Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 2994/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2994
Ședința publică din data de 13 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.5488/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu intimata pârâtă SC SA - GRUP.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata pârâtă, avocat, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Dolj ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 5488/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta, cu domiciliul în C,-, -.22,. 1,. 17, jud. D, în contradictoriu cu pârâta SC SA GRUP B, cu sediul în B,-, Sector 1.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele;
La data de 12 iunie 2008, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC SA GRUP B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând primă conform contractului colectiv de muncă la nivelul unității, cu ocazia pensionării, reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, reclamanta a arătat că a fost salariată la SC SA, fiind angajat în cadrul Secției Servicii Interne - Combinatul până la data de 11.03.2008, când i-a încetat contractul individual conform deciziei 26/09.01.2008 și a fost pensionată la limită de vârstă, începând cu data de 12.03.2008, fiind emisă decizia de pensionare nr. -/30.04.2008.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 161 alin. 1 și 2 din CCM pe anul 2007.
A depus la dosar copii de pe carnetul de muncă, decizia nr. 26/09.01.2008, decizia nr. -/30.04.2008 și extras din CCM pe anul 2007 la nivel de unitate.
La data de 18 sept. 2008, unitatea pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca netemeinică.
A motivat că, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de SC SA, înregistrat la cu nr. 8080/23.05.2000, valabil pentru anul 2005, fost modificat pentru anul 2007 prin Actul adițional înregistrat la cu nr. 923/23.02.2007, iar aceste modificări din actul adițional menționat au devenit aplicabile începând cu aceea dată, adică 23.02.2007.
Contractul individual de muncă al reclamantului a încetat în conformitate cu dispozițiile art. 65 și 66 din Codul muncii, această măsură a concedierii regăsindu-se în carnetul de muncă al reclamantului la poziția 83.
Astfel că, la încetarea raporturilor sale de muncă au fost aplicabile dispozițiile CCM încheiat la nivelul SA pentru anul 2005.
În raport de data încetării contractului individual de muncă al reclamantului 04.02.2007, rezultă că nu îi putea fi aplicabil CCM la nivel de PTROM, valabil pentru anul 2007, atâta timp cât conținutul acestuia, cu toate modificările aferente rezultate pe parcursul negocierii colective anuale, a fost înregistrat la abia la data de 23.02.2007.
CCM la nivel, valabil pentru anul 2005, nu prevedea, la art. 52 ca "în situația în care personalul protejat își da acordul pentru desfacerea contractului individual de muncă, acesta beneficiază și de prevederile art. 161 alin. 1 și 2 din CCM".
Această modificate al art. 52 fost făcută prin introducerea alin. 2 al acestui articol, în urma modificărilor CCM la nivel pentru anul 2007, modificări ce au făcut obiectul Actului adițional înregistrat la la data de 23.02.2007.
Acțiunea este neîntemeiată și pentru faptul că acesta solicită plata unor drepturi salariale care urmau să se acorde cu ocazia pensionării, prevăzute la dispozițiile aret. 161 din CCM la nivelul.
Ori, contractul individual de muncă al reclamantei a încetat din inițiativa societății, temeiul de drept al desfacerii raporturilor de muncă reprezentându-l art. 65 și 66 din Codul Muncii - concediere colectivă, deci indiferent de faptul că reclamanta atinsese sau nu vârsta pensionării.
Reclamanta nu a precizat în acțiunea introductivă data pensionării sale și nu a depus copie de pe decizie, urmând a se stabili acest lucru, funcție de care se va lua în calcul data efectivă a pensionării, care putea surveni ulterior încetării contactului de muncă al reclamantului, efectele sale aplicându-se cu o dată la care deja nu mai avea raporturi contractuale cu.
Se menționează că prevederile art. 161 din CCM la nivelul nu îi sunt aplicabile reclamantului, pe de o parte pentru că aceste prevederi sunt prevăzute în beneficiul salariaților pensionați și cuprind drepturi cuvenite acestora - două sau mai multe salarii avute la data pensionării, ca premiere pentru întreaga activitate.
In speță, contractul individual de muncă a încetat din inițiativa unității, în temeiul art. 65 și 66 din Codul Muncii și nu ca urmare a împlinirii vârstei standard de pensionare.
Pe de altă parte, chiar dacă teoretic ar fi putut beneficia de prevederile art. 161 din CCM la nivel de, noul cuprins al art. 52 din CCM, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, a survenit în urma modificării CCM la nivelul anului 2007, prin introducerea alin. 2 al art. 52, care prevede că "în cazul în care salariatul protejat își dă acordul pentru desfacerea contractului individual de muncă, acesta beneficiază și de prevederile art. 161 alin. 1 și 2 și art. 166 alin. 1 lit. d".
Reclamantul, deși și-a dat acordul cu privire la încetarea contractului individual de muncă din inițiativa societății, la data încetării acestuia - 27.09.2007, nu intrase în vigoare modificările aduse CCM la nivel de PTROM, printre care și art. 52 din CCM, care a făcut obiectul actului adițional.
În drept, întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 115 - 118 cod pr. civilă și Codul Muncii.
Din ansamblul probelor administrate in cauză Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Dispozițiile art 161 din CCM pe anul 2007 nu sunt aplicabile deoarece așa cum rezultă din decizia 26/9 01 2008 încetarea contractului individual de muncă s-a dispus in temeiul art 65 și art 66 din Codul muncii, fiind vorba așadar de o încetare din inițiativa societății și nu pe motivul îndeplinirii condițiilor de pensionare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, arătând că hotărârea este sumar motivată și nu este argumentată respingerea cererii formulate încălcându-se astfel dispoz. art.261 al.1 pct.5 pr.civilă.
De asemenea, hotărârea este netemeinică, întrucât a avut calitatea de salariat până la 08 martie 2008 când a încetat, iar documentația privind acordarera pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă a fost înregistrată la 12 martie 2008, decizia de pensionare fiind emisă la 30 aprilie 2008.
Față de aceste dispoziții legale prevăzute la art.161 din CCM/2007 și vechimea sa în cadrul unității, ar fi trebuit să beneficieze de o sumă echivalentă cu 4 salarii, incidente în cauză fiind art. 161 al.2.
La momentul la care a încetat, condițiile de pensionare pentru limită de vârstă erau îndeplinite, astfel încât se născuse dreptul prevăzut în CCM la nivel de unitate.
Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi nefondat recursul, având în vedere următoarele considerente:
Este neîntemeiată prima critică referitoare la încălcarea dispoz. art.261 al.1 pct. 5.pr.civilă, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Este nefondată și critica care vizează modul de soluționare al acțiunii pe fond de către prima instanță pentru următoarele argumente:
Potrivit dispoz. art. 161 din CCM invocat de reclamantă în cererea de chemare în judecată rezultă, într-adevăr că la pensionare, indiferent de cauza pensionării salariatul este premiat pentru întreaga activitate cu o sumă, reprezentând 2 salarii avute la data pensionării, iar dacă are o vechime mai mare de 15 ani, suma acordată va fi de 4 salarii.
Aceste dispoziții, deși erau în vigoare la data când a încetat al acestuia, nu îi sunt aplicabile, întrucât din interpretarea textului rezultă că pentru a beneficia de aceste drepturi bănești,titularul la data pensionării trebuie să aibă calitatea de salariat al unității, iar contractul său individual de muncă să înceteze prin pensionare conform dispoz. art.56 lit.d din Codul Muncii.
De aceste dispoziții nu pot beneficia persoanele concediate pentru motive care nu țin de persoana lor, în temeiul dispoz. art.65 din, categorie din care face parte și reclamanta.
Având în vedere că cererea de pensionare a fost formulată la data de 12.03.2008, iar decizia de pensionare a reclamantei a fost emisă la data de 30.04.2008, este evident că la data pensionării ea nu mai avea calitatea de salariată a recurentei, calitate care a încetat la data de 10 martie 2008.
Ca urmare, acesta nu poate beneficia de dreptul reglementat expres de art.161 din CCM.
Art.52 din CCM până la modificarea intervenită în 2007 menționa doar interdicția desfacerii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului,celor care aveau mai puțin de 3 ani până la pensionare anticipată.
Începând cu anul 2007 art.52 din CCM a fost modificat în sensul că în cuprinsul său au fost menționate 2 aliniate,la alin.2 fiind prevăzut dreptul salariatul aflat în situația prevăzută de art.52 al.1( mai puțin de 3 ani până la pensionarea anticipată), în măsura în care-și dă acordul la desfacerea, de a beneficia și de prev. art.161 din CCM.
Deși modificarea a devenit aplicabilă începând cu 23.02.2007, nici de aceste dispoziții nu poate beneficia reclamanta, deoarece aceasta nu a făcut dovada că se afla în situația menționată la art.52 din CCM.
considerentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art.312 C:pr.civilă va respinge recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr.5488/16.10.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu intimata pârâtă SC SA - GRUP.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 Mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red..
Tehn./Ex.2/15.06.2009
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu