Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3072/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1787/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3072/
Ședința publică din data de 07 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți, ( fostă ), G, împotriva sentinței civile nr.822 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Civilă în dosarul nr- (1019/C/2008), în contradictoriu cu intimații pârâți Tribunalul Călărași, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, Ministerul Justiției și Libertăților și expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești diferență de salarii - valoarea de referință sectorială.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții reclamanți, ( fostă ), G, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 822/13.05.2008 a Tribunalului Călărași - Secția Civilă, s-a respins ca nefondată acțiunea prin care reclamanții, și alții, au solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială, pe perioada 01.10.2004-31.12.2007, conform OUG nr. 123/2003, OG nr. 9/2005, OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007.
Reclamanții au declarat recurs, în motivarea căruia au arătat, în esență, următoarele aspecte:
- ca urmare a Ordinului Ministerului Justiției nr. 1472/C/12.10.2005, care modifică Ordinul nr. 1388/C/2005, pretențiile reclamanților au fost recunoscute și s-au plătit diferențe salariale;
- art. 161 alin. 4 din Codul Muncii are în vedere daune interese moratorii prin întârzierea executării obligației de către debitor;
- creditorul nu trebuie să facă dovada prejudiciului, legea pornind de la ideea că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale datorate pe perioada întârzierii în executare;
- interpretarea dată de instanța de fond este discriminatorie și incorectă, deoarece la înfăptuirea justiției participă și personalul auxiliar, iar pentru asigurarea unei reglementări corecte s-a omis OG nr. 23/2005;
- nu se pune problema retroactivității acestui act normativ, deoarece este în discuție o normă juridică cu caracter imperativ ce face corp comun cu normele juridice interpretate.
De menționat și faptul că în motivarea recursului au fost reluate și reproduse susținerile prezentate în conținutul acțiunii introductive de instanță (a se vedea filele 2-4 dosar fond).
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a pr.civ. și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cea mai pare parte a motivării recursului formulat în prezenta cauză nu conține critici ori nemulțumiri concrete, care să aibă legătură cu hotărârea Tribunalului și din care să reiasă în constă nelegalitatea sau netemeinicia sentinței acesteia ori care au fost greșelile de judecată săvârșite de instanța de fond.
Așa fiind, recursul are un caracter pur formal și doar faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 304/1 proced. civ. împiedică a se face aplicațiunea sancțiunii nulității recursului prevăzută de art. 306 coroborat cu art. 302 alin. 1 lit. c din același cod. Lipsa de argumentație și consistență logico-juridică a aspectelor prezentate de recurenții-reclamanți justifică neluarea în considerare a recursului.
Prima instanță a procedat corect atunci când a respins ca neîntemeiate pretențiile deduse judecății, deoarece recurenții-reclamanți nu sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile salariale pe care le solicită prin acțiune.
Sub acest aspect, trebuie arătat că autorii cererii de chemare în judecată fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate sau conex din cadrul sistemului autorității judecătorești, fapt necontestat de niciunul dintre adversarii procesuali și care se consideră dovedit întrucât în speță sunt aplicabile din acest punct de vedere prevederile art. 287 din Codul Muncii.
Aceștia pretind, prin acțiune, să li se achite contravaloarea drepturilor bănești, reprezentând măririle salariale acordate tuturor categoriilor de personal bugetar, prin diverse acte normative cu putere de lege adoptate în perioada 01.10.2004-31.12.2007 (mai precis este vorba despre diferențele salariale decurgând din aplicarea unor valori de referință sectorială mai mici pentru personalul autorității judecătorești față de cele prevăzute în cazul celorlalte puteri în stat). Ei afirmă că prin excluderea personalului din justiție de la aceste majorări salariale s-a creat o situație discriminatorie și inechitabilă pentru această categorie profesională.
Însă, pretențiile deduse judecății nu pot fi primite, întrucât prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr. 818, 819, și 820 din 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întrutotul aplicabile și în speță, întrucât recurenții-reclamanți afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află, a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Aceasta înseamnă că în situații precum cea din prezenta cauză, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
Neexistând discriminare, nu pot fi luate nici una dintre măsurile prevăzute de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, lipsind temeiul necesar pentru a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit ori pentru a dispune restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare. În consecință, nu se pot plăti nici despăgubirile constând din drepturile bănești la care se face referire în acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, ( fostă ), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 822/13.05.2008 a Tribunalului Călărași - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./27.05.2009.
Jud.fond:,.
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
