Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4038/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4038
Ședința publică din data de 17 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 5918/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 5918/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis acțiunea formulată de petentul în contradictoriu cu intimata
A fost obligată intimata la plata catre petent a diferentei dintre sumele reprezentînd plățile compensatorii acordate la data concedierii și cele cuvenite conform Planului Social pe anul 2005, precum si contravaloarea a 5 salarii cuvenite și neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM pe anul 2005, sume actualizate la data plății efective.
S-a dispus obligarea intimatei la 100 lei cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petentul a fost concediat în data de 16.05.2007, în temeiul art. 65 și art. 66 din Codul muncii, conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din datele de 07.06.2005 și 09.08.2005.
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat, de altfel, și de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al, "la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, în cazul petentilor, peste 15 ani, - 5 salarii medii nete.
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Conform adresei nr.504/11.06.2007, începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale, conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între și conducerea, se va aplica cuantumul de 2.000 lei RON pentru salariul mediu brut.
Conform Planului Social susmenționat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizația de concediere acordată potrivit pct.4 din Planul Social a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe din anul 2005.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata a 5 salarii medii brute la nivelul conform art. 50 alin. 1 din CCM/2007, s-au reținut următoarele:
Potrivit art.7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă."
Potrivit art 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.
Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007,prevederile domeniului vizat în prezentul articolse completeazăcu prevederile planului social însuși de părți."
Față de motivarea expusă, în conformitate cu dispozițiile art. 243 Codul muncii și prevederile din Contractul colectiv de munca pe anul 2007, tribunalul a admis acțiunea și a obligat-o pe intimata să plătească petentului drepturile bănești reprezentând diferenta dintre sumele reprezentînd plățile compensatorii acordate la data concedierii și cele cuvenite conform Planului Social pe anul 2007, precum si contravaloarea a 5 salarii cuvenite și neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM pe anul 2007, sume actualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC SA - Membru Grup.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Reclamanta formulează întâmpinare, solicitând respingerea recursului, învederând că invocarea prescripției dreptului la acțiune în temeiul dispoz. art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii este eronată, deoarece sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii.
Nu a solicitat desființarea deciziei de concediere și acordarea drepturilor bănești la care are dreptul, conform reglementărilor din planul social și CCM.
Cu privire la prevederile planului social, intimata precizează că acesta nu cuprinde prevederi referitoare la acordarea indemnizației de concediere și nici în decizia de concediere nu sunt incluse asemenea precizări.
Dacă părțile semnatare ale CCM și planului social ar fi dorit ca aceste pachete să nu fie cumulate, aceasta s-ar fi putut realiza prin abrogarea art. 50 din CCM, fie prin inserarea în planul social sau a art. 50 din CCM a unui alineat referitor la necumularea celor două pachete financiare.
Ca urmare, rezultă că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul cumulării celor două pachete.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante Întrucât obligația angajatorului este o obligație legală, prevederea unor.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii salariaților concediați pentru motive ce nu țin de persoana lor, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
Obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata acestor despăgubiri către salariat, iar termenul de prescripție pentru formularea unei acțiuni având un astfel de obiect este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Aceste sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este supusă termenului de prescripție de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 litera e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
La art. 50 alin.1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului s-a stipulat obligația angajatorului de a-i plăti acestuia o indemnizație minimă de concediere.
La alin.4 al aceluiași articol s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți, plan care, într-adevăr, conferă persoanelor concediate drepturi bănești superioare celor menționate la art. 50 alin.1 din CCM.
Aceasta nu înseamnă însă că sunt reglementate două categorii de compensații.
Art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, făcându-se referire la indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub minimul negociat, însă nu este exclusă acordarea unor drepturi bănești superioare celor stabilite la acest articol.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin.4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social.
Art. 50 și planul social nu reglementează două drepturi distincte, ci un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești,cuantumul și modalitatea de calcul fiind detaliate în planul social.
Un argument în acest sens îl constituie faptul că, în amendamentul la planul social din 9.01.2006, părțile au menționat că angajații în funcție de vechimea în vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Acest aspect este clarificat ulterior prin amendamentul la planul social din 13.09.2006, prin care părțile semnatare au făcut precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul, va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.5918/04.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect, drepturi bănești.
Modifică sentința în tot.
Respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud./ 2 ex./ 13 iulie 2009
Tehn./Ex.2
/ șiR.
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria
