Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 3670/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3670
Ședința publică din data de 03 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, - La Av, La Av, -, Duncă, C, -, -, La Av, G și, împotriva sentinței civile nr.408/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata pârâtă avocat, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că recurenții reclamanți au depus concluzii scrise iar intimata pârâtă a depus note scrise, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru a intimata pârâtă, solicită respingerea recursului i menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 408/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință respinsă acțiunea formulată de reclamanții, C, -, C-, - G, în contradictoriu cu pârâta SC,
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă și contravaloarea cotei de gaze, aferente perioadei 2005-2007, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați ai societății pârâte, astfel că beneficiază de drepturile negociate în contractele colective de muncă aplicabile la nivel de ramură și unitate.
În art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil în anii 2005-2007 s-a prevăzut că "salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă" în luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă.
Totodată, prin 187 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a statuat că " salariații agenților economici nominalizați în anexa 1 punctul B vor primi, anual, un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale".
Din modalitatea de redactare a acestor articole reiese, fără echivoc, că, în accepțiunea părților semnatare ale acestor contracte aprovizionarea toamnă iarnă reprezintă un "adaos", iar contravaloarea cotei de gaze este un "ajutor" acordat salariatului, fiind exclusă orice posibilă interpretare că acestea ar fi asimilate drepturilor salariale.
Mai mult, dacă s-ar fi dorit ca aprovizionarea de toamnă-iarnă, respectiv cota de gaze să fie reglementate ca drepturi salariale atunci ar fi fost cuprinse la capitolul din contractul colectiv de muncă referitor la salarizare, or părțile contractante au definit aceste drepturi la un capitol separat care privește protecția angajatului.
Faptul că sumele pretinse de reclamanți nu reprezintă drepturi salariale si reglementarea acestora printr-o clauză a contractului colectiv de muncă, determină aplicarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, privitoare la termenul de prescripție de 6 luni.
Reținând că, pentru cota de gaze, termenul de prescripție a început să curgă în luna ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită c/val acesteia, iar pentru aprovizionarea de toamnă iarnă, din luna noiembrie a fiecărui an pentru care se solicită, raportat la data introducerii acțiunii - 12.09.2008 - instanța a constatat că dreptul la acțiune pentru plata acestora s-a prescris, astfel că va admite excepția prescripției și, în consecință va respinge aceste cereri.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții arătând că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, reținând termenul de prescripție de 6 luni prev. de art.283 lit.e din, deoarece termenul de prescripție este de 3 ani conform dispoz. art.283 lit. c, Codul Muncii.
Pentru aceasta trebuie avute în vedere dispoz. art.154 M, care arată, că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza și dispoz. art.155 care prevăd că salariul cuprinde, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri.
Solicită a se avea în vedere în acest sens, faptul că pârâta face referire în întâmpinare, că aceste drepturi au fost acordate prin introducerea lor în salariu, ceea ce înseamnă că sunt drepturi salariale.
De asemenea, în conformitate cu Fiscal, aceste drepturi bănești sunt incluse în categoria drepturilor salariale ce pot fi solicitate în termenul legal de 3 ani, art.55 definând veniturile din salariu ca fiind, toate veniturile în bani și/ în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui
concluzii scrise.
Intimata depune la dosar note de ședință și înscrisuri.
Curtea constată a fi fondat recursul și reține existența uneia din cauzele de casare a hotărârii primei instanțe dintre cele menționate la art.312 al.3 pr.civilă pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun anumite precizări.
Dispozițiile art.283 al.1 reglementează termenele pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c de 3 ani, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale salariaților față de angajator și cel menționat la lit. e de 6 luni, în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele 2 termene de prescripție trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Prin art.168 al.1 din CCM/1997 încheiat între RA și salariații reprezentanți de se recunoaște dreptul reclamanților de a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia unor evenimente anuale, printre care este menționată și aprovizionarea de toamnă.
La art.176 din același contract se regăsește și ajutorul material reprezentând c/val. a 4000. de gaze de care beneficiau reclamanții.
În raport de dispoz. art.154 din care definesc noțiunea de salarii și dispoz. art.155 din potrivit cărora, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, și alte adaosuri, Curtea constată că aceste drepturi bănești reprezintă de fapt adaosuri ce intră în componența salariului așa cum prevăd dispoz. art.155.
Împrejurarea că aceste drepturi bănești au fost prevăzute în CCM nu schimbă natura lor juridică, iar neacordarea lor nu echivalează cu neexecutarea CCM, ori a unor clauze ale acestuia pentru a se reține în cauză termenul de prescripție prev. de art.283 al.1 lit.e.
În speță, obiectul conflictului individual de muncă dintre părți îl constituie neplata acestor drepturi salariale, iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementate dispoz. art.283 lit. c din.
Acestea sunt argumentele pentru care, Curtea constată că acțiunea formulată de reclamanți nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reținut de prima instanță.
Întrucât prima instanță a examinat greșit cauza prin prisma excepției prescripției de 6 luni și nu a cercetat fondul cauzei, Curtea în raport de dispoz. art.82 din Lg.168/1999 și dispoz. art.312 al.5 pr.civilă va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții, -, - La Av, La Av, -, Duncă, C, -, -, La Av, G și, împotriva sentinței civile nr.408/04.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
Casează sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/29.06.2009
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu