Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 458/ Dosar nr-
Ședința publică din 21 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Judecător - -
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, -, -, -, -, C, -, -a, -, -, și, împotriva sentinței civile nr. 76/F din 25.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 13.04.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 21.04.2009.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 76/F/25.09.2008, Curtea de APEL BRAȘOVa respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, -, -, -, C, -, -a, -, -, și și în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al ÎCCJ. Salarizarea acestei categorii profesionale s-a realizat în baza Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești iar după abrogarea acestei legi prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției,în art.3 alin.1 al noului act normativ s-a prevăzut că "salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților demultiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută,de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate precum și de nivelul instanței sau al parchetului".
Prin urmare, legislația în vigoare în materia salarizării personalului auxiliar prevede expres, între alte criterii, pentru stabilirea nivelului de salarizare, pe cel al pregătirii profesionale, respectiv al studiilor astfel încât reclamanții au fost și sunt salarizați cu respectarea reglementărilor legale.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Mai mult decât atât, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Astfel, reclamanții, invocă prin acțiune încălcarea prevederilor art.6 din Codul muncii însă, acest text de lege (alin.2) prevede că "pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Prin aceste dispoziții ale codului muncii sunt interzise discriminările dintre bărbați și femei cu privire la condițiile de salarizare, ori prin acțiune se invocă drept criteriu de discriminare pregătirea profesională.
Nici OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu face referire, atunci când enumeră criteriile de discriminare (art.2) la un asemenea criteriu al pregătirii profesionale.
De asemenea, art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația dată, grefierii cu studii juridice nu se află în aceeași situație cu cei fără studii juridice, pregătirea profesională diferită fiind tocmai cauza unui tratament salarial diferit. A fost invocată în acest sens cauza Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat: "Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei (confirmată de România prin Decretul nr.284/11.05.1973) prevede expres că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea criticilor căii de atac, întemeiate pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, se învederează că hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind încălcat principiul nediscriminării în condițiile în care atribuțiile grefierilor sunt aceleași, indiferent dacă au sau nu studii superioare. Sunt invocate în considerentele de recurs dispozițiile art. 60 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate, potrivit cărora, pentru activitatea desfășurată personalul instanțelor și al parchetelor are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, fără ca vreun act normativ să facă distincția între activitatea unui grefier cu studii superioare și activitatea unui grefier cu studii medii. În opinia recurenților, sentința înfrânge principiile care guvernează sistemul de salarizare, astfel instituit de art. 154 din Codul Munci, respectiv principiul egalității de tratament și principiul diferențierii salariilor numai în raport cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă, fapt ce relevă existența unei discriminări a salarizării pentru activitatea desfășurată de reclamanți față de grefierii cu studii superioare.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală - potrivit deciziei nr. 104/2009 a Curții Constituționale, care a statuat asupra neconstituționalității art. I și II din nr.OUG 75/2008, cauza fiind declinată spre competență acestei curți.
În cauză Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, mijloc de apărare prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților.
Verificând hotărârea atacată, curtea apreciază că recursul este nefondat.
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 alin. 1 din nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Potrivit textului,"salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate precum și de nivelul instanței sau al parchetului."
Așadar, legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul sistemului judiciar, dând astfel eficiență categoriilor de încadrare a acestui personal, diferențiat în Legea nr. 567/2004, după caz, în grefieri cu studii superioare juridice, grefieri cu alte studii superioare și grefieri cu studii medii. O atare încadrare prevăzută de legiuitor corespunde preocupării manifestate în domeniul perfecționării activităților auxiliare organelor judiciare, atrăgând implicit recunoașterea unei diferențieri în sistemul de salarizare a personalului după nivelul pregătirii profesionale, respectiv al studiilor.
Pe această cale, diferențierile salariale între personalul auxiliar de specialitate al instanțelor care desfășoară aceeași activitate, dar au o pregătire profesională, dată prin nivelul studiilor, diferită, nu constituie o discriminare în înțelesul nr.OUG 137/2000, după cum nu aduce atingere principiilor interne ale dreptului muncii ori convențiilor internaționale în materia respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Drept consecință, în temeiul prevederilor art. 312 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul și a menține hotărârea atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, -, -, -, C, -, -a, -, -, și împotriva sentinței civile nr. 76/F/25.09.2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.04.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./05.05.2009
Tehnoredact./06.05.2009/ 2 ex.
Jud. fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma
