Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.47/
Ședința publică din 16 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC " " SA B, cu sediul în str.G-, nr.11 bis împotriva sentinței civile nr.633/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - reclamanți, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimații-reclamanți, avocat cu delegație la dosar,lipsă fiind recurenta pârâtă " "
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Reprezentantul intimaților reclamanți depune la dosar împuternicire avocațială.
Întrebat fiind,reprezentantul intimaților reclamanți precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului intimaților - reclamanți.
Reprezentantul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr- din data de 28.05.2008 reclamanții, au solicitat ca pârâta Societatea comercială SA B, să fie obligată să plătească reclamanților drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C, respectiv suma de 2550 lei pentru anul 2005 pentru, și suma de 3900 lei pentru anul 2005 și Paști 2006 pentru, actualizate cu rata inflației până la data plății.
S-au solicitat cheltuielile de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au susținut că, în calitate de salariați ai societății pârâte la punctul de lucru B, au fost prejudiciați prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.
Întâmpinarea
Pârâta a formulat întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală în sensul respingerii cererii reclamanților. A apreciat că pretențiile sunt vădit neîntemeiate, întrucât sumele au fost incluse în salariile de bază conform înțelegerii părților, iar salariații profită de redactarea neatentă a textului art.168 din Contractul colectiv de muncă.
În dovedirea susținerilor, părțile au depus la dosar înscrisuri, respectiv copia carnetelor de muncă, contractele colective de muncă și actele ulterioare.
Sentința civilă nr.633/23.09.2008
Prin sentința civilă nr. 633/23.09.2008 a Tribunalului Brăila, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta B să plătească reclamanților suma de 2550 lei pentru reclamanții, reprezentând drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anul 2005 și Paști 2006 pentru reclamantul actualizate cu rata inflației până la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanțăa reținuturmătoarele.
Conform art.977 din Codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din Cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
Or, în cazul de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, nu cea de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2004, 2005 și 2006 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
De altfel, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau deja stabilite prin Contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Prin urmare, angajatorul nu poate justifica neplata drepturilor cu "redactarea neatentă" a textului.
Potrivit art.163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Conform art.236 al.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 al.3 din Codul muncii.
În cauză nu s-a depus la dosar nici un înscris pentru a dovedi plata drepturilor.
Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B ( B), considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.
Nu s-a ținut cont de apărarea diferită a care nu a susținut teza includerii permanente, aceasta s-a petrecut în martie 2003 și are în drept valoarea unei novații, prima din element situat în afara salariului de bază devine component în structura sa.
Zbaterea apărătorilor de a reliefa prin înscrisuri cu o greutate probațională incontestabilă (adrese ale Direcției Politicii a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse) ce înseamnă în includerea în salariul de bază a primelor, s-a dovedit un exercițiu inutil.
A mai contestat recurenta întinderea despăgubirilor acordate de instanță.
A solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp art. 299, 302 indice 2, 304 alin. 1 și 304 indice 1.pr. civilă.
Intimatul reclamant solicitatrespingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Considerentele deciziei pronunțate de C:
Examinând recursul declarat de recurentă, atât pe baza motivelor arătate de aceasta, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform disp. art. 168 alin. 1 din CCM încheiat între SC. B și salariați, reprezentați de, înregistrat la mun. B sub nr. 9002/31.10.2003, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe.
Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru anul 2003, suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu.
Problema ce se pune în discuție este acordarea primelor de Paști și C în perioada 2004-2007.
Astfel, prin art. din actele adiționale nr. 1, 2 3 și 4 la CCM nr. 9002/31.10.2003, s-a prelungit valabilitatea Contractului Colectiv de Muncă înregistrat la B cu nr. 3193/2004 pentru anii 2005-2006.
Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004-2007mențin textul alineatului 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut doar alineatului 2 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Analizând art. 168 alineatele 1 și 2 din CCM pe anii 2004-2006, rezultă că recurenta nu a mai prevăzut că suplimentările prevăzute la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a prevăzut în mod expres în CCM încheiat în anul 2003, ci se deduce că vor fi acordate în mod separat, nefiind parte componentă a salariului de bază, așa cum susține recurenta.
De asemenea, din modul de redactare al art. 168 al CCM pe anii 2004-2006, rezultă o contradicție între alin. 1 și 2 în sensul că, deși la alineatul 1 se prevede că, pentru acordarea primelor se vor negocia modalitățile de acordare cu 15 zile înainte de fiecare eveniment, la alin. 2 se face referire doar la modalitatea de acordare din 2003 fără a se preciza și modalitatea de acordare pentru anii în discuție.
În consecință, în cazul recurentei A, modalitatea de acordare a primelor prin includerea în salariul de bază a fost prevăzută doar pentru anul 2003, folosindu-se verbul la timpul trecut și expresia "înanul 2003" și nu "dinanul 2003".
În ceea ce privește întinderea creanței Curtea apreciază că instanța de fond în mod corect a acordat această sumă așa cum rezultă din actele aflate la dosarul de fond (fila 90).
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ce nefondat recursul declarat de recurenta
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC " " SA B, cu sediul în str.G-, nr.11 bis împotriva sentinței civile nr.633/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Obligă pe recurenta-pârâtă să plătească intimaților-reclamanți, și, câte 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16.01.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
dec.jud.-/28.01.2009
Tehnored./2 ex./ 29 Ianuarie 2009
Fond:-
Asistenți jud.-
CU OPINIE SEPARATĂ
În sensul admiterii recursului și respingerea acțiunii ca nefondate.
Judecător,
- -
MOTIVARE OPINIE SEPARATĂ
Spre deosebire de colegii mei, consider că acțiunea formulată de reclamanți este nefondată și trebuia respinsă, recursul declarat de societatea pârâtă fiind întemeiat, din următoarele considerente:
Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate s-a stabilit că salariații societății pârâte beneficiază de prime cu ocazia sărbătorilor de Paști și de
Prin actele adiționale încheiate ulterior, aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003.
Ulterior s-a negociat doar asupra salariului de bază ca întreg, fără ca primele să mai fie individualizate distinct.
Faptul că aceasta a fost intenția părților la momentul încheierii actului adițional este confirmat și de nota comisiei paritare a SA, semnată inclusiv de reprezentantul salariaților -.
Potrivit art. 977 cod civil "Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar intenția acestora este arătată chiar de semnatarii contractului colectiv de muncă.
În consecință, nu se poate reține că reclamanții nu și-au primit drepturile cuvenite, ci acestea au fost acordate conform voinței semnatarilor CCM, prin includerea lor în salariul de bază.
Judecător,
- -
opinia separată
Jud.-/10.02.2009
Tehnored./2 ex./11.02.2009
]
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin