Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2933/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2933/R/2009
Ședința publică din data 17 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Ioana Tripon
JUDECĂTOR 3: Dana Cristina
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 2257 din 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr- precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâtul ORAȘUL SIMLEUL S, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 15 decembrie 2009, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.2887/84/30.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Orașul Șimleu-S, prin Primar, solicitând instanței obligarea acestuia la plata diferențelor dintre sumele acordate cu titlul de salariu și sumele de bani ce i se cuveneau legal pentru funcția de director al Casei de Cultură Șimleu - S, precum și a sumei reprezentând diferența indemnizația de concediu aferentă anului 2008.
Se solicită și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în urma hotărârii nr. 59 din 25.05.2006 a Consiliului local Șimleu-S a încheiat cu Primarul Orașului Șimleu- S un contract de management pe o perioada de 5 ani.
Reclamantul a mai arătat că, deși a depus o cerere scrisă, prin care a solicitat ca, în temeiul art. 1 alin. 4 din Legea nr. 114/2006, să i se acorde salarizarea în limită maximă a funcției de execuție, sporită cu 55 %, după care la această sumă să se adauge sporul de vechime de 25 % și indemnizația de conducere de 50 %, pârâtul nu a procedat astfel.
În toată perioada lucrată ( iunie 2006-31 iulie 2008 ) pârâtul a acordat sporurile solicitate, dar calculate asupra salariului brut primit pentru funcția de referent și nu pentru funcția publică de execuție.
În privința plății diferenței de indemnizație de concediu de odihnă efectuat în anul 2008 reclamantul a arătat că, nefiind calculat corect salariul brut pe care l-a primit, nu a fost calculată corect nici indemnizația de concediu de odihnă primită.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantului ca netemeinică și nelegală, arătând că reclamantului nu i-au fost lezate în nici un fel drepturile de natură salarială, ci a fost salarizat conform legislației în vigoare și funcției de execuție ce o deținea, aplicându-i-se corect atât limita maximă, indemnizația de conducere, cât și sporul de vechime prevăzut de legislația în vigoare și pe care era îndreptățit să le primească pe toată durata cât a îndeplinit funcția de director. Datorită acestor considerente se apreciază că și indemnizația de concediu primită de reclamant a fost corect calculată.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri și solicitat efectuarea unei expertize contabile, probe încuviințate de către prima instanță și administrate în cauză.
Prin sentința civilă nr. 2257 din 09.10.2009, Tribunalul Sălaja admis acțiunea precizată a reclamantului, pârâtul Orașul Șimleu S prin Primar fiind obligat să plătească reclamantului suma de 15.633 lei, reprezentând diferențe salariale, 55 % majorarea față de funcția publică de execuție referent coregraf treapta 1, sporurile cuvenite și indemnizația, calculate la baza de calcul astfel stabilită, în sumă actualizată, conform variantei 2 expertizei contabile efectuate.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului și suma de 2.954 lei, reprezentând diferență indemnizație concediu de odihnă actualizată conform variantei 2 expertizei contabile efectuate, precum și suma de 3290 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin nr. 59/25.05.2006, reclamantul a fost numit în funcția de director al Casei de Cultură, începând cu data de 01.06.2006.
Ca urmare, între reclamant și pârât s-a încheiat un contract de management, reclamantul având funcția de director - referent I A (M).
Având în vedere această funcție contractuală de execuție pârâta l-a salarizat pe reclamant la limita maximă prevăzută de nr.OG 3/2006, nr.OG 10/2007 și nr.OG 10/2008. La această salarizare pârâta a adăugat un spor de conducere de 50% și un spor de vechime de 25%.
Potrivit art. 1 alin 2 din Legea nr. 114 din 04.05.2006, pentru aprobarea nr.OG 26 /2005 privind managementul instituțiilor publice de cultură, contractele de management sunt asimilate contractelor individuale de muncă.
Potrivit art. 1 alin. 4 din același act normativ, salarizarea conducătorilor instituțiilor publice de cultură se face " la nivelul limitei maxime prevăzute pentru funcțiile publice de execuție, corespunzătoare fiecărei instituții publice de cultură, majorată cu 55% pentru director general sau după caz director.
Prin această prevedere legală s-a stabilit ca salariul conducătorului instituției publice de cultură să fie la nivelul limitei maxime prevăzute pentru funcțiile publice de execuție existentă în fiecare instituție publică de cultură în funcție de rangul ei.
De asemenea, prima instanță a mai reținut că, în contextul conținutului nr.OG 26/2005, expresia,funcția publică de execuție" nu poate fi interpretată strict sau nu atât timp cât pe de o parte conducerea instituțiilor publice de cultură poate fi asigurată și de persoane juridice de drept privat, tot în temeiul unor contracte de management (art. 9), iar pe de altă parte, este vorba de,instituții publice de cultură"în sensul că prestează activități de interes public ceea ce echivalează cu funcția publică prevăzută de textul de lege precizat.
Desfașurarea acestor activități nu conferă calitatea de funcționar public în sensul Legii nr. 188/1999, iar posturile și funcțiile din cadrul caselor de cultură nu sunt prevăzute la Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
În consecință reclamantului trebuiau să i se aplice prevederile art. 1 alin. 4 din nr.OG 26/2005 la limita maximă de salariu a funcției de execuție din cadrul Casei de Cultură Orășenească Șimleu S, respectiv referent coregraf treapta IA.
Procedând la recalcularea drepturilor salariale pe care reclamantul ar fi trebuit să le primească raportat la această funcție de execuție, instanța de fond a constatat că acesta a fost prejudiciat cu o diferență de drepturi salariale în cuantum de 13.872,00 lei.
De asemenea reclamantul a fost prejudiciat și cu suma de 713 lei reprezentând diferență indemnizație de concediu de odihnă neacordată.
Prima instanță a mai reținut că acest prejudiciu se cuvenea a fi recuperat în temeiul art. 269 (1) din Codul muncii conform căruia:,Angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul ".
S-a mai reținut că, pentru recuperarea integrală a prejudiciului suferit, se impune ca aceste sume să fie actualizate în raport de indicele de inflație, conform disp. art. 161 alin.4 din Codul muncii, pârâtul având obligația să-i plătească reclamantului cu titlu de prejudiciu actualizat suma de 16.346 lei.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantului și suma de 3290 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamantul și pârâtul ORAȘUL SIMLEUL S, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
ORAȘUL ȘIMLEUL critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Prin nr.59/25.05.2006, reclamantul a fost numit în funcția de director al Casei de Cultură, începând cu data de 01.06.2006, păstrându-și funcția contractuală de execuție de referent coregraf IA deținută anterior, neavând studii superioare de scurtă sau de lungă durată, fiind salarizat potrivit acestei funcții de execuție la limita maximă prevăzută de actele normative în vigoare.
Întrucât funcția de referent coregraf IA este o funcție de execuție contractuală, nicidecum o funcție publică de execuție, similară funcției publice de execuție-referent clasa III - instituită de Legea nr.188/1999, recurentul susține că nu îi sunt aplicabile reclamantului prevederile art.1 alin.4 din nr.OG26/2005, aprobată prin Legea nr.114/2006 pentru a beneficia de o majorare cu 55% a salariului.
Se mai susține că în organigrama Casei de Cultură nu a existat nicio funcție publică de execuție cu care să poată fi echivalată sau asimilată funcția reclamantului, astfel încât reclamantului nu-i pot fi aplicate dispozițiile art.1 alin.4 din Legea nr.114/2006.
De altfel, se mai arată că, la momentul la momentul încheierii contractului de management, reclamantul-intimat a semnat contractul fără să formuleze vreo obiecție referitoare la drepturile salariale stabilite la art.8 din contract.
Recurentul susține că, tocmai datorită practicii neunitare în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Legii nr.114/2006, legiuitorul a adoptat nr.OUG189/2008, abrogând în mod expres nr.OG26/2005, prevăzând că remunerația managerului se stabilește la nivelul salariului maxim brut care se plătește în instituție, în condițiile legii, majorat cu până la 55% din acesta, fără a mai fi aplicată indemnizație de conducere.
Se mai invocă faptul că prima instanță a omis în mod vădit să se pronunțe prin sentința atacată asupra capătului de cerere referitor la acordarea diferenței de indemnizație de concediu de odihnă, de la suma acordată, de 794 lei, la suma real cuvenită pentru cele 25 de zile de concediu de odihnă efectuate începând cu data de 1 august 2008, dată de la care reclamantul a fost eliberat din funcția de director.
Recurentul consideră că acest capăt de cerere trebuia să fie respins, întrucât indemnizația de concediu de odihnă a fost în mod corect calculată și plătită, conform disp.art.7 alin.2 din nr.HG250/1992, luându-se în calcul salariul de bază și sporurile din luna calendaristică în care s-a efectuat concediul de odihnă, în acest sens fiind și concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de către prima instanță reclamantului, recurentul-intimat arată că suma de 3290 lei este exagerată, ignorându-se prevederile art.274 alin.3 din codul d e procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs și reclamantul, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Sentința pronunțată de către prima instanță a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pârâta trebuind să fie obligată la plata sumei de 20.650 lei, reprezentând diferențe de drepturi salariale și a sumei de 2960 lei, reprezentând diferență indemnizație de concediu actualizată, conform variantei Iae xpertizei contabile efectuate.
Astfel, intimatul-recurent arată că, întrucât în actele normative care reglementează strict activitatea instituțiilor publice de cultură nu există funcții publice de execuție, indemnizația de conducere trebuia aplicată la funcția publică de execuție referent III, superior I din cadrul Primăriei Șimleu
Prin întâmpinările formulate, fiecare parte a solicitat respingerea recursului formulat de partea adversă.
În recurs se depun înscrisuri noi.
Analizând recursul formulat de pârâtul Orașul Șimleul S, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat, iar recursul formulat de reclamantul, nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.1 alin.2 din nr.OG26/2005, aprobată prin Legea nr.114/2006, ontractul de management prevazut la alin.1 este asimilat contractului individual de munca pe perioada nedeterminata și se incheie cu ordonatorul principal de credite al autoritatii publice in subordinea sau sub autoritatea căreia functioneaza instituția publică de cultură.
Alineatul 4 din acest articol prevedea că salarizarea conducătorilor instituțiilor publice de cultura se face la nivelul limitei maxime prevăzute pentru functiile publice de executie, corespunzatoare fiecarei institutii publice de cultură, majorată cu 55% pentru directorul general sau, după caz, pentru director.
Prin Hotărârea Orașului Șimleu S nr.59/25.05.2006, reclamantul a fost numit în funcția de director al Casei de Cultură, începând cu data de 01.06.2006.
Conform contractului de management înregistrat sub nr.6762/24.05.2006, reclamantul-recurent era îndreptățit la un salariu de bază lunar brut de 617 lei, spor de vechime de 25% și indemnizație de conducere în procent de 50 %.
Astfel cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar, reclamantul a fost eliberat din funcția de conducere la data de 01.08.2008.
Curtea reține că, din statele de funcții depuse la dosarul de fond, filele nr.45-50, rezultă că la nivelul Casei de Cultură Șimleul S nu au existat funcții publice de execuție în perioada 2006-2008, astfel încât reclamantul-recurent era îndreptățit la plata unui salariu la nivelul limitei maxime prevazute pentru functiile de executie, corespunzatoare respectivei institutii publice de cultura, majorate cu 55%.
Se constată astfel că, întrucât salariul maxim la nivelul Casei de Cultură Șimleul S era cel al referentului IA, post ocupat de către recurent anterior numirii în funcția de conducere, se reține că acesta este îndreptățit doar la plata diferenței de 5% de indemnizație de conducere, calculată în temeiul disp.art.1 alin.4 din nr.OG26/2005, aprobată prin Legea nr.114/2006, față de indemnizația de 50% prevăzută în contractul de management.
Potrivit disp.art.28 alin.2 din nr.OUG189/2008, în prezent remunerația managerului se stabilește la nivelul salariului de bază maxim care se plătește în instituție și poate fi majorată cu până la 55%.
Conform suplimentului la raportul de expertiză efectuat în cauză, indemnizația de conducere de 50% aplicată la salariul de încadrare, pentru perioada în care reclamantul a deținut funcția de director, este în sumă totală de 11467 lei. După recalcularea drepturilor salariale, cu aplicarea disp.art.1 alin.4 din nr.OG26/2005, aprobată prin Legea nr.114/2006, această indemnizație se ridică la suma totală de 16770 lei, rezultând astfel o diferență salarială de 5303 lei, la care este îndreptățit reclamantul-recurent.
În ceea ce privește diferența de indemnizație de concediu cuvenită reclamantului pentru aceeași perioadă, urmare a aplicării aceluiași mod de calcul, expertul a concluzionat că aceasta este în sumă totală de 713 lei, însă conform celor reținute în raport, aceasta este cuprinsă în diferența totală de drepturi salariale cuvenite intimatului-recurent.
Curtea reține, în consecință că, în temeiul prevederilor legale enunțate anterior, precum și a disp.art.165 din Codul muncii, ce prevede că acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale, reclamantul era îndreptățit la plata unor diferențe salariale pentru perioada în care a deținut funcția de director al Casei de Cultură Șimleul S, însă acestea sunt în sumă totală de 5303 lei, astfel cum au fost au fost stabilite de către expertul, prin raportul de expertiză întocmit.
Având în vedere faptul că pretențiile reclamantului-recurent au fost admise numai în parte, se reține că este fondat și motivul de recurs formulat de pârâtul Orașul Simleul S privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanța de fond, constatând că acesta este îndreptățit doar la plata sumei de 1.100 lei cu acest titlu.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Cod.proc.civilă, se va respinge recursul reclamantului și se va admite recursul declarat de pârâtul ORAȘUL SIMLEUL, se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se admite în parte acțiunea precizată, pârâtul fiind obligat la plata sumei de 5303 lei reprezentând diferențe salariale neacordate.
Se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei alte sume reprezentând diferență îndemnizație concediu de odihnă.
Pârâtul va fi obligat la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului și admite recursul declarat de pârâtul ORAȘUL SIMLEUL împotriva sentinței civile nr. 2257 din 9 octombrie 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosarul nr-, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea precizată, formulată de reclamantul împotriva pârâtului Orașul Simleul și în consecință:
Obligă pârâtul la plata sumei de 5303 lei reprezentând diferențe salariale neacordate.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei alte sume reprezentând diferență îndemnizație concediu de odihnă.
Obligă pârâtul la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./Tehnored.:;
2 ex.-21.01.2010;
Jud.fond:- Tribunalul Sălaj:-;
-.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Ioana Tripon, Dana Cristina
