Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3395/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3395
Ședința publică din data de 27 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
- - - judecător
- - - judecător
Grefier
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de reclamanta Grupa Sindicală nr.9 " " și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. J, împotriva sentinței civile nr.5215/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Inspectoratul Școlar Județean G și Centru Financiar Grădinița cu Program Prelungit nr.8 Tg.J, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, că s-a depus întâmpinare, că în conformitate cu prevederile art.242 alin 2.pr.civ. s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin sentința nr. 5215/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Consiliul Local Tg-
S-a admis actiunea formulată de petiționara Grupa sindicală nr. 9,în contradictoriu cu intimatele Inspectoratul Școlar G și Centrul Financiar Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Tg-, jud. și Consiliul Local Tg-J.
S- dispus obligarea intimaților să plătească membrilor de sindicat prevăzuți în tabelul anexă, diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterea coeficientului de ierarhizare de 1/25 corespunzător tranșelor suplimentare de vechime de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ, conform art.50 din Legea nr. 128/1997 aferente perioadei 25.04.2005-25.04.2008, astfel: - - 0 lei, - 2015 lei, - 2424 lei, - 1364 lei, Putere - 2205 lei, - 2602 lei, - - 2893 lei, - 1234 lei, - 2373 lei, - - 2427 lei, - - 2462 lei, - 1259 lei, - - 2721 lei, - - 2320 lei, - 372 lei, - 2292 lei, - 1093 lei, - 404 lei, - 2432 lei, - 1985 lei, - - 2562 lei, - 1113 lei, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligate intimatele la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Membrii de sindicat ai Grupei Sindicale nr. 9, - -, Putere, -, -, -, -, -, -, - se încadrează în tranșa de vechime de 30, 35 ani și peste 40 de ani și au solicitat plata diferențelor rezultate in urma calcularii in mod corect a salariului în conformitate cu Legea nr. 128/1997, modificată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Consiliul Local Tg-J, aceasta a fost respinsă întrucât potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Potrivit dispozitiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea 128/1997, modificată și completată, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
La alineatul 2 al aceluiași text legal, aceste tranșe sunt individualizate și pentru fiecare se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Mai mult, conform art. 154, alin. 1 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind interzisă orice discriminare.
Potrivit art.156 din Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Prin urmare, pentru drepturile salariale solicitate de petentă există cadru legal prin care aceste tranșe se acordă, respectiv art.50 din Legea 128/1997.
Pentru a cuantifica drepturile petenților, instanța a încuviințat prin încheierea de ședință din data de 19.06.2008, la cererea petenților, proba cu expertiza contabilă.
Ulterior, în cauză a fost formulată o cerere de îndreptare eroare materială de către reclamantă.
Prin încheierea pronunțată la data de 6 noiembrie 2008, Tribunalul Gorj, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței nr. 5215/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în sensul că au fost obligați intimații să plătească petentei - suma de 2518 lei în loc de 0 lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta Grupa Sindicală nr. 9 " " și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg.
În motivarea primului recurs, s-a arătat că, deși acțiunea a fost admisă în totalitate - și nu în parte -, în mod greșit s-a trecut suma de zero lei în dreptul membrei de sindicat -.
În motivarea celui de al doilea recurs formulat de Consiliul Local al Municipiului Tg., s-a arătat, în esență, că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu are absolut nici o calitate cu privire la plata și asigurarea fondurilor necesare salarizării personalului didactic.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursurile nefondate, urmând a le respinge, pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește primul recurs, se constată că a rămas fără obiect singura critică formulată de această recurentă, atâta timp cât, prin încheierea pronunțată la data de 6 noiembrie 2008, Tribunalul Gorja admis cererea de îndreptare eroare formulată și dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței nr. 5215/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în sensul că au fost obligați intimații să plătească petentei - suma de 2518 lei în loc de zero lei.
În ceea ce privește cel de-al doilea recurs, formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. J, Curtea reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a Consiliului Local este conferită de atribuțiunile sale de ordonator de credite privind învățământul preuniversitar, finanțarea acestuia realizându-se conform OG nr. - din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, iar repartizarea fondurilor se realizează în baza Hotărârii Consiliului Local, conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 și art. 38 lit. n din Legea nr. 215/2001.
Avându-se în vedere normele metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 2192/2004, instanța constată că principala instituție cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar sunt unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.
În acest sens, dispoz. art. 3 și 5 lit. e arată că - unitățile din învățământ au conturi la Trezoreria Statului și au propria lor activitate financiar contabilă, directorul unității de învățământ având calitatea și exercita atribuțiile de ordonator terțiar de credite, elaborând proiectul de buget al unității de învățământ, vizat de Consiliul de Administrație, proiect care odată elaborat se prezintă autorității administrației publice locale în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat și proiectelor bugetelor locale, proiecte întocmite de către primar potrivit Legii nr. 215/2000 (art. 68 lit. c) unde un capitol distinct este reprezentat de bugetul unităților de învățământ.
Bugetul local este supus aprobării Consiliului local conform dispoz. art. 38 alin. 2 din Legea nr. 215/2000 și apoi înaintat Consiliului Județean pentru a fi avut în vedere la întocmirea și fundamentarea bugetului la nivel județean și mai departe la întocmirea bugetului de stat, iar după aprobarea legii bugetului de stat, Consiliul Județean, prin hotărâre, repartizează unităților administrativ teritoriale sumele defalcate ( art. 40 alin. 1).
Ulterior consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și de la bugetul județului, sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ, care se comunică fiecărei unități de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediu acestea.
Rezultă așadar, că recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât OUG nr. 32/2000 și HG nr. 538/2001 de aprobare a normelor metodologice pentru finanțarea învățământului arată că, începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a căror rază aceștia își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat.
Cheltuielile legate de salarizarea personalului didactic nu fac parte din cele reglementate ca excepții de la regula privind finanțarea din bugetele locale, astfel încât Curtea apreciază că recurenta pârâtă are calitate procesuală pasivă.
Față de cele arătate anterior, date fiind dispozițiile art. 312 cod. pr. civ. Curtea urmează a respinge, ca nefondate, ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta Grupa Sindicală nr. 9 " " și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Tg. J, împotriva sentinței civile nr. 5215/09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Inspectoratul Școlar Județean G și Centru Financiar Grădinița cu Program Prelungit nr. 8 Tg. J, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 27 Mai 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
- - - - - -
Grefier,
Red. Jud./ 2 ex./ 29 iunie 2009
Tehn./Ex.2
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria