Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3508/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 1196/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3508/
Ședința publică din data de 19 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți, C, și împotriva sentinței civile nr.452 din data de 15.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.6930/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Teleorman - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-reclamanți, C, și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Teleorman.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs, recurenții-reclamanți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, constatând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. declară cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 08.02.2008 sub nr-, reclamanții, C, și au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert, solicitând obligarea Tribunalului Teleorman, în calitate de ordonator terțiar de credite, la plata unor drepturi salariale constând în sporul de lucru la calculator, respectiv 15% din salariul de bază brut, pe perioada februarie 2005 în prezent și în continuare, sume actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, obligarea pârâtei de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă,începând cu data introducerii cererii, precum și cu 3 ani înaintea acestei date.
La data de 25.03.2008 reclamanții au formulat cerere completatoare, solicitând chemarea în judecată și a pârâților Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați în solidar la plata drepturilor pretinse.
Prin încheierea de ședință din 13.08.2008 Tribunalul Teleormana dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI, în baza art. I și II din OUG nr. 75/2008, fiind înregistrată pe rolul Secției a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 26.08.2008 sub nr-.
Prin sentința civilă nr.452/15.12.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIar espins ca neîntemeiată cererea completată, formulată de reclamanții, C, i, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Teleorman.
S-a constatat că nu există nici un temei al admiterii cererii, întrucât actele normative ce reglementează pentru perioada din 2005 salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, nu consacră dreptul la sporul de lucru la calculator, în procent de 15% din salariul de bază brut.
Nici dispozițiile generale în materia raporturilor de muncă, cuprinse în Codul muncii, nu reglementează un atare spor și nici nu acreditează ideea că lucrul în condiții grele, deosebite, periculoase sau vătămătoare se remunerează automat prin acordarea unui spor cu acest titlu sau că munca efectuată prin utilizarea calculatorului se încadrează într-una din categoriile menționate și constituie temeiul aplicării unui spor de 15% la salariul de bază brut.
Nu au fost avute în vedere nici reglementările care privesc salarizarea altor categorii de personal din alte domenii de activitate (sanitar, petrochimie), dispozițiile din această materie fiind de strictă interpretare și aplicare limitată la aceste categorii, neputând a fi extinse și la alte categorii de salariați, reclamanții beneficiind de drepturile prevăzute de legea specială (Legea nr.567/2004 și OG nr.8/2007) iar nu de drepturile prevăzute de lege pentru alte categorii de salariați. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că în procesul de interpretare și aplicare a legii, instanțele judecătorești sunt ținute să aplice legea iar nu să o amendeze, modifice sau să o completeze pe criterii de echitate, substituindu-se organului cu atribuții de reglementare, căruia îi aparține în exclusivitate opțiunea pentru regimul salarial, ca și aprecierile privind caracterul condițiilor de muncă, pentru aor emunera corespunzător.
Așadar, în absența unui text de lege sau al unui alt act cu caracter normativ emis de un organ cu atribuții în materie de salarizare, nu există temei legal al cererii reclamanților, acesta neputând fi creat sau completat de către instanță, rolul său fiind doar să aplice legea astfel cum a fost reglementată de către puterea legiuitoare, actele normative invocate de către reclamanți neputând a fi reținute ca temei al admiterii cererii.
Având în vedere că reclamanții au solicitat citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocând ca temei juridic în notele scrise și dispozițiile OG nr.137/2000, instanța nu a putut primi nici discriminarea ca temei al admiterii cererii ținând cont de dispozițiile Deciziilor nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821/2008 ale Curții Constituționale, definitive și general obligatorii pentru instanțe, cu atât mai mult cu cât nu au fost dovedite susținerile reclamanților în sensul că alți salariați din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și Ministerului Justiției primesc sporul de 15% pe baza unor norme interne.
Prin sus menționatele decizii s-au declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2 al.3 și art.27 al.1 din OG nr.137/2000, în măsura în care se interpretează că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a argumentat că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separațiilor puterilor, în virtutea căruia, Parlamentul și, pe cale de delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga normele de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a realiza justiția, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Nici practica judiciară depusă la dosar nu a fost primită ca temei al admiterii cererii, întrucât aceasta nu constituie izvor de drept.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea a 3 zile în plus la concediul de odihnă, acesta a fost apreciat de asemenea ca neîntemeiat. Astfel, potrivit art.140 Codul muncii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Este adevărat că dispozițiile art.142 Codul muncii prevăd faptul că salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, etc. beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin 3 zile lucrătoare, însă această dispoziție nu este aplicabilă personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești care dispune de un concediu de odihnă anual de 30 de zile reglementat de manieră completă prin legea specială (art.65 din Legea nr.567/2004), derogatorie de la legislația muncii, fiind exclusă intervenția angajatorului în acest sens, întrucât Legea nr.567/2004 fiind o lege specială are prioritate față de dispozițiile Codului muncii conform art.1 al.2 și art.295 Codul muncii.
Față de modalitatea de soluționare a cererii, s-a apreciat că nu se mai impune analiza excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții la data de 20.01.2009, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 16.02.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.8, 9 și art.3041Cod pr.civilă, se critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Arată recurenții-reclamanți că din anul 2003 munca lor se desfășoară la calculator tot timpul programului zilnic, fără însă a fi remunerați corespunzător acestei situații, așa cum sunt acordate sporuri de către alți angajatori salariaților din domeniul sanitar, industriei chimice și petrochimice, din administrația locală. De altfel, în baza unor ordine interne beneficiază de acest spor personalul auxiliar de specialitate din serviciul de contabilitate și informatică al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și salariații Ministerului Justiției.
În atare situație, există o discriminare a personalului din instanță față de acești din urmă salariați, fiind cunoscut că urmare informatizării instanței de judecată grefierii, specialiștii IT, prin atribuțiile lor de serviciu lucrează permanent și nemijlocit în aceste sisteme informatice. Astfel, sunt expuși riscului de radiații de la utilizarea calculatorului.
Nici împrejurarea că li se plătește un alt spor pentru condiții grele, adică, nu poate fi o exonerare de la plata sporului pretins, acestea fiind datorate unor cauze diferite. Li se cuvine așadar dreptul solicitat, precum și 3 zile în plus la concediul de odihnă anual.
În fine, arată recurenții-reclamanți că în cauză se aplică principiul priorității dreptului comunitar în sensul că de la 1 octombrie 2006 angajatorii au obligația să asigure o serie de condiții pentru lucrătorii care utilizează în activitatea lor echipamente cu ecran de vizualizare, Directiva 1990/270/CEE fiind transpusă în dreptul românesc prin HG nr.1028/2006.
La data de 13.04.2009, intimatul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de fond este criticată pentru nelegalitate de către reclamanți sub aspectul unei greșite interpretări a legilor în vigoare referitoare la sporul pentru condiții vătămătoare de muncă, în speță sporul pentru munca la calculator, precum și pentru greșita apreciere a inexistenței unei stări de discriminare.
Recursul va fi așadar analizat în limitele prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
În cuprinsul acțiunii, reclamanții au arătat că sporul de 15% din salariul de bază brut lunar pentru lucrul la calculator li se cuvine de către angajator în temeiul HG nr.1028/2006, munca în instanță fiind informatizată. Pe de altă parte, s-a invocat o stare de discriminare față de alte categorii de salariați din alte ramuri care beneficiază de spor.
Instanța de fond a respins acțiunea, constatând că salarizarea personalului auxiliar de specialitate din instanțe se face în baza unor legi speciale, respectiv Legea nr.567/2004 și OG nr.8/2007 care prevăd exhaustiv drepturile de natură salarială sau de altă natură cuvenite acestei categorii profesionale. În egală măsură s-a apreciat că recunoașterea în favoarea altor salariați din alte domenii a unui spor exclusiv pentru munca în fața ecranului cu radiații electromagnetice nu poate fi considerată drept situație generatoare de discriminare, pentru că instanța de judecată nu are atribuții în a recunoaște unor salariați drepturi recunoscute prin acte normative altora. În acest sens, au fost Deciziile nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din august 2008 ale Curții Constituționale care au declarat neconstituționale prevederile art.1, art.2, art.27 din OG nr.127/82000 republicată, în măsura în care permit înțelesul că o instanță de judecată poate aplica norme prevăzute pentru anumite subiecte de drept altora.
În recurs, se reiterează considerațiile prezentate instanței de fond, arătându-se că HG nr.1028/2006 reprezintă transpunerea în legislația românească a unei directive comunitare, obligatoriu astfel a fi aplicată după data aderării României la Uniunea Europeană.
Acest raționament este greșit. HG nr.1028/2006 stabilește cerințele minime de securitate și sănătate în muncă privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. Această Hotărâre a Guvernului instituie în sarcina angajatorilor obligația de a evalua locurile de muncă, condițiile de securitate și sănătate a lucrătorilor, în special în ceea ce privește eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice și solicitare mentală. Acest act normativ nu prevede vreun cuantum al sporului salarial și nici categorii de salariați cărora li se aplică prin simpla menționare în cuprinsul hotărârii de Guvern.
Pe de altă parte, personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete le este recunoscut un spor de 15% pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase de muncă (art. 48 din Legea nr. 50/1996 republicată, art. 22 din OG nr. 8/2007). Acest spor, astfel cum este definit de lege, a fost recunoscut și aplicat și în favoarea recurenților-reclamanți, incluzând totalitatea condițiilor de muncă, sub analiza tuturor factorilor care pot cauza vătămarea sănătății și a securității salariaților. Așadar, sporul de 15% pentru condiții vătămătoare a fost recunoscut prin lege după acea analiză a locului de muncă făcut de către angajator prin intermediul specialiștilor în medicina muncii, fiind acordat atât în considerarea condițiilor concrete de muncă, munca cu documente scrise, arhivate, dar și a echipamentelor având ecran de vizualizare.
Pentru aceste motive, Curtea în baza art.312 al.1 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefundat și va păstra hotărârea primei instanțe care a constatat în mod corect lipsa de temei legal a pretențiilor deduse judecații de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, C, și împotriva sentinței civile nr.452 din data de 15.12.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.6930/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./09.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Bodea Adela Cosmina, Ilie
