Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2600/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2039/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2600/
Ședința din ședința publică de la 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Amelia Farmathy
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, -, A, A, C-, C-, -, () -, -, A, )., -, - împotriva sentinței civile nr.210/31.10.2008 pronunțate de Curtea de Apel București -Secția aVII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și expert CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 13.04.2009. De asemenea, că intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 16.04.2009, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.210/31.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, (), a, a, a, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul București și chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării si a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, ca rămasă fără obiect.
În considerente a reținut că dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, pe care sunt întemeiate pretențiile reclamanților, au fost declarate neconstituționale, astfel cum rezultă din Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008.
Or, în speță, prin admiterea acțiunii, instanța de judecată ar ajunge în situația să prevadă o altă modalitate de stabilire a salariului decât cea prevăzută de lege, ceea ce este în contradicție cu Decizia Curții Constituționale mai sus amintită.
Curtea Constituțională a reținut că art.1 din OG nr.137/2000 "nu instituie privilegii sau discriminării între cetățeni, nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, tratamentul egal impunându-se doar pentru cetățeni aflați în situații identice."
Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale OG nr.137/2000 și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative implicabile în cauzele deduse judecății.
Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se deprinde înțelesul instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Constatând că prevederile legale ce constituie temeiul de drept pe care reclamanții și-au întemeiat acțiunea au fost declarate neconstituționale, prin decizia mai sus amintită și având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei nr.818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008, urmează a se respinge, ca neîntemeiată acțiunea formulată de aceștia.
A respins acțiunea ca neîntemeiata și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca rămasă fără obiect.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenții, (), a, a, a, înregistrate pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
În susținerea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că admiterea acțiunii ar conduce la o altă modalitate de stabilire a salariului reclamanților decât cea prevăzută de lege, aspect în contradicție cu decizia Curții Constituționale nr. 818 din 03.07.2008.
Prin decizia Curții Constituționale s-a statuat că prevederile art. 1, art. alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din conținutul acestora se desprinde înțelesul că instanțele judecată au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judecătorească sau prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea dispozițiilor ale considerate discriminatorii.
În speță, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile HG nr. 83/2000, nr.OUG 2/2000, nr.OUG 177/2002, nr.OG 9/2005 și Legii nr. 27/2000, care prevăd, în esență, că indemnizațiile pentru magistrați salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință prevăzută lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum.
Ca atare, reclamanți se află în situația anulării unor prevederi legale și înlocuirea a acestora cu alte norme de aplicare generală sau instituite prin le normative inaplicabile în cauzele deduse judecății, cum în mod eronat reține în motivarea instanței de fond.
Dimpotrivă, problema dedusă judecății este cea a neaplicării actelor normative conform cărora indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică.
Împrejurarea că OUG nr.27/2006 și OG nr.8/2007 stabilesc o valoare de referință sectorială diferită de cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, este în vădită contradicție cu prevederile constituționale ale Legii nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor și care prevede în mod expres că drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege (art. 74 alin. 2).
asemenea prevederi, în totala contradicție cu dispozițiile legale menționate, prin instituirea altor valori de referință sectorială decât acele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică și în afara cazurilor expres prevăzute de Legea nr. 303/2004, precum și într-un total dezacord cu prevederile Constituției, dispozițiile OUG nr. 27/2006 și OG nr. 8/2007 demonstrează un pronunțat caracter discriminatoriu, aspect care trebuia constatat și de către instanța de fond.
Recurenți au în vedere și faptul că decizia Curții Constituționale nu trebuie interpretată în sensul instituirii unei restricții pentru instanțele de judecată a se pronunța în astfel de cauze, conform art. 3 din Codul civil în care se arată "Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu vede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate".
Într-adevăr, instanța de judecată nu va putea să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, înlocuindu-le cu norme create pe cale judecătorească, dar va putea să constate că prevederile unor acte normative cu putere de lege au fost încălcate și, cale de consecință, neaplicate ca efect al unei conduite abuzive, indiferente de la cine ar proveni aceasta și ca atare, să oblige la respectarea și intrarea în legalitate.
De asemenea, faptul că prin decizia Curții Constituționale nr. 818 din iulie 2008, fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor 11, art. 2 alin. 3 și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, nu prezintă relevanță în raport de dispozițiile art. 4 și art. 16 din Constituția României care consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și a discriminării iar, în raport de art. 20 din legea fundamentală, art. 23 din rația Universală a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, se statuează că tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală. aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană Drepturilor Omului care reglementează interzicerea discriminării.
Astfel, potrivit art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale intitulat: "Interzicerea discriminării", exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special pe sex, rasă, culoare, limbă, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, Având în vedere că România este încă din 1993 membră cu drepturi a Consiliului Europei și în anul următor a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și alte unsprezece Protocoale Naționale, iar în anul 2000 l-a semnat pe cel de-al doisprezecelea, aceste documente intră în sfera dispozițiilor din dreptul intern, iar drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar actualmente fiind stat membru al Uniunii Europene, caz neconcordanță cu legislația internă acestea au prioritate.
În consecință, Convenția Europeană a Drepturilor Omului a dobândit aplicabilitate directă în dreptul intern și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este punctul de referință, fiind necesar să se asigure o promovare a mecanismelor Convenției, întrucât cea mai bună formulă pentru promovarea și salvgardarea drepturilor fundamentale internațională s-a dovedit a fi aceea care a fost concepută de către autorii Convenției, preocupați de pluralism și democrație.
Prin urmare protecția unor drepturi fundamentale este mai presus, în cadrul unei societăți democratice, de particularisme și interese.
Recurenții solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimatii Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii au formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Din inscrisurile administrate in cauza, Curtea constata ca reclamanții îndeplinesc funcția de procurori, personal auxiliar de specialitate si conex acestuia in Parchetul de pe langa Inalta curte de Casatie si Justitie si au sesizat instanta cu pretentiile acestora reprezentand diferentele de salariu, calculate pe baza valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege pentru functiile de demnitate publica si a coeficientilor de multipl prevazuti de lege, corectate prin adaos in raport cu evolutia preturilor de consum, in conditiile stabilite de lege, pentru determinarea si corectia valorii de referinta sectoriala prevazuta de lege pentru functiile de demnitate publica, pentru perioada 1.05.2005-31.12.2007, in raport cu perioada efectiv lucrata.
Reclamantii au invocat faptul ca valoarea de referinta sectoriala stabilita de legile speciale de salarizare ale magistratilor si personalului auxiliar este diferita de cea prevazuta de alte acte normative pentru functiile de demnitate publica si prin aceasta se incalca principiul echilibrului puterilor in stat si se creaza o discriminare intre acestea.
Desi recurentii critica hotararea instantei de fond pe aspectul motivarii acesteia, aratand ca nu au invocat discriminarea, ci si-au intemeiat actiunea pe alte dispozitii legale, in chiar motivarea actiunii introductive de instanta reclamantii recurenti au aratat ca stailirea unei valori de referinta sectoriala diferita de cea prevazuta de alte acte normative pentru functiile de demnitate publica, se incalca principiul echilibrului puterilor in stat si se creaza o discriminare intre acestea, incalcandu-se prevederile OG 137/2000(fila 9 dosar fond). Mai mult, din motivarea recursului, Curtea retine ca reclamantii invoca, de asemenea, o discriminare fata de functiile de demnitate publica alese si numite in cadrul autoritatii legislative si executive. Deci, in conditiile in care legile succesive aplicabile magistratilor si personalului auxiliar de specialitate, prevad o alta aloare de referinta sectoriala de cea prevazuta de legile speciale aplicabile altor functionari publici, cauza pretentiilor reclamantilor este discriminarea, deoarece elementul salarial invocat este stabilit diferit si prin legi speciale distincte aplicabile diferitelor categorii de salariati.
În ceea ce privește existența unei discriminări între reclamanți și categoriile de demnitari din cadrul puterii legislative si executive, Curtea reține următoarele:
Conform art 2 din OG nr 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale si cultural în orice alte domenii ale vieții publice".
Din analiza textului rezultă că pentru a exista discriminarea se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege.
Or, valoarea de referinta sectoriala sau diferenta dintre diferitele vaolori de referinta sectoriala prevazute de legislatie pentru categorii diferite de functionari sau salariati nu constituie un drept fundamental al omului în nici o reglementare națională sau internațională și nu trebuie confundat cu dreptul la o remunerație rezonabilă în raport de valoarea muncii depuse. În condițiile în care procurorii si personalul auxiliar de specialitate nu desfășoară activitățile si atributiile functiilor de demnitate publica nu pot pretinde în mod fundamentat că depun o muncă egală cu cei care îndeplinesc și aceste sarcini oricum diferite față de cei care nu le au stabilite în fișa postului, nu se poate discuta despre excludere bazată pe vreunul din criteriile menționate mai sus.
Legiuitorul a înțeles să stabileasca valori de referinta sectoriala diferite, tocmai pentru ca atributiile si activitatea în discuție este diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de magistrati sau de personalul auxiliar.
De asemenea, dispozițiile legale care stabilesc aceste valori sectoriale diferite nu contravin art.6 al.2 din Codul Muncii, invocat de recurentii-reclamanți, dispoziție care consacră principiul potrivit căruia pentru muncă egală toți salariații sunt retribuiți în mod egal, întrucât față de specificul muncii diferit și de atribuțiile diferite cele două categorii de personal nu se află în aceeași situație.
Or, în aceste condiții orice discuție despre situații analoage sau comparabile ori despre existența unei discriminări salariale depășește limitele rezonabilului, cu atât mai mult cu cât pretenția concretă a recurentilor-reclamanți constă în solicitarea de a li se acorda un drept pentru simplul considerent ca legea îl prevede pentru alte categorii profesionale deși, pentru a exista discriminare în relațiile de muncă se cere ca scopul urmărit sau efectul produs să fie acela de a restrânge, a înlătura folosința sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de lege, nici un drept fundamental al reclamanților nefiind restrâns sau înlăturat prin textele de lege considerate discriminatorii.
În plus, recurentii-reclamanți nu aratacriteriul sau criteriile prevazutede lege si care au avut ca scop sau efect neacordarea, restrangerea ori înlaturarea recunoasterii folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute în legislatia muncii.
Cu alte cuvinte, recurentii-reclamanți nu arată care sunt acele criterii de discriminare directă sau indirectă pe care s-au întemeiat faptele si actele care au avut ca scop sau ca efect discriminarea lor.
În raport de toate aceste considerente, singura concluzie pertinentă și rezonabilă este aceea că pretenția acestora de a li se acorda o valoare de referinta sectoriala neprevăzuta de lege în ceea ce-i privește, pe motiv că legea este discriminatorie, în lipsa arătării criteriilor de discriminare, este lipsită de orice fundament legal, iar prin neacordarea acestuia reclamanților nu s-a încălcat principiul salarizarii egale pentru o muncă de valoare egală consacrat de art 23 pct 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art 4 pct 3 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată de România prin Legea nr 74/1999 " Dreptul la o salarizare echitabilă".
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, recursul declarate de către recurenții-reclamanți, )., A, -, C-, -, -, -, C-, A, -, -, A, împotriva sentinței civile nr.210 din data de 30.01.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, TRIBUNALUL BUCUREȘTI ȘI CHEMAT ÎN GARANȚIE MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, EXPERT CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./24.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Amelia Farmathy
