Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 400/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 400
Ședința publică din 25 februarie 2009
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR: Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3834/4.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată România
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc ambele părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâta intimată a depus la dosarul cauzei, prin registratura instanței, o cerere prin care solicită amânarea judecății în vederea angajării unui apărător.
Instanța, în deliberare, respinge cererea formulată de pârâtă, având în vedere natura cauzei și faptul că litigiul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 20.06.2007.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 3834/PI/04.12.2008, Tribunalul Timișa respins contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei de concediere nr. 271/19.12.2006, în contradictoriu cu intimata SC ROMANIA SRL și a obligat contestatoarea să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 595 lei.
Tribunalul a reținut că prin decizia de concediere nr. 271/19.12.2006, intimata a dispus concedierea contestatoarei începând cu data de 19.12.2006 în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. c, art. 58, art. 61 lit. a, art. 263, art. 264 lit. f, art. 267 și art. 268 al. 1 Codul Muncii, reținându-se în motivare lipsa nejustificată a acesteia de la locul de muncă, începând cu data de 20.11.2006, așa cum s-a consemnat în raportul comisiei de cercetare disciplinară nr. 254/11.12.2006, cu mențiunea că "deși convocată pentru data de 11.12.2006, orele 10, la locul de muncă, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, pentru lipsa nejustificată de la locul de muncă, angajatul a refuzat primirea convocării și nici nu s-a prezentat la locul de muncă".
Anterior, contestatoarea fusese invitată, prin adresa nr. 213/17.11.2006, de intimată în aplicarea sentinței civile nr. 2620 /PI/12.10.2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul - - prin care s-a anulat decizia nr. 27/3 iulie 2006 emisă de intimată, de desfacere a contractului individual de muncă al contestatoarei, cu obligarea intimatei la reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii și la plata drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între data concedierii începând cu 11 iulie 2006 și până la data reintegrării efective în muncă - să se prezinte la sediul societății pentru reintegrare efectivă în funcția deținută anterior, la data de 20.11.2006.
S-a arătat că din raportul de eveniment nr. 274/20.11.2006, întocmit de administratorul societății comerciale MG SRL, firmă ce asigură serviciul de pază al intimatei, rezultă că "Având în vedere faptul că însoțitorului nu i s-a permis accesul în unitate d-ra a refuzat să intre în societate fără a fi însoțită de către, amândoi plecând din fața unității la orele 08.13", după ce "în jurul orei 08.00 s-a prezentat la corpul de pază al SC ROMANIA SRL, solicitând accesul în unitate la compartimentul resurse umane, d-ra însoțită de către d-nul.
Urmare acestui eveniment, intimata a emis sub nr. 247/o7.12.2006 o adresă către contestatoare cu următorul conținut "Având în vedere faptul că ați fost invitată la serviciu în data de 20.11.2006 pentru reintegrare efectivă în funcția deținută anterior, conform sentinței civile nr. 2620/PI/12.10.2006 și nu v-ați prezentat, ați acumulat absențe nemotivate. Prin urmare vă invităm la sediul societății în data de 11.12.2006, la orele 10:00 pentru clarificarea situație dumneavoastră", așadar contestatoarea a fost invitată de intimată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile în condițiile art. 267 Codul Muncii, comunicarea invitației a fiind realizată prin firma COURIER, al cărui angajat prin înscrisul intitulat "Declarație" arată că în trei zile 8, 9 și respectiv 11.12.2006, a încercat de cinci ori la domiciliul contestatoarei să îi înmâneze invitația expediată de intimată, "dar mi s-a refuzat orice comunicare".
Intimata, raportat la această situație, a întocmit Raportul 254/11.12.2006, prin care s-a propus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei, finalizat prin Decizia de concediere 271/19.12.2006.
În circumstanțele date, Tribunalul Timișa reținut că decizia de concediere apare ca temeinică și legală, atât sub aspectul cerințelor de formă cât și sub aspectul cerințelor de fond, ceea ce conduce la respingerea contestației ca neîntemeiată, și sub aspectul excepției și sub aspectul fondului, fiind respectate de către intimată așa cum s-a demonstrat cerințele legale prevăzute de dispozițiile art. 263 și următoarele Codul Muncii ce reglementează răspunderea disciplinară.
În temeiul art. 274 pr.civ. prima instanță a obligat contestatoarea să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 595 lei, reprezentând onorariu avocat, fiind în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta, solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestației.
Recursul a fost întemeiat în drept generic pe dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, iar în motivarea acestuia s-a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, fiind apreciat greșit probatoriul administrat și aplicate greșit dispozițiile legale.
S-a susținut că nu i s-a permis accesul în unitate începând cu 20.11.2006 și, prin urmare, nu a absentat nemotivat; că decizia de reintegrare nr. 210/2006 nu este opozabilă, nefiind înregistrată la ITM T și, prin urmare, nu se poate reține că a fost reintegrată în muncă și că s-au încălcat prevederile art. 268 alin. 1 din Codul Muncii nefiind emisă o decizie de sancționare disciplinară ci una de concediere, care nu i-a fost comunicată, conform art. 268 alin. 4 Codul Muncii.
S-a mai invocat că nu s-a făcut convocarea la cercetarea administrativă și că nu s-a dovedit refuzarea primirii adresei de convocare prin firma de curierat.
A invocat reclamanta recurentă că s-a dispus concedierea ca răzbunare, pentru că măsura concedierii luată anterior a fost anulată de către instanță.
S-a mai susținut că declarația presupusului angajat al firmei de curierat trebuia înlăturată, nefiind dovedită calitatea acestuia de prepus al aceste firme.
S-a invocat nelegalitatea sentinței pentru că prin respingerea cererii de recuzare s-au încălcat dispozițiile art. 24 alin.1 și art. 25 Cod procedură civilă, ale art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și ale art. 124 alin. 2 din Constituția României.
Pârâta intimată nu a depus întâmpinare.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și, totodată, sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru casarea ori modificarea sentinței recurate, fiind reținută corect starea de fapt și aplicate în mod just dispozițiile legale incidente.
Pârâta intimată a pus în executare sentința civilă nr. 2620/2006, prin care s-a anulat măsura concedierii, emițând decizia nr. 210/16.11.2006 și invitând-o pe reclamantă să se prezinte la locul de muncă începând cu data de 20.11.2006.
Neînregistrarea la ITM Tad eciziei prin care se dispune reintegrarea în muncă, este lipsită de relevanță, întrucât prin hotărârea judecătorească s-a restabilit situației anterioară concedierii și reluarea activității nu era condiționată de o asemenea decizie, fiind o stare de fapt. Din această perspectivă nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 130/1999, iar în doilea rând nu s-a încheiat un contract de muncă, pentru a fi incidente dispozițiile art. 174Codul Muncii.
Este de necontestat că reclamanta a cunoscut existența deciziei de reintegrare, prezentându-se în data de 20.11.2006 la locul de muncă.
Reluarea raporturilor de muncă începând cu această dată nu era condiționată de plata efectivă a drepturilor salariale la care pârâta a fost obligată și eventuala neexecutare nu îndreptățea reclamanta să nu se mai prezinte la locul de muncă și să invoce că prin neplata unor drepturi salariale nu a avut loc o reintegrare efectivă.
Prin urmare, reclamanta avea obligația să se prezinte la locul de muncă începând cu 20.11.2006, iar pentru plata drepturilor salariale avea mijloace legale de constrângere a pârâtei.
Reclamanta, prin propriile concluzii scrise (fila 40 dosar fond) recunoaște că a condiționat reluarea raporturilor de muncă de achitarea drepturilor salariale, conform sentinței civile irevocabile, ori această conduită nu se sprijină pe nici un temei legal și reprezintă o încălcare a principiului bunei credințe instituit de art. 8 Codul Muncii.
Din probele administrate în cauză: înscrisul intitulat "Raport de eveniment" întocmit de reprezentantul firmei de pază - fila 20 dosar fond, se reține că nu reclamantei i s-a interzis accesul în unitate, ci doar însoțitorului acesteia, fratele reclamantei, care o însoțea pentru a-i acorda asistență la verificarea modului de calcul al drepturilor salariale.
După cum s-a reținut mai sus, reluarea raporturilor de muncă neputând fi condiționată de plata drepturilor salariale, societatea pârâtă nu avea obligația să permită accesul unei persoane străine în incinta sa, iar acest refuz nu poate constitui un temei pentru ca reclamanta să nu se mai prezinte la locul de muncă.
Prin urmare, începând cu data de 20.11.2006 lipsa reclamantei de la locul de muncă constituie absență nejustificată și abatere disciplinară, cum corect s-a reținut.
Nici criticile cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 267 Codul Muncii privitor la cercetarea prealabilă nu sunt întemeiate.
Pârâta a făcut dovada convocării în scris a reclamantei conform art. 267 alin. 2 Codul Muncii, iar comunicarea acestei convocări prin firma de curierat nu încalcă acest text legal și nu există nici un motiv pentru înlăturarea declarației prepusului firmei de curierat, care a comunicat refuzul persoanei prezente la adresa de domiciliu a reclamantei de a prelua corespondența.
Nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 268 alin. 1 Codul Muncii, decizia nr. 271/14.12.2006 dispunând concedierea disciplinară întemeiată pe dispozițiile art. 267 lit. f Codul Muncii și neavând nicio relevanță că este intitulată decizie de concediere și nu decizie de sancționare.
Sunt neîntemeiate și criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 24 alin. 1 Cod procedură civilă, neexistând stare de incompatibilitate a judecătorilor cauzei, întrucât în primul ciclu procesual cauza a fost soluționată pe o excepție (sentința 1905/2007) și nu pe fondul cauzei și, în mod corect, s-a respins cererea de recuzare, neputându-se reține lipsirea părții de un proces echitabil.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3834/4.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată România
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
- - Dr. - - - -
GREFIER,
- -
Red. /15.05. 2009
TehnoredA./ 18.05.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Timiș
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
