Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4445/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1429/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4445/
Ședința publică de la 17 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții, G, -, și Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.486 din data de 18.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5410/2008), în contradictoriu cu intimații Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert parte în domeniul discriminării,având ca obiect:"drepturi bănești - echivalent stimulente".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurenții, G, -, și Ministerul Justiției și Libertățilorși intimațiiTribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 28.05.2009, întâmpinare din partea recurentului Ministerul Justiției și Libertăților cu privire la recursul declarat de recurenții persoane fizice, iar la data de 12.06.2009 s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenții prin cererile de recurs deduse judecății au solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.486 din data de 18.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții:, -, G, în contradictoriu cu pârâții: Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și cu citarea, în calitate de expert a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; s-au obligat pârâții Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției, la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri în cuantum de 900 lei, reprezentând echivalentul stimulentelor neacordate în luna decembrie 2005, actualizate cu dobânda legală, de la data scadenței și până la data plății efective, precum și la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin aceeași sentință, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea sub aspectul stimulentelor aferente lunii decembrie 2006; s-a respins cererea privind actualizarea sumelor cu rata inflației și s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, că între reclamanți și Ministerului Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic care să determine obligarea acestuia la plata sumelor solicitate, aceste drepturi pretinse având natură salarială.
Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere și actele normative care reglementează modul de constituire și plata stimulentelor.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate, în cadrul Tribunalului Teleorman.
S-a ținut seama că prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare în sumă de 1.700 lei pentru salariații ministerului, personalului care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor, respectiv pentru judecătorii cu o vechime în funcție între 0-3 ani, 1700 RON, funcționari publici 900 RON, personal contractual 500 RON.
S-a constatat că pentru personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nu au fost acordate stimulente, fără ca ordinul sus menționat să fie motivat, în sensul precizării criteriilor obiective, conforme cu Normele interne pentru stimularea personalului din sistemul justiției, pentru care s-a apreciat că în luna decembrie 2005 se justifică a fi stimulate numai categoriile de personal, respectiv de magistrați, sus menționate.
S-a apreciat că aceste stimulente nu au natura unor drepturi salariale, nefiind obligatoriu să fie acordate tuturor categoriilor de personal din cadrul Ministerului Justiției sau instanțelor judecătorești, însă s-a arătat că aceste premii nu pot fi acordate arbitrar și discriminatoriu, fără respectarea criteriilor prevăzute pentru repartizarea acestor sume cu caracter premial și, mai mult chiar, fără ca Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005 să facă vreo referire la aceste criterii.
S-a considerat că, potrivit art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, aprobată și modificată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile de discriminare prevăzute de prezenta ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege și s-a precizat că, prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1921/C/2005, s-a operat o selecție arbitrară în acordarea acestor stimulente, în condițiile în care singura motivare se referă la "sărbătorile de iarnă" din decembrie 2005.
S-a avut în vedere că prin decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, au fost declarate neconstituționale, însă s-a reținut că în considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a constatat că aceste prevederi sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciare sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
S-a avut în vedere că, în speță, nu este vorba despre aplicarea unui act normativ cu putere de lege, ci despre un Ordin al Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, vădit discriminatoriu, ordin cu caracter intern care nu intră în sfera de reglementare a deciziei mai sus amintite.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții:, -, G, și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, criticând sentința pentru nelegalitate în privința respingerii capătului de cerere referitoare la obligarea pârâților la plata stimulentelor cuvenite pe luna decembrie 2006.
S-a susținut că instanța de fond trebuia să facă distincția între împrejurarea că prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost alocate sume de bani în mod global în baza dispozițiilor legale reprezentate de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru tuturor categoriilor profesionale care activează în cadrul sistemului judiciar și nu numai categoriei profesionale reprezentate de magistrații cu vechime între 0 si 3 ani, fiind evidentă discriminarea între recurenți și celelalte profesii, cel puțin din sistemul judiciar, ordinul fiind dat cu exces de putere și cu încălcarea esențială a legii, precum și a principiului non-discriminării, ridicat la de principiu fundamental prin art. 16 alin. (1) din Constituția României revizuită, potrivit căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, combinat cu dispozițiile înscrise in art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul "interzicerea discriminării".
S-a arătat că n considerentele instanței de fond se retine în mod indirect caracterul discriminatoriu în privința personalului auxiliar și conex, fiindcă toți funcționarii publici, personalul contractual, consilierii de reintegrare și salariații din Ministerul Justiției au fost recompensați cu sume de bani reprezentând stimulente financiare, în dauna personalului auxiliar și conex, care, în acest fel, a rămas singura categorie socio-profesională care nu a beneficiat de acele sume de bani, deși sunt încadrați în unitățile aparținând sistemului judiciar din România, acestora fiindu-le aplicabile aceleași norme legislative.
S-au invocat dispozițiile art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, norme ce au fost aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004, în care sunt enunțate principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor (rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificative anuale de "bine" sau "foarte bine"; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și lipsa sancțiunilor disciplinare), cât și hotărârea nr.15/2006 a referitoare la criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor, susținându-se că în cazul personalului auxiliar și conex se impunea cu prisosință acordarea stimulentului financiar și nu decăderea personalului auxiliar și conex din acest drept în mod nelegal și într-o modalitatea discriminatorie, având în vedere că în cazul celorlalte profesii nu s-a instituit condiția vechimii în funcție.
O asemenea reglementare este în concordanță cu principiul egalității, care, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, nu înseamnă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații care, prin specificul lor, sunt diferite. Principiul egalității nu presupune uniformitate, așa încât toate situațiile să fie tratate în același fel, ci presupune ca la situații egale să corespundă un tratament egal, iar la situații diferite să existe un tratament diferit
S-a motivat că orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, respectiv faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință sunt interzise.
S-au invocat în acest sens textele din Carta Națiunilor Unite (art. 1 paragraful 3), Declarația Universală (art. 2) și din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului (art. 14), Constituția Europene, Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, adoptata la 25 iunie 1958 in cadrul generale a Organizației Internaționale a, convocată la Geneva de către Consiliul de administrație al Biroului Internațional al, confirmata de România prin Decretul nr. 284 din 1973, susținându-se că tratatele sau acordurile internaționale, ratificate de România sau la care ea a aderat se aplică fără restricții pe teritoriul României.
S-a adăugat că devenită parte a dreptului intern, Convenția Europeană a Drepturilor Omului are aplicabilitate directă în sistemul român de drept, atât prin dispozițiile conținute de textul propriu-zis al acesteia și al Protocoalelor adiționale, cât, mai ales, prin practica judiciară dezvoltată de gardianul său principal, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind făcute referiri cauza Beian vs. România, prin care s-a constatat încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a articolului 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție combinat cu articolul 14.
S-a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile imperative ale art. 1 alin. (2) si art. 295 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora se instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale recurenților, precum și ale art. 5 din Codului muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
În ceea ce privește calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a menționat că potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei si Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din HG. nr. 208/2005, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, și proiectul legii de rectificare bugetară. S-a susținut că în lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea obiectivă de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de recurenți.
S-a considerat că sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 1 alin. (2) lit. c), pct. 1 din nr.OG 137/2000, art. 2 alin. (13), art. 29 pct. 2 din nr.OG 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art. 5 și 6 din Codul muncii.
S-a arătat că potrivit Directivei 2000//78, privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea foiței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
S-a indicat că în cauza de fată, este de netăgăduit apartenența recurenților la personalul din unitățile de justiție, ca unități bugetare, motiv pentru care trebuie reținut că potrivit art. 2 din Ordinul ministrului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005, stimulentele se acordă cu ocazia sărbătorilor de iarnă, reglementate legal, pentru salariații ministerului, personalul care își desfășoară activitatea în aparatul propriu al acestuia, precum și unor categorii din cadrul instanțelor potrivit art. 4 alin. (1) si (3) din Normele interne, care prevăd criteriile de acordare a stimulentelor.
S-a învederat că principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, deci tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă, trebuie să li se recunoască pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: stimulentul financiar.
Or, în speță, de vreme ce recurenții se află într-o situație identică și nu doar comparabilă cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de muncă la fel ca și restul personalului din cadrul sistemului judiciar, rezultă că nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării stimulentului prevăzut de Ordinul nr. 192 l/C/15.12.2005.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii recurenților, deoarece criteriul acordării stimulentului este unul și același, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte, ca părți ale raportului de muncă desfășurat în cadrul sistemului juridic.
În concluzie, pe acest aspect s-a subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminații relevanță are doar criteriul justificativ generator al stimulentului financiar, și anume existenta normei juridice înscrise în Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 2404/C/2004.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite recurenților s-a solicitat acordarea, prin analogie, a sumei prevăzute prin ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005, a stimulentului financiar în cuantum de 1.700 de lei cu titlu de despăgubiri, actualizate în raport de indicele de inflație și dobânda legală până la data plătii efective și la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
În recursul său, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că instanța de fond, deși a reținut că stimulentele nu au natura unor drepturi salariale, a apreciat în mod greșit că "nu se poate admite că aceste premii pot fi acordate arbitrar și discriminatoriu, fără respectarea criteriile, prevăzute acestor sume cu caracter premial și, mai mult, fără ca Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 să facă vreo referire la aceste criterii", în condițiile în care s-a raportat în realitate la un drept neprevăzut în legislația specifică aplicabilă.
S-a învederat că toate temeiurile avute în vedere de către instanța fondului, respectiv dispozițiile constituționale invocate și cele cuprinse în Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Protocolului 12 la Convenție, garantează protecția unui drept consacrat legislativ și că potrivit art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ce consacră dreptul la tratament egal, "exercitarea drepturilor și libertățile-prevăzute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
S-a arătat că Protocolul nr. 12 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", astfel că nu poate fi aplicat în speță, câtă vreme nu există nici un text legal care să recunoască drepturile solicitate de reclamanți.
S-a amintit că prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea prin lege în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, ori aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale de către autoritățile publice, iar nu și identitatea de tratament juridic în lipsa unor norme și ca atare, în speță nu se poate reține existența unei discriminări, întrucât nu există un drept al personalului din autoritatea judecătorească la stimulente, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sau de vreun alt act normativ în vigoare.
Totodată, s-a făcut referire la natura acestor stimulente, precum și la inexistenta obligativității recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp și în același cuantum, menționându-se că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare.
S-a precizat că existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de prevăzut, astfel încât nu se poate vorbi de un drept creanță lichidă, exigibilă, (cauza Kopecky Slovaciei, hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004-IX, paragraf 52, cauza Rafinăriile și Stratis Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. -B, p. 84, paragraf 59), respectiv de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp.
La anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art. 25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp și în cuantum egal, în acest sens printr-o serie de ordine a fost aprobată repartizarea unor fonduri destinat stimulării personalului instanțelor judecătorești, de exemplu Ordinul ministrului justiției nr. 1744/C/2006 din 13 iulie 2006 de aprobare a repartizării unui fond destinat stimulării judecătorilor din instanțele judecătorești, Ordinul ministrului justiției nr. 1793/C/2006 din 27 iulie 2006 prin care a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, Ordinul ministrului Justiției nr. 2800/C/2006, prin care s-a aprobat repartizarea unui fond destinat stimulării funcționarilor publici, din cadrul instanțelor judecătorești, al Ministerului Justiției și al Institutului Național de, precum și pentru personalul din cadrul Institutului național de Expertize Criminalistice, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite, Ordinul ministrului justiției nr. 3179/C din 12.12.2008 prin care s-a aprobat repartizarea către ordonatorii secundari de credite a unui fond total de stimulente, destinat tuturor categoriilor de personal al instanțelor judecătorești, în valoare totală de 1.200.000 lei, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului financiar aferent anului 2007 și 2008.
S-a învederat că Legea nr. 146/1997 ori Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nu prevăd obligativitatea acordării întregului personal din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate de dispozițiile legale enunțate.
Totodată, s-a arătat că în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, instanța de judecată nu a motivat pentru ce rațiuni a fost avută în vedere suma acordată unui funcționar public, iar nu sumele acordate spre exemplu, celorlalte categorii profesionale din fondurile repartizate potrivit nr.1921/C/2005.
Prin întâmpinarea formulată recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului formulat de recurenții-reclamanți ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
rin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în cuantum de 1700 lei judecătorilor care aveau o vechime cuprinsă între 0-3 ani, fundamentarea măsurii de acordare a stimulentelor fiind bazată pe prevederile art. 4 din Normele Interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 din Legea nr.146/1997, aprobate prin ordinul nr.2404/C/2004 potrivit cărora principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt: rezultatele meritorii obținute în activitate; respectarea îndatoririlor prevăzute de lege; calificative anuale de foarte bine și bine; complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora; celeritatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, lipsa sancțiunilor disciplinare".
Reclamanții sunt încadrați ca personal auxiliar de specialitate, iar cadrul legislativ ce reglementează salarizarea a acestora este constituit de Ordonanța nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Stabilirea drepturilor salariale ale celor două categorii socio-profesionale - magistrații și personalul auxiliar de specialitate și contractul din cadrul autorității judecătorești - se face ținându-se seama de rolul și locul pe care îl ocupă fiecare din aceștia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea, atribuțiile și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege, de nivelul studiilor, neputându-se pune semnul egalității între magistrați care poartă răspunderea înfăptuirii justiției și cei care ocupă de exemplu funcții precum grefier, aprod sau agent procedural.
În acest sens, în materie de salarizare actele normative incidente sunt nr.OG27/2006 în ceea ce privește salarizarea magistraților și OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în ceea ce privește salarizarea personalului auxiliar de specialitate, legiuitorul reglementând drepturi salariale similare pentru cele după categorii profesionale, dar și anumite drepturi specifice.
Curtea consideră că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, apreciind că pentru a putea fi reținut tratament diferențiat injust este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Curtea mai reține că nu există o situație comparabilă între acele categorii profesionale distincte - magistrații și personalul auxiliar de specialitate, față de conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților în raport de cele ale personalului auxiliar, precum și sistemele diferite de salarizare ale acestor categorii profesionale, legiuitorul având dreptul de a reglementa în mod diferențiat modul de acordare și repartizare a acestor stimulente diverselor categorii socio-profesionale din sistemul judiciar, în funcție de rolul acestora în sistem, complexitatea atribuțiilor îndeplinite, nivelul studiilor, răspunderea funcției - fără a se putea vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fața legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală.
S-ar putea constata încălcarea principiului egalității și nediscriminării doar în cazul în care s-ar aplica un tratament juridic diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Or, în speță, instituirea unui regim juridic diferit, inclusiv în ceea ce privește stimularea unor categorii de personal distincte, se impune ca o justificare obiectivă și rezonabilă, pentru ca egalitatea în fața legii să nu creeze stări privilegiate sau discriminatorii.
În acest sens este și practica instanței de contencios european al drepturilor omului, dată în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, cât și a jurisprudența Curții Constituționale, care a reținut în mod constant că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României vizează egalitatea în drepturi a cetățenilor în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetățeni în comparație cu alta.
Cele susținute nu contravin documentelor internaționale privind drepturile omului, la care România este parte și care, potrivit prevederilor art. 11 și 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern, nefiind încălcat în cauză nici unul dintre criteriile nediscriminării, conținute de Carta socială europeană revizuită Partea a V-a - Nediscriminarea - art. E, adoptată la Strasbourg la 03.05.1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1996.
De adăugat că Anexa la Carta socială europeană revizuită, intitulată "Câmpul de aplicare în privința persoanelor protejate", prevede că "o diferență de tratament pe un motiv obiectiv și rezonabil nu este considerată discriminatorie".
În consecință, Curtea consideră că stimularea categoriilor socio-profesionale invocate în cauză se face ținându-se seama de rolul și locul pe care îl ocupă fiecare din aceștia în desfășurarea activității de justiție, de răspunderea, atribuțiile și complexitatea fiecărei funcții, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege, de nivelul studiilor, neputându-se pune semnul egalității între magistrați care poartă răspunderea înfăptuirii justiției și cei care personalul auxiliar de specialitate și contractual din cadrul autorității judecătorești.
Pentru toate considerentele arătate, văzând și dispozițiile art.312 din pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenții reclamanți și va admite recursul formulat de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge cererea reclamanților, privind despăgubirile în cuantum de 900 lei și a capetelor de cerere referitoare la actualizarea acestor drepturi și înscrierea în cartea de muncă.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la respingerea cererii reclamanților de obligarea a pârâților la plata stimulentelor aferente lunii decembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul formulat de recurenții, G, -, împotriva sentinței civile nr.486 din data de 18.12.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5410/2008), în contradictoriu cu intimații Tribunalul Teleorman, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Admite recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamanților, privind despăgubirile în cuantum de 900 lei și a capetelor de cerere referitoare la actualizarea acestor drepturi și înscrierea în cartea de muncă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.:,Dact.: RF./2ex.
28.07.2009,Jud. fond.:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță
