Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 359/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 359
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
-- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 72 din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în P, str. -. - G nr. 18,. 10,.D,.2,. 143, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale din data de 18 martie 2008, și intimata-reclamantă, reprezentată de avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 66 din 05 martie 2008 emisă de Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și că s-a depus întâmpinare formulată de intimata-reclamantă, însoțită de acte, respectiv: adresa nr. 2218/23.04.2002 emisă de SA B către toate sucursalele și decizia nr. 581 din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA, depune la dosar adresa nr. 6576/12.11.2007, precum și notă de ședință, arătând că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat, pentru intimata-reclamantă, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, înmânează recurentei un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimată, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, pentru recurenta-pârâtă SC SA având cuvântul arată că dreptul la acțiune al reclamantei este prescris față de dispozițiile art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, care stipulează că termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă este de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
De asemenea, precizează că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Totodată, menționează că punctul de vedere este susținut și de Comisia Paritară care a emis mai întâi o informare către toate structurile teritoriale, prin care se arată că drepturile salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, apoi a emis o Notă asupra precizării situației Primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA.
În continuare, arată că societatea a emis o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum în alte cauze similare s-a dispus și s-a și efectuat expertiza de salarizare care a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu, după cum a stabilit și ce sume ar trebui, eventual, să primească salariații.
De asemenea, prin nota de ședință depusă la dosarul cauzei solicită schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a fi obligată recurenta la plata către intimată a sumei de 4783 lei, sumă ce reprezintă salariul de bază mediu comunicat prin adresa nr. 2919/12.11.2007 emisă de Direcția Corporative-Juridic din cadrul SC SA.
Pentru motivele învederate, solicită în principal admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond și respingerea acțiunii ca prescrisă, într-un prim subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar într-un ultim subsidiar schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării recurentei la plata sumei calculată la salariul de bază mediu pe SN.
Avocat, pentru intimata-reclamantă, având cuvântul arată că obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale suplimentare neacordate și plata unor despăgubiri ca urmare a întârzierii plății, situație în care termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii și art. 145 din Contractul colectiv de muncă.
Față de al doilea motiv de recurs, precizează că înscrierile efectuate în carnetele de muncă pentru anii 2004, 2005 printr-un simplu calcul matematic, se poate dovedi că salariul de bază lunar stabilit de recurentă nu cuprinde și sumele echivalente celor două sărbători anuale, iar recurenta nu a făcut dovada plății cu statele de plată sau printr-o decizie internă.
Referitor la al treilea motiv, menționează că prima instanță a admis acțiunea prin care s-a solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, întrucât numai acesta a fost stabilit de cei doi parteneri sociali, Patronat și Sindicat. Astfel, adresa emisă de Departamentul Resurse Umane prin care recurenta a stabilit în mod unilateral cuantumul salariului de bază mediu, nu poate fi reținută de instanța de recurs deoarece acest înscris este semnat de o persoană care nu are calitatea de a angaja răspunderea societății față de terți, nu este semnat de cei doi parteneri sociali și nu poate produce efecte juridice retroactiv.
Așadar, recurenta nu poate stabili în mod unilateral în anul 2007 salariul de bază mediu pe anii anteriori și nu se poate prevala de propria culpă pentru diminuarea drepturilor cuvenite foștilor salariați, iar practica recurentei din anii anteriori în aplicarea prevederilor art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă era aceea de a comunica tuturor subunităților prin adresa semnată de cei doi parteneri sociali, cuantumul brut al drepturilor salariale.
Pentru motivele arătate, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, sens în care depune la dosar concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței atașate la prezenta cauză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată la plata sumei de: 5630 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare cuvenite și neacordate cu ocazia sărbătorilor de C și Paște în perioada 2004-2006 și 740,6 lei daune pentru neachitarea la termen a drepturilor bănești, în total 6370,6 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a fost salariata societății pârâte până în luna noiembrie 2005 când raporturile de muncă au încetat; că în această calitate nu a primit suplimentările salariale echivalente unui salariu de bază brut, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C în perioada 2004-2005, deși acestea erau prevăzute în art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanta a depus la dosar în extras copia carnetului său de muncă (filele 5-11).
La termenul de judecată din 11 decembrie 2007, reclamanta și-a completat acțiunea, precizând că micșorează câtimea obiectului pretențiilor la suma totală de 4046,59 lei( fila 28-29).
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 21-24) la care a atașat înscrisuri (filele 32-34) solicitând respingerea acțiunii în principal ca prescrise, față de dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii iar în subsidiar, ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamant au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de acesta.
Pârâta a depus înscrisuri (filele 35-57).
Prin sentința civilă nr.72 pronunțată la 8 ianuarie 2008, Tribunalul Prahova, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 6370,60 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare primelor de C-2004-2005 și de Paște-2005-2006, actualizate conform indicelui de inflație.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pt.anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantei însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei cerute inițial de reclamantă, respectiv 6370,60 lei reprezentând prime de C pentru anul 2004-2005 și de Paște pentru anul 2005-2006-sumă ce va fi actualizarea cu indicele de inflație începând cu data scadenței fiecărei prima până la plata efectivă.
Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 500 lei, conform art.274 cod pr.civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).
Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamanta avea drept la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat de instanța de fond.
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.
S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul salariului de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar în subsidiar, ca neîntemeiată ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamantă a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Recurenta a formulat prin avocat ales și note scrise (fila 16).
Intimata-reclamantă, fiind legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 9-10) și a depus și concluzii scrise în același sens (filele 18-19).
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse,a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamantă îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantei-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamanta fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.
Cu toate acestea, sentința urmează a fi modificată în parte, ca efect al admiterii recursului, deoarece sumele acordate de tribunal cu titlu de prime pentru C 2004-2005 și respectiv Paște 2005-2006, contravin art.168 alin.2 din contractele colective de muncă negociate si semnate de reprezentanții sindicatelor și patronat. In conformitate cu acestea, salariații au dreptul să primească prime de Paște si C echivalente cu un salariu de bază mediu pe SN.
Stabilind cuantumul sumelor, prima instanță a luat greșit în calcul salariul mediu brut. În realitate, respectând clauzele contractului colectiv de muncă, drepturile reclamantei însumează salariul de bază mediu/ de 799 lei-corespunzător primei de C 2004, 927 lei-corespunzător primei de C 2005, și respectiv 850 lei pentru prima de Paște 2005 și 1047 lei-prima de Paști 2006, așa cum acestea reies din înscrisul depus la filele 57 dosar fond, în total 3623 lei.
Această sumă urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume la plata efectivă, astfel cum a hotărât prima instanță, care a greșit și pentru că a acordat reclamantei întreaga sumă cerută de aceasta inițial prin acțiune, fără a observa că prin precizarea depusă la termenul de judecată din 11 decembrie 2007, aceasta a micșorat cuantumul pretențiilor sale, de la 6370,60 lei la 4046,59 lei, acordând mai mult decât s-a cerut, ceea ce atrage incidența art.304 pct.6 cod pr.civ.
Pentru considerentele care preced, Curtea va admite recursul exercitat de pârâtă, în temeiul art.312 rap.la art.304 alin.1 pct.6 și 9 cod pr.civ., va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma totală de 3623 lei, ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 72 din 08 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă domiciliată în P, str. -. - G nr. 18,. 10,.D,.2,. 143, județul P și în consecință:
Modifică sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea precizată și reduce suma cuvenită reclamantei de la 6370,60 lei la 3623 lei reactualizată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
--- - - - -- -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored./SȘ
3 ex./31.03.2008
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Simona
