Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 4689/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4689
Ședința publică de la 07 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Marin Panduru
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
Grefier: - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL " " C, împotriva sentinței civile nr. 517/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata reclamantă, avocat, cu delegație la dosar, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Avocat, pentru intimata reclamantă, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 517/11.02.2009, Tribunalul Dolj a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Spitalul Clinic Municipal, "
A obligat pârâtul să achite reclamantei diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 01.12.2006-30.09.2007, cu indexările și majorările survenite și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
A obligat pârâtul să achite reclamantei o despăgubire egală cu valoarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta potrivit numărului de zile lucrate de aceasta în perioada 01.12.2006-30.09.2007, dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta este angajată a pârâtului Spitalului Clinic Clinic Municipal," C în funcția de medic, având locul de muncă la Cabinetul medical școlar din cadrul Policlinicii pentru, având încheiat contract individual de muncă.
Cererea reclamantei privind plata drepturilor bănești calculate potrivit grilelor de salarizare din unitățile clinice și despăgubirile reprezentând valoarea tichetelor de masă,vizează perioada decembrie 2006 - septembrie 2007, inclusiv.
Începând cu data de 01.01.2005 a intrat în vigoare OUG nr. 115/2004 care stabilește în dispozițiile art. 4 că sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile și alte drepturi, iar conform rt. 5 alariile de bază pentru personalul de execuție sunt diferențiate pe funcții, grade și trepte profesionale și sunt prevăzute în anexele nr. I-IV.
În cuprinsul anexei I sunt prevăzute grilele de salarizare în mod diferențiat pentru unitățile clinice și alte unități decât cele clinice.
Art.8 lit. h din Legea nr.270/2003 modificată prin nr.OG 40/2004 definește spitalul clinic ca fiind spitalul care are în componență cel puțin două clinici universitare care asigură asistență medicală, desfășoară activitate de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă, definiție preluată și de dispozițiile Legii nr. 95/2006, aplicabilă în perioada dedusă judecății.
Textele menționate vizează încadrarea unității sanitare în categoria spitalelor clinice, ca urmare ipoteza textelor nu se referă la salarizare. Astfel, condiția desfășurării activităților de învățământ, cercetare științifică medicală și de educație continuă nu privește activitatea concretă desfășurată de toate cadrele medicale angajate la spitalul clinic, astfel că nu poate fi reținută apărarea pârâtului în sensul că reclamanta nu desfășoară acest tip de activități.
Legea stabilește o singură grilă de salarizare pentru personalul angajat în unitățile clinice, neexistând o prevedere specială de salarizare a personalului medical din cadrul cabinetelor medicale din unitățile școlare.
Părți ale contractului individual de muncă sunt reclamanta și spitalul clinic pârât și, prin urmare, în intervalul litigios, salariul reclamantei trebuia calculat conform grilei de salarizare în varianta pentru unitățile clinice.
Pentru aceste considerente instanța a constatat întemeiat acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind obligarea unității pârâte de a efectua înscrierile corecte în carnetul de muncă a modificărilor de salariu, instanța a considerat că aceasta este întemeiată, această obligație fiind o consecință directă a admiterii capătului de cerere privind drepturile bănești și rezultând din prevederile art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976.
Cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea tichetelor de masă, instanța reține următoarele:
Tichetele de masă reprezintă o alocație individuala de hrana acordata titularilor unui contract individual de munca, suportata integral de persoana fizica ori persoana juridica, care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin 1 din Legea nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa.
In cazul in care la nivel de ramura de unitate a fost negociat un contract colectiv de munca, modalitatea si condițiile de acordare a tichetelor de masa sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși, pârâtul in calitatea sa de angajator a acordat tichete de masa salariaților cu locul de munca in secțiile cu paturi, in laboratoare, servicii si compartimente funcționale din cadrul spitalului, in mod nejustificat nu a acordat acest drept si celorlalte categorii de salariați.
Această diferențiere in acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării intr-o unitate publica finanțată din venituri proprii.
Astfel, s-a constatat că reclamanta are contract individual de muncă încheiat cu spitalul deci raportul juridic este încheiat cu acest angajator, criteriul locului efectiv de desfășurare a activității neputând avea prioritate, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu care ar încălca grav dispozițiile art. 5 alin 1 si art. 39 alin 1 lit. d din Codul Muncii.
Din punct de vedere constituțional, o hotărâre de guvern nu poate adăuga si nici modifica o lege, iar actele normative in materie sunt unitare in reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masa in domeniul sanitar.
Astfel, Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa reprezintă dreptul comun in materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
In domeniul sanitar, pentru ˝spitalele publice˝ - instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiul autonomiei financiare, fac aplicabile dispozițiile art. 23 din OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, personalul încadrat in unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementari aplicabile in domeniul sanitar, întrucât, instituțiile finanțate integral din venituri proprii -cum este situația spitalelor - sunt excluse din categoria instituțiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masa.
De asemenea, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005-2007, in articolul 139, prevede ca angajatorul este obligat sa acorde tichetele de masa potrivit Legii nr. 142/1998 si in conformitate cu dispozițiile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat si de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
In raport de aceste considerente, instanța a admis si acest capăt de cerere și a obligat pârâtul să plătească reclamantei contravaloarea tichetelor de masă pe perioada 01.12.2006-30.09.2007, proporțional cu zilele lucrate,dar nu mai mult de 20 tichete pe lună.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Spitalul Clinic Municipal "" C, criticând- pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că tichetele de masă pentru perioada octombrie 2004-iunie 2006 s-au acordat personalului încadrat în unități sanitare publice finanțate integral din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate,aplicându-se prevederile art.23 OUG.nr.115/2004 care prevăd că începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Intimata reclamantă nu a putut beneficia de tichete de masă deoarece,având locul de muncă în cabinetul școlar intră sub incidența legii nr.512/2005 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2005 care în art.22 prevede că în bugetele instituțiilor publice, finanțate din bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj, indiferent de subordonare, nu se pot prevedea sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Recurenta a mai susținut că nu poate fi reținută culpa spitalului în ceea ce privește în neacordarea tichetelor de masă din moment ce reclamanta era plătită de la bugetul de stat și nu putea beneficia de tichete de masă în baza legilor mai sus enunțate.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7,8,9,10 și art.304 ind.1 Cod procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Așa cum s-a arătat reclamanta este angajată, cu contract de muncă individual, a pârâtului în calitate de personal medical având locul de muncă la Cabinetul medical școlardin cadrul Policlinicii pentru.
Tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportată integral de persoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, așa cum stabilește art. 1 alin.1 din Lg. nr. 142/1998, privind acordarea tichetelor de masă.
În cazul în care la nivelul de ramură de unitate a fost negociat un contract colectiv de muncă, modalitatea și condițiile de acordare a tichetelor de masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.
Deși recurentul - pârât în calitatea sa de angajator a acordat tichete de masă salariaților cu locul de muncă în secțiile cu paturi, în laboratoare, servicii și compartimente funcționale din cadrul spitalului, în mod nejustificat nu a acordat acest drept și celorlalte categorii de salariați.
Cu toate că salariații au invocat raporturi juridice de muncă, respectiv existența unor contracte individuale de muncă încheiate cu recurentul- pârât, acesta a motivat fără un temei legal, că primii sunt plătiți din veniturile proprii ale unității spitalicești, iar ceilalți de la bugetul de stat.
Această distincție în acordarea tichetelor de masă nu rezultă din nici un act normativ invocat în cauză, singura condiție pentru a beneficia de tichete de masă fiind aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanțată din venituri proprii, criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structura organizatorică a unității sanitare publice.
Intimata a invocat în apărarea sa dispoz. Anexei 1 pct.11 din nr.HG529/2002 potrivit cu care cabinetele medicale din grădinițe și școli sunt finanțate de la bugetul de stat, iar recurenta a invocat în susținerile sale prevederile Anexei nr.2 din aceeași Hotărâre de Guvern, respectiv pct. II, potrivit cu care spitalele sunt unități sanitare finanțate integral din venituri extrabugetare din sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Interpretând numai aceste dispoziții, se constată că recurenta are contract individual de muncă încheiat cu spitalul intimat în cauză, deci raportul juridic este stabilit direct și necondiționat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoarea criteriului locului efectiv de desfășurare a activității, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoz. art.5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d). din Codul Muncii.
Din pct. de vedere constituțional o hotărâre de Guvern nu poate adăuga și nu poate modifica o lege, iar actele normative în materie sunt unitare în reglementările privitoare la acordarea tichetelor de masă în domeniul sanitar.
Astfel, Lg. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, reprezintă dreptul comun în materie, cadrul general pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național.
În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispozițiile Lg. nr.270/2003, care în art.35 alin.1 definește " spitalele publice " definiție din care rezultă sursa de finanțare și modul de funcționare, respectiv faptul că sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii, ce funcționează pe principiu autonomiei financiare și de asemenea, sunt aplicabile dispoz. OUG nr. 115/2004 potrivit cu care, conf. art. 35, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.
Nici Legea bugetului de stat nu contravine acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece în art. 24 din Lg. nr.379/2005, de exemplu, instituțiile finanțate integral din venituri proprii ( cum este situația spitalelor) sunt excluse din categoria instituțiilor publice în bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Trebuie precizat că sumele alocate pentru tichetele de masă, sunt sume fixe ce nu se iau în calcul nici pentru angajator și nici pentru angajat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial, ele reprezentând alocații individuale de hrană ce se acordă titularilor unui contract individual de muncă și ca atare, nici nu poate fi stabilită o legătură directă și determinantă între aceste sume și salarii, neavând practic relevanță sursa de finanțare a salariilor angajaților chiar dacă aceasta finalmente ar fi diferită, rămânând obligația legală de acordare a alocației de hrană.
Dacă s-ar adopta un astfel de criteriu, acesta ar fi discriminatoriu față de anumite categorii de angajați ai aceluiași sistem, cum este cel de sănătate publică, fapt ce contravine prevederilor art. 5 alin.1 și art.39 alin.1 lit. d ) din Codul Muncii.
În contextul analizei făcute, se are în vedere și conținutul contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare pe perioada 2005 - 2007, unde în art. 139 se prevede că angajatorul este obligat să acorde tichetele de masă potrivit Lg. nr. 142/1998 și în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unitățile finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.
Pentru toate aceste considerente în baza art. 312 Cod pr.civilă va fi respins recursul formulat de pârâtul Spitalul Clinic Municipal ""
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL " " C, împotriva sentinței civile nr. 517/11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Iulie 2009.
PREȘEDINTE: Marin Panduru - - | JUDECĂTOR 2: Doina Vișan - - | JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu - - |
Grefier, - - |
14.07.2009
Red.jud.-
2 ex./AS
Președinte:Marin PanduruJudecători:Marin Panduru, Doina Vișan, Ioana Moțățăianu