabilită în contractul colectiv de muncă, chiar dacă se raportează la salariul brut, mai ales în condițiile în care cuantumul salariului brut este mai mare decât cuantumul salariului net.
În ceea ce privește raportarea la salariul mediu al anului precedent sau al anului în care are loc concedierea, trebuie avut în vedere mai întâi că și această chestiune este o problemă care ține de modul de calcul al indemnizației de concediere, supusă unei singure condiții și anume de a fi respectat nivelul minim stabilit de contractul colectiv de muncă.
În contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, exprimarea din al.1 al art. 50 este defectuoasă și nu se indică perioada pentru care se determină salariul mediu.
Întrucât alin.4 face însă trimitere la un plan social însușit de părți și unicul Plan social invocat de părți este cel din 21.04.2005, aplicabil pentru motivele expuse anterior în perioada 2005 - 2007, rezultă că raportat la acesta trebuie stabilit modul de calcul al indemnizației de concediere.
În forma inițială a Planului social, se folosește de asemenea o exprimare defectuoasă, care nu respectă rigoarea unei formulări juridice, însă rezultă totuși că pentru anul 2005 salariul mediu brut la nivel de unitate va fi determinat pe baza celor plătite în 2004.
În continuare, exprimarea din nota de la punctul 4 din Planul social referitoare la salariul mediu brut care va fi utilizat în anii următori (deci începând cu anul 2006) este lipsită de înțeles, însă Tribunalul consideră că nu este cazul a lămuri această exprimare, întrucât, astfel cum s-a arătat, prin amendamentul din 09.01.2006, aceleași părți au modificat punctul 4 din Planul social în sensul că s-a indicat în mod expres determinarea indemnizației de concediere prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății și s-a stabilit că salariul mediu brut avut în vedere va fi cel determinat pentru anul anterior celui în care se acordă indemnizația de concediere, pentru anul 2006 raportarea făcându-se la salariul mediu brut din anul 2005.
Acest amendament a fost încheiat anterior notificării măsurilor de concediere colectivă (notificare înregistrată la ITM B sub nr. 27776/30.08.2006 și la sub nr. 1752/30.08.2006).
Referitor la aplicabilitatea acestui amendament, trebuie avut în vedere că, astfel cum s-a arătat anterior, în realitate Planul social nu a constituit niciodată o anexă, cu statut de parte integrantă, din contractele colective de muncă, aceasta fiind doar o intenție neconcretizată a părților.
De asemenea, așa cum s-a arătat, acest Plan social a constituit numai un acord al părților cu privire la modul de punere în aplicare a prevederilor art. 50 din contractele colective de muncă.
În consecință, el nu a fost niciodată supus condiției înregistrării prevăzute de art.25 din Legea nr. 130/1996 și nu a făcut obiectul unei astfel de înregistrări.
În consecință, actele adiționale prin care s-au clarificat sau modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiției înregistrării, iar neîndeplinirea acestei condiții nu afectează valabilitatea și aplicabilitatea acestora.
Reclamanții nu contestă că au beneficiat de indemnizațiile de concediere stabilite în cuantumul prevăzut de planul social prin raportare la salariul brut din anul următor.
Concluzionând față de cele expuse anterior, Tribunalul consideră că pârâta a acordat reclamanților în mod corect indemnizația de concediere și că aceștia nu erau îndreptățiți și la plata altor drepturi bănești.
Ca urmare primele două capete de cerere au fost respinse.
În consecință, și restul capetelor de cerere, privind plata dobânzii legale, reactualizarea cu rata inflației și constatarea că sumele sunt neimpozabile, având caracter accesoriu au fost respinse ca nefondate.
În raport de prevederile art. 274 Cod.pr.civ. nu au putut fi acordate nici cheltuieli de judecată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
Au învederat că au fost concediați la sfârșitul anilor 2005, 2006, 2007 și în cursul anului 2008 de la SC - ar, ca urmare a desființării porturilor.
Unitatea a calculat indemnizațiile de concediere colectivă luând în calcul nivelul salariului mediu brut pe anul precedent în loc de valoarea salariului mediu brut, astfel cum era majorat la data concedierii.
Planul social - versiunea finală 21.04.2005 (a fost condiționat de încheierea contractului colectiv de muncă, iar primul act adițional este cel înregistrat sub nr.2643/11.05.2005, în care, la art.50(4) se menționează Planul social pentru prima dată. Pe de altă parte, la punctul 1 din Planul social, s-a prevăzut că el constituie o anexă la CCM și este valabil până la 31.12.2010.
În concluzie, Planul social a fost legal înregistrat prin actul adițional nr.2643/11.05.2005 la Direcția de Muncă Este întemeiat pe art.69 Codul Muncii, normă imperativă în favoarea salariaților. Planul social este menționat și în anii ulteriori la art.50(4) în actele adiționale înregistrate sub nr. 1054/2006, 923/2007 și 1090/2008, astfel constituind anexă la CCM.
Prin amendamentul din 9.01.2006, pct.4 din Planul social, a fost modificat în sensul că salariul mediu brut nu va fi cel de la data concedierii.
Amendamentul este lipsit de efecte modificatoare deoarece nu a fost înregistrat la Direcția de muncă, cu ocazia înregistrării actului adițional pe anul în curs nr.1054/24.02.2006, precum Planul social pe care intenționează să-l modifice.
Dar, chiar dacă nu ar fi fost necesară înregistrarea amendamentului, acesta este nul pentru că nu a fost semnat potrivit art.14 lit.a din Legea nr.130/1996 de consiliul de administrație al, ca reprezentant al patronatului, ci numai de președintele consiliului de administrație al, iar liberul sindical nu a prezentat o împuternicire în acest sens de la organul executiv colectiv central al sindicatului.
Art.50(2)CCM, legal înregistrat și nemodificat în termenul de prescripție, prevede în toți anii că în cazul concedierilor colective se va utiliza aceeași formulă de calcul, adică funcție de data concedierii, ca unic criteriu ce poate fi avut în vedere din analiza acestui text.
Concluzia primei instanțe, cum că, Planul social este un acord paralel și prealabil cu contractul colectiv de muncă, este ilegală și ilogică pentru că nu se pot modifica printr-un act exterior clauze CCM - art.50 - de o importanță maximă precum concedierea colectivă.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente:
Art.69(1) din Codul Muncii dispune:
"În cazul în care angajatorii intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultării cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.
În cauză s-a adoptat la data de 21.04.2005 un Plan social care reprezintă un acord al părților cu privire la modul de punere în aplicare a prevederilor art.50 din contractele colective de muncă.
În aceste condiții el nu este supus condiției înregistrării prev. de art.25 din Legea nr.130/1996.
Drept urmare, nici actele adiționale prin care s-au clarificat ori s-au modificat prevederi ale acestuia nu erau la rândul lor supuse condiției înregistrării, iar neîndeplinirea acestor condiții nu afectează valabilitatea și aplicabilitatea acestora.
Încheierea Planului social s-a făcut în perspectiva reorganizării societății, iar efectele acestuia au fost condiționate de încheierea contractului colectiv de muncă.
Prin amendamentul din 9.01.2006 părțile semnatare au modificat pct.4 din planul social, în sensul că indemnizația de concediere urma să se calculeze prin raportare la salariul mediu brut la nivelul societății, respectiv la cel din anul 2005 pentru concedierile din 2006.
Critica referitoare la necesitatea amendamentului din perspectiva disp. art.14 lit.a din Legea nr.130/1996 nu poate fi primită întrucât acesta cuprinde prevederi referitoare la părțile contractului colectiv de muncă, iar în referire la "patronat la nivel de unitate", se arată că "acesta este reprezentat de organul de conducere stabilit prin lege, statut ori regulamentul de funcționare", nefiind probat că președintele consiliului de administrație nu ar avea calitatea de organ de conducere.
Cât privește lipsa împuternicirii liderului sindicat trebuie arătat că art.69 din Codul Muncii instituie obligația generală de consultare în cazul concedierilor colective, obligație care a fost respectată nefiind impusă cerința vreunui mandat special în acest scop.
La 13.09.2006 s-a încheiat un nou amendament prin care s- prevăzut că redactarea punctului 4 este voința comună a semnatarilor în privința calculării indemnizației de concediere prev. de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă și nu de a se cumula cele două indemnizații.
De altfel, din analiza dispozițiilor cuprinse în art.50(3) care s-au menținut în aceeași formă în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008, se arată în mod expres că "valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu.
art.50 alin.3 și 4 s-a făcut prin Planul social.
Trebuie de asemenea arătat că la baza deciziilor de concediere pentru fiecare dintre reclamanți au fost menționate prevederile Planului social (art.6), iar aceste decizii de concediere nu au fost contestate de nici unul dintre reclamanți.
În mod corect a statuat Tribunalul Constanța că intimata pârâtă a acordat indemnizația de concediere prin raportare la planul social și că nu se justifică acordarea cumulată a pachetelor financiare prevăzute de art.50 din contractul colectiv de muncă și prin planul social.
Nu trebuie omis nici faptul că indemnizațiile de concediere în modalitatea în care au fost concretizate în planul social, în lumina art.50 din contractul colectiv de muncă, sunt superioare din punct de vedere al cuantumului, precum și faptul că acestea au fost achitate cu ocazia concedierii, aspect consemnat și în deciziile de concediere și necontestat de către fiecare din reclamanți.
Iată deci că, în mod just concluzionat Tribunalul Constanța, că Planul social nu poate fi considerat decât un rezultat al aplicării prevederilor art.50 alin.3 și 4 din contractul colectiv de muncă, el cuprinzând rezultatul negocierilor dintre părți cu privire la cuantumul indemnizațiilor de concediere la care salariații aveau dreptul în conformitate cu art.50(1) din și chiar dacă mențiunile din contractele colective de muncă pe anii 2005, 20006, 2007 sunt oarecum defectuoase, ele au fost explicitate atât prin Planul social, cât și prin amendamentele acestuia din 9.01.2006 respectiv 13.09.2006.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, în baza art.312 Cod pr.civilă, însușindu-și în totalitate considerentele sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenții reclamanți, A, A, R, G, G, toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat, în C,-, -. 1, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1319/14.11.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte "" - GRUP B, cu sediul în Calea nr. 239, sector 1 și "" ZONA AR, cu sediul în Port, 34, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond: /
Red.dec.Jud.-/15.05.2009
Tehnored.gref.RD/2ex./19.05.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman
