Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2729/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1619/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2729R
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenții:, -, (), G, -, -, -, -, -, -, -, -, (), -, -, G -, -, () -, -, -, -, -, -, -, -, Carla -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, () ta, -, -, - -, împotriva sentinței civile nr.7728 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: Curtea de Conturi a României, intimat Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect drepturi bănești contravaloarea primelor de concediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns cu recurenții prin avocat, ce substituie avocatul ales, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă avocat, legitimată cu CI în fața instanței, ce depune o împuternicire în format netipizat.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a II-a strigare pentru a se depune de către avocatul, împuternicire avocațială.
La a II-a strigare se prezintă recurenții prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.44735/27.04.2009, lipsind intimații.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurenților cuvântul în susținerea recursului.
Recurenții, prin avocat, pun concluzii de admitere a recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție. Depune la dosar concluzii scrise. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7728 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost dmisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de pârâta Curtea de Conturi a României, și a fost respinsă, în consecință, cererea de chemare în garanție, a fost respinsă, excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 2001-2004 și a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, -, (), G, -, -, -, -, -, -, -, -, (), -, -, G -, -, () -, -, -, -, -, -, -, -, Carla -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, () ta, -, -, - -, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a retinut, in privinta exceptiei prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile reclamanților aferente perioadei 2001-2005, ca potrivit rt.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege." Potrivit art.3 al aceluiași act normativ, termenul general de prescripție este de 3 ani.
Potrivit prevederilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de Ia data nașterii dreptului Ia acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților către angajator.
Potrivit alin.2 al aceluiași text, în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin.1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune astfel ca in raport de suspendarea plații primelor de vacanta cuvenite funcționarilor publici până la data de 31.12.2006 prin art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001, art.12 alin.4 din Legea nr.743/2001, art. 10 alin.3 din Legea nr.631/2002, art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003, art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004, art.5 alin.1 din Legea nr.380/2005 privind bugetele de stat anuale, efectul acestor dispoziții fiind doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamanților, dreptul la acțiune al reclamanților a început sa curgă de la data încetării suspendării plații drepturilor bănești cuvenite acestei categorii de personal, respectiv 31.12.2006, astfel încât acest termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune nu era împlinit la data formulării cererii de chemare in judecata, respectiv 25.04.2008.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții dețin funcția controlori financiari în cadrul Curții de Conturi a României - Autoritatea de Audit.
Art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, dispune că: "Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat."
Reclamanții din prezentul dosar fac parte din personalul contractual din sectorul bugetar, raporturile de munca ale acestora cu pârâta fiind stabilite pe baza contractelor individuale de muncă, aceștia neavând calitatea de funcționari publici, nici în temeiul acestui act normativ și nici calitatea de funcționari publici cu statut special în baza actelor normative ce reglementează raporturile de muncă ale controlorilor financiari.
Funcția de controlor financiar, așa cum rezultă din dispozițiile anexei nr.2 la Legea nr.50/1995 privind salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, este o funcție de execuție de specialitate a acestei instituții și care nu se regăsește în anexa la Legea nr.188/1999, republicată, cuprinzând lista funcțiilor publice.
Legea nr.188/1999 reglementează statutul unei singure categorii de salariați bugetari cea a funcționarilor publici - la art.1 alin.1 din acest act normativ legiuitorul inserând o dispoziție cu caracter special în care se precizează in mod expres că prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu.
Textul art.35 alin.2 identifică drept titular al dreptului la prima de concediu pe funcționarul public.
Prin urmare, acordarea acestui drept salarial suplimentar este condiționată de calitatea de funcționar public, obținută în condițiile legii și nu de locul de muncă - autoritate administrativă autonomă sau orice altă instituție sau autoritate publică centrală și locală, ceilalți angajați din cadrul acestor autorități care nu au calitatea de funcționar public putând beneficia de dreptul la prima de concediu numai în măsura în care acest drept le-a fost conferit anume în baza unor reglementări legale speciale proprii.
Or, din această perspectivă se reține că în perioada 2001 - 2007 drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite de nr.OUG160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, aprobată prin Legea nr.711/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.233/2006, nr.OG27/2007, aprobată prin Legea nr.219/2007, nr.OG14/2008, neexistând vreun text de lege în cuprinsul acestor acte normative care să prevadă dreptul controlorilor financiari la acordarea primei de concediu ci doar dreptul la concediul de odihnă plătit care a fost reglementat prin mai multe acte normative cu caracter special.
În acest context, în cauză nu sunt incidente nici prevederile nr.OUG146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, întrucât controlorii financiari nu intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile acestei ordonanțe de urgență: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, deoarece, pe de o parte, reclamanții nu sunt funcționari publici, iar, pe de altă parte, în actele normative specifice de salarizare nu a existat nici o dispoziție legală care să le recunoască calitatea de beneficiari ai acestui drept salarial și care să fi fost suspendat în perioada 2001-2006.
În ceea ce privește discriminarea controlorilor financiari prin neacordarea acestor drepturi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitatea sa de expert în materie și instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminare pe teritoriul României, a hotărât în mod unitar în practica sa faptul că neacordarea primei de concediu controlorilor financiari față de alte categorii de salariați bugetari, nu constituie o faptă de discriminare conform art.2 coroborat cu art.1 alin.3 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată deoarece statutul, drepturile, obligațiile, raporturile de muncă ale controlorilor financiari si ale funcționarilor publici diferă semnificativ între ele, prin urmare nu există o situație analogă în sensul invocat de reclamanți, în situația în care s-ar considera că situațiile ar fi analoage, legile speciale privind statutul specific al diferitelor categorii de personal bugetar ar deveni caduce.
Mai mult, existența unei discriminări salariale transpuse prin lege imputabilă legiuitorului nu mai poate fi solicitată a fi constatată de instanțele judecătorești în temeiul prevederilor art.27 alin.1 raportate la art.2 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, față de admiterea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate prin decizia nr.820/2008 din 03.07.2008, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, decizie prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Or, după acest moment, art.2 alin.3 din ordonanță ce caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, nu mai poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituție, întrucât, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin.1, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, astfel cum s-a reținut în decizia Curții Constituționale.
În consecință, s-a constatat că este de competența Curții Constituționale în cadrul Controlului constituționalității prevăzut de art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale să se pronunțe cu privire la existența unor situații discriminatorii instituite prin lege, ceea ce reclamanții nu au solicitat, nefiind în discuție aplicarea discriminatorie a unor prevederi legale ci caracterul discriminatoriu al acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, -, (), G, -, -, -, -, -, -, -, -, (), -, -, G -, -, () -, -, -, -, -, -, -, -, Carla -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, () ta, -, -, - -, solicitand modificarea in parte a sentintei atacate in sensul admiterii actiunii si a cererii de chemare in garantie.
În motivare, recurenții arata ca otărârea instanței este netemeinica si pronunțata cu aplicarea greșita a dispozițiilor legale in materie. Precizeaza recurentii ca sunt salariați ai Curții de Conturi a României, ocupând funcția de controlori financiari, respectiv, directori de direcții si sefi servicii in cadrul Autorității de audit a Curții de Conturi a României, Direcția Structurale, Direcția Sapard si Direcția. Potrivit dispozitiilor legale, recurentii sunt asimilați in privința salarizării funcțiilor de demnitate publica ( G.nr. 160/2000, raportat la Legea nr. 154/1998, Anexa III si la OG nr. 10/2008).
Prin urmare, arata recurentii ca dispozițiile privind prima de concediu reglementata de art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 le sunt aplicabile.
Aceeași interpretare rezulta si din dispozițiile G.nr. 160/2000 aprobate prin Legea nr. 711/2001 raportata la Legea nr. 154/1998 Anexa III si coroborate cu prevederile OUG22/2005, aprobate cu prin Legea nr. 200/2005.
Prin art. 1 alin.1 din capitolul I "Dispoziții generale" al Legii nr. 188/1999 se prevede ca "prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor dintre funcționarii publici si de stat sau administrația publica locala prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile si instituțiile publice centrale si locale", legiuitorul a stabilit sfera generala de aplicare a Legii nr. 188/1999. Insa in ultimul capitol "Dispoziții finale si tranzitorii", legiuitorul a făcut precizarea ca prevedrile acestei legi se aplica corespunzător si autorităților administrative autonome(art. 114).
Din interpretarea textelor de lege mai sus menționate, rezulta, in opinia recurentilor, ca dispozițiile acestei legi se aplica funcționarilor publici din cadrul aparatului administrativ si al instituțiilor publice si locale, dar si autorităților administrative autonome, adică personalului ce isi desfășoară activitatea in cadrul acestora.
In cazul controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi, aceasta interpretarea se justifica cu atat mai mult cu cat acestora le sunt aplicabile incompatibilitatile referitoare la funcționarii publici.
Mai mult, in preambulul nr.OUG 146/2007 pentru aprobarea plații primelor de concediu de odihna suspendate in perioada 2001-2006 sunt enumerate o serie de acte normative prin care era stabilita acordarea primei de concediu pentru diverse categorii de personal din cadrul sectorului bugetar. Printre aceste acte normative este amintita si Legea nr. 50/1996 (inca in vigoare la acea data), or, personalul Curții de Conturi era salarizat si in conformitate cu Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica in perioada 1998-2000, care completează Legea nr. 50/1995.
Curtea de Conturi aplica in mod discriminatoriu dispozițiile legale, refuzând acordarea primei de vacanta, situație evidențiata si de faptul ca in alte zone ale tarii Curtea de Conturi a Romaniei acorda prima de vacanta controlorilor financiari ce isi desfășoară activitatea in cadrul camerelor din provincie.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile invocate, ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Recurentii au calitatea de salariați ai Curții de Conturi a României, ocupând funcția de controlori financiari, respectiv, directori de direcții si sefi servicii in cadrul Autorității de Audit a Curții de Conturi a României, Direcția Structurale, Direcția Sapard si Direcția.
Dispozitiile legale care reglementeaza sistemul de salarizare a personalului Curtii de Conturi nu prevad dreptul salariatilor la plata unei prime de vacanta, dupa cum in mod corect a retinut si prima instanta.
Recurentilor nu le pot fi aplicabile dispozitiile legii nr. 188/1999 privind statutul functionarului public, deoarece acestia nu au calitatea de functionari publici, conditie esentiala pentru a beneficia de drepturile reglementate de acest act normativ.
Curtea apreciaza nefondat argumentul recurentilor in sensul ca domeniul de aplicare a Legii nr. 188/1999 nu trebuie limitat numai la institutiile prevazute de art. 1 din aceasta lege, ci si la alte autoritati administrative autonome, fata de prevederile art. 114, intrucat scopul legii de a reglementa raporturile de serviciu ale functionarilor publici rezulta cu claritate din cuprinsul legii. Astfel, alaturi de articolul 1, trebuie avute in vedere si celelalte dispozitii ale legii nr. 188/1999 care au ca punct central functia publica si functionarul public, reglementand principiile functiei publice, clasificarea si structurarea pe grade profesionale a functiiilor publice, categoriile de functionari, statutul acestora, respectiv drepturile si indatoririle, perfectionare, recrutarea, numirea, modificarea, suspendarea si incetarea raportului de serviciu, raspunderea functionarilor publici.
Prevederea art. 114 din lege trebuie suspusa unei interpretari sistematice, rolul sau fiind de a preciza inca o data faptul ca legea nr. 118/1999 se aplica si functionarilor publici din autoritatile administrative autonome, ceea ce este stipulat si in alte texte ale legii, inclusiv in art. 1 si art. 2 alin 5.
Totodata, in mod corect prima instanta a retinut ca recurentii nu se incadreaza in prevederile OUG nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, deoarece acestia nu fac parte din categoriile de salariati avute in vedere de legiuitor la adoptarea OUG nr. 146/2007.
Referirea recurentilor la dispozitiile legii nr. 50/1996 nu este relevanta deoarece, cf. anexei 10 pct. 10 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, se abroga prevederile referitoare la Curtea de Conturi din art. 52 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești si prevederile referitoare la Curtea de Conturi și Curtea Constituțională din art. 22 alin. (1), art. 36 și cap. I și din anexa la Legea nr. 56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților-asistenți și ale celorlalte categorii de personal.
Pe cale de consecinta, trimiterea pe care legiuitorul o face in preambulul OUG nr. 146/2007 la Legea nr. 50/1996 nu produce efecte in privinta personalului Curtii de Conturi, care nu mai beneficiaza inca din 1998 de drepturile stabilite prin Legea nr. 50/1996.
Nu sunt intemeiate nici argumentele referitoare la aplicarea discriminatorie a unor prevederi legale, deoarece plata drepturilor banesti constand in prima de concediu catre alti salariati ai Curtii de Conturi, deoarece aceasta a intervenit, dupa cum insisi recurentii afirma in cuprinsul cererii de chemare in judecata, in temeiul unor hotarari judecatoresti. Asadar, nu ne aflam in prezenta unui comportament discriminatoriu al angajatorului, ci a obligativitatii executarii unor hotarari judecatoresti.
Pentru aceste considerente, Curtea retine ca prima instanta a facut o interpretare si aplicare corecte a prevederilor legale incidente in cauza, neexistand nici un alt motiv de nelegalitate si netemeinicie, astfel incat vom respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții:, -, (), G, -, -, -, -, -, -, -, -, (), -, -, G -, -, () -, -, -, -, -, -, -, -, Carla -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, () ta, -, -, - - împotriva sentinței civile nr.7728 din 11.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României si Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
ta
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
21.05.2009
Jud. fond:;
Președinte:Daniela Georgeta EnacheJudecători:Daniela Georgeta Enache, Silvia Georgiana Ignat
