Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Galati

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 323/

Ședința publică de la 07 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Constantin Cârcotă

GREFIER - - -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, -, I, cu domiciliul procesual ales în G,- la sediul Curții de Apel Galați, împotriva sentinței civile nr.106/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 1 și CURTEA DE APEL G, cu sediul în G,-, jud.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 5 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 7 mai 2008.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 106/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, I, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel

Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 06.12.2007 reclamanții, I, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de apel G, solicitând obligarea pârâților la plata actualizată către fiecare din reclamanți sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996 și la acordarea unor drepturi salariale rezultând din indexarea salariilor pentru anul 2007, actualizate cu rata inflației.

În fapt s-a arătat că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești " pentru risc și solicitare neuropsihică magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate " beneficiau de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Această dispoziție legală a fost abrogată prin art.I pct. 42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea Legii nr.50/1996.

OG nr.83/2000 încalcă dispozițiile art.41 alin. din Constituția României potrivit căruia salariații au drepturi la măsuri de protecție salarială ce privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară " repaosul săptămânal, concediu de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.

Se încalcă de asemenea dispozițiile art.53 din Constituție potrivit căruia exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă este necesar, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.

Prin neplata acestui drept s-a creat un prejudiciu magistraților cât și o situație discriminatorie în raport cu alte categorii profesionale care au beneficiat și continuă să beneficieze de acest spor, defavorizând magistrații în raport cu ceilalți salariați bugetari, funcționari publici și demnitari.

Urmare a neacordării acestui spor magistraților au fost încălcate dispozițiile art.5 alin.1 C potrivit căruia în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii.

Au fost încălcate și disp. art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului potrivit căreia " toți oamenii sunt egali în fața legii și au dreptul fără deosebire la o protecție egală a legii".

discriminarea magistraților rezultă și din art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului potrivit căreia " dreptul de a te bucura de oricare din drepturile prevăzute de lege, trebuie asigurat fără nici o discriminare". În condițiile existenței unei legislații stufoase, de multe ori contradictorie, a unor condiții de muncă neadecvate la care se adaugă presiunile directe ale justițiabililor care abuzând de dreptul la petiționare u formulat numeroase sesizări, reclamații, plângeri penale total nejustificate, au făcut să crească factorii de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Acțiunea civilă formulată este justificată și pe considerentul că un act normativ cu putere juridică de lege nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică conform art.56 alin. 2 Legea nr.24/2000.

legală a salariilor este o măsură de protecție socială a salariaților în condițiile existenței inflației. Ori în anul 2007 toate categoriile de bugetari, mai puțin judecătorii și procurorii, au beneficiat de indexarea salariilor cu diferite tranșe pentru acoperirea inflației.

Prin aceasta s-a creat o discriminare față de celelalte categorii de salariați bugetari, această discriminare făcându-se și între salariații aceleași instituții, instanțele judecătorești, între judecători, personal auxiliar de specialitate.

Art. 5 din Codul Muncii precizează că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare fiind interzisă.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată motivat de faptul că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.425 din - și intră în vigoare la 01.10.2000. La art. 1 pct.42 OG 83/2000 dispune că " Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi salariale ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.583 din 18 noiembrie 1999 se modifică și se completează după cum urmează: 42. Articolul 47 se abrogă.

Susținerile reclamanților că în speță o ordonanță nu poate modifica o lege sunt vădit neîntemeiate deoarece OG 83/2000 a abrogat expres și în totalitate art.47 din Legea nr.50/1994, modificare permisă în raport de dispozițiile exprese ale art.115 din Constituție care reglementează competența legislativă delegată Guvernului de a interveni prin ordonanțe simple în baza unor legi speciale de abilitate, în materii ce nu fac obiectul unor legi organice. Legea nr.50/1996 nu face parte din categoria legilor organice deoarece nu reglementează domeniile rezervate legilor organice și a fost votată în conformitate cu dispozițiile art.76 din Constituția revizuită " cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră" Legea nr.50/1996 reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu " organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor Judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi". De asemenea Legea nr.50/1996 nu reglementează " regimul general privind raporturile de muncă" fiind chiar o lege specială de salarizare a unei categorii de personal din sistemul bugetar". Finalitatea modificărilor legislației nu a fost în nici un caz diminuarea drepturilor salariale ci dimpotrivă creșterea acestora, însă în cadrul unui nou sistem de salarizare bazat pe principii noi prin includerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și a altor sporuri în indemnizația unică de care beneficiau reclamanții la acel moment. Cu privire la indexarea salariilor judecătorilor precizează că sunt singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale substanțiale atât în anul 2006 cât și în anul 2007, decizia luată la nivelul Guvernului de a nu mai acorda și alte majorări în cursul anului 2007, decât celorlalte categorii din sistemul bugetar care nu au beneficiat de alte creșteri, nu prezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectare dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Cu privire la fondul cauzei, pentru o corectă soluționare se impune analiza evoluției actelor normative.

Legea Nr. 50 din 21 iunie 1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, prevedea în art. 47 că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar. Prin Ordonanța Nr. 83 din 29 august 2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, ( pct 42.) Articolul 47 se abrogă.

Ordonanța a fost aprobată prin Legea Nr. 334 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Ulterior s-au emis:

-ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 177 din 6 decembrie 2002

privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților aprobată prin

- LEGE Nr. 347 din 10 iulie 2003

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, în care se prevede:

ART. 50

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 1^1, precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.

În ORDONANȚA DE URGENȚĂ Nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției se menționează:

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă:

a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările și completările ulterioare;

f) orice alte dispoziții contrare (deci și cele din Legea 50/1996, nu așa cum susțin reclamanții, că parte din lege, respectiv art. 47 ar fi încă în vigoare ).

În combaterea susținerilor reclamanților s-a reținut că art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat anterior OUG 177/2002, prin OG 83/2000. Potrivit Legii Nr. 24 din 27 martie 2000 (ART. 62), privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative

(3) Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament. În consecință, art. 47 din legea 50/1996 este abrogat.

Faptul că în activitatea reclamanților activitatea este caracterizată printr-un accentuat risc și o suprasolicitare neuropsihică deosebită nu îi îndreptățește decât să urmeze căile legale, solicitând modificări legislative care să le recunoască activitatea și să o remunereze corespunzător.

Ultimele modificări legislative în materia salarizării au ținut cont de întreg specificul activității, pentru care reclamanți au fost remunerați cu o sumă globală, în care s-au inclus toate criteriile pentru care în Legea 50/1996 erau acordate sporuri distincte.

Cu privire la legalitatea abrogării unei dispoziții a unei legi printr-o ordonanță, act normativ cu putere inferioară legii, cât timp aceasta a fost aprobată ulterior printr-o lege, nu vedem nici un considerent pentru care ordonanța să nu-și producă efecte.

Instanța a apreciat că nu se poate reține nici încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, pentru că prin noțiunea de bun în cauză se înțelege un anumit cuantum al salariului, o sumă de bani, primită cu titlu de salariu, indiferent dacă este indemnizația de bază sau un spor, sumă care nu a fost afectată de modificările legislative, în sensul că nu a fost diminuată. În concluzie, nu s-a produs nici o ingerință asupra unui bun al reclamanților.

În ceea ce privește indexările salariale, prin Legea nr. 45/2007 de aprobare a OUG 27/2006 s-a dispus abrogarea art. 35 din ordonanță, invocat de reclamanți, care prevedea că drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.

Ca urmare, la momentul actual, reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute de OUG 27/2006, cu modificările prevăzute de Legea 45/2007, neexistând nici un act normativ care să dispună alte creșteri salariale în anul 2007.

Este adevărat că alte categorii de bugetari, respectiv funcționarii publici, personalul auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor, controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi, etc. au beneficiat, prin legi speciale de majorări salariale în procentele solicitate de reclamanți.

Dar, pentru a exista o discriminare este necesară ca deosebirea să se aplice în mod nejustificat unor persoane aflate în situații identice sau analoage.

Or, în speță este vorba de categorii diferite de salariați, pentru fiecare în parte indemnizația sau salariul fiind stabilite de legiuitor în funcție de complexitatea și răspunderea funcției, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții sau de alte criterii.

De asemenea, personalul salarizat în baza OUG 27/2006 a beneficiat de o majorare salarială în anul 2007, prin Legea nr. 45/2007, acesta fiind motivul invocat de pârâți pentru neacordarea altor majorări.

Este dreptul legiuitorului să stabilească salarii diferite pentru activități diferite, precum și momentul, modul, sau cuantumul modificării indemnizațiilor pentru fiecare categorie de personal în parte.

În opinia separată exprimată de asistenții judiciari s-au reținut următoarele:

Potrivit art.47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".

Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.

Însă, procedându-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.

Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.

Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.

Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.

Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.

Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.

Așa cum se arată în întâmpinarea Ministerului Justiției art.47 din Legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice atâta vreme cât Ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.

Pe de altă parte art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".

Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.

Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Așadar, există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din legea nr. 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.

In cauza sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Cu privire la capătul de cerere prin care reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați la acordarea drepturilor salariale rezultând din indexarea salariilor pentru anul 2007, s-a opinat că:

Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare, care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.

În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamanților, prin neacordarea majorărilor salariale anuale, se va analiza situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.

În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare).

Persoanele aparținând personalului din sistemul bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de Codul muncii, prestând o muncă și, ca efect al acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare (art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003).

Deci, reclamanții se află în aceeași situație, sub acest aspect, ca și restul personalului din sistemul bugetar.

Însă, printr-o o serie de acte normative (de exemplu: G nr.10/2007; G nr.11/2007; G nr.16/2007; G nr.27/2007; Legea nr.232/2007; G nr.8/2007; G nr.20/2007; G nr.23/2007), personalul din sistemul bugetar a beneficiat, în fiecare an, de majorările salariale, constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor.

Aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio - profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art.1 din G nr.10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art.1 din G Nr.10/2007); personalul auxiliar din justiție (art.31 din G nr.8/2007).

de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art.29 - 32 din Legea nr.24/2000 și potrivit art.6 din Legea nr.52/2003) au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.

Trebuie subliniat în mod deosebit că, în niciun caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.

Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr.27/2006) nu le-a fost acordat, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a răsfrânt mai pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale.

Nu corespunde adevărului faptul că, prin Legea nr.45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților. Or, este inadmisibilă operarea unei noi discriminări -constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației- sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).

În concluzie, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională.

Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.

Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.

Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic), iar, în nici un caz, nu criteriul categoriei socio - profesionale. Într-adevăr simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nicidecum nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare. Deci, în mod vădit eronat și fără absolut nici o relevanță, pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.

Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare (precum prestarea muncii peste programul normal, prestarea muncii în timpul nopții, dobândirea unei pregătiri profesionale suplimentare în domeniul de activitate cum ar fi doctoratul, dobândirea unei vechimi în muncă, îndeplinirea unei obligații speciale de confidențialitate, acoperirea efectelor negative ale creșterii prețurilor de consum și ale inflației, etc.).

În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului.

Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1-3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).

Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).

Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.

Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.

Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.

La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta ideea că această creștere a prețurilor de consum și inflația nu ar afecta toate salariile și puterea acestora de cumpărare.

Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.

Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea indexărilor anuale nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește majorările anuale pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că li se plătește salariul în aceeași monedă națională ca și reclamanților și trebuie tratați în mod egal în materie de salarizare.

Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: pentru contractarea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației.

Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față de aceleași prestații în muncă, remunerată pentru unii într-o monedă nedevalorizată și remunerată pentru alții în monedă devalorizată.

De asemenea, conform principiilor cuprinse în art.154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare: una în monedă devalorizată, alta în monedă cu valoare ajustată în raport cu inflația.

Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală, iar plata salariilor bugetare se face în aceeași monedă.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților au fost avute în vedere, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.

Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație s-a opinat că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.

Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, I, și.

În motivarea dată căii de atac au criticat hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:

Prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 magistraților - judecători și procurori li s-a acordat un spor de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și solicitare neuropsihică.

Prin art.I pct. 42 din OG nr.83/2000 de modificare și completare a Legii nr.50/1996 s-a abrogat art. 47 din această lege.

Motivarea instanței de fond că, deși abrogat, art. 47 din Legea nr. 50/1996 judecătorii au fost remunerați cu o sumă globală în care au fost incluse toate sporurile, nu poate fi primită.

Prin expunerea de motive la OG nr.83/2000 s-a justificat abrogarea tuturor sporurilor de care beneficiau magistrații pe faptul că salarizarea acestora să se facă prin stabilirea unor indemnizații lunare pe funcții în raport cu nivelul instanțelor și cu vechimea în magistratură.

Or, eliminarea sporului de 50% nu poate fi justificată pe acest temei întrucât prin aceeași lege, nr.50/1996 modificată, au fost menținute alte sporuri.

Aceasta poate constitui o încălcare a art.1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, reclamanții fiind lipsiți de un drept - sporul de 50% - un drept bănesc.

În ceea ce privește neacordarea drepturilor bănești rezultate din indexarea salariilor în 2007 pentru reclamanți nu poate fi justificată pe faptul că în 2006 și 2007 aceștia au beneficiat de acordarea unor sporuri.

Sporul de fidelitate exista și până acum ca drept salarial conform Legii nr. 50/1996 iar sporul de vechime, deși eliminat nelegal în 2000, fost reintrodus ca drept bănesc ca urmare a acțiunilor civile ale magistraților dar începând cu luna mai 2007.

Este adevărat că diferitelor categorii de funcționari bugetari salarizarea se face în funcție de complexitatea și răspunderea funcției dar indexarea salariilor și indemnizațiilor acestor categorii a fost justificată pe creșterea indicelui prețului bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, pe asigurarea unui tratament egal între diferitele categorii de personal bugetar în scopul asigurării devalorizării datorate inflației.

Or, de aceste indexări au beneficiat în 2007 demnitarii, judecătorii Curții Constituționale, personalul asimilat demnitarilor (OG nr.10/2007), membrii Curții de Conturi, cât și alte categorii de personal bugetar cu venituri mult mai mari decât drepturile salariale ale reclamanților.

Reclamanții judecători au fost discriminați chiar față de personalul auxiliar de specialitate întrucât acestora, prin OG nr. 8/2007, le-a fost acordat sporul de fidelitate pe lângă sporul de vechime, salariul de merit de care pot beneficia anual, sporul de 10% pentru activitățile ce le desfășoară în anumite sectoare, au beneficiat și de o indexare a salariilor în trei tranșe, de la 01.01.2007, de la 01.04.2007, de la 01.10.2007, de 5%, de 2% și de 11%, total 18%.

Mai mult decât atât, prin nr.OG 8/2007 acestora li s-a prevăzut că pot beneficia de orice majorare a salariilor acordate prin acte normative (art. 27) în timp ce, aceeași prevedere (art.35) din nr.OUG 27/2006 pentru salarizarea judecătorilor a fost eliminată.

Or, și reclamanții judecători, ca de altfel toți judecătorii și procurorii, trebuie să beneficieze de această indexare care este o măsură de protecție socială de acoperire a influențelor inflaționiste ale prețurilor (justificate chiar de stat), situație care, așa cum am arătat mai sus, a stat la baza indexării indemnizațiilor și altor categorii de bugetari cu venituri mult mai mare ca ale reclamanților.

Or, raportat la acest criteriu care a determinat acordarea indexărilor pe anul 2007 - contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației - în mod cert ne aflăm în fața unei discriminări conform art. 2 din nr.OG 137/2000, art.5, art.6 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 16 alin.1 și 2 din Constituția României.

Au solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304¹Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimatul - pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea motivelor de recurs ca neîntemeiate și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la indexarea salariilor pe anul 2007 considerat că dispozițiile OG nr. 137/2000 nu sunt aplicabile în speță, fiind în legătură cu fapte sau acte de discriminare înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care se restrânge sau se înlătură folosința ori exercitarea în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor OG nr. 137/2000, în lipsa unui text de lege care să recunoască recurenților dreptul pretins prin cerere.

Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unei categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori reglementarea de legiuitor a anumitor drepturi salariale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin OG nr. 137/2000.

Nu poate fi reținută discriminarea întrucât recurenții nu se află într-o situație similară sau comparabilă cu alte categorii chiar dacă aparțin de sectorul bugetar, iar aplicarea unui tratament nediscriminatoriu nu înseamnă uniformizare în materie salarială.

În considerarea principiului separației puterilor în stat, în absența unei decizii a instanței de contencios constituțional, ar reprezenta un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Atribuirea unor asemenea drepturi reprezintă o problemă de legiferare fiind expresia voinței legiuitorului care poate aplica și stabili dacă ți ce creșteri salariale se acordă unor anumite categorii de salariați.

Potrivit jurisprudenței, orice diferență de tratament nu semnifică încălcarea art. 14 din Convenție, în lipsa unei comparabilități sau analogii între situația judecătorilor și procurorilor și situația celor care ocupă funcții de demnitate publică ori a altor categorii de persoane in sectorul bugetar care în temeiul unor acte normative au beneficiat de majorări salariale.

Veniturile salariale ale acestora s-au majorat deja substanțial prin legea de salarizare depășind nu doar rata inflației ci și media creșterilor salariale acordate în sectorul bugetar iar un raționament contrar ar conduce la concluzia potrivit căreia și celelalte categorii din sectorul bugetar al trebui îndreptățite la a solicita plata drepturilor salariale acordate magistraților.

Cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG nr. 83/2000, la art. I pct. 42.

Nu sunt incidente prevederile art. 1 din Protocolul 1 și ale art. 20 din Constituția României, nefiind vorba despre reglementări interne cu privire la proprietate care să aibă un conținut în contradicție cu reglementările internaționale.

Dispozițiile art. 1 din Protocolul nu vin să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede iar reglementările cu privire la protecție și garantarea dreptului de proprietate nu pot fi confundate cu cele care privesc raporturile de muncă și salarizare.

De asemenea, s-a decis ca creanțele viitoare ce decurg din exercitarea unei profesii nu intră sub protecția, instituită de art.1 din Protocol, iar statele nu sunt împiedicate să schimbe sistemele de salarizare, cu atât mai mult cu cât în perioada în care s-a abrogat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, drepturile salariale ale personalului din sistemul de justiție au fost majorate substanțial.

Acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică magistraților reprezintă procedură de legiferare, reprezentând o opțiune a legiuitorului.

Examinând recursul astfel declarat potrivit motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 304¹Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

În primul rând, sub aspectul interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a pronunțat Decizia nr. XXI/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în materia recursului în interesul legii, prin care s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut-lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În conformitate cu dispozițiile art. 329 Cod procedură civilă, scopul reglementării instituției recursului în interesul legii îl reprezintă asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României, asupra chestiunilor care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

Rezolvarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței, pentru a evita insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României).

În cea ce privește noțiunea de bun în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta are o semnificație autonomă în strânsă legătură cu dreptul de proprietate de care o persoană nu poate fi lipsită decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

În categoria unor asemenea bunuri intră și dreptul de creanță asupra căruia există un veritabil drept de proprietate în sensul art.1 al Protocolului nr.1.

Se constată astfel că, recurenții - reclamanți îndeplinesc funcția de magistrați în cadrul Curții de Apel Galați.

Prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a prevăzut acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar.

Ulterior, prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, au fost abrogate dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996, intervenind astfel o modificare asupra legii privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2000, fiind ulterior aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Potrivit art. 108 al.3 din Constituția României, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuția adoptării de acte normative Guvernului României care emite ordonanțe, însă numai pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare iar nu și al legilor organice.

Ori, nr.OG 83/2000 a fost emisă în baza art.1 lit.q din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

Modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte iar abilitarea Guvernului a operat în speță doar pentru modificarea și completarea legii iar nu și pentru abrogarea Legii nr. 50/1996, nici totală și nici parțială.

Se consideră că, în acest fel, au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 al.3 în referire la art. 73 al.1 din Constituția României.

În acest sens și Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească modificată prin Legea nr. 142/1997, având caracterul de lege organică în vigoare la data emiterii nr.OG83/2000, prevedea în art. 81 că magistrații beneficiază de drepturi salariale inclusiv sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Ca atare, abrogarea prin art. I pct. 42 din OG nr.83/2000 a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine prevederilor art. 81 din Legea nr. 92/1992 modificată și completată care avea caracterul de lege organică.

În condițiile în care Curtea Constituțională are în competență doar controlul dispozițiilor din legile în vigoare, verificarea constituționalității unor norme abrogate în prezent, cât și controlul regularității actului de abrogare și a aplicabilității sale în continuare, aparține instanțelor judecătorești, potrivit plenitudinii de jurisdicție a acestora.

Față de cele arătate mai sus se reține astfel că dispozițiile art. 47 din Legea nr.50/1996, republicată, nu și-au încetat în mod legal aplicabilitatea, conform limitelor și condițiilor abilitării, iar efectul supraviețuirii lor fac ca asemenea drepturi să devină cuvenite persoanelor care se încadrează în categoriile prevăzute în legea specială de salarizare.

În al doilea rând, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea drepturilor salariale rezultând din indexarea salariilor pentru anul 2007, se rețin următoarele:

Dispozițiile art. 2 al.3 din OG nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare stabilesc faptul că au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.

Discriminarea are la bază deosebiri, excluderi, restricții sau preferințe pe bază de criterii care au ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic fiscal, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În speță, recurenții - reclamanți solicită recunoașterea dreptului la indexarea salariilor pentru anul 2007, ca urmare a devalorizării monedei naționale prin efectul inflației și al consecințelor produse astfel veniturilor reale realizate de aceștia.

Un asemenea drept le-a fost recunoscut inițial prin dispozițiile art. 35 din OUG nr.27/2006 care au fost ulterior abrogate prin dispozițiile art. 1 pct.17 din Legea nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

Nu se poate pretinde că odată cu abrogarea acestor dispoziții au încetat efectele cauzate de inflație veniturilor astfel obținute, pentru corectarea cărora a fost prevăzută măsura aplicării indexărilor salariale.

Dimpotrivă, o astfel de măsură a fost recunoscută și aplicată pentru salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar potrivit OUG nr.24/2000, persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică salarizate potrivit anexelor II și III la Legea nr.154/1998, personalul didactic din învățământ, personalul din administrația centrală și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și instituțiile centrale românești din străinătate, controlorii financiari, etc.

În acest sens au fost emise o serie de acte normative precum OG nr.10/2007, OG nr.11/2007, OG nr.16/2007, OG nr.27/2007,

de motive ale unor asemenea acte normative susțin, în esență, necesitatea indexărilor și negocierilor salariale urmare a devalorizării datorată creșterii inflației și a asigurării unui tratament egal între diferitele categorii de personal bugetar.

Rezultă astfel pentru recurenții - reclamanți crearea unor situații de discriminare în raport cu celelalte categorii de personal bugetar, efectele inflației fiind resimțite de toți, deopotrivă.

Motivarea pe care o dă intimatul - pârât Ministerul Justiției în sensul că recurenții - reclamanți au beneficiat de creșteri salariale în cursul anilor 2006 și 2007 potrivit Legii nr. 45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006, nu poate fi primită, în discuție fiind necesitatea, dealtfel recunoscută în situația altor categorii profesionale, de contracarare a efectelor inflației asupra veniturilor realizate din salarii.

Recurenții - reclamanți s-au aflat într-o situație analoagă cu aceste categorii profesionale, din punct de vedere al erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și al inflației și, ca atare, trebuie să li se recunoască și acestora dreptul la indexarea salariilor și condiția egalității de tratament.

Justificări precum nivelul veniturilor realizate prin mărirea coeficienților de salarizare, introducerea unor sporuri și drepturi salariale nu constituie, față de pretențiile concrete al recurenților - reclamanți, criterii sau practici justificate obiectiv pentru a conduce la concluzia inexistenței unei discriminări, bazată pe metode adecvate și necesare.

Evocarea criteriului categoriei profesionale recurenților - reclamanți nu poate constitui o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea dintr-un drept garantat de lege, dreptul la o contraprestație salarială neatinsă de devalorizare.

Salarizarea magistraților și a personalului asimilat acestora are la bază o serie de criterii specifice, ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal.

Însă, ceea ce se pune în discuție nu o reprezintă modalitatea de salarizare a recurenților - reclamanți, ci modul în care au fost excluși de la beneficiul indexărilor salariale acordate ca efect al devalorizării față de celelalte categorii de personal bugetar enumerate, rezultând un tratament inegal și discriminatoriu.

Dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare este unul dintre drepturile garantate prin excluderea privilegiilor și discriminării, potrivit principiului egalității între cetățeni.

De asemenea, existența discriminării rezultă și prin raportare la art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care garantează dreptul tuturor la protecția egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale care garantează dreptul la condiții de muncă și egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție, art. 14 din Convenția europeană privind apărările drepturilor omului și libertăților fundamentale privind discriminarea, art. 4 din Carta Socială europeană, care garantează dreptul la o salarizare echitabilă.

Constatarea discriminării atrage, în condițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 acordarea de despăgubiri în scopul restabilirii situației anterioare discriminării ori anulării situației creată prin discriminare, potrivit dreptului comun.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor se vor avea în vedere, prin analogie, procentele de majorare prevăzute în art. 1 din OG nr.10/2007, în scopul reparării juste și integrale prejudiciului cauzat recurenților - reclamanți.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului cauzat se va avea în vedere, în scopul reparării sale integrale și actualizarea sumelor datorate în raport de rata inflației, la data plății efective.

O atare soluție este în măsură să asigure o reală despăgubire recurenților - reclamanți și în același timp nu contravine legii, fiind prevăzută posibilitatea reactualizării drepturilor salariale de care salariatul ar fi trebuit să beneficieze (art.161 al. 4 Codul muncii ).

Pentru recurenții - reclamanți I, și drepturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul brut lunar prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, vor fi acordate pe perioada îndeplinirii efective a funcției, respectiv 6.12.2004 - mai 2005, după cum s-a și solicitat.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 al.1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de reclamanții împotriva sentinței civile nr. 106/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Va fi modificată în tot sentința civilă nr. 106/24.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

Va fi admisă acțiunea formulată de recurenții - reclamanți.

Vor fi obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați să plătească reclamanților - recurenți, (), și:

- drepturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul brut lunar stabilit prin art. 47 din legea nr. 50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe o perioadă de 3 ani raportat la data sesizării instanței începând cu data de 6.12.2004, și în continuare până la data încetării discriminării, actualizate cu rata inflației.

- drepturile salariale reprezentând indexarea salariilor pentru anul 2007 după cum urmează: 5% începând cu ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizate cu rata inflației.

Vor fi obligați pârâții să plătească recurenților - reclamanți: I, și drepturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul brut lunar stabilit prin art. 47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 6.12.2004 - mai 2005, actualizate cu rata inflației.

Va fi obligată pârâta Curtea de Apel Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale recurenților - reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de reclamanții, (), I, ȘI, cu domiciliul procesual ales în G,- la sediul Curții de Apel Galați, împotriva sentinței civile nr. 106/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Modifică în tot sentința civilă nr. 106/24.01.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:

Admite acțiunea formulată de recurenții - reclamanți, (), I, ȘI, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-.

Obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Galați să plătească reclamanților - recurenți, (), și:

Obligă pârâții să plătească recurenților - reclamanți: I, și drepturile salariale reprezentând sporul de 50% din salariul brut lunar stabilit prin art. 47 din Legea nr.50/1996 pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 6.12.2004 - mai 2005 actualizate cu rata inflației.

Obligă pârâta Curtea de Apel Galați să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale recurenților - reclamanți.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 07 Mai 2008.

Președinte,	Judecător,	Judecător,
Grefier,

: /24.06.2008

:DC/2 ex/ 27.06.2008

Fond: /

Asistenți judiciari:/

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mița Mârza, Constantin Cârcotă

#Judecator Benone Fuica

Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Galati

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Galati