Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 455/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 455
Ședința publică din 10 martie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, împotriva sentinței civile nr. 34/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații, G, .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza este lăsată în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 34/14.01.2008, Tribunalul C-S a admis în parte acțiunea formulată de reclamanțiiUduli, G, împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul C-S, Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL TIMIȘOARA; au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Tribunalul C-S la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu luna octombrie 2004 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, actualizate în raport de indicele de inflație la data executării; a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești solicitate, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților; au fost respinse pretențiile privind plata în viitor a drepturilor solicitate, precum și pe perioada ianuarie 2004-septembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță, soluționând cu prioritate excepțiile invocate a constatat că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitate procesuală pasivă, iar referitor la prescripția dreptului la acțiune invocată din oficiu s-a stabilit că pretențiile reclamanților pentru perioada ianuarie 2004-septembrie 2004 sunt prescrise.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat, iar raporturile de muncă sunt guvernate de Codul muncii, incidente fiind dispozițiile art. 1, art. 295 alin. 2 Codul muncii.
Conform Directivei 2000/EC/78 s-a analizat discriminarea față de categorii sociale și persoane aflate în situații comparabile, nu neapărat similare, reținându-se astfel că reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă specială, aceea de confidențialitate conform art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din aceeași lege raportat la art. 9 și art. 15 din Codul deontologic.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate s-a apreciat că reprezintă o clauză legală a raportului de muncă, obligatorie în cadrul unui raport juridic sinalagmatic.
Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția României și art. 2 alin. 1 - 3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, instanța de fond a considerat că reclamanților li se cuvine sporul de confidențialitate solicitat, pentru înlăturarea discriminării față de persoanele care beneficiază de un astfel de spor, criteriul avut în vedere fiind categoria socio-profesională, de diferențiere injustă prin neaplicarea acelui spor care reprezintă o obligație legală.
Actualizarea prejudiciului suferit se impune conform art. 1082 cod civil raportat la art. 161 alin. 4 Codul muncii, iar în temeiul art. 19 din Legea nr. 500/2002 s-a stabilit că răspunderea pregătirea, rectificarea și aprobarea bugetului anual îi revine Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv în alocarea fondurilor pentru plata sumelor cuvenite reclamanților.
Împotriva hotărârii au declarat legal pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Verificând data comunicării hotărârii primei instanțe și data declarării recursului de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, se constată că termenul de declarare a recursului prevăzut de legea specială, respectiv de 10 zile, a fost încălcat, data menționată pe plicul de corespondență fiind 06.05.2008, iar ultima zi în care era permisă declararea-înregistrarea recursului a fost 05.05.2008, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 303 Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca tardiv recursul.
Examinând motivele de recurs invocate de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, care vizează nelegalitatea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4, 9 Cod procedură civilă și ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Lipsa temeiului legal pentru admiterea acțiunii este un motiv de recurs neîntemeiat, întrucât prima instanță a analizat dispozițiile legale invocate de către reclamanți în susținerea acțiunii exercitate, constatând că reclamanții reprezintă o categorie socio-profesională comparabilă cu categoria socială a persoanelor aflate într-un raport de muncă cu instituțiile statului și nu li se poate aplicat un tratament diferențiat, discriminatoriu prin neacordarea sporului de confidențialitate.
Astfel, nu se poate reține că hotărârea primei instanțe este supusă motivului de casarea prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, întrucât prin soluționarea acțiunii deduse judecății instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
De asemenea, nu este întemeiat nici motivul de recurs care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât hotărârea instanței de fond s-a dat cu aplicarea temeinică a dispozițiilor art. 15 alin. 1 și 2 din Hotărârea CSM nr. 328/24.08.2005 pentru aprobarea Codului deontologic al judecătorilor și procurorilor care instituie obligația de a nu dezvălui pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile și lucrările care au un caracter confidențial, precum și ale art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004, care conțin reglementarea că nerespectarea confidențialității lucrărilor constituie abatere disciplinară.
În raport de dispozițiile art. 3 din legea nr. 444/2006 și art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 raportat la dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, care conțin reglementări privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% pentru categoriile socio-profesionale din cadrul instituțiilor publice, comparabile cu reclamanții, se reține că prevederile nr.OG 137/2000 sunt aplicabile în vederea înlăturării tratamentului discriminatoriu pentru reclamanți care au fost privați de acordarea sporului care face obiectul prezentei cauze.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii privind acordarea sporului de confidențialitate de 15% din salariul de bază pentru magistrați a stabilit, cu putere de lege, că un astfel de drept li se cuvine magistraților.
Susținerile recurentului privind neaplicarea dispozițiilor art. 2 și art. 6 lit. c din OG nr. 137/2000, invocate de către reclamanți, care au fost declarate neconstituționale, sunt neîntemeiate, întrucât Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale pronunțată la 3 iulie 2008, precum și Decizia nr. 1325/4.12.2008 a Curții Constituționale, reprezintă o abrogare parțială a OG nr. 137/2000, în măsura în care instanța de judecată numai are competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. În speță, nu este vorba de anularea sau refuzul aplicării unor acte normative apreciate ca fiind discriminatorii, întrucât nu există un act normativ care să reglementeze sporul solicitat de către reclamanți, iar acordarea unui astfel de spor nu se întemeiază pe acte normative care să nu fi fost avute în vedere de către legiuitor la adoptarea acestora.
În concret, categoria socio-profesională a reclamanților trebuie să beneficieze de un tratament egal în raportul de muncă existent între părți, toate acestea în respectarea prevederilor art. 16 din Constituția României, ale art. 14 din CEDO, precum și ale art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, fără discriminări, restrângeri sau limitări.
În considerarea celor de mai sus, urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să se respingă recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, împotriva sentinței civile nr. 34/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, împotriva sentinței civile nr. 34/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 15.04.2009
TehnoredA./15.04. 2009/2 ex
Prima instanță: și -Tribunalul C-
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean