Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4658/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.2603/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4658/
Ședința publică din data de 23 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Bodea
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup prin apărător d-nul avocat Al. cu împuternicire avocațială de reprezentare juridică atașată la fila 39 dosar recurs, emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/2009, lipsind intimatul-reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții, faptul că pentru termenul de azi s-a depus prin serviciul "registratură" al secției la data de 09.06.2009 de către recurenta-pârâtă SC SA, în temeiul dispozițiilor art. 306 Cod proc. civ. o completare la motivele de recurs formulate în cauză prin invocarea unei excepții de ordine publică, respectiv excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Teleorman, precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.(2) ultima liniuță din Legea nr.53/2003, Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit."p" și art.79 alin.(1) din Constituția României, revizuită.
Recurenta-pârâtă prin avocat arată că din eroare a depus la dosar înscrisul calificat ca fiind completare la motivele de recurs, respectiv excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art.298 alin.(2) ultima liniuță din Codul muncii, prin raportare la prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit."p" și art.79 alin.(1) din Constituția României, revizuită. Așa fiind, precizează că nu înțelege să susțină excepția a cărei motivare a fost depusă la dosar pentru termenul de azi.
Recurenta-pârâtă prin avocat arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurenta-pârâtă prin avocat susține oral motivele de recurs, concluzionând în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată și motivată în scris, modificarea în tot a încheierii de ședință atacate în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin.(2) ultima liniuță din Legea nr.53/2003 prin raportare la prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.73 alin.(3) lit."p" și art.79 alin.(1) din Constituția României, revizuită.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.10.2008 pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul - a chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.317 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și sumei de 400 lei reprezentând daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor.
Prin încheierea din data de 31.03.2009, Tribunalul Teleormana respins cererea pârâtei de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii, ca fiind inadmisibilă.
În considerente, s-a reținut că natura juridică a cauzei este de dreptul muncii, iar art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 prevede că în conflictele de muncă, cererile sunt adresate instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul, reședința sau, după caz sediul, reclamantul.
Dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 care stabileau competența instanței de la sediul unității au fost abrogate în temeiul dispozițiilor art. 298 alin. 2 ultima liniuță coroborat cu art. 284 alin. 2 din Codul muncii.
Verificând, conform art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, republicată, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate stabilite în alin. 1, 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța a constatat neîndeplinirea condiției care impune ca de dispoziția legală criticată să depindă soluționarea cauzei.
Astfel, critica de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 ultima liniuță din Codul muncii privește exclusiv împrejurarea că, deși acestea nu pot modifica prevederile legale referitoare la competența teritorială cuprinse în Legea nr.168/1999, lege specială, totuși excepția de necompetență teritorială invocată în cauză a primit o soluționare în temeiul prevederilor sale. Dat fiind faptul că dreptul dedus judecății nu este guvernat de normele de competență, s-a apreciat că modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială nu aduce atingere soluționării litigiului legat de fondul cauzei, excepția de necompetență fiind o excepție de procedură față de denumirea secțiunii în care Codul tratează această problemă.
Pe de altă parte, prin invocarea acestei excepții nu se critică prevederea legală, ci se pune în discuție modul de aplicare în timp a unor norme de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun în materia dreptului muncii, ceea ce este altceva decât constituționalitatea sa, decurgând din conformitatea cu dispozițiile constituționale.
De fapt, prin invocarea unei pretinse neconcordanțe a dispozițiilor art.298 alin. 2-ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 cu dispozițiile constituționale, pârâta a urmărit confirmarea interpretării că, în măsura în care în cuprinsul acestora nu se precizează în mod expres abrogarea dispozițiilor art. 72 din Legea nr.168/1999, acestea ar fi în vigoare.
Cele expuse, susțin concluzia că excepția nu vizează neconstituționalitatea art. 298 al. 2 - ultima liniuță - din Legea nr. 53/2003, ci modul de aplicare al acestuia, problemă ce intra în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Susținerile potrivit cărora prevederile criticate ar fi contrare dispozițiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu pot fi primite, acestea fiind infirmate chiar de existența prezentei cauze în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.
La fel, textul procedural nu încalcă nici o dispoziție constituțională, pârâta având posibilitatea să-și valorifice drepturile în fața instanței de la domiciliul reclamantului în același mod ca și în situația în care cauza ar fi judecată de instanța în circumscripția căreia se află sediul său.
Împrejurarea că instanțe de același grad, asupra aceleiași chestiuni, au pronunțat hotărâri diferite nu aduce atingere vreunei norme constituționale, în sistemul nostru de drept recunoscându-se valența de izvor de drept doar deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii.
Tot astfel, faptul că prin art. 249 din Codul muncii se prevede că "procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială", nu susține concluzia că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 ar fi în vigoare și prin urmare, în cazul dedus judecății ar exista două dispoziții legale cu același obiect, respectiv art. 72 din Legea nr. și art. 284 al. 2 din Codul muncii, întrucât din corelarea acestora cu prevederile art. 71 și 82 din Legea nr. 68/1999, art. 2 pct. 1 lit. b) Cod de procedură civilă, art. 248 Codul muncii și art. 298 din același cod referitoare la abrogarea unor legi și a oricăror altor dispoziții contrare, este evident că vizează competența materială a instanțelor judecătorești în soluționarea conflictelor de muncă.
În raport de cele expuse și examinând excepția de neconstituționalitate invocată și din perspectiva dispozițiilor art. 2 al. 3 din Legea nr.47/1992, republicată, potrivit cărora "Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de aplicare și interpretare a legii, ci numai asupra înțelesului său, contrar Constituției", instanța a constatat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs la data de 02.04.2009 pârâta SC SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 17.04.2009, sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată și suspendarea cauzei până la soluționarea acestei excepții.
Susține recurenta-pârâtă că au fost încălcate dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1992, excepția de neconstituționalitate fiind soluționată pe fondul său, iar nu pe aspectul condițiilor de admisibilitate impuse de lege.
În ceea ce privește admisibilitatea și temeinicia excepției invocate, se arată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, are ca obiect o prevedere legală cuprinsă în lege, are în vedere prevederi legale ce nu au mai fost declarate neconstituționale anterior și are ca obiect prevederi legale în strânsă legătură cu soluționarea cauzei.
Cât privește excepția propriu-zisă, se arată că norma cuprinsă în art.298 alin.2 ultima liniuță Codul muncii, contravine dispozițiilor cuprinse în art.1 al.4, art.1 al.5, art.73 al.3 și art.79 al.1 din Constituție.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
O primă critică de recurs vizează condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate ridicată în fața instanței de judecată, iar oad oua critică vizează chiar temeinicia excepției ridicate, opinia recurentei-pârâte SC SA fiind în sensul că este neconstituțional textul cuprins în art.298 al.2 ultima liniuță din Codul muncii, care declară abrogarea textului art.72 din Legea nr.168/1999 ce reglementează competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă.
În ceea ce privește admisibilitatea acestei sesizări, Curtea constată că, potrivit art.29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, sunt admisibile excepțiile invocate în fața instanței de una dintre părțile procesului, care are ca obiect neconstituționalitatea unor texte dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, ce are legătură cu soluționarea cauzei și care nu au fost declarate anterior neconstituționale, cerințe pe care textul criticat le îndeplinește, prin prisma aplicabilității lui în soluționarea conflictului dintre art.284 alin.2 Codul muncii și art.72 din Legea nr.168/1999, cât privește competența teritorială a instanțelor în judecarea conflictelor de muncă.
Din chiar natura excepției, însă, rezultă și că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretareaper a contrarioa art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, coroborată cu prevederile art.2 alin.3 din aceeași lege, și ale art.126 alin. 1 și 3 din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești, sub control judiciar, limitând competența instanței constituționale la stabilirea înțelesului neconstituțional al normei supuse controlului.
Prin urmare, deși nereglementate expres de dispozițiile art.29 alin.1-3 din legea nr.47/1992, cazurile de inadmisibilitate care rezultă din faptul că sesizările de neconstituționalitate nu au în realitate un temei constituțional ori pune în discuție un anume mod de interpretare și aplicare a legii, subsecvent unui conflict al normelor în timp, sunt și la latitudinea instanței judecătorești, putând fi extrase, fără echivoc, din dispozițiile, interpretateper a contrario, ale art.29 alin.1 din Legea nr.47/1992, conform art.29 alin.6 din același act normativ. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.
Sub aceste aspecte, Curtea consideră că excepția ridicată de SC SA, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicări a textului criticat (art.298 ultima liniuță), efectuate de judecători cu gravă neglijență, prin necunoașterea legii și exces de putere.
De asemenea invocatul principiu al "efectivității juridice" nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art.1 alin.5 din Constituția României, respectiv exemplele din jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
Or, deși atât obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat (desigur, până nu le-a modificat sau abrogat conform procedurii prevăzute de Constituție), de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite, cât și interpretarea și aplicarea corecte și pe cât posibil unitare, reprezintă obligații constituționale certe și deziderate legitime, dar nu interesează și nu pot întemeia controlul de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională în condițiile art.146 lit.d) din Constituție și art.29 din Legea nr.47/1992.
Din această perspectivă, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate care vizau o pretinsă neconstituționalitate a interpretării legii de către instanțe, greșita aplicare a legii la cazul concret, un conflict al legilor în timp sau o necorelare a actelor normative între ele, argumentând că aceste critici nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate pe cale de excepție.
Astfel, prin Deciziile nr.93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008, 474/2008, Curtea Constituțională a reiterat că orice excepție prin care nu se face o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor supuse controlului, este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale, ținute să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.
De asemenea, prin deciziile nr.76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită coroborarea sau corelarea diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor. Astfel, coordonarea legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situație dată, aceasta ținând de competența instanței de judecată, ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.
În consecință, având în vedere că, potrivit celor expuse, este inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a unui text de lege susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative între ele, respectiv prin care se deduce instanței de control constituțional, modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp ori interpretarea și aplicarea legii la speță, Curtea consideră corectă soluția dată de tribunal asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în temeiul art.312 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA - Membru Grup împotriva încheierii de ședință din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Red./ tehn.
2 ex./02.09.2009
Tribunalul Teleorman
Judecători;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena, Bodea
