Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4595/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4595
Ședința publică de la 02 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței 5853 din 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât SC SA prin avocat, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților.
Avocat solicită admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le dezvoltă și oral.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 5853 din 03 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petent și a obligat pârâta SC SA la plata drepturilor bănești reprezentând diferența de plăți compensatorii acordate la data concedierii și cele cuvenite conform Planului Socia anexă la CCM în vigoare la data disponibilizării, precum și a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite și neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM în vigoare la data disponibilizării și cele cuvenite conform art. 128 alin. 6 din CCM/2007, actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a înlăturat apărare intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractul colectiv sau individual de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută de art. 283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii.
Pe fond s-a reținut că petentul a fost concediat în temeiul art. 65 si art. 66 din Codul Muncii, ca urmare a reorganizării activității Zonei G, conform Programului de reorganizare al aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al din data de 07.06.2005 și 09.08.2005.
În conformitate cu Planul Social, anexă la Contractul Colectiv de muncă al societății, înregistrat sub nr. 2643/11.05.2005 punctul 4 " financiare", angajații disponibilizați sunt îndreptățiți să beneficieze, în funcție de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizații de concediere calculate conform art. 50 din CCM.
Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 al (fila 14), " la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere (în cazul petentei) de peste 10 ani - 4 salarii medii nete".
S-a menționat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu, prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însușit de părți.
De asemenea, salariul mediu brut care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
In ceea ce privește capătul de cerere privind plata salariilor medii brute la nivelul conform. Art. 50 alin.1 din CCM/2007 s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 7 și 8 din Legea 130/1996 "La negocierea clauzelor și la încheierea contractelor colective de muncă, părțile sunt egale și libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților".
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
Potrivit art. 243 din Codul Muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părți, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin. 4 din CCM/2006, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuși de părți.
Față de motivarea expusă, în conformitate cu dispozițiile art. 243 Codul Muncii și prevederile din Contractul colectiv de muncă pe anul 2007 și pct. 4 al Planului social anexă la contractul colectiv de muncă al societății, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată, a admis acțiunea petentei și a obligat intimata la plata către petentă a diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă.
Împotriva sentinței declarat recurs pârâta SC"" SA - GRUP criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul Muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nicio motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de petenți a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată petenților a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale Planului Social și ale sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că greșit instanța arătat că indemnizația de concediere trebuia calculată pe baza salariului mediu pe anul 2008.
Arată că raporturile de muncă ale petenților cu intimata au încetat în 2008, ca urmare a reorganizării activității zonei G, și la data concedierii nu era aplicabil Amendamentul nr. 1 la Planul Social în vigoare la data de 19.01.2006.
Acesta prevede la pct. 4 că "salariul mediu brut pe care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Rezultă că, în speță, petenții finind concediați în anul 2008, salariul mediu brut care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizației de concediere va fi cel din anul 2007 și nu cel din 2008, cum greși a stabilit instanța.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul Muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul Muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul Muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul Muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul Muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge acțiunea
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței 5853 din 03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
3 ex/IT
fond.
Președinte:Sorin PascuJudecători:Sorin Pascu, Cristina Raicea, Ligia Epure
