Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 35/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 35 /2008
Ședința publică din 29 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Dana Cigan
JUDECĂTOR 2: Ioan Lazăr Lidia Bălănean
Asistenți judiciari: - -
- -
Grefier:
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1, P-ța - nr. 1-3, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNLAUL B, ambele cu sediul în O, P-cul nr. 10, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că prezenta acțiune este scutită de plata taxei judiciare de timbru; s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 cod procedură civilă; după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalului Bihor, înregistrată la data de 14 februarie 2008 reclamanții, au chemat în judecată pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-O, MINISTERUL JUSTIȚIEI B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNALUL BIHOR -O, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII B, solicitând ca solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la înlăturarea pentru viitor a discriminării la care au fost supuși ca urmare a neacordării unor indemnizații egale cu ale procurorilor din cadrul DIICOT, repararea prejudiciului cauzat ca urmare a discriminării - prin neacordarea acelorași indemnizații - începând cu data de 1 ianuarie 2005, astfel, indemnizațiile reclamanților să fie egale cu cele ale procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, să fie obligați pârâții să achite diferența dintre indemnizația încasată efectiv și cea la care aveau reclamanții dreptul, începând cu 1 ianuarie 2005 și până la acordarea efectivă a indemnizației corespunzătoare coeficientului de multiplicare, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, la indexarea sumelor datorate, efectuarea mențiunilor privitoare la drepturile salariale în cărțile de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții și arată că în raport de procurorii DIICOT se simt discriminați sub aspectul retribuției deoarece ei în calitate de judecători sunt cei care soluționează cauzele în care rechizitoriile au fost instrumentate de aceștia.
Prin întâmpinările formulate, pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin încheierea dată în ședința publică din 5 septembrie 2008, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Curții de APEL ORADEA, în baza dispozițiilor art. 1 raportat la art. 2 alin 2 din OUG nr. 75 din 11 iunie 2008.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În primul rând referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B se constată caracterul nefondat al acestei excepții, având în vedere că pârâtul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție, conform art. 19 lit a din legea nr. 500/2002, iar art. 19 lit g din aceeași lege prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, relevant fiind și art. 28 din lege care statuează că acesta elaborează proiectele legilor bugetare anuale, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite, precum și art. 14 din Legea menționată care interzice orice cheltuială din fondurile publice dacă nu are prevederi bugetare.
Conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea pendinte nu s-ar putea executa, or neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitatea procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun, respectiv dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre, asemenea situație constituind o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că pârâtului, fără îndoială, că îi aparține calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
Instanța reține ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru combaterea Discriminării și urmează a fi admisă deoarece, potrivit atribuțiilor stabilite prin OG nr. 137/2000 - art. 16 - 20, acesta este instituția abilitată și investită de lege să se pronunțe cu privire la caracterul discriminatoriu al unei fapte, iar cauzele în care se reclamă direct în instanță încălcarea principiului nediscriminării, citarea acestuia este obligatorie potrivit art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000 doar pentru a-și exprima poziția în calitatea sa de expert în materie și de instituție abilitată și investită să pună în aplicare legislația antidiscriminatorie pe teritoriul României și nicidecum în calitate de pârât, nefiind parte procesuală în cauză.
Analizând acțiunea reclamanților se reține că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, instanțele fiind finanțate de la bugetul de stat, conform dispozițiilor Legii nr. 304/2004, salarizarea acestora fiind stabilită prin Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, urmată de OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform expunerii de motive din OUG nr. 27/2006, această reglementare a fost emisă pentru a se asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a judecătorilor și procurorilor, așa cum s-a stabilit și prin capitolul VI punctul 33 din Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pentru perioada 2005 - 2007, aprobată prin HG nr. 232/2005, ținându-se cont și de Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 185 din 22 iulie 2005 prin care s-a constatat existența unei discriminări directe între judecătorii și procurorii care au beneficiat de sporul de 40% și cei care nu au beneficiat de acest spor.
Conform art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și a art. 2 din Legea nr. 45/2007, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( nr. 6 - 13 de la litera a din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Analizând sistemul de salarizare instituit prin OUG nr. 27/2006 este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 alin. 1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură ( noțiune definită de art. 86 din Legea nr. 303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței. Aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția sine qua non pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel ( de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art. 44 alin. 1 lit. C din legea nr. 303/2004). De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate judiciară, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor ( conform art. 87 din Legea nr. 303/2004) și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza OUG nr. 27/2007 ( în funcție de vechimea în magistratură).
Nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr. 27/2006, pentru funcții diferite, de exemplu, una și aceiași salarizare prevăzută la litera A nr.. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informativ, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școlara Națională de Grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art. 11 alin. 2 și 3, art. 16 din OUG nr. 27/2006, lit. A nr. crt. 28 și litera B nr. crt. 13 și 10 din anexa ordonanței.
Așadar, vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de OUG nr. 27/2006, acest element explicit și implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii, nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Se confirmă astfel că, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul DNA și DIICOT li s-a acordat în mod privilegiat o salarizate corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului salarizat prin OUG nr. 27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majoră, sub pretextul că nu are vechime necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane ( procurorii din cadrul DNA și DIICOT) li se recunoaște această salarizare majoră deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul DNA și DIICOT funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete ( potrivit alin. 1 din OUG nr. 43/2002 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 508/2004). De asemenea, competența în instrumentarea acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Mai trebuie arătat și faptul că apartenența procurorilor DNA și DIICOT la aceste structuri este doar temporară conform art. 87 alin. 9 și art. 75 alin. 11 din Legea nr. 304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 1 don OUG nr. 27/2006, salarizarea procurorilor din cadrul DNA și DIICOT se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( persoană juridică distinctă de DNA și DIICOT) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
În aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul DNA și DIICOT cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 27/2006 care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurorilor din DNA și DIICOT.
În același sens trebuie luate în considerare argumentele reținute în cuprinsul Deciziei nr. 6 Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 15.02.2007, referitor la salarizarea și alte drepturi ale magistraților, precum și ale dispozițiilor art. 28 alin. 4 din OUG nr. 43/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 327 din 15.05.2007 în care Înalta Curte reține: " criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, ( n sporul de 30% respectiv 40%) în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchetele și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu. Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignoră nu numai dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal, pentru muncă egală", precum și pe cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății. Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială actului de înfăptuire a justiției care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de integritate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilităților în înfăptuirea actului de justiție. Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particulară și un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire. Rezultă deci că, distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice .
Așadar, prin decizia enunțată, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură ( cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism), ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale ( deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific ( de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, Decizia civilă nr. 2814/R/2006, în Al., " Tratat de dreptul muncii " 2007 pag. 617).
În consecință, se constată că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1 - 3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă ( loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate ), criterii declarate în mod expre de lege ca fiind discriminatorii ( art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ( care garantează dreptul tuturor la protecția legală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decret. Nr. 212/1974 ( care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 din această Convenție ( care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită ( ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8 art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2, lit. c și lit f, art. 154 alin. 3, art. 165, art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 ( care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție ( care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex a dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională și locul de muncă ( loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza OUG nr. 27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii DNA și DIICOT.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pe a anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță, neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii DNA și DIICOT nu primesc salarizarea superioară ( prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ, și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc. ci dimpotrivă, tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza OUG nr. 27/2006 are aceeași calificare.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară, în speță, este necesară o calificare superioară și un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii DNA sau DIICOT.
Potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii pentru muncă egală este obligatoriu o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură ( cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și a criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei a restului personalului salarizat în baza OUG nr. 27/2006.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare ( prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Așa fiind, acțiunea reclamanților și cererea de intervenție apar întemeiate și vor fi admise conform dispozitivului
Reclamanții și intervenientul au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă ținând cont și de prevederile art. 1082 din Codul civil și art. 161 alin. 4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, cu toate că nu este rea credință din partea sa, afară numai că nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art. 1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constante în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
Și cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și cererea de chemare în garanție a acestuia formulată de pârâtul Ministerul public, instanța le găsește întemeiate urmând a proceda la admiterea lor.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile articolului nr. 3 din HG nr. 208/2005 și ale art. 3 din HG nr. 386/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
ADMITE excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de Consiliul Național pentru Combaterea discriminării și respinge acțiunea reclamanților față de acesta.
ADMITE acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, sector 1, P-ța - nr. 1-3, CURTEA DE APEL ORADEA, TRIBUNLAUL B, ambele cu sediul în O, P-cul nr. 10, și în consecință:
OBLIGĂ pe acești pârâți ă plătească reclamanților diferența dintre indemnizațiile în casate de aceștia și procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism precum și cei din Direcția Națională Anticorupție începând cu data de 1 aprilie 2006 și până la data pronunțării prezentei sentințe, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație plății.
DISPUNE efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnete de muncă ale reclamanților de către pârâtul care le deține.
ADMITE cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor și îl obligă să asigure fondurile necesare plății.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 septembrie 2008.
Președinte Judecător, Asistent judiciar, Asistent judiciar - - - - - - -
Grefier,
Red dcz
18.11.2008
Dact IC
15 ex/21.11.2008
Pt conf 13 com/ 6.12.2008
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Ioan Lazăr Lidia Bălănean
