Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 26/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ nr. 26/
Ședința publică din 29 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Anica Ioan Adrian Gerandin
ASISTENT JUDICIAR - -
ASISTENT JUDICIAR
GREFIER A
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanții -, cu domiciliul ales în G,- și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,- și TRIBUNALUL G, cu sediul în G,-, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 29 octombrie 2008.
CURTEA
Asupra procesului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea formulată, reclamanții și au chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Galați pentru a se constata discriminarea lor cauzată de prevederile nr.146/19.12.2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 în raport de art. 2 lit.e pct. 1 și ale art. 27 OG137/2000 republicată și să se anuleze situația creată prin discriminare și prin acordarea unei despăgubiri echivalentă cu sumele reprezentând primele de concediu, pe anii 2003 - 2006 inclusiv, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că au calitatea de asistenți judiciari la Tribunalul Galați.
Prin Ordonanță de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 fost reglementata modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Reclamanții, asistenți judiciari, au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român, în principal dar și de Ministerul Justiției- în raport cu toate categoriile sociale din sectorul public, inclusiv în raport cu personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete.
Reclamantele consideră că prin acest act normativ s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care prevăd că"Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: economiceîn special dreptulla un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare".
Prin aceste dispoziții se aplică un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecătorii din cadrul puterii judecătorești, el nefiind justificat în mod obiectiv de unscop legitimiar metoda de atingere a acestuia este inadecvată.
Justificarea acestei măsuri, respectiv îmbunătățirea salarizării personalului bugetar și a persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică, este subiectivă și arbitrară dacă se are în vedere excluderea majorității salariaților ce fac parte din sistemul judiciar cu prilejul acordării majorărilor salariale, iar scopul urmărit prin adoptarea acestor acte normative nu este legitim din moment ce drepturile salariale ale tuturor magistraților sunt reglementate prin aceleași dispoziții legale.
de atingere a scopului urmărit prin acordarea majorărilor salariale în mod selectiv este și ea inadecvată întrucât se ajunge la o diferențiere nejustificată între magistrați, respectiv între reclamante, și ceilalți bugetari.
Reclamantele au invocat totodată și practica Curții Constituționale, care în considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a reținut jurisprudența îndelungată a Curții Europene a Drepturilor Omului (cazul Marks contra Belgiei, 1979) ce statuează că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoage, fără o justificare obiectivă și rezonabilă",iar prin Decizia nr. 1/08.02.1994 a stabilit că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice."
Tot astfel, prin Decizia nr. 135/05.11.1996 Curtea Constituțională a reținut că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Mai mult decât atât, prin adoptarea nr.OG 10/31.01.2007, pentru anul 2007, s-au aplicat numai în favoarea unei minorități din cadrul puterii judecătorești dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independența, eficiența și rolul judecătorilor, care prevede că "remunerarea judecătorilor trebuie garantată prin lege" și "trebuie să fie corespunzătoare demnității profesiei și ar trebui să reprezinte o compensare suficientă pentru povara de responsabilități".
De asemenea, Carta europeană privind statutul judecătorilor, aprobată în totalitate de și obligatorie pentru România, conține o recunoaștere importantă, pragmatică și realistă a rolului unei remunerări corespunzătoare, fiind esențial să se elaboreze prevederi legale specifice, care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să se asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.
Faptul ca legiuitorul s-a SA textul art. 41 ind 1, in condițiile in care dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, ale art. 37 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 21 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor referitoare la acordarea primei respective din alte acte normative privind salarizarea unor categorii de personal, au fost SUSPENDATE, este încă o dovadă în plus că discriminarea a existat și se perpetuează și în prezent, până la înlăturarea ei prin obligarea pârâților la aceste prime de concediu.
Mai mult decât atât, o dovada în plus a faptului că au vocație la acest drept prevăzut de nr.OUG 146 din 19 decembrie 2007, este faptul că prin art 24 ind. 1 din OUG27/2006 s-a reintrodus aceasta prima de concediu.
Au mai învederat totodată faptul ca în speță nu a intervenit prescripția In drept și-au întemeiat cererea pe prevederile OG 137/2000 privind discriminarea, cu precădere pe art. 1 alin 2 litera e pct. I si pe prevederile Constituiei României, ce reglementează egalitatea in drepturi, egalitatea de tratament si nediscriminarea.
In baza art 21 alin. 3 din OUG137/2000, au solicitat citarea (pentru opozabilitate) Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul in B, nr.1-3, sector 1.
Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii susținând că temeiul de drept în baza căruia reclamantele și-au formulat acțiunea - art.1 alin.2 și art. 27 din OUG nr. 137 au fost declarate neconstituționale prin decizia din 3 iulie 2008 Curții Constituționale,în măsura în care sunt interpretate în sensul arătat de către reclamanți.
Cât privește nr.OUG 146/2007, potrivit art. 1 aceasta reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecări în concediul de odihnă în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative de salarizare pe perioada 2001 - 2006 și cuprinde funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular, precum și alte categorii de persoane care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Acest text nu are în vedere și magistrații.
Cum OUG nr.177/2002, legea de salarizare a judecătorilor și procurorilor nu a mai prevăzut pentru magistrați beneficiul acordării primei de concediu începând cu 01.01.2003, nr.OUG 146/2007 nu creat o situație discriminatorie magistraților ci doar a sistematizat categoriile beneficiare ale dreptului la prima de concediu prin raportare la perioada stabilită prin legile de salarizare ale fiecărei categorii profesionale.
Având în vedere aceste considerente, pârâtul a solicitat respingerea acțiuni.
Acțiunea de față nu poate fi admisă.
Reclamantele și-au întemeiat cererea pe prevederile nr.OG137/2000 privind discriminarea, cu precădere pe art.1 alin.2 lit.
Însă prin deciziile nr. 818, 819, 820/2008 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 și 27 ale nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Curtea Constituțională în decizia nr. 819/2008 a mai statuat că instanțele judecătorești nu au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală ci aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea lor subiectivă.
Or prin cererea de față reclamantele au solicitat să se constate discriminarea cauzată de nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 care nu a inclus sub efectul ei și categoria magistraților deși, și acestora li se suspendase primele de vacanță pe anii 2001 - 2006.
Potrivit art. 329 alin.3 deciziile în interesul legii date de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii.
În consecință, față de faptul că, a pronunțat mai multe decizii ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art.1,2, 27 din nr.OG 137/2000, Curtea de Apel nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară acestora.
De altfel, prin Decizia 93/2000 Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art.329 Cod procedură civilă scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe toată țara.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene (cauza Beian contra României) rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii în scopul de a evita insecuritatea juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele -, cu domiciliul ales în G,- în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,- și TRIBUNALUL G, cu sediul în G,-.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 Octombrie 2008.
Președinte Judecător
Grefier,
a
: /28.11.2008
: DC/7 ex/28.11.2008
OPINIA SEPARATĂ,
a asistenților judiciari - și -, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtelor să plătească reclamantelor primele de vacanță pentru anii 2005 și 2006.
Reclamantele și - sunt asistenți judiciari, în funcție de peste 8 ani.
Potrivit prevederilor art.411, alin. l, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost modificată și completată prin nr.OG83/2000 - " magistrații și celelalte categorii de personal salarizat la baza prezentei legi au dreptul, pe lângă îndemnizația de concediu, la o primă egală cu îndemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat ". Acest drept prevăzut lege, nu le-a fost acordat la efectuarea concediilor de odihnă pe anii 2003 - 2006, întrucât prin legi succesive a fost suspendată aplicarea dispoziției susmenționate, învederându-se prevederile art.3 alin.2 din OUG nr.33/2001, art.12, alin.4 din Legea nr. 743/2001, art.10, alin.3 din Legea nr.631/2002 și art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003.
Apreciem că măsura suspendării plății primei de concediu contravine prevederilor art. 38 și 49 din Constituția României, atâta timp cât salariații au dreptul la măsuri de protecție socială ce privesc sănătatea acestora, considerente pentru caredrepturile acordate de lege nu pot fi restrânse, iar potrivit art. 18 din Codul Muncii în vigoare la data suspendării, " drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu ".
Între reclamante și celelalte categorii profesionale din cadrul sistemului justiției inclusiv asimilați care au primit aceste prime de concediu, nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece toți îndeplinesc o funcție similară, cu atribuții similare.
Astfel, având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratate diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru asistenții judiciari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu categoriile de personal din sistemul justiției care au primit aceste drepturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Precizăm că prevederile Codului Muncii le sunt incidente si reclamantelor în conformitate cu art. 1 alin. 2 coroborat cu art. 295 alin. 2 din acesta.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul "egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similara dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului),nu și în sporurile si a celorlalte adaosuri salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cutotul speciale și specifice de acordare.
Prin urmare, existența discriminării directe a asistenților judiciari reclamanți, rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 dinDeclarația Universală a DrepturilorOmului(care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 dinPactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 dinConvenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție(care interzic discriminările); art. 4 dinCarta socială europeană revizuită(ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 dinConstituție(care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața egii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
De asemenea, potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
În conformitate cu art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte,iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care legislația internă conține dispoziții mai favorabile.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Arătăm că reclamantelor - fiind asistenți judiciari - nu le este incidentă Decizia nr. XXIII pronunțată în dosarul nr.31/2005 al Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mai mult, otrivit p. prevederilor art. 18 din Codul Muncii în vigoare la data suspendării, " drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu ", prevederi reiterate și de Legea nr.53/2003 - respectiv Codul muncii în vigoare.
În concluzie, prin neacordarea acestui drept, asistenții judiciari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului, fapt pentru care apreciem că acțiunea reclamantelor ar trebui admisă în parte, respectiv pârâții să fie obligați la plata primelor de vacantă pentru anii 2005 și 2006.
Cu privire la drepturile aferente perioadei 2001-2004, apreciem că potrivit disp. art. 3 din DL 158/1967, sunt prescrise și ar trebui respinse în acest sens.
Asistent judiciar Asistent judiciar
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Anica Ioan Adrian Gerandin
