Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2850/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(2092/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2850/
Ședința publică de la 29.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Valentina Sandu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Maria Ceaușescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.362/26.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(7952/2008) în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri formulate, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, având în vedere că s-a solicitat ca judecata să se desfășoare și în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.362/26.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a-VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției si a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1700 lei cu titlu de despagubiri.
În considerente a reținut că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1.700 RON doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani astfel că, prin acest ordin, s-a creat o discriminare indirectă, de natură să aducă atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor cu vechime mai mare de 3 ani.
Această discriminare între membrii aceleiași categorii profesionale a fost constatată prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit prevederilor art.2 alin.1 și 2, art.3 lit.c, din OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Curtea a reținut că reclamantul făcea parte, la data acordării acestor stimulente, din categoria profesională a judecătorilor și nu a încasat nicio sumă cu acest titlu, întrucât aceste sume au fost acordate discriminatoriu, în baza unor criterii subiective, nefăcându-se dovada unor aspecte obiective în baza cărora Ministerul a ales între persoanele care în fapt îndeplineau aceeași funcție și se aflau într-o situație similara.
Așa fiind, impunerea vechimii (între 0-3 ani) în funcția de judecător drept criteriu la acordarea stimulentelor financiare a avut ca efect împărțirea categoriei socio-profesionale a judecătorilor în două subcategorii, în funcție de vechimea în muncă.
Astfel, a fost încălcat principiul egalității de tratament prevăzut de art.5 alin.1 din Codul muncii și, deși art. 5 alin.2 Codul muncii nu prevede expres criteriul vechimii în activitate, art. 5 alin. 4 stabilește că reprezintă discriminare indirectă actele și faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii, dar care produc efectele unei discriminări directe.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art.2 alin.2 din OG nr.137/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile, aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Discriminarea unei persoane într-un raport de muncă, potrivit prevederilor art.6 lit. c din același act normativ se poate manifesta și în cazul acordării altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul.
arătată la acordarea stimulentelor (motivată de ocazia sărbătorilor de iarnă) judecătorilor cu vechimea între 0-3 ani, cu excluderea altei categorii de judecători (cu vechime de peste 3 ani), astfel cum a reținut Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a fost de natură să aducă atingere folosinței drepturilor economice ale judecătorilor cu o vechime în muncă mai mare de 3 ani, recunoscute de art.6 lit.c din OG nr.137/2000.
Curtea a apreciat că motivarea personalului presupune utilizarea pârghiilor aflate la îndemână pentru stimularea angajaților în vederea obținerii unor performanțe, inclusiv prin acordarea de stimulente financiare care pot îmbrăca diferite forme.
Or, în situația analizată, deși acordarea de stimulente salariale magistraților reprezintă un scop legitim, impunerea unui criteriu unic, cel de vechime nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Chiar dacă fondurile existente nu permit recompensarea întregului personal din sistem în același timp, criteriile utilizate pentru determinarea personalului recompensat, trebuie să fie nediscriminatorii, pentru cei aflați în aceeași situație, obiective, să se constituie în metode adecvate și necesare pentru atingerea obiectivului urmărit.
Nu se poate reține afirmația pârâtului în sensul că temeiul juridic al acțiunii ar fi fost declarat neconstituțional întrucât, pe de o parte, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 2 alin. 1 și 2 și 3 lit. c din OG nr.137/2000 norme ce nu au fost supuse jurisdicției de contencios constituțional iar pe de altă parte prevederile ordonanței au fost declarate neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.20 alin.3) sau instanțelor judecătorești (art. 1, art. 2 alin.3, art. 27 alin.1) competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. (Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale).
În speța dedusă judecății hotărârea CNCD a fost invocată ca o dovadă a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu ce constituie un element al răspunderii civile delictuale incidentă în cauză, împrejurare ce atrage dreptul persoanei discriminate la despăgubiri iar discriminarea constatată a fost produsă printr-un act administrativ ( Ordin al Ministrului) și nu printr-un act normativ cu putere de lege.
Față de aceste împrejurări, Curtea a admis acțiunea și,în baza art. 998-999 cod civil rap. la art. 2 alin. 1, art. 3 lit.c și art. 27 din OG nr.137/2000,a obligat pârâtul la plata sumei de 1700 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamant.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs
recurentul Ministerul Justiției înregistrat pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția Civilă pentru Proprietate Intelectuală sub nr-.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul Ministerul Justiției, înregistrat pe Înaltei Curți de Casație și Justiție nr-.
În susținerea recursului a arătat că în fapt, prin cererea adresată instanței, reclamantul judecător, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, obligarea pârâților la plata sumei de 1700 RON, reprezentând stimulente financiare.
Pronunțându-se asupra cererii, instanța a admis acțiunea, obligând pârâții să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, suma de 1700 lei, actualizată cu dobânda legală.
Hotărârea pronunțată de C prin care pârâții sunt obligați să plătească reclamanților stimulente financiare este criticabilă pentru considerentele expune de recurent în cele ce urmează, întrucât neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul procedură civilă.
Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru publicată în Monitorul Oficial nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției reprezintă 75% din sumele obținute din recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale (care sunt suportate de părți sau de alți participanți Ia proces), precum și din amenzile judiciare (25% din sumele respective devin venituri bugetul statului).
În aplicarea acestor dispoziții legale, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiar pentru personalul din sistemul justiției în anexă fiind specificate sumele repartizate pe ordonatori cărora le-a revenit responsabilitatea distribuirii și plății sumelor acordate cu titlu de stimulente, potrivit criteriilor prevăzute în Normele referitoare la repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Conform alin. 3 al art. 25 din Legea nr.146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul ministrului justiției nr. 2404/C/200 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997. Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale elf Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
Recurentul mai arată de asemenea, că în conformitate cu art. 1 Normele aprobate prin nr. " Fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1996 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuielile judiciare avansate de stat pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
Din veniturile realizate potrivit alin. 1 ministrul justiției repartizează prin ordin, pentru stimularea personalului, un procent de 1% pentru înalta Curte de Casație și Justiție, 3% pentru parchete și 1% pentru Consiliul Superior al Magistraturii." Ca atare, fiecare ordonator principal de credite emite ordine pentru repartizarea fondurilor pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
În conformitate cu dispozițiile art. 41 din Constituție "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege".
Potrivit art. 155 din Codul muncii "Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea următoarelor drepturi: "(i) dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare -" - art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
Pentru munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. în schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr. 2404/C/2004 "în acordarea stimulentelor prevăzute la alin. (2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative".
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă, (cauza Kopecky Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile și Stratis Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu putem vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, si este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
Recurentul solicită instanței de recurs să constate că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp. Nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr. 146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de către ordonatori. Cu titlu exemplificativ, menționăm Ordinul ministrului Justiției nr. 1744/C/13.07.2006 a aprobat de asemenea repartizarea unui fond destinat stimulării judecătorilor din cadrul instanțelor judecătorești, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, ținând seama de faptul că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele Interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2404/C/2004, care enumera exemplificativ criteriile ce pot fi luate în considerare la repartizarea stimulentelor, ordonatorii având posibilitatea de a stabili și alte criterii pe care le apreciază necesare și utile, fără a fi necesar să existe identitate de criterii la nivelul tuturor instanțelor din țară, criteriile indicate nu prin Ordinul nr. 1921/C/2005, cum greșit a reținut prima instanță, ci într-o informare comunicată curților de apel, având caracter de recomandare, și având în vedere că acordarea stimulentului financiar este determinată de o multitudine de factori, fără a avea caracterul unui drept exigibil, motivarea primei instanțe nu subzistă, cu atât mai mult cu cât toți magistrații din cadrul instanței care îndeplineau criteriile stabilite au beneficiat de stimulente financiare.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG 137/2000 sau alte documente, cu atât mai mult cu cât, așa cum a arătat, în continuare s-au aprobat fonduri pentru stimularea judecătorilor, astfel încât nu se poate concluziona în mod fundamentat că, față de situația potrivit căreia o parte dintre judecători au primit stimulente într-o anumită perioadă, iar alți judecători ulterior, pe măsura colectării altor fonduri, având aceeași sursă, s-a creat o diferențiere nepermisă.
Recurentul a precizat totodată că stimulentele nu se confundă nici cu salariul care se cuvine oricărei persoane care prestează o muncă, acestea fiind drepturi suplimentare. Si dacă toți judecătorii primesc stimulente, cu diferența că unii primesc într-un anumit interval de timp, iar alții într-o perioadă ulterioară, nu se găsesc elementele care să fundamenteze concluzia tribunalului în sensul că intimații reclamanți au fost discriminați.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 15/23.01.2006, a învederat faptul că hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu sunt obligatorii pentru instanță acestea fiind suverane în aprecierea temeiniciei sau netemeiniciei acțiunilor judecății. În aceeași ordine de idei, arătăm că în conformitate cu dispozițiile nr.OG 137/2000, persoana care se consideră discriminată se poate adresa direct instanței judecată.
Față de argumentele prezentate, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, recurentul a solicitat admiterea recursul și modificarea sentinței civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Intimatul nu a formulat intampinare si in recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât și a dispozițiilor art. 3041.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intimatul-reclamant are calitatea de judecator in cadrul Curtii de Apel B, calitate pe care o detine si in anul 2005.
In ceea ce priveste pretentiile acestuia pentru suma de 1700 lei, instanta retine ca prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare doar judecătorilor din cadrul judecătoriilor, care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani, în sumă de 1.700 RON.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat, potrivit prevederilor art.2 al.1 și 2, art.3 lit. c, art.8 al.3, art.9 al.4 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, existența unei discriminări indirecte între membrii aceleiași categorii profesionale (magistrați).
Potrivit art.21 al.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Reclamantul-intimat facea parte la data acordarii acestor stimulente din categoria profesionala a magistratilor si nu a incasat sume cu acest titlu, sume ce au fost acordate discriminatoriu, in baza unor criterii subiective, nefacandu-se dovada unor aspecte obiective in baza carora Ministerul a ales intre persoanele care in fapt indeplineau aceeasi functie si se aflau intr-o situatie similara.
Susținerile recurentului-pârât Ministerul Justiției în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamantului la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu vor fi luate în considerare de C, întucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreditar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art 5 din Codul muncii care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate "în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin 2" (art. 5 alin 4 din Codul muncii ", dar care produc efectele unei discriminări directe.
Or, este clar în cazul dat că, în realitate, singurul criteriu avut în vedere de recurentul-pârât la acordarea stimulentelor în discuție a fost acela al vechimii în profesie, acesta excluzând de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților cu o vechime în profesie mai mare de trei ani și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, rezultatele meritorii obținute de-a lungul activității, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de magistrați, etc, criteriul vechimii cuprinse între 0 și 3 ani înlăturând în mod nejustificat și în lipsa unor criterii obiective de la acordarea stimulentelor marea majoritate a corpului magistraților.
Susținerea recurentului-pârât Ministerul Justiției în sensul că obiectivele urmărite de către acesta "în politica de reformare a sistemului judiciar" nu vizează și activitatea judecătorilor cu o vechime mai mare de trei ani nu poate fi considerat un argument pentru neacordarea drepturilor recunoscute de legislația muncii și nici un criteriu valabil pentru repartizarea stimulentelor.
Asa cum a retinut si instanta de fond, nu se poate reține nici sustinerea recurentului-pârât în sensul că temeiul juridic al acțiunii ar fi fost declarat neconstituțional întrucât, pe de o parte, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 2 alin. 1 și 2 și 3 lit. c din OG nr.137/2000 norme ce nu au fost supuse jurisdicției de contencios constituțional, iar pe de altă parte prevederile ordonanței au fost declarate neconstituționale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (art.20 alin.3) sau instanțelor judecătorești (art. 1, art. 2 alin.3, art. 27 alin.1) competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. (Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale). În speța dedusă judecății hotărârea CNCD a fost invocată ca o dovadă a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu ce constituie un element al răspunderii civile delictuale incidentă în cauză, împrejurare ce atrage dreptul persoanei discriminate la despăgubiri iar discriminarea constatată a fost produsă printr-un act administrativ ( Ordin al Ministrului) și nu printr-un act normativ cu putere de lege.
de aceste considerente, instanta constata ca intimatul-reclamant a fost tratat discriminatoriu, fapt relevat si de Hotararera nr.15/23.01.2006 a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, drept pentru care are dreptul la despagubiri, in mod corect instanta de fond admitand actiunea si obligand paratul la plata sumei de 1700 lei, cu titlu de despagubiri.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.362/26.11.2008 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(7952/2008) în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored
/2ex
06.05.2009
Jud. fond:
Președinte:Valentina SanduJudecători:Valentina Sandu, Lizeta Harabagiu, Maria Ceaușescu
