Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr-

ROMÂNIA

Dosar nr- - drepturi bănești-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 446

Ședința publică din data de 22 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Andrianu Virgil

JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina

JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean S, cu sediul în municipiul S,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 148 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic pentru reclamantul intimat Sindicatul Județean din Învățământ " " S, lipsă fiind reprezentanții recurentului, ai pârâților intimați: Inspectoratul Școlar Județean S, Instituția Primarului municipiului S, Colegiul Tehnic " " S, precum și reclamanții intimați:, și.

Procedura este completă.

S-au verificat lucrările dosarului după care, instanța constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic pentru intimatul Sindicatul Județean din Învățământ " " Sas olicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava și înregistrată sub nr. 7614 din 21 decembrie 2007, reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Colegiul Tehnic " ", Instituția primarului S - prin primar, Inspectoratul Școlar al județului S și Consiliul Județean S, obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe perioada 21.12.2004 - 21.12.2007, actualizată în funcție de rata inflației la data plății și obligarea pârâtei unitatea de învățământ să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt salariați ai Colegiului " " S, respectiv ai Inspectoratului Școlar al județului S, cu vechimea totală în învățământ de peste 30 de ani și conform art. 50 alin. 1 și 2 din Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe suplimentare de vechime.

În continuare, au arătat că, deși Statutul este în vigoare din anul 1997 și nici un alt act normativ nu a modificat acest articol, angajatorul nu a considerat necesară și nici obligatorie aplicarea lui.

Pârâții, legal citați, nu au formulat apărări în cauză.

Prin sentința nr. 148 din 21 ianuarie 200, Tribunalul Suceava a admis acțiunea reclamanților, și, prin Sindicatul Județean de Învățământ " " S, formulată în contradictoriu cu pârâții Colegiul Tehnic " " S, Instituția primarului S - prin primar, Consiliul Județean S și Inspectoratul Județean S, a obligat pârâții la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată 21.12.2007, actualizate în funcție de rata inflației.

Totodată, pârâții au fost obligați să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35,40 ani activitate în învățământ.

Pentru a statua astfel prima instanță a reținut, în esență, că art. 7 (3) din Legea nr. 84/1995 prevede că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 (5) din Legea nr. 486/2006, consiliul județean are atribuții în a repartiza sumele defalcate destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.

Pe fond, potrivit art. 50 (1) din Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

Din adeverințele depuse de reclamanți la dosar rezultă că reclamanții au o activitate în învățământ de peste 30, 35 sau 40 de ani, încadrându-se astfel în dispozițiile legale menționate.

În accepțiunea dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul este alcătuit din totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată, obligația principală fiind aceea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de reclamanți.

Față de dispozițiile legale enunțate, reclamanții erau îndreptățiți la acordarea tranșelor suplimentare la salarizare care se acordă la 30, 35 și peste 40 ani de activitate în învățământ, așa cum statuează art. 50 (1) din Legea nr. 128/1997.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Consiliul Județean reiterând excepția ridicată în fața primei instanțe, în sensul că nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu are calitate de angajator, deci nu există raporturi juridice de muncă, întrucât consiliul județean are doar atribuția de a repartiza sumele defalcate destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.

S-a mai susținut că în raport cu prevederile art. 2 din OG nr. 17/2006, acțiunea este tardiv introdusă. Acest text prevede că diferențele de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive se plătesc într-o singură tranșă.

Astfel, recurentul a invocat excepția de tardivitate, arătând că plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic, pentru perioada 30 noiembrie - 2003 - 30 noiembrie 2006, nesolicitate în instanță, se face eșalonat, lunar, pe o perioadă de 35 de luni conform art. 3 din OUG nr. 17/2006 privind plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2001 - septembrie 2004 pentru personalul didactic din învățământul de stat.

Recursul Consiliul Județean S care, în drept, poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat pentru următoarele considerente:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean S nu este întemeiată în raport de prevederile Legii nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003 și nr.HG 538/2001, din care rezultă că această entitate este direct implicată în finanțarea instituțiilor de învățământ și acordarea cheltuielilor de personal din raza sa de competentă teritorială.

Totodată, în conformitate cu OUG nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale. În același sens sunt și dispozițiile art. 2 din Normele metodologice aprobate prin nr.HG 538/2001, în care se stabilește că din bugetul de stat se finanțează în continuare, prin Ministerul Educației Cercetării și T, în conformitate cu prevederile legale, cheltuielile specificate expres. Deci, este lipsit de relevanță inexistența unor raporturi juridice de muncă, din moment ce fondurile pentru învățământ sunt distinct prevăzute date în bugetul de stat cât și în bugetele locale.

Nici excepția de tardivitate nu este întemeiată întrucât instanța de fond a fost sesizată cu soluționarea unui conflict de muncă iar potrivit art. 283 din Codul muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003 termenul de prescripție este de 3 ani, acțiunea a fost promovată în termen legal, pretențiile reclamanților vizând drepturile salariale aferente perioadei 9.11.2004 - 19.11.2007.

Față de cele reținute, nefiind date nici motive de casare de ordine publică în temeiul art. 312 din Codul d e procedură civilă, recursul ca fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliu Județean S, împotriva sentinței nr. 148 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.,

Dact.

Ex. 2/15.05.2008

Președinte:Andrianu Virgil
Judecători:Andrianu Virgil, Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Suceava