Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 281/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 281
Ședința publică din 19 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de către pârâta-recurentă B împotriva sentinței civile nr. 38/13.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul-intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 17 februarie 2010; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta hotărâre când pronunțarea s-a amânat pentru data de 19 februarie 2010.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 38/13 ianuarie.2009 a Tribunalului Arad, s-a respins excepția prescripției cererii pentru plata suplimentărilor salariale, excepția tardivității cererii pentru acordarea indemnizației de concediere și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Pe fond, s-a admis acțiunea reclamantului Bătrîna formulată împotriva pârâtei cu sediul social în B, Calea nr.239, sector 1, înmatriculată la ORC B sub nr. J-, având CUI RO -, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 5649 lei reprezentând diferența salarii compensatorii și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă, precum și suma de 550 lei, reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă pe anul 2005 și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.170 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă coroborat cu art.243 din Codul muncii, care prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie, pârâta este obligată la plata către salariații săi a unor suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de un salariu minim pe ramură, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, ziua petrolistului, C și în luna octombrie a fiecărui an, înlăturând apărarea pârâtei că aceste drepturi bănești ar fi fost incluse în salariile brute ale angajaților, începând cu luna martie 1998, față de reluarea în contractul colectiv de muncă a prevederilor pentru acordarea acestor suplimente salariale și pentru anul 2005 și chiar pentru următorii ani.
În privința concedierii a constatat că unitatea pârâtă și-a reorganizat activitatea, iar reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 - 66 din Codul muncii, astfel că, potrivit pct. 4 al Planului Social, anexă la Contractul Colectiv de Muncă al societății, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze de indemnizații de concediere stabilite în funcție de vechimea în muncă. Astfel, până la 5 ani vechime sunt datorate 8 salarii compensatorii, până la 15 ani vechime, sunt datorate plăți compensatorii în cuantum de 12 salarii medii brute, iar pentru o vechime de peste 15 ani, de 15 salarii medii brute.
Plățile compensatorii acordate reclamantului au fost calculate de intimată la nivelul salariului brut aferent anului 2004, deși acesta fusese indexat începând cu 1 ianuarie 2005, iar decizia de concediere a fost emisă ulterior. Prin urmare, valoarea compensațiilor calculate și plătite reclamantului, este inferioară celei la care este îndreptățit și care presupune calculul la nivelul salariului brut indexat.
Din modul de calcul al salariilor compensatorii, anexat de reclamant acțiunii, rezultă că decizia de concediere a avut în vedere salariul mediu brut aferent anului 2004, iar modalitatea legală de calcul este cea care include și indicele de majorare a salariilor aplicat după 1 ianuarie 2005, consecința fiind stabilirea unei diferențe legale de 5649 lei, ce se va acorda, admițându-se acțiunea reclamantului și pentru acest capăt de cerere.
Referitor la excepțiile invocate, instanța de fond a reținut că reclamantul nu contestă decizia sub aspectul încetării contractului individual de muncă, ci pretinde o diferență de salarii compensatorii, susținând că suma calculată cu acest titlu de către pârâtă, integral, este mai mică decât cea la care era îndreptățit pentru acest tip de acțiune, termenul de prescripție fiind de 3 ani de la data nașterii dreptului, conform art.283 alin.2 din Codul muncii.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost respinsă, cu motivarea că reclamantul face parte din categoria salariaților cărora nu le-au fost acordate drepturile salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, cuprinse în art.170 și în Contractul colectiv de muncă la nivelul unităților din industria petrolieră pe anul 2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, ori ca prescrisă, iar în subsidiar, ca nefondată.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, care, în opinia sa, se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea au vizat in esență nerespectarea de către instanța de fond a dreptului său de apărare și a principiului contradictorialității părților în procesul civil, în contextul în care sentința criticată a fost pronunțată în lipsa unei poziții procesuale a pârâtei. S-a susținut că judecătorii fondului ar fi trebuit să țină seama că, datorită volumului mare de litigii aflate pe rolul Tribunalului Arad in care SC SA a avut calitatea de parte, societatea s-a aflat în imposibilitatea de a răspunde prompt în fața instanței.
In susținerea recursului, pârâta a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii având ca obiect plățile compensatorii, cu argumentul că suma efectivă ce urma a fi plătită celui concediat i-a fost comunicată reclamantului odată cu decizia de concediere, astfel că autorul acțiunii trebuia s-o conteste în interiorul termenului imperativ de 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 283 alin.1, lit. a) din Codul muncii.
În privința celuilalt petit al acțiunii principale, referitor la drepturile bănești reprezentând suplimentările de toamnă iarnă, cum acestea nu sunt drepturi salariale, (deoarece nu sunt reglementate în cuprinsul capitolului referitor la salarizare, ci în cel relativ la Protecția socială a salariaților), ci drepturi rezultate din măsuri de protecție socială, justificate pe rațiuni ce țin de nevoia specială in care se găsește persoana căreia i se acordă, se susține că dreptul la acțiune in sens material este supus prescripției de 6 luni la care se referă art. 283 alin1,lit. e) din Codul muncii, fiind vorba de cazul neexecutării contractului colectiv de muncă, ori a unor clauze ale acestuia.
Recurenta învederează instanței de control judiciar că obligația de plată a indemnizației de concediere are un singur izvor, anume Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate, act juridic ce a fost modificat de Planul Social, care reprezintă o anexă a acestuia și care a fost conceput de societate cu scopul de a crea în favoarea salariaților disponibilizați condiții mai avantajoase decât cele prevăzute în art. 50 din CCM. De aceea, reclamantul nu poate cumula măsurile de protecție prevăzute in Planul Social cu cele stabilite în conținutul contractului colectiv aplicabil.
Recurenta recunoaște că la pct. 4 din Planul Social, așa cum a fost modificat prin Amendamentul din 09.01.2006, se prevede plata unor pachete financiare angajaților SC SA cu titlul de indemnizații de concediere, raportate la salariul mediu brut pe societate și la vechimea in unitate, insă contestă modul de calcul al pretențiilor reclamantului având acest obiect, cu argumentul că baza de calcul la care titularul acțiunii ar fi trebuit să se raporteze nu este cea corectă, venitul de referință fiind salariul mediu brut pe anul anterior celui în care reclamantul a fost disponibilizat, iar nu pe anul în curs, cum greșit se pretinde de autorul cererii.
Cu privire la cel de-al doilea capăt al acțiunii principale, pârâta a invocat în recurs excepția de fond lipsei calității procesual active a reclamantului, cu motivarea că dreptul valorificat de reclamant nu există, de vreme ce art. 176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură stabilește doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă iarnă, fără a da naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu. În opinia pârâtei recurente, acest drept ar fi luat naștere numai in condițiile unui rezultat în acest sens al negocierii speciale cu sindicatul, adică prin prevederea sa printr-un contract colectiv de muncă la un nivel inferior, în speță la nivel de unitate. la care se referă alin. 3 al art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu au mai avut loc in cadrul unității angajatoare, ceea ce face ca dreptul la aceste suplimentări să fie inexistent.
Autoarea recursului mai susține că venitul anual prevăzut pentru aprovizionarea de toamnă iarnă a fost introdus începând din martie 1998 în salariul de bază al angajaților SC SA, împrejurare care, conform alin 6 al art. 176 din contractul colectiv amintit determină exceptarea de la negocierea, materializarea și acordarea în mod distinct a drepturilor bănești în discuție.
În fine, ultimul motiv de recurs al pârâtei s-a referit la pretinsul abuz de drept procesual al reclamantului, care, formulând cu rea credință acțiunea de față, și-ar fi încălcat obligațiile prevăzute de art. 723 Cod procedură civilă.
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 304 pct.9 rap. la art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea constată recursul întemeiat.
Astfel, primul capăt de cerere îl constituie plata către reclamant a sumei de 5649 lei, reprezentând diferență salarii compensatorii și dobânda legală de la data nașterii dreptului până la plata efectivă - plăți compensatorii stabilite în conformitate cu punctul 4 din Planul Social încheiat între conducerea împreună cu - anexă la Contractul colectiv de muncă al, arătând că, întrucât se încadrează la pachetul 5-15 ani vechime în muncă, erau îndreptățiți să primească o indemnizație de 8 salarii compensatorii în sumă de 16280 lei.
În fapt, reclamantul a fost disponibilizat prin concediere colectivă de muncă în anul 2006.
Obligația de plată a indemnizației de concediere are un singur izvor - Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate - modificat prin adoptarea Planului Social (anexă la.) și a amendamentelor la acesta.
Potrivit art.50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă "la concedierea din motive ce nu țin de persoana reclamantului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, după cum urmează: de la 0-3 ani-1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani - 3 salarii medii nete; peste 10 ani - 5 salarii medii nete ".
Planul social nu constituie prin el însuși act de sine stătător, un izvor de drepturi distinct, fiind o anexă la Contractul colectiv de muncă.
Acesta a fost încheiat în data de 21.04.2005, fiind semnat de către în calitate de angajator pe de o parte și în calitate de reprezentant al salariaților, pe de altă parte.
Modificarea cuantumului indemnizației de concediere s-a impus ca necesitate în raport de prevederile art.50 alin.1 din care instituia un cuantum al acesteia mai mic decât cel prevăzut prin nr.OUG98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Potrivit dispozițiilor art.32 din nr.OUG98/1999 "suma totală de bani acordată cu titlu de plată compensatorie se stabilește diferențiat pentru fiecare persoană căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă potrivit prezentei ordonanțe și este egală cu: a) 6 salarii medii nete pe unitate pentru salariații cu o vechime în muncă mai mică de 5 ani; 9 salarii medii nete pe unitate pentru salariații cu o vechime în muncă între 5 și 15 ani ".
La punctul 4 din Planul Social, astfel cum a fost modificat prin Amendamentul din 9.01.2006 se prevede că: "în funcție de vechimea în, angajații vor primi următoarele pachete financiare, cu titlu de indemnizație de concediere: 0,5 - 5 ani - 8 salarii medii brute pe; 5-15 ani - 12 salarii medii brute pe; peste 15 ani - 15 salarii medii brute pe ".
Din analiza Planului Social depus la dosar (18), rezultă că pentru anul 2005 se datorează: "salariul mediu brut din pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă)".
Reclamantul fiind disponibilizat în anul 2006, i se cuvenea salariul din anul 2005, venitul de referință fiind deci salariul mediu brut pe anul anterior celui în care a fost disponibilizat, dându-se o interpretare eronată punctului 4 al Planului Social, anexă la Contractul colectiv de muncă al societății, în sensul că modalitatea legală de calcul a salariilor compensatorii, este cea care include și indicele de majorare a salariilor aplicat după 1 ianuarie 2005.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură pe anul 2005, suma actualizată în raport cu indicele de inflație până la data efectuării plății, de asemenea, eronat tribunalul a interpretat dispozițiile art.137 din Contractul colectiv de muncă pe ramură.
Într-adevăr dreptul salarial solicitat de reclamant este reglementat în dispozițiile art.176 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2008, conform căruia "în cazul unor evenimente anuale, Paști, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie, salariații urmează a beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos fix în sumă fixă".
Se va observa însă că prin dispozițiile art.137 din Contractul colectiv de muncă pe ramură se prevede că prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de agent economic, unele sporuri sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază.
Art.176 alin.6 pct.4 din Contractul colectiv de muncă ramură instituie o excepție de la negociere și acordarea în mod distinct a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, acest venit fiind introdus în salariul de bază al fiecărui salariat
Această concluzie reprezintă și o deducție logică a împrejurării că nu au mai existat negocieri patronat-sindicat începând cu anul 1999. Concret, sindicatul nu a mai solicitat patronatului negocieri pe tema acordării distincte (conform alin.1 și 2 din art.176 Contractul colectiv de muncă ramură) a venitului anual în luna octombrie pentru " aprovizionarea de toamnă-iarnă ".
Față de cele ce preced, cum tribunalul a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor textelor legale incidente în cauză ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 alin 1-3 Cod procedură civilă, se va admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 38/13.01.2009, se va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că se va respinge acțiunea reclamantului ca nefondată și va menține dispoziția de respingere a excepțiilor invocate de pârâta-recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul pârâtei B, declarat împotriva sentinței civile nr. 38/13.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca nefondată.
Menține dispoziția de respingere a excepțiilor invocate de pârâta-recurentă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - DR.- - - -
GREFIER,
- -
Red./01.03.2010
Thred./02.03.2010
Ex.2
Prima inst. - - Trib.
Ex.2 comunicări.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
