Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4274/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4274
Ședința publică din data de 24 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6988/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că s-a depus întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului def ață.
Prin sentința nr.6988/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis in parte acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata
A fost obligată intimata la plata către petenta contravalorii a 2 salarii medii, nete pe unitate conform CCM si neacordate la desfacerea contractelor individuale de munca, precum si drepturile banești reprezentând diferența de plăți compensatorii, dintre cele incasate conform Planului Social si cele cuvenite si neacordate in raport de nivelul salariului mediu brut pe societate la data incetarii contractului individual de munca, actualizate la data platii efective.
S-a respins cererea privind acordarea cotei la profit ca prematur introdusa.
S-a respins cererea privind plata sumei de 2500 lei ca nefondat
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petenta au fost concediata prin decizia 1147/21.11.2005 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al
In conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare" - invocat de altfel și de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajații disponibilizați sunt îndreptățiti să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei de indemnizații de concediere, calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al, " la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi platește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizatie minima de concediere ( in cazul petentei )peste 15 ani - 5 salarii medii nete.
Se menționează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social insușit de părți.
Conform adresei nr.313/25.01.2005(fila 9), începând cu data de 01.01.2005 în cadrul structurilor teritoriale conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între și conducerea, se va aplica cuantumul de 2000 lei RON pentru salariul mediu brut.
Conform Planului Social susmentionat, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecarei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Petenta însă a beneficiat de plăți compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2005, respectiv 1400 lei, deoarece potrivit adresei SC. SA nr.13/25.01.2005, salariul mrdiu brut in cadul SA a fost de 1400 lei iar decizia de concediere au fost emisa 21.11.2005.
Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
Potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta.
Nu fost reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părți,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007 " prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți."
În ceea ce privește capătul de cerere privind negocierea și acordarea cotei de participare la profit instanța a constatat potrivit art.139 din CCM cota de participare, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu. Așadar condiția negocierii este primordială și trebuie îndeplinită anterior realizării dreptului, respectiv acordării cotei de participare la profit.
După cum s- arătat, mai sus, părțile nu au purtat negocieri cu privire la acest articol din contractul colectiv de muncă, acest capăt de cerere va fi respins ca prematur introdus. Cu privire la plata diferențelor de drepturi salariale, conform dispozițiilor art.129 alin. 5 și art.129 alin.1, 2 și 3 din la nivel de unitate pe anii 2005, 2006 și 2007, instanța consideră cererea nefondată, urmând aor espinge.
Astfel, drepturile salariale ale petenților au fost stabilite cu ocazia negocierilor și menționate în contractele individuale de muncă sau actele adiționale la acestea pe care petenții le-au semnat fiind de acord cu cuantumul acestora.
Totodată, petenții nu au solicitat anularea contractelor individuale de muncă cu privire la salariul de bază stabilit și nici nu mai pot solicita acest lucru conform dispozițiilor art.283 lit. d Codul Muncii întrucât nu mai sunt salariații intimatei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând- atât cu privire la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și cu privire la modul de soluționare al cauzei pe fond.
Cu privire la excepția dreptului la acțiune precizează că, dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, iar termenul de prescripție este de 6 luni potrivit dispoz. art.283 al.1 lit.e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei învederează că, prin planul social încheiat în urma procesului de reorganizare a SA s-au stabilit indemnizațiile de concediere ce se vor face în anul 2005 și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anul următor, termenul de valabilitate a acestuia fiind până la 31 decembrie 2010.
Planul social- anexă la CCM a fost completat la 9 ian. 2006 și respectiv 13 sept. 2006 cu câte un amendament care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare a acestui plan în comparație cu prevederile generale ale art.50 din CCM.
Din acestea rezultă că sumele acordate drept indemnizație de concediere s-au stabilit în funcție de vechimea fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs și nici salariul fiecărui angajat în parte.
Reclamantei i s-a acordat o indemnizație de concediere, ținând cont de vechimea în, sumă calculată în conformitate cu dispozițiile Planului social completat prin amendamentul din 09 ian. 2006 și cel din 13 sept. 2006, cuprinzând măsuri financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.
Aceasta nu înseamnă că voința părților a fost aceea de a cumula aceste măsuri, deoarece prin instituirea măsurilor din Planul social s-au acordat pachete financiare mai avantajoase decât cele prevăzute la art.50 din CCM.
Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenței de indemnizație de concediere, recurenta învederează că această indemnizație a fost calculată potrivit planului social și celor 2 amendamente,care prevedeau că salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va calcula ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă această indemnizație.
Recurenta anexează la dosar concluzii scrise și înscrisuri în susținerea motivelor de recurs.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluționare al acțiunii pe fond.
Cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului,iar termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.
Este fondată și critica recurentei referitoare la modul de soluționare de către prima instanță cererii privind acordarea diferenței la indemnizația de concediere primită de reclamantă potrivit Planului social.
Aceasta întrucât, la data concedierii reclamantei noiembrie 2005. era în vigoare Planul social /21.04.2005 potrivit căruia,pentru anul 2005 salariul mediu brut pe care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere, era cel din 2004.
Ca urmare, indemnizația de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în s-a calculat în mod corect potrivit pct.4 din Planul social.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312.pr.civilă va admite recursul și va modifica sentința în parte în sensul respingerii și capătului de cerere privind acordarea indemnizației de concediere prev.la art.50 din CCM și a diferenței de plăți compensatorii dintre cele încasate conform planului social și cele cuvenite.Vor fi menținute restul dispozițiiolor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.6988/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Modifică sentința în parte, în sensul respingerii și capătului de cerere privind acordarea indemnizației de concediere prevăzută la art.50 din CCM și a diferenței de plăți compensatorii dintre cele încasate conform Planului social și cele cuvenite.
Menține restul dipozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/16.07.2009
/ și
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu
