Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 412/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 412/
Ședința publică de la 13 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, cu sediul instituției în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1627/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-), în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta SCOALA, cu sediul în comuna, jud. G și reclamanții, reprezentați prin SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT T, cu sediul instituției în T, str. - nr. 21, jud. G, având ca obiect "DREPTURI ".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurentul pârât CONSILIUL LOCAL, intimata pârâtă SCOALA și intimații reclamanți, .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat fiind scutit de taxă judiciară de timbru; citați cu copia motivelor de recurs intimații reclamanți prin reprezentant legal Sindicatul Liber din Învățământ T au depus întâmpinare, împuternicire avocațială a d-lui avocat pentru redactarea întâmpinării și 2 chitanțe în cuantum total de 450 lei; prin întâmpinare intimații reclamanți au solicitat judecarea cauzei în lipsă și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul dovedit; în cadrul cererii de recurs pârâtul Consiliul Local al comunei a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care:
Curtea, constată cauza în stare de judecată și, avându-se în vedere că atât recurentul pârât Consiliul Local al comunei cât și intimații reclamanți, au solicitat judecarea în lipsă, iar în cauză nu se impune comunicarea întâmpinării depusă de aceștia din urmă, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1627/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea, având ca obiect "drepturi bănești", formulată de reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Liber din Învățământ T, în contradictoriu cu pârâții ȘCOALA și CONSILIUL LOCAL.
Au fost obligați pârâții să acorde reclamanților începând cu data de 01.01.2007 sporul de 10 % aplicat la salariul de bază, prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010, sume actualizate la rata inflației, cu începere de la data nașterii dreptului (01.01.2007) și până la data plății efective.
Au fost respinse pretențiile reclamanților pentru acordarea sporului pe perioada anterioară datei de 01.01.2007.
A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea nr. 7351/121/13.11.2008 înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții, și, reprezentați de Sindicatul Liber din Învățământ T, au solicitat obligarea pârâților ȘCOALA și CONSILIUL LOCAL la acordarea corectă a sporurilor cuvenite personalului nedidactic, retroactiv pe ultimii trei ani, respectiv a sporului pentru desfășurarea activității în condiții de muncă penibile, sume actualizate la rata inflației cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
MOTIVELE DE FAPT ALE ACȚIUNII:
Au susținut că prin art. 48 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 și art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007-2010 li s-a recunoscut un spor pentru condiții penibile de muncă de 10% aplicat la salariul de bază, spor pe care angajatorul nu l-a plătit.
PROBELE ÎN CERERII DE ÎN JUDECATĂ: - acte.
POZIȚIA INTIMATULUI ANGAJATOR:
A solicitat respingerea cererii cu motivarea că acest spor a fost acordat prin, într-un procent de până 10%, dar la nivel de unitate acest drept salarial nu a fost negociat și respectiv acordat. A considerat că reclamanților le este aplicabilă Legea nr. 128/1997 care nu prevede acordarea unui asemenea spor.
PROBELE ÎN APĂRARE DE ANGAJATOR - acte.
OPINIA TRIBUNALULUI CU PRIVIRE LA CEREREA FORMULATĂ- acțiunea este fondată în parte, pentru următoarele motive:
Prin publicat în Monitorul Oficial nr. 11/2004, pentru prestarea activității în condiții de lucru penibile sau nocive salariații primesc sporuri la salariile de bază, durată redusă a timpului de lucru, alimentație specifică, concedii, reducerea vârstei de pensionare. Nu există însă dispoziții normative care să determine nivelul sporului pentru prestarea activității în condiții de muncă penibile. Ca urmare în absența unor reglementări exprese sunt aplicabile dispozițiile art. 155 și 157 Codul muncii, iar nivelul concret al sporului pretins prin prezenta cerere nu poate fi decât rezultatul unor negocieri între angajatori și salariați,instanța nefiind îndreptățită să se substituie acestor demersuri și să concretizeze cuantumul sau forma sporului prevăzut pentru prestarea activității în condiții penibile. Din acest punct de vedere, față de lipsa unor reglementări clare, exprese și neechivoce se constată că reclamanții nu pot pretinde sporul pentru condiții penibile de lucru pentru perioada anterioară anului 2007.
După 01.01.2007, devin incidente prevederile art. 24 alin. 1 și respectiv 41 alin. 3 lit. a din, în baza cărora acest spor a dobândit caracter concret, 10% din salariul de bază.
Această dispoziție este obligatorie și are efect direct asupra drepturilor salariale ale reclamanților deoarece art. 11 și 30 din Legea nr. 130/1996 și art. 236-243 Codul muncii prevăd că constituie legea părților, executarea contractului este obligatorie pentru părți,prevederile acestora se aplică tuturor salariaților, iar contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele de muncă.
Ca urmare constituie izvor de drept în ceea ce privește acest spor și chiar dacă acesta nu a fost prevăzut în contractul individual de muncă se cuvine reclamanților în temeiul efectului direct pe care îl are contractul mai sus amintit și al teoriei potrivit cu care drepturile recunoscute și acordate trebuie să aibă caracter concret și efectiv.
În concret, cu fișa postului depusă la dosar s-a dovedit că reclamanții (îngrijitori) prestează muncă în condiții penibile și ca urmare li se cuvine sporul de 10% aplicat la salariul de bază, cu începere din data 01.01.2007, dată la care produce efecte
Potrivit principiului reparației integrale, acordarea acestui drept salarial urmează a fi actualizată la rata inflației cu începere de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Reclamanții sunt angajați ai unităților școlare care sunt finanțate de Consiliile Locale. Ca urmare față de modul de derulare al raporturilor de muncă, din punct de vedere financiar ambii pârâți au obligația să facă plățile și respectiv să aloce fondurile necesare sporului acordat prin prezenta hotărâre.
Reclamanții prin reprezentant Sindicatul Liber din Învățământ aveau posibilitatea să inițieze negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, cu efecte asupra drepturilor salariale acordate prin contractele individuale de muncă.
Ca urmare, față de conduita adoptată și de dispozițiile art. 274-276 Cod procedură civilă a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al comunei, județul G, invocând următoarele motive:
Consiliul Local al comunei nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu are calitatea de a ordonanța cheltuielile aferente plății drepturilor salariale pentru membrii de sindicat și nici nu are calitatea de angajator.
Și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimații-reclamanți reprezentați de Sindicatul Liber din Învățământ T, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul astfel declarat pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, curtea îl apreciază ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) ș-i a obligației corelative (calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărâre judecătorească.
Potrivit art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, de sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În cadrul finanțării de bază sunt cuprinse inclusiv cheltuielile de personal și care, potrivit reglementărilor de mai sus, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Ca urmare, nu pot fi primite motivele de recurs invocate în cauză în sensul că nu intră în sfera atribuțiilor ce revin pârâtelor consiliilor locale, asigurarea sumelor necesare plății unor asemenea drepturi salariale care fac parte din finanțarea de bază a unităților de învățământ.
De altfel și prevederile art. 13 din nr.OUG 32/2001 stabilesc, începând cu anul 2001 asigurarea finanțării instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția unor cheltuieli care nu privesc cauza de față.
În aplicarea acestor prevederi au fost emise Norme metodologice prin nr.HG 538/2001, nr.HG 2192/2004 și nr.HG 174/2003.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei împotriva sentinței civile nr. 1627/19.12.2008 pronunțată în dosarul nr-.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL, cu sediul instituției în comuna, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1627/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați (dosar fond nr-).
Obligă recurentul pârât CONSILIUL LOCAL către SINDICATUL LIBER DIN ÎNVĂȚĂMÂNT T, cu sediul instituției în T, str. - nr. 21, jud. G, la plata sumei de 450 lei cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Benone Fuică | JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu | JUDECĂTOR 3: Alina Savin |
Grefier, |
: - -/25.05.2009
: 2 ex.//01 Iunie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin