Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2992/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 1631/2009
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr. 2992/
Ședința publică din data de 05 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Ilie Nadia
GREFIER:
****************************
Pe rol fiind, pronunțarea asupra recursului declarat de recurenții-reclamanți:, ȘI, împotriva sentinței civile nr.226 din data de 04.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în calitate de expert - având ca obiect"drepturi bănești".
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, văzând și dispozițiile art.260 Cod proc. civilă, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.05.2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Cu privire la recursul civil dedus judecății, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.226 din data de 04.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel București - Secția VII-a - Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a respins acțiunea față de acest minister, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins acțiunea formulată de reclamanții:, în contradictoriu cu pârâții: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în calitate de expert, ca efect al prescripției, pe perioada august 2004 - februarie 2005.
De asemenea, a respins acțiunea reclamanților pentru restul pretențiilor, ca nefondată.
Totodată, a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această sentință, analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, invocată prin întâmpinare, Curtea, ca instanță de fond, a reținut că aceasta este întemeiată, pentru că reclamanții au calitate de procurori, astfel că fac parte din Ministerul Public, ci nu din Ministerul Justiției și, ca atare, între reclamanți și acest din urmă pârât nu există nici un fel de raport juridic obligațional, de muncă.
A mai reținut, în altă ordine de idei, că în mod corect susține Ministerul Justiției că, potrivit art.20 pct.1 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,"ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome.".Totodată, prin art.21 din același act normativ se prevede că:"ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."
Referitor la calitatea procesuală, prima instanță a reținut că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
A mai reținut că, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept și, totodată, această calitate trebuie să rezulte din motivele de fapt și de drept care fac conținutul cererii.
Ținând cont de faptul că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, precum și de faptul că între acesta și Ministerul Justiției nu există nici un fel de raport juridic, instanța de fond a reținut că Ministerul Justiției nu poate avea obligația plății sumelor solicitate.
În ceea ce privește drepturile bănești pretinse prin acțiune, urmare a admiterii, în ședința publică din data de 14.10.2008, a excepției prescripției dreptului material la acțiune ce vizează perioada august 2004 - februarie 2005, prima instanță a respins acțiunea reclamanților cu privire la această perioadă, ca efect al prescripției, având în vedere următoarele:
Astfel, a constatat că acțiunea a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 08.02.2008, așa cum rezultă din data certă de pe ștampila Tribunalului, de la fila 1 din dosar.
Conform dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă (cum este cel de față - nota primei instanțe) pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Același termen este instituit și de Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă - art.3 alin.1 coroborat cu art.3 și art.7 din decret.
Referitor la restul pretențiilor, analizând acțiunea reclamanților, apărările invocate de pârâți prin întâmpinări, instanța de fond a constatat că acțiunea este nefondată.
În acest sens, a reținut că reclamanții, procurori detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, au solicitat plata drepturilor bănești actualizate cu coeficientul de inflație, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu data de 01.08.2004, susținând că prin necalcularea acestui spor, sunt discriminați în raport cu funcționarii publici prevăzuți în Legea nr.444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 19/2006.
A mai reținut că reclamanții justifică discriminarea prin aceea că obligația de confidențialitate este impusă și magistraților, prin Codul d eontologic, susținând că ar fi incidente dispozițiile OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare - art.1 alin.2 lit. e, alin.3, art.21 alin.1 și art.23 alin.3 din ordonanță - privind acordarea sporului de confidențialitate personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prima instanță a constatat că, reclamanții în calitate de procurori, nu fac parte din categoria persoanelor pentru care legiuitorul a prevăzut plata sporului de confidențialitate, chiar dacă prin atribuțiile de serviciu le incumbă obligația să păstreze confidențialitatea datelor și informațiilor la care au acces, ca urmare a profesiei exercitate.
Astfel, a considerat că a extinde, prin analogie, dispozițiile legilor menționate în acțiune de către reclamanți, la situația concretă a acestora, dedusă judecății, precum și obligarea pârâților la plata acestui spor de 15%, ar însemna, practic, încălcarea principiului constituțional reglementat de art.4 din Constituție și anume, principiul separației puterilor în stat.
Împotriva aceste sentințe, au declarat recurs, motivat în termenul legal, reclamanții care, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art. 3041Cod proc. civilă, au criticat sentința, ca fiind netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți susțin că ei, în calitate de procurori, se află într-o situație comparabilă cu cea a categoriilor profesionale care beneficiază de sporul de confidențialitate și că prima instanță a procedat doar la o analiză formalistă și superficială a actelor normative care reglementează statutul, organizarea și atribuțiile acestora, motiv pentru care a reținut contrariul.
Mai susțin că ei fac parte din categoria personalului din unitățile din Justiție și că raporturile lor juridice de muncă sunt guvernate de dispozițiile art.1 și art.295 din Codul muncii.
În speță, arată recurenții-reclamanți, este fără putință de tăgadă apartenența lor la personalul din unitățile de Justiție, precum și faptul că, în calitate de procurori le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate, care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Învederează, însă, că deși ei își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă, ce produc efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic, generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare, sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv, cu efectul identic al executării, în mod egal și nediferențiat, al aceleiași obligații de confidențialitate, la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridica și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
De altfel, arată recurenții-reclamanți, doctrina juridică și practica judiciară au statuat, în mod unanim și constant, existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție), care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. De exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii echivalează cu o discriminare.
În sprijinul susținerilor lor, recurenții-reclamanți invocă prevederile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția Europeană și Protocolul nr.12 la această Convenție, art.4 din Carta socială europeană, art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art.40 alin.2 lit. e și art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Codul muncii (adoptat prin Legea nr. 53/2003), art.20, art.16 alin.1, art. 53 și art. 41 din Constituția României.
Consideră că deciziile Curții Constituționale, invocate de instanța de fond, nu sunt incidente în speță, întrucât recurenții-reclamanți nu au solicitat ca instanța să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ci au cerut doar să se constate existența unei discriminări și să le fie acordat sporul de confidențialitate de 15%. Aceasta, arată recurenții, nu ar echivala, așadar, sub nicio formă, cu anularea ori refuzul aplicării unor acte normative cu putere de lege, din moment ce nici un asemenea act nu interzice ca procurorilor să li se acorde sporul de confidențialitate.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile dispozițiile art.304 pct.9 și art. 3041Cod proc. civilă.
Prin întâmpinările formulate la recurs, intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Justiției și Libertăților au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.
În motivarea întâmpinării, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților, reținând, în mod legal și temeinic faptul că "dispozițiile legilor la care fac trimitere reclamanții în justificarea dreptului pretins, nu le sunt aplicabile și pentru că fac parte din categoria de personal salarizată pe o lege - OUG nr.27/2006 - emisă în acord deplin cu art.157 alin.2 Codul muncii.".
La rândul său, intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților arată că sentința atacată cu prezentul recurs este temeinică și legală, în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de acest minister. Totodată, mai arată că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate al magistraților.
Nu s-au administrat probe noi în prezentul recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate de intimații-pârâți prin întâmpinări, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este, în parte, fondat, astfel că îl va admite ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Astfel, Curtea reține că în mod justificat instanța de fond a apreciat că, prin acțiunea formulată, reclamanții, în având funcții de procurori detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, au solicitat plata drepturilor bănești actualizate cu coeficientul de inflație, reprezentând sporul de confidențialitate, în procent de 15% din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 01.08.2004, susținând că prin necalcularea acestui spor, sunt discriminați în raport cu funcționarii publici prevăzuți în Legea nr.444/2006 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.19/2006.
Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.
În această categorie intrăraporturile de serviciuale funcționarilor publici civili sau militari, ale soldaților și gradaților, ale persoanelor care dețin demnități publice,ale magistraților și magistraților asistenți, ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă.
Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă suigeneris, raport juridic ce are la bază un acord de voință, un contract nenumit, de drept public încheiat cu însuși statul, reprezentat de Președintele României și de Consiliul Superior al Magistraturii.
Ulterior numirii, părți în raporturile de muncă ale magistraților sunt, în puterea legii, ca exponenți ai puterii judecătorești a statului Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe și parchete de pe lângă acestea, atribuțiile persoanelor juridice respective fiind, exclusiv, de natură funcțională, operatorie.
atribuții clasice ale angajatorului, chiar esențiale, sunt exercitate de către Președintele României și Consiliul Superior al Magistraturii, deci de alte autorități decât persoanele juridice parte în raporturile de muncă ale magistraților.
Drepturile și obligațiile acestor categorii de personal sunt reglementate de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și Legea nr.304/2004. privind organizarea judiciară.
În ceea ce privește drepturile și obligațiile personalului auxiliar de specialitate acestea sunt reglementate de Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare.
Ceea este comun magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate,în ceea ce privește problema pusă în discuție, este faptul că atribuțiile și responsabilitățile fiecărui post, condițiile de muncă, cât și cuantumul indemnizațiilor/salariilor nu pot fi negociate în mod individual, deoarece ele sunt stabilite de lege sau de regulamentele aprobate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Codul muncii statuează, în art.39 alin.2 lit. f), că salariatului îi revine obligația de a respecta secretul de serviciu, dispoziții ce se coroborează cu dispozițiile art.36 alin.3 Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și cu art.16 alin.1 din Codul d eontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr. 144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 6 mai 2005, potrivit căroramagistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lît.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Totodată, conform art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul d eontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aprobat prin Hotărârea nr. 145/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr.382 din 5 mai 2005, personalul auxiliar de specialitate este obligat să păstreze secretul profesional, confidențialitatea, în legătură cu faptele și informațiile despre care ia cunoștință în executarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
În conformitate cu prevederile art.3 din Ordonanța Guvernului nr. 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.444/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.978 din 7 decembrie 2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate. Funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate. Unitățile, categoriile de personal, condițiile de acordare și cuantumul sporului de confidențialitate se stabilesc prin ordin al ministrului sau al conducătorului instituției centrale din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
De asemenea, prin dispozițiile art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, act normativ care se aplică numai celor numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 se prevede căsporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publicidin aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Spor de confidențialitate primește și personalul din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării(art.30 dlin.3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare) funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care lucrează cu cifru (art.15 din Ordonanța Guvernului nr.64/2006), personalul din aparatul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (art.13 Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2000 astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001) personalul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002) personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al Ministerului Integrării Europene, precum și personalul contractual din instituțiile și autoritățile publice (art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 123/2003 și art.13 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007) etc.
Cu alte cuvinte,spor de confidențialitate primește tot personalul din instituțiile și autoritățile publice care gestionează informații clasificate din clasa secrete de stat și secrete de serviciuși pentru care, prin acte normative specifice se prevede acordarea acestui spor.
Este adevărat că sporul de confidențialitate nu era prevăzut printre sporurile ce se acordau magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de Legea nr.50/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, astfel cum a fost completată și modificată prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, de Legea nr.56/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, ale magistraților asistenți și ale celorlalte categorii de personal și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, acte normative în prezent abrogate.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 lit. i) din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, vârstă etc. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin. 1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului -/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 2 decembrie 2000.
Cât privește noțiunea de "discriminare"trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul- noțiune care, în sens extins, se referă și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor -, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național,cuprindesalariul de bază, indemnizațiile,sporurileși alte adaosuri la salariul de bază.
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela"pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală"consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că:"Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel și, întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește sporurile la salariul (indemnizația) de bază - adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca -, Curtea reține că acestea constituie, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale, astfek cătrebuie să fie acordate tuturor salariațilorindiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitateaatâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
În caz contrar, s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art.16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art.1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Având în vedere dispozițiile art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, potrivit cărora persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, Curtea apreciază că și magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate, care nu primesc sporul de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor, au dreptul la atari despăgubiri.
Curtea consideră căaceste despăgubirinu trebuie stabilite prin apreciere, citrebuie să fie date cu caracter temporarpână la încetarea situației de discriminare, prin raportare la sporul de confidențialitate de 15%, prevăzut de marea majoritate a actelor normative care îl reglementează pentru alte categorii de personal, calculat la salariul sau indemnizația de bază.
De altfel, Curtea constată că problema acordării sporului solicitat de către recurenții-reclamanți și implicit, a temeiniciei pretențiilor acestora, a fost tranșată irevocabil de cătreÎnalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prinDecizia nr.46din data de 15 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr.27/2008 a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 teza a 2-a din Codul d e procedură civilă:"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.",Curtea are în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept analizată în speță, referitoare la sporul de confidențialitate de 15% solicitat de recurenții-reclamanți și apreciază că pretențiile acestora, referitoare la acordarea acestui spor, sunt întemeiate.
În legătură cu admiterea, de către instanța de fond, a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților, pentru o parte din perioada indicată în petitul cererii de chemare în judecată, Curtea apreciază că, sub acest aspect, soluția primei instanțe este justificată, astfel că o va menține.
În acest sens, Curtea are în vedere dispozițiile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care prevăd că:"Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.",precum și dispozițiile art.3, care prevăd expres că:"Termenul de prescripție este de 3 ani -.".
Dispozițiile legale sus-citate se coroborează și cu dispozițiile art.166 alin.1 din Codul muncii actual (adoptat prin Legea nr.53/2003), care prevăd că:"Dreptul la acțiunecu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea, în totalitate sau în parte, a obligațiilor privind plata salariilor, se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.".
În raport de data înregistrării, pe rolul primei instanțe, a cererii de chemare în judecată, respectiv data de 08.02.2008, Curtea apreciază că, într-adevăr, pentru perioada august 2004 - februarie 2005, dreptul material la acțiune recurenților-reclamanți este prescris.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursul declarat de recurenții-reclamanți, procurori, este fondat, astfel că,în opinie majoritară, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, alin.2 și alin.3 teza 1 din Codul d e procedură civilă, îl va admite ca atare.
În consecință, va modifica, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanții:, -, și.
Ca urmare, va obliga pârâții: Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca expert, să plătească reclamanților,proporțional cu perioadele lucrate de aceștia în instituțiile pârâte, drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută, începând cu luna februarie 2005 și până la pronunțarea prezentei decizii, precum și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, la data plății efective.
Astfel, având în vedere argumentele instanței supreme, expuse în decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că sporul de confidențialitate de 15% trebuie să fie acordat, cu caracter temporar, până la încetarea situației de discriminare, Curtea apreciază că acest spor de cuvine reclamanților și în continuare.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de actualizare a drepturilor salariale cu indicele de inflație, Curtea apreciază că este întemeiată această solicitare, față de disp. art.269 raportat la art.295 alin.1 Codul muncii.
Astfel, Curtea reține că actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație se cuvine persoanelor prejudiciate, pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neplata sumelor datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturle juridice de muncă (de serviciu).
A nu ține seama de devalorizarea monedei naționale ar însemna crearea unui nou prejudiciu, fiind cunoscut că moneda națională s-a depreciat în acest intervalul de timp susmenționat.
De asemenea, îi va obliga pe pârâții angajatori și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Totodată, în raport de dispozițiile art.60 - 63 Cod proc. civilă, apreciind că cererea de chemare în garanție este întemeiată, va obliga chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești solicitate de reclamanți, având în vedere atribuțiile acestui minister legate de elaborarea bugetului.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți:, și, împotriva sentinței civile nr.226 din data de 04.11.2008 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă Și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, cu intimatul-chemat în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, în calitate de expert.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că:
Admite, în parte, acțiunea.
Obligă pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, să plătească reclamanților, proporțional cu perioadele lucrate de aceștia, drepturile bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută, începând cu luna februarie 2005 și până la pronunțarea prezentei decizii, precum și în continuare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Admite cererea de chemare în garanție și, în consecință, obligă chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor susmenționate.
Obligă pârâții angajatori să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Menține restul dispozițiilor.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 13.07.2009
Jud. fond: ;
Cu opinia separată a doamnei judecător - -, numai în ceea ce privește data până la care se acordă sporul, în sensul ca aceasta să fie data prezentei decizii.
Considerăm, așadar, în exprimarea și argumentarea opiniei separate, că acțiunea este neîntemeiată pentru ceea ce excede datei pronunțării prezentei decizii, neexistând temei pentru sancționarea unei obligații viitoare și nenăscute, întemeiat pe prezumția că angajatorul nu-și va respecta obligația de plată.
Se reține și că salariul ( înțeles în sens larg, ca incluzând și sporurile salariale) este o prestație periodică, scadentă o dată pe lună, dar succesivă, reprezentând echivalentul muncii prestate și ale cărui acordare și valoare sunt condiționate de menținerea în funcție, exercitarea atribuțiilor, păstrarea aceluiași regim salarial, precum și de alte criterii, cu consecința că obligația viitoare, a cărei sancționare se urmărește, nu este nici certă, iar prin natura ei, nici exigibilă. În caz contrar, ar însemna ca instanța specializată în litigii de muncă să statueze, de manieră generală, asupra modului de stabilire a drepturilor salariale, ceea ce este de competența judecătorului administrativ, în condițiile art. 36 din OUG nr. 27/2006, respectiv s-ar constitui într- condiționare a legiuitorului de a- reglementa în favoarea categoriei în speță ori de a-l înlătura pentru categoriile care beneficiază de el; or, opțiunea în acest sens legiuitorului nu poate fi nici suplinită, nici controlată de instanța judecătorească, care și-ar depăși limitele competenței constituționale, pe de altă parte, astfel cum s-a arătat și mai sus, în materie de drepturi salariale, nu există temei pentru acordarea lor pentru viitor, instanța competentă să judece litigii de muncă fiind limitată numai să constate dacă există un drept scadent și neacordat, corelativ unei obligații exigibile și neîndeplinite.
Considerațiile anterioare sunt valabile și dacă sporul solicitat se acordă cu titlu de despăgubiri, potrivit considerentelor instanței supreme, rezultate din discriminarea la care este supus personalul din justiție față de alte categorii profesionale, conform art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, întrucât nici despăgubirile nu se pot acorda pentru acoperirea unui prejudiciu viitor, nesigur că se va produce sub toate aspectele deja enunțate.
JUDECĂTOR
- -
Red.
Tehnored:
2 ex/. 17.07.2009
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Uță Lucia, Ilie Nadia
