Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4422/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4422
Ședința din Camera de Consiliu din 10 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier -- -
**************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 03.06.2008, privind recursurilor declarate de reclamanții, și pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, împotriva sentinței civile nr. 1200 din 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, având ca obiect "drepturi bănești".
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03.06.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pentru a studia actele și lucrările dosarului, instanța în conformitate cu prevederile art 260 pr.civ a amânat pronunțarea la data de 10 iunie 2008.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată la nr - petenții, și au chemat în judecată pe pârâtele Banca Comercială Română SA-B și Banca Comercială Română SA - Sucursala O, solicitând instanței ca prin hotărârea ca se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sporului de 100% pentru orele suplimentare de muncă efectuate peste programul normal de muncă, sporul de 100% pentru orele de muncă efectuate în zilele libere și de sărbători legale și sporul de risc de 10%, pentru perioada 01.04.2004-31.07.2006, actualizarea acestor sume la data plății conform indicelui de inflație precum și cheltuieli de judecată.
În motivare petenții au precizat că au fost salariații BCR SA - B pe posturile de agenți de pază, calitate în care au efectuat munca în ture de câte 12 ore, iar datorită lipsei de personal au depășit norma lunară prevăzută în contractul de muncă, respectiv 168 ore/lună, pentru care au fost plătiți.
De asemenea a aratat că, în perioada menționată au lucrat și în zilele libere și în cele de sărbători legale, fără să fie plătiți suplimentar,astfel încât au considerat că li se cuvin drepturile solicitate conform prevederilor codului muncii, contractului colectiv de muncă și contractului individual de muncă.
Pârâta Banca Comercială Română SA prin Sucursala Județeană Oad epus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a BCR SA B și a BCR SA- Sucursala Județeană O, deoarece petenții au fost salariații BCR SA Sucursala B, unitate cu personalitate juridică.
Pe fond a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată, motivat de faptul că petenților nu li se cuvin drepturile solicitate, deoarece și-au desfășurat activitatea în două schimburi, iar pentru situațiile în care au prestat muncă în zilele de repaus săptămânal au beneficiat de timp liber corespunzător în următoarele 30 zile, primind pentru aceste situații și spor de fidelitate de 15% conform actelor adiționale la contractele individuale de muncă ale petenților.
În ceea ce privește sporul de 10% pentru port armă s-a arătat că reglementările interne ale băncii nu prevăd acordarea unui astfel de spor.
În susținere, pârâta a depus la dosar extras carnete de muncă și act adițional martie 2003
La data de 28.05.2007 petenții și-au precizat cererea în sensul că au solicitat chemarea în judecată a BCR SA Sucursala
Pârâta BCR SA Sucursala Bad epus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune al petenților fiind nerespectate dispozițiile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că petenților nu li se cuvin drepturile solicitate.
La dosar au mai fost depuse acte: contracte de muncă, extras din adresa nr. 11.498/2004, state de plată, fișe de pontaj, grafice de lucru, extras din contractul colectiv de muncă.
Prin încheierea de ședință din 26.06.2007 instanța a dispus respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă ca neîntemeiată, având în vedere că, potrivit art.166 codului muncii,dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescriu în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
De asemenea, instanța a constatat că nu se mai impune analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive față de precizarea la acțiune din 28.05.2007.
La termenul din data de 04 09.2007, petenții prin apărător au solicitat admiterea probei cu expertiză contabilă care să stabilească cuantumul drepturilor bănești cuvenite petenților pentru orele suplimentare, zilele libere și sărbătorile legale pentru perioada 01.04.2004-31.07.2006, iar instanța a admis proba ca fiind utilă cauzei.
În cauză a fost desemnat expert care a depus la dosar raportul de expertiză nr. 1172/01.11.2007.
La acesta au fost formulate obiecțiuni atât de reclamanți cât și pârâta BCR Sucursala B,obiecțiuni la care expertul a răspuns prin completarea raportului de expertiză.
Tribunalul Olt prin sentința civ. 1200/11 dec. 2007 admis în parte acțiunea cu precizarea din 28.05.2007 formulată de reclamanții, domiciliat în B, str. -, nr. 126, Bl. 55, Sc. 1, Ap. 4, județul O, domiciliat în comuna, sat, județul O, domiciliat în B, str. -, nr. 114,.48,.1,.10, județul O și, domiciliat în comuna, sat, județul O și obligă pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA B, cu sediul în B, str. -, nr. 186A, județul O la plata drepturilor bănești reprezentând spor pentru orele suplimentare efectuate peste programul normal de muncă, după cum urmează; - 3.694,93 lei; - 4.220,24 lei; - 3.695,64 lei; - 3.119,06 lei.
A respins capătul de cerere privind sporul de risc de 10% și sporul de 100% pentru orele efectuate în zilele de și zilele libere.
A fost obligată pârâta la 2.900 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Prin considerente s-a reținut că sporul de fidelitate în procent de 15 % a fost acordat acestora. A fost respins capătul de cerere privind sporul de risc de 10% deoarece în nici una din reglementările interne ale pârâtei și nici Legea 333/2003 nu prevăd acordarea acestora.
Cu privire la orele lucrate suplimentar au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate susținând că în mod eronat s-a reținut că sporurile de 100 % pentru orele suplimentare și sporul de 100 % pentru orele efectuate sâmbăta ți duminica au același temei juridic. Astfel, sporul de fidelitate apare distinct de cele două sus enumerate, așa cum este definit de CCM la nivelul BCR. Este criticată și reținerea instanței cu privire la sporul de 10 %, precum și a actualizării sumei acordate.
Pârâta prin recursul promovat a arătat că în conformitate cu reglementările în vigoare și conform planului de pază, reclamanții și-au desfășurat activitatea în două schimburi compensate cu ore libere în următoarele 30 de zile și plătite corespunzător.
Recursurile sunt fondate.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată ca fiind întemeiată critica privind orele efectuate în zilele de și zile libere, fiind aplicabile disp. art. 137 al. 2 și art. 132 al. 2, 3 Codul muncii.
Conform acestor dispoziții în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, salariații beneficiază pentru munca prestată și zilele de legală, de un spor la salariul de bază ce, nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
De asemenea, pentru munca în zilele de repaus săptămânal, se dispune că salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin CCM sau după caz, prin. În cadrul negocierilor, la nivelul unității, concretizat în Regulamentul de salarizare, s-a stabilit modul în care este salarizată munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale conform art. 14 al. 4.
Se observă că reglementările legale stabilesc în mod diferit cele două sporuri cuvenite la salariu.
Pentru aceste considerente, instanța constată că se impune completarea raportului de expertiză în sensul calculării celor două sporuri, urmând ca expertul să răspundă de altfel obiectivelor stabilite de instanța de fond, așa cum se regăsesc în pagina a doua la pct. c, "identificarea obiectivelor expertizei contabile".
În consecință, urmează a fi admis recursul, casată sentința în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 cod pr.civ. și reținută cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriului, în sensul celor de mai sus.
Fixează termen de soluționare a cauzei la data de 9 sept. 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursule declarate de reclamanții, și pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, împotriva sentinței civile nr. 1200 din 11.12.2007, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-.
Casează sentința și reține cauza spre rejudecare pentru completare probe.
Termen de soluționare a cauzei 9 sept. 2008.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
4 ex/24.06.2008
Tehn.
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru